Decizia nr. 8 din 15 martie 2017

Decizia nr. 8 din 15 martie 2017

15 martie 2017

27 septembrie 2021

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 8/2017 Dosar nr. 129/1/2017

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 290 din 25/04/2017

Mirela Sorina Popescu – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului

Rodica Aida Popa – judecător la Secţia penală

Simona Daniela Encean – judecător la Secţia penală

Florentina Dragomir – judecător la Secţia penală

Săndel Lucian Macavei – judecător la Secţia penală

Luciana Mera – judecător la Secţia penală

Anca Mădălina Alexandrescu – judecător la Secţia penală

Angela Dragne – judecător la Secţia penală

Marius Dan Foitoş – judecător la Secţia penală

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală în Dosarul nr. 2.056/116/2015 (3.486/2016), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă în sensul legii penale, profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal”.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27

4

alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Simona Dănăilă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Rodica Aida Popa, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 129/1/2017 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării de către judecătorii de la curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara şi de la instanţele din circumscripţia acestora.

De asemenea, magistratul-asistent a învederat că asupra problemei de drept supuse dezlegării au comunicat puncte de vedere Universitatea Nicolae Titulescu din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

De asemenea a fost transmis la dosar şi punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data de 22 februarie 2017 a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor şi comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care nu au transmis puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

La data de 17 februarie 2017, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Adresa nr. 151C/130/III-5/2017 prin care s-a adus la cunoştinţă că în cadrul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând problema de drept supusă dezlegării în prezenta cauză.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat reprezentantului Ministerului Public să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 129/1/2017.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că formulează concluzii de respingere a sesizării, ca inadmisibilă, deoarece problema de drept a cărei dezlegare se solicită a fost implicit lămurită prin deciziile nr. 20 din 29 septembrie 2014 şi nr. 26 din 3 decembrie 2014, pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în care au fost definite sintagmele „funcţionar public”, „interes public”, „funcţie publică”, noţiuni ce se regăsesc şi în cuprinsul dispoziţiilor art. 3 lit. f) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, legea educaţiei naţionale, decizii faţă de care a apreciat că instanţa de trimitere avea suficiente mecanisme cu ajutorul cărora să distingă faptul că profesorul din cadrul învăţământului preuniversitar este funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal şi nu ar fi incidente dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal.

În continuare, a arătat că unitatea de învăţământ preuniversitar este o structură finanţată din fonduri publice, fiind inclusă în categoria funcţiilor publice, în sensul textului de lege menţionat. A susţinut că funcţiile publice specifice personalului didactic din cadrul sistemului de învăţământ preuniversitar se circumscriu sintagmei „funcţie publică de orice natură”, prevăzută de textul de lege invocat, astfel că şi profesorul din cadrul învăţământului preuniversitar de stat exercită, cu titlu permanent, cu o remuneraţie, o funcţie specifică, aceea de cadru didactic în sistemul public de învăţământ, în cadrul unei instituţii finanţate din fondurile publice.

Concluzionând, a arătat că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat nu se încadrează în dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, deoarece, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, acest text de lege are în vedere exclusiv ipoteza în care o persoana nu îşi exercită atribuţiile în cadrul unui sistem public, ci pe baza învestirii date de o autoritate publică, sub controlul şi supravegherea acesteia, fără a fi angajat al unei unităţi de stat a unui sistem public, ca în speţa de faţă.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din data de 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei probleme de drept: „În sensul legii penale, profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal.”

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Rechizitoriul din data de 7 decembrie 2015, emis în Dosarul nr. 549/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei S.L.-D. (plasată sub control judiciar), sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută deart. 289 alin. (1) din Codul penal, şi, respectiv, a inculpatei G.D. sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal.

În fapt, s-a reţinut că inculpata S.L-D. (profesoară de geografie la clasa a XI-a fără frecvenţă din cadrul Liceului „Alexandru Odobescu” din oraşul Lehliu-Gară, judeţul Călăraşi) a pretins, prin intermediul inculpatei G.D. (elevă a clasei respective), suma totală de 500 lei (câte 25 lei de la fiecare elev al clasei), iar la data de 13 noiembrie 2015 a primit, prin intermediul aceleiaşi inculpate, fiind prinsă în flagrant, suma de 475 lei (colectată de cea din urmă de la majoritatea elevilor clasei), pentru a-i promova pe elevii acelei clase la materia pe care o preda (în condiţiile în care, la momentul respectiv, aceştia nu primiseră note la materia geografie).

