ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4591/2018

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la Judecătoria Arad sub nr. dosar x/2017 în data de 10.08.2017, contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata B. S.A a solicitat instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, să constate ca fiind abuzivă clauza contractuală de la punctul 3.5 din contractul de credit nr. x din data de 03.04.2007 și să dispună restituirea sumei obținute ilicit de bancă, în cuantum de 29231,16 chf*2/100 = 586,42 chf + dobânda legală până la momentul restituirii, să constate ca fiind abuzivă clauza contractuale de la punctele 3.3 și 3.4 teza a II-a, să dispună anularea executării silite din dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. C. prin constatarea ca abuzive a clauzelor de mai sus, admiterea excepției nulității absolute pentru clauzele abuzive, anularea încheierii din 07.07.2017 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2017, prin care s-a investit cu formulă executorie contractul de credit antemenționat, încheiat între B. S.A. și debitoarea A., cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat dispozițiile art. 194 și art. 712 C. proc. civ., O.U.G. nr. 50/2008, 193/2000, O.G. nr. 21/1992, C. civ., Practici abuzive.

Prin încheierea civilă nr. 4703/11.10.2017, Judecătoria Arad a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A. București; a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută la punctul 3.5 din contractul de credit nr. x privind comisionul de procesare și a dispus eliminarea acestuia din contract; a obligat intimata la plata sumei de 573,16 CHF reprezentând comision procesare la care se adaugă dobânda legală începând cu data încasării și până la data plății; a compensat suma de 573,16 CHF cu dobânda legală calculată începând cu data încasării și până la data plății cu creanța ce se execută în dosarul execuțional nr. x/2017 al BEJ C.; a anulat executarea silită pentru ceea ce depășește creanța astfel rezultată și a respins în rest contestația.

Împotriva acestei hotărâri, părțile au formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 22 din 13 februarie 2018, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a anulat ca netimbrată cererea de suspendare a executării silite formulată de apelanta A.; totodată a respins apelurile formulate de apelanții A. și S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4703/11.10.2017 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatoarea A., în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și anularea deciziei recurate în parte, cu privire la respingerea constatării ca fiind abuzive a clauzelor referitoare la modalitatea de variație a dobânzii precum și a dobânzii majorate conform contractului de credit, cu consecința admiterii acțiunii pe fond cu privire si la aceste clauze contestate.

De asemenea, împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și B. S.A., în temeiul art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecința, casarea in parte a deciziei recurate, și, rejudecand cauza pe fond, sa se respingă in totalitate acțiunea introdusa de reclamanta; ca efect al casării, in temeiul art. 500 alin. (2) C. proc. civ., in măsura in care vor fi efectuate acte de executare împotriva băncii in baza deciziei atacate, a solicitat să se constate că acestea sunt desființate de drept și să se dispună restituirea eventualelor sume executate in temeiul deciziei recurate; cu cheltuieli de judecata.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 17 mai 2018; a fost fixat termen de judecată la 1 noiembrie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale, urmează a o admite și a declina soluționarea recursului în favoarea Curții de Apel Timișoara, pentru următoarele considerente:

Recursurile au fost declarate împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Arad, în apel, într-o cerere având ca obiect o contestație la executare, respectiv o decizie pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei, în conformitate cu dispozițiile art. 714 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 651 alin. (1) din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 3 C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competența lor.

În conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 3 C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având ca obiect contestație la executare, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față avem de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de contestatoarea A. și de recurenta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 22 din 13 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2018.