ÎCCJ, Decizia nr. 72/2017
ÎCCJ, Decizia nr. 72/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia penală nr. 72/2017
Asupra contestației de față;
Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 214/A din data de 18 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/114/2015/a1, definitivă, s-a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 315 din 10 martie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că apelul declarat de contestatoarea A. nu este admisibil, deoarece vizează o hotărâre penală definitivă, pronunțată în etapa examinării admisibilității în principiu a unei contestații în anulare.
Împotriva Deciziei penale nr. 214/A din data de 18 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/114/2015/a1 a formulat contestație apelanta A., la data de 31 mai 2016. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 Judecători la data de 14 februarie 2017 sub nr. x/1/2017, fiind fixat, aleatoriu, prim termen de judecată la data de 10 aprilie 2017.
Examinând contestația cu prioritate prin prisma admisibilității acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Cap. III
1
C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost stabilite hotărârile susceptibile a fi supuse acestei proceduri, termenul de declarare a căii de atac și motivele pentru care se poate formula contestația.
Conform art. 425
1
alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Totodată, potrivit art. 425
1
alin. (7) din același cod, hotărârea pronunțată în contestație nu este supusă niciunei căi de atac.
În cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu contestația declarată de apelanta A. împotriva Deciziei penale nr. 214/A din data de 18 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/114/2015/a1, hotărâre definitivă.
Se constată că, în cauză, contestația a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale nesusceptibile de a face obiectul unei contestații, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Astfel cum corect a stabilit prima instanță, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept, excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public urmând a fi admisă.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în conformitate cu prevederile art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de apelanta A. împotriva Deciziei penale nr. 214/A din data de 18 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/114/2015/a1, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., să oblige contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de apelanta A. împotriva Deciziei penale nr. 214/A din data de 18 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/114/2015/a1.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă contestatoarea apelantă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2017.
Procesat de GGC - CL