Prin Sentinţa penală nr. 39 din data de 23 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.056/116/2015, Tribunalul Călăraşi (instanţa sesizată cu judecarea în primă instanţă a cauzei) a hotărât achitarea ambelor inculpate, în temeiulart. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a constatat, pe de o parte, că nu este dovedită legătura dintre fapta reţinută pe baza probatoriului analizat a fi fost comisă de inculpata S.L.-D. (primirea unei sume de bani pentru realizarea de amenajări în cabinetul de geografie) şi îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu [prin raportare la dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal].

Pe de altă parte, tribunalul a apreciat, în privinţa aceleiaşi inculpate, că nu este îndeplinită o cerinţă de tipicitate [în raport cu dispoziţiile art. 289 alin. (2) din Codul penal], întrucât aceasta este profesor la o unitate de învăţământ de stat şi are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal (sens în care a avut în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 1/2011), iar fapta reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare nu a fost comisă în legătură cu niciunul dintre scopurile care determină realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită, în cazul unui astfel de funcţionar public (neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau efectuarea unui act contrar acelor îndatoriri).

Împotriva sentinţei penale anterior menţionate a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, care a invocat nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatelor, susţinând că faptele descrise în actul de sesizare sunt probate şi întrunesc toate elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care acestea au fost trimise în judecată şi solicitând, în consecinţă, condamnarea lor, pentru comiterea acelor infracţiuni, în încadrarea juridică menţionată în rechizitoriu [art. 289 alin. (1) din Codul penal şi, respectiv, art. 48 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal].

În cursul cercetării judecătoreşti, apărătorul ales al inculpatei G.D. a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: dacă profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionat public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal.

III. Punctul de vedere al procurorului şi al părţii asupra chestiunii de drept sesizate

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, fără a oferi argumente.

Intimatele inculpate S.L.-D. şi G.D., prin apărătorii acestora, au susţinut că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat nu are calitatea de funcţionar public, tot fără a oferi argumente.

IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

IV.1. Prealabil examinării sesizării instanţei supreme, curtea de apel a analizat condiţiile de admisibilitate a acesteia:

IV.2. Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că în art. 175 din Codul penal (inserat în capitolul din partea generală referitor la „înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală”), noţiunea de „funcţionar public” este definită „în sensul legii penale”.

Prin urmare, în dreptul penal, noţiunea de „funcţionar public” are un caracter autonom, specific acestei materii, astfel că înţelesul său este diferit de cel din alte materii, consecinţa fiind aceea că, în stabilirea acestui înţeles, nu este permisă trimiterea la norme extrapenale.

În acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, arătând că, „în cazul infracţiunii de luare de mită, calitatea de funcţionar public prevăzută în norma de incriminare pentru subiectul activ este specifică dreptului penal şi trebuie înţeleasă numai în accepţiunea conferită de prevederile părţii generale a Codului penal, aşa încât această reglementare specifică nu poate fi înlăturată prin dispoziţii legale speciale nepenale, care guvernează exercitarea anumitor profesii” (a se vedea considerentele Deciziei nr. 26/2014 – publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015).

Astfel fiind, împrejurarea că o dispoziţie extrapenală – art. 10 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 (legea educaţiei naţionale), cu modificările şi completările ulterioare, – prevede că „în România, învăţământul este serviciu de interes public” nu poate fi invocată ca argument pertinent şi valid pentru a-l considera pe profesorul din învăţământul preuniversitar de stat drept funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, pe considerentul că dispoziţiile respective se referă la „persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”.

Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (conturată inclusiv în dezlegarea dată unei alte chestiuni de drept, referitoare la medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, prin decizia anterior citată), scopul utilizării de către legiuitor, în art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, a expresiei „funcţie publică de orice natură” a fost tocmai acela de a evita suprapunerea cu noţiunea administrativă de „funcţie publică”, în sensul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin expresia respectivă fiind delimitată sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public, în sensul legii penale. Astfel, sintagma „funcţie publică de orice natură”, în accepţiuneaart. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, defineşte o categorie mai largă decât funcţia publică, aşa cum este înţeleasă în dreptul administrativ, iar noţiunea de „funcţionar public” este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că, „potrivit legii penale, noţiunea de funcţionar public (…) are un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele (…) de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal” (a se vedea în acest sens considerentele Deciziei nr. 2/2014 – publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014).

Totodată, Curtea Constituţională a statuat că „determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public” şi a reţinut lipsa finanţării din fondurile publice drept criteriu pentru delimitarea sferei persoanelor care se încadrează în art. 175 alin. (2) din Codul penal, arătând că „unele dintre persoanele care exercită profesii liberale sunt considerate «funcţionari publici» în condiţiile art. 175 alin. (2) din noul Cod penal, atunci când, deşi funcţionează în baza unei legi speciale şi nu sunt finanţate de la bugetul de stat, exercită un serviciu de interes public şi sunt supuse controlului sau supravegherii unei autorităţi publice”.

Revenind la jurisprudenţa citată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în aceasta s-a mai arătat că noţiunea de „funcţie publică” se află în strânsă corelaţie cu noţiunea de „interes public”, ambele urmărind satisfacerea trebuinţelor de interes general, în baza prerogativelor constituţionale, care fac să prevaleze interesul public faţă de cel privat, astfel că funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării interesului public şi, ca atare, în exercitarea funcţiei, acesta are îndatorirea de a considera interesul public mai presus de interesul personal.

În considerarea argumentelor anterior expuse, opinia completului de judecată este că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat exercită o funcţie publică (prin modul de accedere la postul şi funcţia didactice, natura, importanţa socială şi finalitatea serviciului prestat, sursa de finanţare a acestuia, răspunderea publică a unităţii angajatoare pentru rezultatul său şi raporturile cu autorităţile publice, astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate ale Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare), ale cărei prerogative urmăresc satisfacerea unui interes public (asigurarea dreptului fundamental la învăţătură, la care face referire aceeaşi lege).

Drept urmare, în sensul legii penale, profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

Raportat la interesul public căruia îi serveşte funcţia publică analizată şi la nevoia de protejare a acestuia, inclusiv prin mijloace ale dreptului penal, nu se poate susţine că legiuitorul a intenţionat să scoată de sub incidenţa legii penale fapta de luare de mită atunci când este săvârşită de profesorul din învăţământul preuniversitar de stat în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, soluţie la care s-ar ajunge dacă acesta ar fi considerat funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal.

De altfel, în expunerea de motive a Codului penal, sunt oferite două exemple de persoane care sunt funcţionari publici în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal, şi anume notarii publici şi executorii judecătoreşti, menţionându-se că, „deşi aceste persoane nu sunt propriu-zis funcţionari publici, ele exercită atribute de autoritate publică ce le-au fost delegate printr-un act al autorităţii statale competente şi sunt supuse controlului acesteia”.

Atât din exemplele oferite în mod explicit de către legiuitor, cât şi din referirea acestuia la exercitarea atributelor de autoritate publică, pe baza delegării printr-un act al autorităţii statale, a rezultat că dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal nu se referă la persoanele care exercită atribuţiile specifice funcţiei lor în cadrul unui sistem public, pe baza unui contract de angajare pe post (astfel cum este şi profesorul din învăţământul preuniversitar de stat), ci numai la persoanele care îndeplinesc un serviciu de interes public, pe baza învestirii de către autorităţile publice sau sub controlul ori supravegherea acestora, fără a fi angajate în unităţi ale unui sistem public.

În concluzie, s-a apreciat că este necesar ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să dea o dezlegare problemelor de drept sus-menţionate.

În ce priveşte jurisprudenţa relevantă la nivel naţional şi comunitar, nu sunt cunoscute hotărâri în care să fi fost analizată chestiunea de drept supusă discuţiei.

V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

Examinând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate, precum şi jurisprudenţa ataşată acestora, ce au fost transmise instanţei supreme referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, aflate la dosarul prezentei cauze, a rezultat o practică neunitară.

