Decizia nr. 14/2015 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 9/2015

Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit, în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportat la art. 27 2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. 2. Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Avocatul Poporului este reprezentat de doamna consilier juridic Ecaterina Mirea, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei Judiciare.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad din cadrul Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 27 2 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de Avocatul Poporului şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind: I. interpretarea dispoziţiilor art. 3 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare (denumită, în continuare, Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000), ale art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţiile băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (denumită, în continuare, Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011), ale art. 994 din Codul civil de la 1864, ale art. 1.535 din Codul civil, ale art. 124 şi ale art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. II. interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, ale dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, ale dispoziţiilor art. 120 alin. (7) şi art. 124 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la dobânda ce se acordă pentru sumele încasate cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare şi taxă pe emisiile poluante, restituite prin hotărâri judecătoreşti. III. interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 994 din Codul civil din anul 1864, ale art. 1.535 din Codul civil, ale art. 124 alin. (1) şi ale art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată, în referire la momentul de la care curge dobânda pentru sumele încasate cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare şi taxă pe emisiile poluante, restituite în temeiul hotărârilor judecătoreşti.

După prezentarea referatului cauzei, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acordă cuvântul doamnei Ecaterina Mirea, consilier juridic, în calitate de reprezentant al Avocatului Poporului şi doamnei Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reprezentantul Avocatului Poporului solicită admiterea recursurilor în interesul legii, apreciind că, pentru sumele încasate de administraţiile finanţelor publice din ţară cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, se acordă dobândă legală, calculată în temeiul art. 3 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, respectiv art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, art. 994 din Codul civil din 1864 sau art. 1.535 din Codul civil, începând cu data plăţii taxei, pentru repararea adecvată a prejudiciului cauzat, întrucât aceasta este data de la care contribuabilul a suferit pierderi reprezentate de indisponibilizarea sumelor în cauză.

Reprezentantul procurorului general învederează că dobânda ce se acordă pentru sumele încasate cu titlu de taxă primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite prin hotărâri judecătoreşti, este dobânda fiscală şi se acordă de la data plăţii taxei nedatorate, solicitând, în temeiul art. 517 din Codul de procedură civilă, admiterea recursurilor în interesul legii formulate de Avocatul Poporului şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele: Problemele de drept ce au generat practica neunitară

Prin recursurile în interesul legii formulate de Avocatul Poporului şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că, în practica judiciară, nu există un punct de vedere unitar cu privire la: I. interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, ale dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, a dispoziţiilor art. 120 alin. (7) şi art. 124 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la dobânda ce se acordă pentru sumele încasate cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare şi taxă pe emisiile poluante, restituite prin hotărâri judecătoreşti. II. interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 994 din Codul civil din anul 1864, ale art. 1.535 din Codul civil, ale art. 124 alin. (1) şi ale art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la momentul de la care curge dobânda pentru sumele încasate cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare şi taxă pe emisiile poluante, restituite în temeiul hotărârilor judecătoreşti. Examenul jurisprudenţial

În urma verificării jurisprudenţei la nivelul întregii ţări s-a constatat că nu există practică unitară cu privire la natura juridică a dobânzilor acordate pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare pentru autovehicule şi taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, restituite prin hotărâri judecătoreşti, şi cu privire la momentul de la care aceste dobânzi încep să curgă. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

