ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.10.2017

ÎCCJ, Decizia nr. 190/2017

HOTĂRÂRE
23.10.2017
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 190/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia penală nr. 190/2017

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 476 din 08.05.2015 a Curții de Apel Ploiești, au fost respinse ca inadmisibile apelurile formulate de contestatoarele A. și B. împotriva deciziei penale nr. 13/2015 a Tribunalului Buzău. De asemenea, prin decizia atacată, instanța de apel a analizat apelul declarat de cele două contestatoare împotriva unei decizii a Tribunalului Buzău (nr. 13/2015), dată la rândul ei în soluționarea altei contestații în anulare împotriva deciziei nr. 7/2015 a acestei instanțe.

Prin decizia penală nr. 754 din 27 august 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. x/114/2015/a2, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B., împotriva deciziei penale nr. 476 din 08 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Prin decizia penală nr. 1112 din 09 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B. împotriva deciziei penale nr. 754 din 27 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Prin decizia penală nr. 1281 din data de 04 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/114/2015/a2.1.3, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 892/A din data de 12 iulie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/114/2015/a2.1.3.

Prin decizia penală nr. 106 din data de 22 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenta A. împotriva deciziei penale nr. 1281 din data de 04 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/114/2015/a2.1.3.

Prin decizia penală nr. 161 din 25.09.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 106 din data de 22 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2017.

Împotriva deciziei penale nr. 161 din data de 25 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, contestatoarea A. a formulat din nou contestație, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți, completul de 5 judecători, la data de 06.10.2017, sub nr. x/1/2017.

Dosarului anterior menționat i-a fost fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 23 octombrie 2017, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac exercitate în cauză, astfel cum rezultă din partea introductivă a prezentei decizii.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, analizând cu prioritate admisibilitatea contestației de față, raportat la actele dosarului și la excepția invocată, constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate, de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Așadar, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că decizia penală atacată cu contestație de către contestatoarea A. este una definitivă, aceasta învestind Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele legale menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în conformitate cu prevederile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 161 din data de 25 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2017, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 161 din data de 25 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-09-25
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 161/2017
Decizia penală nr. 161/2017 Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 476 din 08.05.2015 a Curții de Apel Ploiești, au fost respinse ca inadmisibile apelurile formula
ÎCCJ 2017-05-22
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 107/2017
Decizia penală nr. 107/2017 Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 67 din data de 27 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație și Ju
ÎCCJ 2017-09-25
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 159/2017
Decizia penală nr. 159/2017 Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 31 din 13 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Buzău a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația
ÎCCJ 2017-11-13
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 205/2017
Decizia penală nr. 205/2017 Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 161 din data de 25 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație
ÎCCJ 2017-09-25
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 164/2017
Decizia penală nr. 164/2017 Analizând contestația de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 754 din 27.08.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/114/2015/a2, Curtea de Apel Ploiești a respins,
Sursă