Curtea de Apel Bucureşti şi instanţele arondate au exprimat opinia majoritară în sensul că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, în considerentele de susţinere a acestei opinii fiind făcute referire ladeciziile nr. 20/2014 şi 26/2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa supremă a explicat în mod detaliat sensul noţiunii de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, respectiv potrivit art. 175 alin. (2) din Codul penal. Tribunalul Bucureşti a făcut referire şi la dispoziţii din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Tribunalul Ialomiţa şi Judecătoria Urziceni au menţionat deciziile instanţei supreme, iar Judecătoria Roşiori de Vede şi Judecătoria Videle s-au raportat şi la metodologii- cadru elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Opinia minoritară exprimată la nivelul Judecătoriei Turnu Măgurele este în sensul că profesorul de învăţământ preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal, întrucât exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestit de o autoritate publică.

A fost ataşată Sentinţa penală nr. 103 F din data de 8 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia penală în Dosarul nr. 3.938/93/2013.

Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi şi instanţele arondate, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Braşov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Bacău, Tribunalul Timiş, Tribunalul Caraş-Severin, Tribunalul Arad, Tribunalul Cluj, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Reghin, Judecătoria Luduş şi-au exprimat opinia majoritară în sensul că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

Judecătoria Moineşti din raza Tribunalului Bacău a învederat că, potrivit corelării art. 175 cu art. 308 din Codul penal, profesorii din învăţământul preuniversitar sunt funcţionari publici, pentru următoarele considerente: (1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Astfel, sunt asimilaţi funcţionarului public, în sensul legii penale, atât profesorul, cât şi medicul, indiferent unde îşi desfăşoară activitatea, pentru că exercită un serviciu de interes public.

S-au făcut referiri la semnificaţiile date de Curtea Constituţională, evidenţiate în Codul penal.

Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Timişoara, Judecătoria Reşiţa (a făcut referiri la jurisprudenţă) au arătat că la nivelul acesteia s-a conturat o opinie majoritară conform căreia profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal, având în vedere că acesta exercită un serviciu de interes public, fiind învestit de autorităţile publice – Ministerul Învăţământului şi îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea inspectoratului şcolar judeţean, fiind supus controlului şi supravegherii acestor autorităţi, iar din punct de vedere financiar fiind supus şi controlului consiliului judeţean.

În ceea ce priveşte opinia minoritară, aceasta este în sensul că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, având în vedere Decizia nr. 26/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, criteriile avute în vedere la adoptarea acelei decizii faţă de medicul încadrat la o unitate sanitară de stat fiind aplicabile şi în cazul profesorilor din învăţământul preuniversitar de stat; s-a mai argumentat de către susţinătorii acestei opinii că la art. 175 alin. (2) legiuitorul a avut în vedere categoriile notarilor publici şi experţilor tehnici judiciari.

Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huşi au menţionat că sunt de acord cu opinia exprimată de instanţa de trimitere.

Curtea de Apel Alba Iulia, atât la aceasta, cât şi la instanţele arondate, instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Oradea, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Târgu Mureş şi instanţele arondate, Curtea de Apel Cluj şi instanţele arondate, Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Curtea de Apel Ploieşti şi instanţele arondate, Curtea de Apel Suceava şi instanţele arondate, Tribunalul Covasna, Tribunalul Neamţ şi instanţele arondate, Tribunalul Constanţa, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Medgidia, Judecătoria Mangalia, Judecătoria Hârşova, Judecătoria Babadag, Judecătoria Măcin, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc şi Judecătoria Întorsura Buzăului, Judecătoria Luduş, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, judecătoriile Caransebeş, Oraviţa şi Moldova Nouă au comunicat că nu a fost identificată jurisprudenţă în materie.

VI. Examenul jurisprudenţei

Nu există decizii pronunţate în această materie.

