ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2078/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2078/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.
civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj la data de 16 februarie
2011, contestatorul G.I.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii
a Ministerului Administrației și Internelor, ca prin hotărârea ce se va pronunța
să se dispună anularea deciziei de pensie din 27 decembrie 2010 emisă de intimată,
să se mențină drepturile de pensie stabilite prin decizia din 19 februarie 2009
emisă de intimată, să i se plătească diferența dintre pensia stabilită prin decizia
din 19 februarie 2009 și pensia stabilită prin decizia din 27 decembrie 2010, la
care să se adauge dobânda legală calculate de la data de 1 ianuarie 2011 și până
la repunerea în plată a deciziei din 19 februarie 2009.
Prin sentința nr. 5282 din 7 aprilie 2011,
Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția
necompetenței teritoriale, invocată de intimată și a declinat competența de soluționare
a contestației în favoarea Tribunalului București, în temeiul dispozițiilor
art. 156 din Legea nr. 19/2000.
După declinare, cauza a fost înregistrată
pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări
sociale, iar la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2013, instanța, din
oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 693 din 29
ianuarie 2013, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și
a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția
conflicte de muncă și asigurări sociale.
În motivarea hotărârii, tribunalul a reținut
că domiciliul contestatorului S.I. este în localitatea C., județul Dolj și potrivit
art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P.,
a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează
instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul."
La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010
competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise
de caselor teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale (fostele case
de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor
și S.R.I.) a fost modificată, în sensul că cererile în această materie se soluționează
de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Decizia a cărei anulare se solicită a fost
emisă la 27 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind
formulată la instanța de la domiciliul contestatorului pensionar la data de 16
februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă
a Legii nr. 19/2000.
Normele de procedură civilă sunt de imediată
aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire
la normele de procedură, raportate la C. proc. civ.
Când o lege specială (nr. 19/2000) care
reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu privire la competență,
este înlocuită cu o altă lege (nr. 263/2010) și aveam o altă lege specială (nr.
119/2010) care face trimite la normele de competență din legea abrogată, se aplică
noua lege, competența fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
Constatând intervenit conflictul negativ
de competență, Tribunalul București, în conformitate cu art. 21 și art. 22 C. proc.
civ. a înaintat cauza Înaltei Curții de Casație și Justiție în vederea soluționării
acestuia.
Cu privire la conflictul negativ de competență
Înalta Curte reține următoarele:
Cererea dedusă judecății este o contestație
împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de
o casă sectorială de pensii și anume, Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației
și Internelor.
Decizia contestată a fost emisă lăudata
de 27 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 16 februarie
2011.
Este adevărat că la data emiterii deciziei
contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile
îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează
instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.
Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul
sau sediul pârâtului".
Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată
odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii
publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor
art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanței,
și anume 16 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții
privitoare la competență înart. 154.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154
din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale
de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a
cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit
alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei
rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."
Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare
a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire
la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii
ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și
S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța
de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispozițiile art. 725
alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată
aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea
cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.
Cum, în speță, instanța a fost învestită
cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154
alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la
domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este
cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9
aprilie 2013.