Referitor la soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti s-au conturat următoarele opinii: 12.1. Cu privire la problema de drept care vizează dobânda care se acordă în cazul restituirii pe cale judecătorească a sumelor încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante s-au identificat trei orientări de jurisprudenţă: 12.1.1. Într-o primă orientare a practicii s-a considerat că autorităţile fiscale pârâte datorează dobânda legală prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, respectiv de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, întrucât sumele, a căror restituire a fost solicitată, nu au natura juridică a unor taxe fiscale, ci reprezintă taxe speciale pentru protecţia mediului. Prin urmare nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 124 alin. (2) şi art. 120 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la nivelul dobânzii fiscale. În motivarea unora dintre aceste soluţii s-a invocat şi faptul că dobânda legală este mai mică decât dobânda fiscală. 12.1.2. Într-o a doua opinie s-a considerat că autorităţile publice pârâte datorează dobânda fiscală prevăzută de art. 120 alin. (7) şi art. 124 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. S-a arătat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, constituind dreptul comun în privinţa dobânzii legale, nu sunt aplicabile în materie fiscală, pentru care există prevederi speciale în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. S-a reţinut că această soluţie este determinată de natura juridică a taxelor a căror restituire a fost solicitată pe calea acţiunilor în justiţie, aceea de taxe fiscale a căror administrare este supusă prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens au fost invocate dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare (denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005). 12.1.3. S-a identificat şi o soluţie izolată, potrivit căreia, instanţa a acordat dobânda legală prevăzută de art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, pentru perioada cuprinsă între data plăţii taxei şi până la expirarea termenului prevăzut de art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi dobânda fiscală prevăzută de art. 120 alin. (7) din acest din urmă act normativ, din ziua imediat următoare expirării termenului de soluţionare a cererii de restituire, până la data restituirii efective a taxei. S-a reţinut că taxa a cărei restituire a fost solicitată, mai întâi prin parcurgerea procedurii administrative şi, ulterior, pe calea acţiunii în justiţie, a fost încasată nelegal, fiind supusă restituirii, potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, dobânda legală prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 a fost acordată cu titlu de folos nerealizat, până la momentul expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea cererii de restituire pe cale administrativă. 12.2. Cu privire la cea de-a doua problemă de drept supusă analizei, referitoare la momentul de la care curge dobânda legală sau dobânda fiscală, după caz, s-au identificat patru orientări jurisprudenţiale: 12.2.1. Într-o primă orientare a practicii, instanţele care au considerat că se datorează dobânda fiscală au stabilit ca plata acesteia să se facă începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În argumentare s-au avut în vedere dispoziţiile 124 alin. (1) coroborat cu art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţele reţinând că dobânda se datorează de la momentul punerii în întârziere. Deoarece, în acest caz, este vorba despre o restituire care se efectuează la cerere, data punerii în întârziere echivalează cu data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea cererii în procedura administrativă. 12.2.2. Într-o altă opinie, instanţele care au acordat fie dobânda legală prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 sau de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, după caz, fie dobânda fiscală prevăzută de art. 120 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au considerat că dobânda curge de la data plăţii taxelor a căror restituire a fost solicitată prin acţiunile în justiţie. În motivarea acestei soluţii, instanţele au avut în vedere hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-565/11, considerând că este obligatorie interpretarea dată de către instanţa europeană prevederilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene. Întrucât sumele plătite cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare sau taxă pentru emisiile poluante nu au fost datorate potrivit legislaţiei comunitare, acestea trebuie restituite împreună cu daunele (dobânzile) solicitate. Prin urmare, dobânzile aferente sunt datorate cu titlu de reparare integrală a prejudiciului cauzat prin plata unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii Europene şi se cuvin contribuabilului de la data achitării taxei şi până la plata efectivă a debitului. 12.2.3. Alte instanţe care au acordat fie dobânda legală prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, fie dobânda fiscală, prevăzută de art. 120 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au considerat că aceste dobânzi curg de la data punerii în întârziere a autorităţii fiscale, realizată prin cererea de restituire a taxei, formulată fie pe cale administrativă, fie pe cale judecătorească. În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că dobânda poate fi acordată, ca regulă, de la data punerii în întârziere, iar excepţiile trebuie să fie strict prevăzute de lege. Punerea în întârziere a debitorului obligaţiei de restituire a taxei se realizează prin formularea cererii de restituire, fie pe cale administrativă, fie pe cale judecătorească, întrucât nicio dispoziţie legală nu prevede că autoritatea administrativ-fiscală ar fi de drept în întârziere de la data la care s-a făcut plata taxei. 12.2.4. A fost identificată şi o soluţie izolată, potrivit căreia dobânda legală curge de la data plăţii taxei până la soluţionarea cererii de restituire în procedura administrativă, iar dobânda fiscală curge de la data expirării termenului de soluţionare a cererii de restituire în procedura administrativă, prevăzut de art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Această soluţie s-a raportat la regimul juridic diferit al celor două tipuri de dobândă prevăzute în dreptul comun şi în legislaţia fiscală. Opinia Avocatului Poporului