Distincţii cu privire la înţelesul unor termeni ca „public”, „funcţionar” şi „funcţionar public” din Codul penal anterior, respectiv art. 145 şi art. 147, şi Codul penal în vigoare, art. 175 şi art. 176, acestea din urmă ecluzând noţiunea de „funcţionar”, şi consideraţii cu privire la sfera dreptului administrativ, precum şi criterii de determinare de includere sau de excludere a unor persoane în sfera funcţionarilor publici în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal se regăsesc în considerentele Deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2014 a Curţii Constituţionale cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a articolului unic din Legea pentru modificarea art. 253

1

din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014.

Astfel, în considerentele deciziei, după redarea conţinutului art. 145 şi 147 din Codul penal anterior se statuează de către Curtea Constituţională că „Din coroborarea celor două articole ale Codului penal rezultă că funcţionar public este acea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice sau al unei instituţii sau altei persoane juridice de interes public. Semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ. Aşa cum s-a arătat şi în literatura juridică, potrivit legii penale, noţiunile de «funcţionar public» şi de «funcţionar» au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. În doctrină s-a mai arătat că, în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală supus unui anumit statut şi regim juridic”.

„. . . Curtea apreciază că determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia care se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public.”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra două sesizări în condiţiile art. 475 din Codul de procedură penală, prin:

VII. Opinia specialiştilor consultaţi

În argumentarea în esenţă a punctului de vedere exprimat s-a arătat că problematica definirii noţiunii de funcţionar public sau privat nu este una nouă, ea apărând în practica judiciară penală odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal. Aceasta deoarece, spre deosebire deCodul penal anterior, în care nu se făcea o delimitare din perspectiva condiţiilor de tipicitate a faptelor de corupţie legate de împrejurarea dacă funcţionarul public sau privat primea, pretindea sau accepta mita etc., în scopul încălcării sau nu a atribuţiilor sale de serviciu, în art. 289 alin. (2) din Codul penal, se prevede expres că fapta funcţionarului public definit în art. 175 alin. (2) din Codul penal constituie infracţiune doar dacă este comisă în legătură cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, respectiv cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

În lipsa acestui alineat, respectiv a textului din art. 289 alin. (2) din Codul penal, încadrarea unor categorii socioprofesionale (medici angajaţi în spitale de stat, directori de spitale publice, profesori din învăţământul de stat) în categoria de funcţionari publici sau privaţi ar fi avut o semnificaţie exclusiv din perspectiva limitelor de pedeapsă a acestor fapte. S-a susţinut că intenţia legiuitorului penal, odată cu redactarea art. 175 alin. (1) şi (2), ar fi fost aceea ca art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal să se refere exclusiv la categorii de funcţionari publici în semnificaţia pe care o are legea specială a funcţionarilor publici.

S-a arătat deja că apariţia art. 289 alin. (2) din Codul penal, care limitează sancţionarea pentru luare de mită a uneia dintre persoanele asimilate funcţionarilor publici la ipotezele în care fapta este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, este un element criticabil.

1

1

S. Bogdan, D.A. Şerban, G. Zlati, Noul Cod penal. Partea specială. Analize, explicaţii, comentarii. Perspectiva clujeană, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 498-499.

Se poate ajunge ca, în practică, fapta unui funcţionar public definit în art. 175 alin. (2) din Codul penal să nu fie infracţiune, deşi, din perspectiva lezării valorii sociale, conduita sa este echivalentă cu orice altă conduită similară incriminată.

În dreptul administrativ noţiunile de funcţionar public, funcţie publică, serviciu public, serviciu de interes public etc. sunt uneori noţiuni controversate. Aceste controverse, care pot apărea cu privire la semnificaţia matematică exactă a acestora, sunt rezolvate în fiecare caz de doctrină şi/sau jurisprudenţa acelei ramuri de drept.

Justiţia penală pusă în faţa acestor alternative cu efecte problematice asupra funcţionării sistemului penal a ales să accepte o abordare autonomă a definiţiilor din art. 175 din Codul penal, respectiv să analizeze prin raportare la dispoziţiile penale dacă o anumită categorie socioprofesională are sau nu calitatea de funcţionar public, pe baza alin. (1) sau alin. (2) din art. 175 din Codul penal ori este un funcţionar privat în sensul art. 308 din Codul penal. Aceasta înseamnă în realitate o „revenire” la situaţia anterioară intrării în vigoare a art. 175 din noul Cod penal. Consecinţa este aceea că profesorii din învăţământul preuniversitar de stat, care erau funcţionari publici în sensul Codului penal anterior, păstrează în continuare aceeaşi calitate cu toate consecinţele penale legate de comiterea unor fapte de corupţie.

