Decizia nr. 4 din10 februarie 2016

Decizia nr. 4 din10 februarie 2016

10 februarie 2016

28 septembrie 2021

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 4/2016 Dosar nr. 4455/1/2015

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 198 din 17/03/2016

Mirela Sorina Popescu – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Simona Daniela Encean – judecător la Secţia penală

Luciana Mera – judecător la Secţia penală

Săndel Lucian Macavei – judecător la Secţia penală

Anca Mădălina Alexandrescu – judecător la Secţia penală

Mariana Ghena – judecător la Secţia penală

Geanina Cristina Arghir – judecător la Secţia penală

Luminiţa Livia Zglimbea – judecător la Secţia penală

Cristina Rotaru Radu    – judecător la Secţia penală

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui astfel de cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal de la 1969 sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Noul cod penal.”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27

4

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Mirela Cojocaru, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Justina Codoiu, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea unor curţi de apel, tribunale şi judecătorii, precum şi de către Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acest context, a arătat că la nivelul instanţelor naţionale s-au conturat două opinii:

Într-o primă opinie s-a susţinut că medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal anterior sau la noţiunea de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Noul cod penal.

În cea de-a doua opinie s-a apreciat că medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet individual nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal anterior sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Noul cod penal.

În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat intimatului-inculpat I.C.C., potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

A mai referat că în cadrul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând această problemă de drept, astfel cum rezultă din Adresa Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3.207/C/3.054/III-5/2015, şi că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus concluzii scrise.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a acordat cuvântul asupra eventualelor cereri sau chestiuni prealabile şi constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat procurorului să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut punctul de vedere exprimat în scris, în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept dedusă judecăţii, este inadmisibilă.

În susţinerea acestei opinii a arătat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că nu există o relaţie de dependenţă între interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o dă problemei de drept cu judecarea căreia a fost învestită şi modul de rezolvare a fondului cauzei de către instanţa care sesizează.

A precizat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru complicitate la săvârşirea unei infracţiuni asimilate unei infracţiuni de corupţie, al cărei autor, funcţionar în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău, a fost condamnat printr-o hotărâre penală definitivă, împrejurare faţă de care este evident că între determinarea calităţii de funcţionar public a medicului care îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet individual de medicina muncii şi soluţionarea pe fond a cauzei care vizează săvârşirea de către acesta a unei infracţiuni de complicitate la o infracţiune asimilată unei infracţiuni de corupţie nu este nicio legătură, forma de participaţie reţinută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanţei nefiind condiţionată de calitatea sa de funcţionar sau de funcţionar public.

Totodată, condiţia prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, anterior menţionată, vizează o legătură actuală cu soluţionarea fondului cauzei, nu una eventuală. Or, instanţa care sesizează a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la „pretindere şi primire în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere, de control de operaţiuni comerciale sau financiare de natură a obţine direct foloase necuvenite de la agentul economic privat” prevăzută de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior în infracţiunea de luare de mită, fără însă a o dispune. În această ipoteză, este discutabil dacă instanţa a avut în vedere fapta pentru care procurorul a dispus trimiterea în judecată, câtă vreme acţiunea penală s-a exercitat în ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.C.C. pentru ajutorul pe care l-a dat funcţionarului public din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău, nu pentru fapta sa proprie, săvârşită în calitate de medic de medicina muncii.

Pentru aceste argumente a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui astfel de cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal de la 1969 sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Noul cod penal.”

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.925/110/2014, Curtea de Apel Bacău – Secţia penală, cauze minori şi familie a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: „dacă medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui astfel de cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal de la 1969 sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Noul cod penal.”

II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2.925/110/2014 al Curţii de Apel Bacău – Secţia penală, cauze minori şi familie

Curtea de Apel Bacău – Secţia penală, cauze minori şi familie a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cu apelul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 78/D din 20 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2.925/110/2014.

