ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5479/2019

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 245 din 24 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 31 octombrie 2018, a completului învestit cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, în data de 12.11.2019, cu citarea părților, în condițiile art. 494 -495 C. proc. civ., în ședință publică.

Prin cererile scrise de renunțare la judecată, înregistrate la data de 25 septembrie 2019, recurenții- reclamanți Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei au arătat că înțeleg să renunțe la recursul formulat împotriva sentinței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Suceava, nr. 245/2016, în temeiul art. 406 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Cererile de renunțare la judecată au fost formulate personal, semnate și ștampilate.

Intimata- pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, căreia i s-au comunicat copii de pe cererile de renunțare la recurs formulate, conform dovezilor existente la dosar, nu și-a exprimat poziția cu privire la renunțarea la judecată formulată în etapa procesuală a recursului.

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului declarat, având în vedere cererile de renunțare la recurs, va luat act de manifestarea de voință a recurenților- reclamanți.

De principiu, renunțarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziție al reclamantului, în calitatea sa de inițiator al demersului judiciar, de a renunța la soluționarea unei cauze, fără a avea obligația de a-și justifica manifestarea de voință și fără a fi constrâns, din punct de vedere temporal, în privința acesteia.

Într-adevăr, recurenții- reclamanți și-au întemeiat cererile pe dispozițiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă", însă în speța de față nu sunt aplicabile aceste dispoziții deoarece, din conținutul cererilor depuse, rezultă cu certitudine că, recurenții-reclamanți au renunțat la recursul formulat, nu la judecarea cererii de chemare în judecată:

"vă comunicăm faptul că renunțăm la recursul formulat împotriva sentinței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Suceava, nr. 245/2016, în drept art. 406 alin. (1) din Noul C. proc. civ..".

În aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora: achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.

Având în vedere faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata cererii de recurs, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți;

Respectând, astfel, principiul disponibilității părților care guvernează procesul civil, Înalta Curte constată că, în cauză, recurenții- reclamanți Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei au renunțat la judecata căii extraordinare de atac, sens în care va lua act de cererile formulate.

Dând eficiență principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate, în contextul celor expuse, având în vedere și dispozițiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora "când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare …", Înalta Curte este îndreptățită să ia act de retragerea recursului declarat de reclamanți.

Date fiind dispozițiile legale arătate și aspectele asupra cărora sunt limitate dezbaterile în ipoteza intervenirii manifestării procesuale a renunțării la judecată, când instanța nu mai poate face acte de cercetare judecătorească asupra altor chestiuni legate de drepturile deduse judecății ori de calitățile părților implicate în litigiu, Înalta Curte, în temeiul art. 463 din C. proc. civ., va lua act de cererile de renunțare la judecata căii de atac deja exercitată de către reclamanți, în condițiile existenței unei manifestări de voință a acestora în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei împotriva sentinței nr. 245 din 24 octombrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2019.