Trimiterea, la fel ca şi în cazul medicului, ce se poate face la legislaţia din domeniul învăţământului (acesta fiind un serviciu de interes public) nu obligă justiţia penală să accepte această interpretare. Dimpotrivă, ea poate să confere acestei categorii socioprofesionale o semnificaţie specifică dreptului penal.

Se consideră că tocmai decizia de a defini aceste noţiuni în Codul penal, deşi acestea erau definite şi în legislaţia extrapenală, arată intenţia legiuitorului de a da o semnificaţie autonomă acestor noţiuni.

De asemenea, încadrarea în art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, adică la o „funcţie publică de orice natură”, este una facilitată de această formulare generică. Această formulare generală a textului de mai sus permite încadrarea tuturor funcţionarilor publici pe care justiţia penală consideră că ar trebui să îi tragă la răspunderea penală pentru fapte de corupţie în această calitate.

Semnificaţie autonomă a noţiunii rezultă inclusiv din dezlegarea de drept (Decizia nr. 26/2014) referitoare la apartenenţa medicului chirurg din sistemul public de sănătate la categoria funcţionarului public prevăzută de art. 175 alin. (1) din Codul penal ori la cea a funcţionarului public asimilat la care face referire art. 175 alin. (2) din Codul penal. În măsura în care profesorul din sistemul preuniversitar ar ajunge să fie încadrat în categoria funcţionarului public asimilat conform art. 172 alin. (2) din Codul penal s-ar genera soluţii incompatibile la nivelul celor două întrebări cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept.

În argumentarea acestei opinii se menţionează că diferenţa între noţiunea de „funcţionar public” în sensul art. 175 alin. (1) şi aceeaşi sintagmă în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal a fost realizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 26/2014, astfel:

„Potrivit art. 175 alin. (2) din Codul penal nu este suficient ca persoana să exercite un serviciu de interes public, ci trebuie să şi fie învestită sau controlată, după caz, supravegheată, de autorităţile publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. În plus, învestirea, controlul sau supravegherea din partea autorităţilor publice vizează exclusiv exercitarea de către funcţionar a serviciului public, iar nu dreptul de practicare a profesiei în domeniul de competenţă necesar pentru îndeplinirea serviciului public respectiv. Mai mult, rezultă că între autoritatea publică şi persoana care exercită serviciul de interes public nu există raporturi de serviciu, stabilite în baza unui contract individual sau colectiv de muncă, pentru că, în acest din urmă caz, respectiva persoană ar fi avut obligaţia să presteze munca sub autoritatea angajatorului, urmând a fi încadrată fie în categoria funcţionarilor publici prevăzuţi de art. 175 alin. (1) din Codul penal – dacă angajatorul este o persoană de drept public, fie în cea reglementată de art. 308 alin. (1) din Codul penal – dacă angajatorul era o persoană de drept privat.”

S-a invocat art. 254 alin. (1), (11), (13) – (16) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Din dispoziţiile mai sus citate rezultă că între profesorii din învăţământul preuniversitar de stat şi unităţile de învăţământ angajatoare există raporturi de serviciu, stabilite pe bază de contracte individuale de muncă.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, legea educaţiei naţionale, învăţământul este un serviciu de interes public.

Legea nr. 188/1999 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public defineşte (art. 2) funcţia publică drept ansamblul atribuţiilor şi obligaţiilor stabilite în temeiul legii în scopul realizării prerogativelor de putere publică. Aşa cum s-a arătat, învăţământul este serviciu de interes public şi nu are prerogativele de putere publică. Pe cale de consecinţă, profesorul din învăţământul

preuniversitar sau universitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal, deoarece exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestit de autorităţile publice şi a cărui activitate este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Direcţia de specialitate opinează că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

În argumentarea punctului de vedere exprimat s-a pornit de la dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal care includ în noţiunea de „funcţionar public”” „persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: b) exercită (…) o funcţie publică de orice natură.”