Prin Sentinţa penală nr. 78/D din 20 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2.925/110/2014 s-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 896/P/2011 din 13 decembrie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

– P.V.V., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. 1 din Codul penal anterior raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, constând în aceea că, în perioada octombrie-noiembrie 2010, în mod repetat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de funcţionar public – asistent medical igienă – în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău, având ca atribuţii efectuarea de verificări pe linia securităţii şi medicinei muncii, în virtutea cărora trebuia să constate eventualele deficienţe, să propună remedierea acestora şi să stabilească termene în acest sens şi, după caz, să ia măsurile de sancţionare corespunzătoare, inculpatul a pretins şi a primit diferite sume de bani de la reprezentanţii legali ai S.C. M. W. – S.R.L. Târgu Ocna, S.C. D. – S.R.L. Comăneşti şi S.C. P.G. – S.R.L. Comăneşti, pentru a nu lua măsurile legale şi a face propuneri de sancţionare pentru nerespectarea prevederilor legale privind securitatea şi medicina muncii şi a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, respectiv infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior şi infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, prevăzută şi pedepsită de art. 25 din Codul penal anterior raportat la art. 290 din Codul penal anterior coroborat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal anterior, constând în aceea că, în perioada iulie 2010-ianuarie 2011, în mod repetat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de funcţionar public – asistent medical igienă – în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău, având ca atribuţii efectuarea de verificări pe linia securităţii şi medicinei muncii, în virtutea cărora trebuia să constate eventualele deficienţe, să propună remedierea acestora şi să stabilească termene în acest sens şi, după caz, să ia măsurile de sancţionare corespunzătoare, inculpatul a întocmit sau a intermediat întocmirea pentru agenţii economici privaţi S.C. M. W. – S.R.L. Târgu Ocna, S.C. P.-T. – S.R.L. Bacău, S.C. N. S. – S.R.L. Bacău, S.C. E. T. – S.R.L. Bacău, S.C. P.-T. – S.R.L. Bacău, S.C. H. P. – S.R.L. Sascut, S.C. S.P. – S.R.L. Bacău, S.C. P. G. – S.R.L. Comăneşti, S.C. R. – S.R.L. N. Bălcescu, S.C. E. – S.R.L. Mărgineni, S.C. E. – S.R.L. Bacău, S.C. D. – S.R.L. Comăneşti, I.F. C. M., S.C. F. M. – S.R.L. Bacău, S.C. A. S. – S.R.L. Bacău, S.C. D. L. – S.R.L. Bacău a documentaţiei necesare respectării normelor în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, în scopul obţinerii unor sume de bani necuvenite şi prin facilitarea obţinerii unor documente fictive ce atestau în mod necorespunzător realităţii efectuarea controalelor medicale periodice, pe baza cărora se determina aptitudinea în muncă;

– I.C.I., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, respectiv infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 26 din Codul penal anterior, raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, prevăzută şi pedepsită de art. 290 din Codul penal anterior, coroborat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, totul cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) din Codul penal anterior, constând în aceea că, în perioada iulie 2010 – ianuarie 2011, în mod repetat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul P.V.V., în calitate de medic specialist de medicina muncii, a întocmit documentaţia necesară respectării normelor în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, în scopul obţinerii unor sume de bani necuvenite, prin completarea în fals, fără examinarea medicală, semnarea şi parafarea fişelor de aptitudini ale angajaţilor agenţilor economici privaţi ai S.C. M. W. – S.R.L. Târgu Ocna, S.C. P.-T. – S.R.L. Bacău, S.C. N. S. – S.R.L. Bacău, S.C. E. T. – S.R.L. Bacău, S.C. P.-T. – S.R.L. Bacău, S.C. H. P. – S.R.L. Sascut, S.C. S. P. – S.R.L. Bacău, S.C. P. G. – S.R.L. Comăneşti, S.C. R. – S.R.L. N. Bălcescu, S.C. E. – S.R.L. Mărgineni, S.C. E. – S.R.L. Bacău, S.C. D. – S.R.L. Comăneşti, I.F. C. M., S.C. F. M. – S.R.L. Bacău, S.C. A. S. – S.R.L. Bacău, S.C. D. L. – S.R.L. Bacău.

