Decizia nr. 50 din 04 iunie 2007 cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 63 indice 1 din Codul penal referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii

Decizia nr. 50 din 04 iunie 2007 cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 63 indice 1 din Codul penal referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii

4 iunie 2007

17 iunie 2021

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

– SECŢIILE UNITE –

DECIZIA Nr. L (50) din 4 iunie 2007                                                                       Dosar nr. 22/2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 775 din 15/11/2007

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită din Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 63

1

din Codul penal privind înlocuirea pedepsei amenzii.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 90 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând admiterea acestuia în sensul de a se decide că, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabileşte de instanţă nu poate fi decât cu executare efectivă.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în aplicarea dispoziţiilor art. 63

1

din Codul penal privind înlocuirea pedepsei amenzii.

Astfel, unele instanţe, constatând că persoana condamnată se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, au înlocuit-o cu pedeapsa închisorii, dispunând suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse.

Alte instanţe, dimpotrivă, au înlocuit, într-un astfel de caz, pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii şi au dispus ca aceasta să fie executată în mod efectiv.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

În adevăr, în cuprinsul art. 63

1

din Codul penal, prin care este reglementată înlocuirea pedepsei amenzii, se prevede că „dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată”.

Rezultă deci că, reglementând modul de a se proceda atunci când condamnatul se sustrage cu rea-credinţă de la executarea pedepsei amenzii, legiuitorul a limitat atribuţiile ce revin instanţei de judecată în această privinţă, restrângându-le la dispoziţia de înlocuire a amenzii şi la stabilirea cuantumului pedepsei închisorii, fără a-i da posibilitatea să o reindividualizeze în ceea ce priveşte modul de executare.

Or, cât timp reglementările date suspendării condiţionate a executării pedepsei şi suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prin art. 81-86

6

din Codul penal, sunt cuprinse în cap. V privind individualizarea pedepselor din titlul III al părţii generale a Codului penal, înseamnă că legiuitorul a atribuit instanţei posibilitatea de a dispune o asemenea măsură numai în cadrul operaţiunii de ansamblu, de alegere şi stabilire a pedepsei, în conformitate cu criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 din acelaşi cod, iar nu ulterior condamnării, pe cale incidentală, ca urmare a neexecutării cu rea-credinţă a unei anumite pedepse.

Aşa fiind, instanţa învestită cu soluţionarea chestiunii înlocuirii pedepsei amenzii, datorită sustragerii cu rea-credinţă a celui condamnat de la executarea acelei pedepse, nu mai are latitudinea de a examina îndinderea pedepsei amenzii, ce a fost fixată prin hotărârea de condamnare, şi nici de a dispune ca pedeapsa închisorii, pe care o stabileşte în cadrul operaţiunii de înlocuire, în conformitate cu criteriile reglementate în art. 63

1

din Codul penal, să fie executată într-un alt mod decât cel hotărât definitiv cu ocazia judecării cauzei.

A considera altfel ar însemna să se încalce principiul deplinei suveranităţi a judecătorilor care au fost învestiţi cu soluţionarea cauzei şi însuşi principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce ar fi inadmisibil.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 414

2

din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se decide că dispoziţiile art. 63

1

din Codul penal se interpretează în sensul că, în cazul înlocuirii amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabileşte de instanţă nu poate fi decât cu executare efectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţiile art. 63

1

din Codul penal se interpretează în sensul că, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabileşte de instanţă nu poate fi decât cu executare efectivă.

Obligatorie, pentru instanţe, potrivit art. 414

2

alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

Decizii RIL Secţii Unite - până la data de 17 ianuarie 2011