Utilizarea de către legiuitor a expresiei „funcţie publică de orice natură” are, pe de o parte, rolul de a indica inexistenţa unei suprapuneri între noţiunea de „funcţie publică” în sensul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi expresia utilizată în cuprinsul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal pentru a stabili sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea legii penale, iar, pe de altă parte, rolul de a nu limita categoria funcţionarilor publici prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal la funcţionarii publici prevăzuţi în Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

2

2

Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 26/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015.

Anca Jurma, Infracţiunile de corupţie în lumina noului Cod penal şi a reglementărilor internaţionale, A.U.B., Drept, 2014, Supliment „Conferinţa Reglementări fundamentale în noul Cod penal şi în noul Cod de procedură penală”, p. 181; potrivit autoarei, „faptul că legiuitorul a folosit expresia funcţie publică de orice natură ne îndreptăţeşte să considerăm că funcţia publică în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen. defineşte o categorie mai largă decât funcţia publică, aşa cum este înţeleasă în dreptul administrativ.”

Sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal poate fi conturată pe baza a două criterii: exercitarea unei funcţii specifice în cadrul unui sistem public şi finanţarea din fonduri publice a structurii în cadrul căreia este exercitată funcţia specifică. Criteriile menţionate se desprind atât din Decizia nr. 26/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi din Decizia Curţii Constituţionale nr. 2/2014.

3

3

Decizia Curţii Constituţionale nr. 2/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 71 din 29 ianuarie 2014.

În raport cu primul criteriu, persoanele care exercită o funcţie specifică (profesor în învăţământul preuniversitar – personal didactic) în cadrul sistemului public de învăţământ sunt incluse în categoria funcţionarilor publici, în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

În raport cu al doilea criteriu, persoanele care exercită o funcţie specifică în cadrul unei structuri finanţate din fonduri publice (unitate de învăţământ preuniversitar de stat) sunt incluse în categoria funcţionarilor publici, în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. În acest context, s-a precizat că, potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cuprinde finanţarea de bază, finanţarea complementară şi finanţarea suplimentară. Finanţarea de bază se asigură din bugetul de stat [art. 104 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare], finanţarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ- teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinaţie [art. 105 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare], iar la finanţarea suplimentară contribuind şi consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti [art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare].

În consecinţă, funcţiile specifice (personal didactic) din cadrul sistemului public de învăţământ, exercitate în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din fonduri publice, constituie „funcţii publice de orice natură” în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

Profesorul din cadrul învăţământului preuniversitar de stat exercită o funcţie specifică (personal didactic) în sistemul public de învăţământ, în cadrul unei structuri finanţate din fonduri publice (unitate de învăţământ preuniversitar de stat) şi, prin urmare, exercită o „funcţie publică de orice natură” în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

Profesorul din cadrul învăţământului preuniversitar de stat exercită cu titlu permanent, cu o remuneraţie, funcţia publică, conform dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sunt componente ale sistemului public de învăţământ.

Angajarea profesorului se realizează la nivelul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat, tot pe bază de concurs. [Conform dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în învăţământul preuniversitar de stat, validarea concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor se face de către inspectoratul şcolar, iar angajarea pe post a personalului didactic de predare se face de către directorul unităţii de învăţământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general.]

Atât salarizarea medicului din cadrul unităţii spitaliceşti de stat, cât şi salarizarea profesorului din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat sunt finanţate din fonduri publice.

Profesorul din cadrul unei unităţi de învăţământ preuniversitar de stat nu poate fi inclus în categoria persoanelor considerate funcţionari publici în sensul legii penale, în baza dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal.

Conform art. 175 alin. (2) din Codul penal „este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”.

Profesorul din învăţământul preuniversitar de stat nu este o „persoană care nu îşi exercită atribuţiile în cadrul unui sistem public”, ci o persoană care îşi exercită atribuţiile în cadrul sistemului public de învăţământ.

Profesorul care îşi exercită funcţia în cadrul unei unităţi de învăţământ preuniversitar de stat nu este o persoană „nefinanţată din fondurile publice”, ci o persoană finanţată din fondurile publice.

Angajarea profesorului în cadrul unei unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, conform art. 90 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi