ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1490/2019

Ședința publică din data de 25 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018, mai mulți reclamanți, printre care și A., au învestit Tribunalul Caraș-Severin cu un conflict de muncă, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Prin sentința civilă nr. 307/08.03.2019, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

La termenul de judecată din 31.05.2019, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus disjungerea acțiunii pentru fiecare reclamant în parte și formarea de dosare separate.

Urmare a disjungerii, cauza privind pe reclamantul A. a fost înregistrată sub nr. x/2019.

Prin sentința nr. 308/21.06.2019, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, iar prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar prin includerea procentului de 4%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv V.R.S. 405 RON+4%+10%, precum și plata diferențelor dintre venitul la care era îndreptățit și venitul efectiv plătit, sume actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală, calculată până la data plății efective a debitului principal.

De asemenea, a reținut că potrivit art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului, pentru a atrage competența uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află parchetul la care își desfășoară activitatea reclamantul, este necesar ca acesta să aibă calitatea de procuror, iar la data formulării acțiunii să își desfășoare activitatea în cadrul parchetului instanței.

În acest context, a evocat decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a reținut că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv.

Prin urmare, cum reclamantul a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, încetându-și activitatea prin pensionare la 26.01.2018, a apreciat că în mod corect acțiunea a fost introdusă la Tribunalul Caraș-Severin.

Tribunalul Mehedinți a mai luat act că prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale; de asemenea, a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă. A notat tribunalul că în paragraful 47 al acestei decizii, instanța de contencios constituțional a reținut că "prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, și nu și la ipoteza la care instanța de judecată ar avea această calitate, dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanța competentă să îi judece cauza și nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calității de judecător a părții pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât partea pârâtă este chiar instanța de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opțiune părții reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acțiuni de competența de soluționare a instanței la care acesta își desfășoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privința modului de soluționare a litigiului tocmai de colegii acestuia".

În continuare, a menționat că, în acord cu dispozițiile deciziei sus-citate, prin Legea nr. 310/2018 au fost modificate dispozițiile art. 127 C. proc. civ., introducându-se alin. (2

1

), potrivit căruia dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

A subliniat tribunalul că, în ceea ce îl privește pe reclamant, care și-a încetat activitatea prin pensionare, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., ci cele de drept comun în materia soluționării conflictelor de muncă.

De asemenea, a reținut că din actele dosarului nu rezultă opțiunea reclamantului în sensul sesizării Tribunalului Mehedinți cu judecarea acțiunii deduse judecății, astfel că prin procedeul adoptat de Tribunalul Caraș-Severin s-a încălcat principiul disponibilității, statuat de art. 9 C. proc. civ.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamantul, fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a învestit Tribunalul Caraș-Severin cu un litigiu având ca obiect drepturile salariale izvorând din raporturile de muncă dintre aceasta și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se afla instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (3), aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Prin decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638/23.07.2018 s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale; de asemenea, s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Prin urmare, una dintre condițiile impuse de art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. este desfășurarea activității reclamantului la instanța sau parchetul de pe lângă instanța competentă să soluționeze cauza.

Cum reclamantul și-a încetat activitatea prin pensionare, nu poate fi reținută așadar incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului și art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", care, în speță, se situează în județul Caraș-Severin.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2019.