Inculpaţii P.V.V. şi C.T.M. au solicitat instanţei, la primul termen de judecată, înainte de citirea actului de sesizare, aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 320

1

din Codul de procedură penală anterior (faţă de aceşti inculpaţi s-a dispus condamnarea prin Sentinţa penală din 11 iunie 2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 624 din 16 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău).

Inculpatul I.C.I., prin sentinţa penală apelată, a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la pretindere şi primire, în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere şi de control de operaţiuni comerciale sau financiare, în mod direct, de foloase necuvenite de la agentul economic privat, prevăzută de art. 26 din Codul penal anterior, raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, prevăzută de art. 290 din Codul penal anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

Pentru a hotărî astfel, cu privire la infracţiunea de complicitate la săvârşirea infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie prevăzută de art. 26 din Codul penal anterior, raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, instanţa de fond a reţinut că din convorbirile telefonice purtate de inculpatul I.C.I. cu inculpatul P.V.V. în legătură cu predarea-primirea dosarelor şi a fişelor angajaţilor societăţilor comerciale nu rezultă, fără dubiu, că inculpatul I.C.I. a cerut, prin intermediul inculpatului P.V.V., vreo sumă de bani, că acesta din urmă i-ar fi predat inculpatului I.C.I. banii ceruţi sau alte sume. Percheziţia domiciliară efectuată la cabinetul medical al inculpatului I.C.I. şi în autoturismul acestuia nu a produs dovezi clare, nu au fost găsiţi bani provenind din aceste „încasări”. Toţi martorii care au dat declaraţii pe parcursul urmării penale şi cei audiaţi în faţa instanţei de judecată au arătat că nu-l cunosc pe inculpatul I.C.I., că nu el a efectuat controalele şi că nu au dat acestuia bani pentru serviciul plătit. Din cele relatate de martori, cu privire la descrierea fizică a „presupusului domn doctor”, rezultă că persoana în cauză era asistentul medical P.V.V. Deşi s-ar putea susţine că inculpatul P.V.V. a fost „trimisul” inculpatului I.C.I. pentru a efectua controlul medical al salariaţilor, nu s-a probat, sub nicio formă, remiterea de bani de către acesta inculpatului I.C.I. pentru serviciul prestat.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, prevăzută de art. 290 din Codul penal anterior, coroborat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, instanţa de fond a reţinut că, potrivit prevederilor art. 290 din Codul penal anterior, „falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Tentativa se pedepseşte”, iar, potrivit art. 288 din Codul penal anterior, falsul se poate realiza „prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice”.

Potrivit doctrinei penale, elementul material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este alcătuit din două acţiuni săvârşite succesiv şi anume: falsificarea înscrisului sub semnătură privată în vreunul dintre modurile prevăzute în art. 288, adică prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, folosirea înscrisului falsificat ori încredinţarea sa, spre folosire, altei persoane.

Contrafacerea scrierii înseamnă imitarea, reproducerea frauduloasă a scrierii unui act, pentru a face să se creadă că scrierea, astfel cum a fost imitată, este cea originală şi exprimă voinţa autorului actului.

Contrafacerea subscrierii înseamnă imitarea semnăturii persoanei care trebuia să semneze actul, dacă nu ar fi fost falsificat.

Alterarea unui înscris sub semnătură privată înseamnă modificarea materială a redactării textului unui asemenea înscris, prin adăugiri, înlocuiri, ştersături, în orice mod, de cifre, cuvinte, fraze sau chiar prin utilizarea unor procedee de juxtapunere (cum ar fi aducerea unei hârtii cu semnătură originală şi lipirea ei pe partea de jos a textului dactilografiat).

Acţiunea de falsificare, indiferent de modalitatea sub care se înfăptuieşte, constituie element material al infracţiunii numai dacă autorul, după executarea falsului, foloseşte el însuşi înscrisul ori îl încredinţează altei persoane, dar cu finalitatea bine precizată de a-l folosi. Numai săvârşirea cumulativă, dar în mod succesiv, a ambelor acţiuni dă naştere infracţiunii.

Pentru ca falsificarea unui înscris sub semnătură privată, urmată de folosirea acestuia ori de încredinţarea lui altei persoane spre a-l folosi, să poată cădea sub incidenţa legii penale este necesar ca înscrisul falsificat să aibă un conţinut cu relevanţă juridică, să fie apt de a produce consecinţe juridice, să aibă putere probatorie, adică să fie susceptibil de a proba, chiar şi numai într-o anumită măsură, faptul în dovedirea căruia este invocat.

O scriere fără relevanţă juridică, fără semnătură sau fără altă posibilitate de a fi atribuită unei persoane, nu poate constitui obiectul unui fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Caracteristica infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în crearea unei stări de pericol privitoare la încrederea pe care publicul o acordă valorii probante a înscrisurilor sub semnătură privată.

Între acţiunea de falsificare a înscrisului urmată de folosirea sau de încredinţarea spre folosire a acestuia şi starea de pericol trebuie să existe o legătură de cauzalitate.

Forma de vinovăţie specifică infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este intenţia, care trebuie să privească atât acţiunea de falsificare, cât şi acţiunea consecutivă, de folosire a înscrisului fals de către făptuitor sau de încredinţare a acelui înscris unei alte persoane spre folosire, în vederea realizării unei consecinţe juridice. Întrucât subiectul acţionează în vederea unui anumit scop – producerea unei consecinţe juridice – intenţia nu poate fi decât calificată.

Mobilul şi scopul urmărit de autor nu sunt relevante pentru existenţa infracţiunii, ci pentru individualizarea pedepsei. De aceea, instanţa trebuie să se ocupe de scopul imediat prevăzut de lege – producerea unei consecinţe juridice -, nu şi de scopul final avut în vedere de infractor, care poate fi, de exemplu, dobândirea unui folos ilicit sau producerea unei pagube altei persoane.

Elementul subiectiv al infracţiunii este realizat şi în cazul când falsul a fost săvârşit pentru dovedirea unui fapt adevărat, fiindcă un înscris falsificat creează întotdeauna o stare de pericol pentru încrederea publică, însă această împrejurare va fi considerată o circumstanţă atenuantă judiciară.

Din dosarele medicale ataşate rechizitoriului nu s-a putut constata realizarea de către inculpatul I.C.I. a vreunui element material al laturii obiective a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată. Acesta nu a contrafăcut scrierea (ştersături, radieri, modificări fizice ale actelor medicale), nu a contrafăcut semnătura nimănui (nici a vreunui angajat al societăţii comerciale, nici a administratorilor acestora), nu a modificat material conţinutul vreunui act medical prin adăugări, ştersături de cifre, cuvinte sau fraze.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău Secţia penală, cauze minori şi familie cu nr. 2.925/110/2014.

Prin Încheierea din data 3 septembrie 2015, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor, din oficiu, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la „pretindere şi primire în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere, de control de operaţiuni comerciale sau financiare de natură a obţine direct foloase necuvenite de la agentul economic privat”, prevăzută de art. 26 din Codul penal anterior, raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, în infracţiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 254 din Codul penal anterior, cu aplicarea 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

Prin Încheierea din 15 octombrie 2015, Curtea a constatat că prin încheierea anterioară „s-a consemnat în mod greşit infracţiunea de complicitate la luare de mită şi nu doar luare de mită” şi a admis cererea de amânare a cauzei formulată de intimatul-inculpat pentru a-şi pregăti apărarea cu privire la schimbarea încadrării juridice aşa cum a fost stabilită prin respectiva încheiere.

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bacău a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru a statua dacă medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui cabinet individual de medicina muncii are calitatea de subiect al infracţiunii de luare de mită, respectiv dacă are calitatea de funcţionar în sensul art. 147 alin. 2 din Codul penal anterior ori de funcţionar public în sensul art. 175 alin. ( 2) din noul Cod penal.

III. Punctul de vedere al Curţii de Apel Bacău – Secţia penală, cauze minori şi familie cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Curtea de Apel Bacău – Secţia penală, cauze minori şi familie a opinat în sensul că medicul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui cabinet individual de medicina muncii are calitatea de funcţionar şi poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

Funcţionarul public definit în art. 175 alin. (1) din Codul penal este „persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.”

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.”

Rezultă că funcţionarul public, astfel cum este definit în cuprinsul art. 175 alin. (1) din Codul penal, poate exercita fie atribuţii şi responsabilităţi pentru exercitarea prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti, fie atribuţii cu privire la realizarea obiectului de activitate al regiilor autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, fie poate exercita o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură.

Instanţa a avut în vedere interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală care a clarificat, prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, situaţia medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, stabilind că acesta are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

Astfel, sintagma „funcţie publică de orice natură”, în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, defineşte o categorie mai largă decât funcţia publică, aşa cum este înţeleasă în dreptul administrativ, iar noţiunea de „funcţionar public” este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi articolul unic din Legea pentru modificarea art. 253

1

din Codul penal. În cuprinsul acestei decizii se arată că „semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ (), potrivit legii penale, noţiunile de «funcţionar public» şi de «funcţionar» au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal () în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut şi regim juridic”.

Cu privire la dispoziţiile noului Cod penal, Curtea Constituţională a reţinut, prin decizia anterior menţionată, că „excluderea persoanelor care exercită profesii liberale din sfera de incidenţă a răspunderii penale în materia infracţiunilor de serviciu şi de corupţie nu constituie un criteriu obiectiv în funcţie de care se poate justifica intervenţia legiuitorului”.

De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că „determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice de interes public.”

Dintr-o altă perspectivă, s-a susţinut că „funcţia publică” reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale, iar „interesul public” este acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la care România este parte.

Aşadar, conceptul de „funcţie publică” se află în strânsă corelaţie cu noţiunea de „interes public”, ambele urmărind satisfacerea trebuinţelor de interes general, în baza prerogativelor constituţionale care fac să prevaleze interesul public faţă de cel privat.

Or, funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării interesului public şi, prin urmare, în exercitarea funcţiei, are îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal.

Noţiunea de „serviciu public” desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc.

Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii.

Instanţa a considerat incidente dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, întrucât, aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia sus citată, potrivit art. 175 alin. (2) din Codul penal, nu este suficient ca persoana să exercite un serviciu de interes public, ci trebuie să şi fie învestită ori controlată sau, după caz, supravegheată de autorităţile publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

În plus, învestirea, controlul sau supravegherea din partea autorităţilor publice vizează exclusiv exercitarea de către funcţionar a serviciului public, iar nu dreptul de practicare a profesiei în domeniul de competenţă necesar pentru îndeplinirea serviciului public respectiv. Mai mult, între autoritatea publică şi persoana care exercită serviciul de interes public nu există raporturi de serviciu stabilite în baza unui contract individual sau colectiv de muncă, pentru că, în acest din urmă caz, respectiva persoană ar fi avut obligaţia să presteze munca sub autoritatea angajatorului, urmând a fi încadrată fie în categoria funcţionarilor publici prevăzuţi de art. 175 alin. (1) din Codul penal – dacă angajatorul este o persoană de drept public -, fie în cea reglementată de art. 308 alin. (1) din Codul penal – dacă angajatorul este o persoană de drept privat.

Un alt argument care pledează pentru calitatea de funcţionar public a medicului care acţionează în cadrul unui cabinet individual de medicină îl constituie criteriul „nefinanţării din fondurile publice”.

Nefinanţarea din fondurile publice este reţinută drept criteriu pentru delimitarea sferei persoanelor care se încadrează în art. 175 alin. (2) din Codul penal şi în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2/2014 în care se arată că „unele dintre persoanele care exercită profesii liberale sunt considerate «funcţionari publici» în condiţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, atunci când, deşi funcţionează în baza unei legi speciale şi nu sunt finanţate de la bugetul de stat, exercită un serviciu de interes public şi sunt supuse controlului sau supravegherii unei autorităţi publice”.

IV. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia intimatului-inculpat I.C.I., sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept a cărei rezolvare se solicită este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, faţă de împrejurarea că problema de drept supusă dezlegării nu conduce şi la soluţionarea pe fond a cauzei respective, curtea de apel fiind învestită cu soluţionarea unui apel privind o infracţiune de complicitate la pretindere şi primire, în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere, de control de operaţiuni comerciale sau financiare, de natură a obţine direct foloase necuvenite de la agentul economic privat.

Pe fondul problemei de drept care face obiectul sesizării, intimatul-inculpat a opinat că medicul de medicina muncii care nu este salariat şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui cabinet medical individual de medicina muncii privat nu poate fi funcţionar public sau funcţionar în sensul art. 147 alin. (1) şi (2) din Codul penal anterior.

Medicul, în general, exercită o profesie liberală. Desfăşurarea profesiei de medic de medicina muncii în cadrul unui cabinet medical individual, înregistrat în Registrul unic al cabinetelor medicale şi autorizat pentru activităţi de medicina muncii, în afara unui contract de muncă, exclude statutul de salariat, angajat, funcţionar public sau funcţionar.

Medicul de medicina muncii îşi desfăşoară activitatea în cadrul cabinetului individual conform pregătirii şi competentelor sale, desfăşurând o activitate medicală, liberală şi independentă. Spre deosebire de funcţionarii publici sau alte persoane cu statut de angajat, atribuţiile medicului de medicina muncii nu se regăsesc în fişa postului.

Serviciile medicale efectuate de către medicul de medicina muncii în cadrul cabinetului individual de medicina muncii sunt exclusiv private, nu se desfăşoară în baza unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, nu au caracter public, nu sunt la dispoziţia cetăţeanului. Persoanele fizice nu au acces la serviciile cabinetului, acestea fiind prestate numai la solicitarea angajatorului. Medicul nu este obligat să lucreze cu anumite societăţi sau să aibă un anumit program, cum nici societăţile comerciale nu sunt obligate să colaboreze cu un anumit cabinet de medicina muncii sau cu un anumit medic de medicina muncii.

Mai mult, veniturile obţinute de către medicul de medicina muncii în cadrul cabinetului său individual sunt venituri din activităţi independente, impozabile conform Codului fiscal. Acesta nu are atribuţii de serviciu, nu are calitate de salariat, nu are o fişă a postului, ci îşi desfăşoară activitatea conform pregătirii şi competenţelor sale profesionale.

Medicul de medicina muncii din sectorul privat nu exercită nicio activitate în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal anterior, în condiţiile în care cabinetul medical individual nu poate fi asimilat uneia dintre unităţile la care se referă acest text de lege.

De asemenea, medicul de medicina muncii nu exercită un serviciu de interes public, nu este învestit de către o autoritate publică ori printr-o decizie a autorităţii publice şi nici nu este supus controlului sau supravegherii cu privire la îndeplinirea serviciului public, respectiv cu privire la actul medical îndeplinit, conform alin. 2 al art. 145 din Codul penal anterior.

V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a propus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui astfel de cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Codul penal de la 1969 sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. 2 din Noul cod penal.”

În susţinerea acestei opinii a arătat că inculpatul I.C.I. a fost trimis în judecată în calitate de complice la săvârşirea unei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie de către inculpatul I.V.V., funcţionar public în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău. Acţiunea penală nu a fost exercitată împotriva medicului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui cabinet individual de medicina muncii pentru comiterea de către acesta a unei infracţiuni de corupţie ori asimilate acesteia în calitate de autor, iar pentru forma de participaţie penală reţinută în sarcina sa este indiferentă determinarea calităţii acestuia de funcţionar public, astfel cum prin încheierea de sesizare se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A precizat că eventuala susţinere că, în cazul schimbării încadrării juridice din complicitate la o infracţiune de corupţie sau asimilată infracţiunilor de corupţie în autorat la aceeaşi infracţiune, judecarea pe fond a cauzei ar fi condiţionată de răspunsul la întrebarea dacă medicul de medicina muncii poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită, nu poate fi primită întrucât, pe de o parte legătura cu soluţionarea cauzei avută în vedere de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală trebuie înţeleasă ca o condiţionare actuală, iar nu una eventuală, viitoare a soluţiei pe fondul cauzei de lămurirea dată de către instanţa supremă chestiunii de drept cu care a fost sesizată, iar, pe de altă parte, chiar schimbarea încadrării juridice este discutabilă având în vedere că aceasta poate avea loc numai atunci când instanţa reţine ca săvârşită aceeaşi faptă prevăzută în rechizitoriu, chiar dacă sunt adăugate sau înlăturate unele împrejurări care nu schimbă substanţa faptei imputate, în condiţiile în care noua reglementare procesual penală a renunţat la instituţia extinderii acţiunii penale cu privire la alte fapte, prevăzută de Codul de procedură penală anterior.

VI. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Craiova şi Curtea de Apel Suceava, conturându-se două opinii:

Într-o primă opinie, s-a susţinut că medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal anterior sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal.

În a doua opinie, s-a apreciat că medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet individual nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal anterior sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal.

VII. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, însă nu a fost transmis niciun punct de vedere.

VIII. Jurisprudenţa naţională în materie

La nivelul curţilor de apel şi al instanţelor din subordinea acestora nu au fost identificate hotărâri relevante în problema de drept analizată.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost identificată Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015.

Prin decizia menţionată anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 7.932/102/2012, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea rezolvării de principiu a modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 175 din Codul penal, respectiv dacă medicul chirurg angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzute de dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal, se încadrează în categoria funcţionarilor publici prevăzută la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau în categoria funcţionarilor publici prevăzută la art. 175 alin. (2) din Codul penal şi a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

În acest sens, s-a statuat că „în cazul infracţiunii de luare de mită, calitatea de funcţionar public prevăzută pentru subiectul activ este specifică dreptului penal şi trebuie înţeleasă numai în accepţiunea conferită de prevederile părţii generale a codului penal, aşa încât această reglementare specifică nu poate fi înlăturată prin dispoziţii legale speciale, nepenale, care guvernează exercitarea anumitor profesii, cum este şi aceea de medic. Ca atare, dispoziţiile cuprinse în art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora «medicul nu este funcţionar public» nu sunt de natură să conducă la excluderea acestuia din sfera funcţionarilor publici reglementată de Codul penal, textul referindu-se exclusiv la «natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său»”.

IX. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a fost identificată Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a articolului unic din Legea pentru modificarea art. 253

1

din Codul penal şi s-a constatat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în raport cu criticile formulate.

În cuprinsul deciziei, Curtea Constituţională a statuat că „Semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ”, iar „noţiunile de «funcţionar public» şi de «funcţionar» au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal”.

X. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

XI. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Direcţia de specialitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a opinat în sensul că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia stabilită în art. 475 din Codul de procedură penală, constând în existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei.

A susţinut că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea că interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de soluţionare a cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi art. 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

A apreciat că din conţinutul încheierii de sesizare rezultă că instanţa de apel a pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 din Codul penal anterior, dar nu a dispus schimbarea încadrării juridice, ci a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Pe fondul problemei de drept care face obiectul sesizării a opinat în sensul că medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui cabinet medical individual de medicina muncii, în sistem privat, are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal şi, în consecinţă, poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (2) din Codul penal.

XII. Dispoziţii legale incidente

Articolul 16 din Constituţie: Egalitatea în drepturi

„(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege […]”

Art. 1 alin. (1) din Codul penal: Legalitatea incriminării

„Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni.”

Art. 4 din Codul penal: Aplicarea legii penale de dezincriminare

„Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”

Art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal:

„(1) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţia în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

(2) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.”

Art. 254 din Codul penal anterior: Luarea de mită

„Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.”

Art. 289 din Codul penal în vigoare: Luarea de mită

„(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a o