Avocatul Poporului a opinat în sensul că, pentru sumele încasate de administraţiile finanţelor publice cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisiile poluante, se acordă dobândă legală calculată în temeiul art. 3 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, respectiv al art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, al art. 994 din Codul civil din 1864 sau al art. 1.535 din Codul civil, cu începere de la data plăţii taxelor în discuţie. În argumentare s-a arătat că începând de la data plăţii sumelor încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisiile poluante, şi nu de la o dată ulterioară, contribuabilul suportă pierderi reprezentate de indisponibilizarea sumelor în cauză, după cum a statuat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin hotărârea pronunţată în Cauza C-565/11, Irimie. Opinia procurorului general 14.1. Cu referire la prima problemă de drept supusă examinării, opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că dobânda care se acordă pentru sumele încasate cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare şi taxă pe emisiile poluante, restituite prin hotărâri judecătoreşti, este dobânda fiscală prevăzută de art. 120 alin. (7) şi art. 124 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În argumentare s-a considerat că natura juridică a taxelor ce constituie obiect al obligaţiei de restituire se răsfrânge asupra accesoriilor creanţei principale, în virtutea principiului accesorium sequitur principale. Astfel, de la momentul reglementării iniţiale, sub forma taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, prevăzută de art. 214 1 -214 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, continuând cu reglementarea adusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pentru poluare pe autovehicule, aprobată prin Legea nr. 140/2011 (denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008) şi prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu modificările ulterioare, legiuitorul naţional a subsumat aceste taxe creanţelor fiscale principale, astfel cum sunt definite de art. 21 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Împrejurarea că aceste taxe au constituit venituri ale Fondului pentru mediu, potrivit art. 9 alin. (1) lit. r) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, nu schimbă natura lor juridică. În consecinţă, dobânzile aferente sumelor solicitate a fi restituite pe calea acţiunilor în justiţie, reprezentând creanţe fiscale accesorii, în sensul art. 21 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nivelul acestora este determinat potrivit art. 124 alin. (2) raportat la art. 120 alin. (7) din acest act normativ. S-a considerat că nu poate fi acordată dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3-6 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, respectiv dobânda legală remuneratorie prevăzută de art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, dat fiind, pe de o parte, natura juridică a creanţei principale şi, pe de altă parte, împrejurarea că, potrivit art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 şi art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, dobânda legală prevăzută de aceste acte normative este aplicabilă doar atunci când printr-o dispoziţie expresă a legii nu se prevede o altă rată a dobânzii. Argumentul potrivit căruia se acordă dobânda legală, întrucât este mai mică decât dobânda fiscală, nu poate funcţiona în prezenţa argumentului întemeiat pe natura juridică a creanţelor principale, natură ce se transferă şi în privinţa accesoriilor acestora. Pe de altă parte, în această modalitate de interpretare şi aplicare a legii, s-a apreciat că se asigură respectarea principiului echivalenţei sau al nediscriminării, astfel cum a fost enunţat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. 14.2. Cu privire la a doua problemă de drept supusă analizei s-a opinat că dobânda fiscală pentru sumele încasate cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare şi taxă pe emisiile poluante, restituite în temeiul hotărârilor judecătoreşti, curge de la data plăţii acestor taxe. S-a reţinut că potrivit art. 117 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute de art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor. În acest sens, a fost emis Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal (denumit în continuare Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.899/2004). Totodată, potrivit art. 124 alin. (1) raportat la art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire. Însă, faţă de principiul aplicării prioritare a dreptului Uniunii Europene, principiu înscris şi în art. 148 alin. (2) din Constituţia României şi având în vedere asigurarea respectării principiului efectivităţii, astfel cum a fost dezvoltat în hotărârile pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-565/11, Irimie, şi în Cauza C-331/13, Nicula, s-a considerat că dobânda fiscală aferentă sumelor restituite, încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare sau taxă pe emisii poluante, curge de la data plăţii acestor taxe. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă în materie, deoarece litigiile cu acest obiect nu intră în competenţa de soluţionare a instanţei supreme.

Prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, au fost admise recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj, stabilindu-se următoarele: „1. Acţiunea având ca obiect obligarea instituţiei prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 şi fără parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă. 2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.” Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu au fost identificate decizii cu relevanţă directă asupra problemelor de drept analizate.

Referitor la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu privire la anumite articole din acest act normativ sau în privinţa actului normativ, în ansamblul său, după cum urmează: – Decizia nr. 9 din 22 ianuarie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 26 februarie 2002; – Decizia nr. 1.183 din 15 septembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 noiembrie 2011.

Cu privire la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională a pronunţat următoarele decizii: – Decizia nr. 889 din 6 iulie 2010 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010; – Decizia nr. 877 din 23 octombrie 2012 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2013; – Decizia nr. 878 din 23 octombrie 2012 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120, art. 120 1 şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum şi ale art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2013. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu relevanţă directă asupra problemelor de drept supuse examinării, este reprezentată de următoarele hotărâri: – Hotărârea pronunţată în Cauza C-68/79, Hans Just I/S c/a The Danish Ministry for Fiscal Affairs, prin care s-a stabilit că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu respectarea principiilor care guvernează autonomia procedurală şi îmbogăţirea fără justă cauză. Curtea a arătat că în astfel de cauze pot fi plătite şi daune pentru pierderile suferite; – Hotărârea pronunţată la data de 19 iulie 2012 în Cauza, C-591/10 Littlewoods Retail Ltd şi alţii împotriva Her Majesty s Commissioners of Revenue and Customs, prin care s-a decis că statele membre sunt obligate să restituie, cu dobândă, cuantumul taxelor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii. Curtea a constatat că, deşi revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru sarcina să prevadă condiţiile în care trebuie să fie plătite astfel de dobânzi, normele naţionale nu pot priva persoana impozabilă de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a impozitului; – Hotărârea pronunţată la data de 13 noiembrie 2012 în Cauza C-35/11, Test Claimants in the FII Group Litigation, prin care s-a statuat, cu privire la plata unor impozite discriminatorii, că, atunci când un stat percepe taxe cu încălcarea normelor dreptului comunitar, justiţiabilii au dreptul la restituirea nu numai a impozitului perceput fără temei, ci şi a sumelor plătite acestui stat sau reţinute de acesta în legătură directă cu impozitul respectiv; – Hotărârea pronunţată la data de 18 aprilie 2013 în Cauza C-565/11, Mariana Irimie împotriva Administraţiei Finanţelor Publice Sibiu, Administraţiei Fondului pentru Mediu, prin care s-a arătat că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim naţional, precum cel în discuţie în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”; – Hotărârea Curţii (Marea Cameră), pronunţată la data de 15 octombrie 2014 în Cauza C-331/13, Ilie Nicolae Nicula împotriva Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Sibiu, Administraţiei Fondului pentru Mediu, prin care s-au reţinut următoarele: „Curtea a statuat deja că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justiţiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci şi a sumelor plătite acestui stat sau reţinute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă (…)”. Opinia specialiştilor din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti

Prin Adresa nr. 460 din 19 mai 2015, transmisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost înaintat punctul de vedere în legătură cu problemele de drept supuse analizei, redactat de prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, conf. univ. dr. Adriana-Maria Almăşan, conf. univ. dr. Monica-Amalia Raţiu, lector univ. dr. Andreea Stănescu şi lector univ. dr. Şerban Alexandru Stănescu, din Departamentul de Drept privat, respectiv, Departamentul de Drept public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti. În cuprinsul punctului de vedere, cu referire la problema de drept care vizează dobânda ce se acordă pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite prin hotărâri judecătoreşti, s-a apreciat că se acordă dobânda fiscală reglementată de dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 120 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În argumentarea acestei opinii s-a avut în vedere caracterul accesoriu al dobânzii faţă de creanţele fiscale principale, ce constau în sumele percepute cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante. În ceea ce priveşte a doua problemă de drept s-a apreciat că momentul de la care curge dobânda pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante este reprezentat de momentul plăţii acestor taxe. În argumentare s-a considerat că dispoziţiile art. 124 şi ale art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt incidente în cazul dobânzilor aferente sumelor achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, în raport cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi cu dezlegarea dată de Curte în această problemă de drept, prin hotărârile pronunţate în Cauza C-565/11, Irimie, şi în Cauza C-331/13, Nicula. S-a apreciat că, în cazul taxelor în discuţie, sunt incidente prevederile din dreptul intern aplicabile în materia plăţii nedatorate, care stabilesc neîndoielnic faptul că momentul de la care curg dobânzile aferente plăţii nedatorate este cel al efectuării plăţii. Raportul asupra recursurilor în interesul legii

Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnaţi conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă s-a propus soluţionarea recursurilor în interesul legii, în sensul că: 1. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, a dispoziţiilor art. 120 alin. (7) şi art. 124 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dobânda care se acordă pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite prin hotărâri judecătoreşti, este dobânda fiscală prevăzută de dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 120 alin. (7) din acelaşi act normativ. 2. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 994 din Codul civil din anul 1864, ale art. 1.535 din Codul civil, ale art. 124 alin. (1) şi ale art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, momentul de la care curge dobânda fiscală pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite în temeiul hotărârilor judecătoreşti, este reprezentat de data plăţii acestor taxe. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea cu soluţionarea recursurilor în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, se reţin următoarele:

Cu privire la admisibilitatea recursurilor în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, potrivit dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.” Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut de către Avocatul Poporului şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă. Verificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile art. 514 din Codul de procedură civilă, care enumeră, în categoria subiecţilor de drept care pot promova recurs în interesul legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului, se constată că această condiţie referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită. De asemenea, verificând jurisprudenţa ataşată actului de sesizare, care cuprinde soluţii diferite pronunţate de mai multe curţi de apel, se constată îndeplinită şi condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 515 din Codul de procedură civilă, referitoare la soluţionarea în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive a problemelor de drept care fac obiectul judecăţii. Totodată, având în vedere că o parte din litigii au fost declanşate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, trebuie admis că evaluarea condiţiei analizate va fi raportată şi la hotărârile irevocabile. Pentru considerentele prezentate se apreciază că recursurile în interesul legii sunt admisibile.

Referitor la problemele de drept soluţionate în mod neunitar de instanţele judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule a fost introdusă în legislaţia naţională cu începere de la data de 1 ianuarie 2007, prin Legea nr. 343/2006 privind modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, adoptată cu modificări prin Legea nr. 372/2007, prin aceste acte normative fiind introduse în Codul fiscal, art. 214 1 -214 3 . Prin textele de lege menţionate a fost instituită obligaţia de plată a taxei de primă înmatriculare, care se datora ca urmare a primei înmatriculări a unui autovehicul în România şi se achita de persoana fizică sau juridică ce solicita înmatricularea, la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul unităţilor fiscale, în a căror evidenţă era înregistrată persoana ca plătitor de impozite şi taxe.

În raport cu temeiul juridic în baza căruia a fost încasată taxa de primă înmatriculare s-a reţinut că aceasta are natura unei taxe cu efect echivalent şi discriminatoriu, fiind în contradicţie cu dreptul comunitar aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene. În acest sens, în Cauza C-345/93, Nunes Tadeu, şi cauzele conexate C-290/05 şi C-333/05, Akos Nadasdi şi Nemeth Ilona, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că „art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunităţii Europene este încălcat atunci când taxa percepută pentru bunurile importate şi cea percepută pentru produse similare deja existente pe piaţa naţională a statului membru în discuţie sunt calculate într-o manieră diferită, pe baza unor criterii diferite, care conduc fie şi doar în anumite cazuri la o impunere mai împovărătoare asupra bunurilor importate”.

Dispoziţiile art. 214 1 -214 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008. Conform art. 5 alin. (1) şi (4) din ordonanţa de urgenţă prevăzută mai sus, taxa pe poluare reglementată de acest act normativ se calculează de autoritatea fiscală competentă şi se plăteşte de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu. Potrivit art. 7 din acelaşi act normativ, „Stabilirea, verificarea, colectarea şi executarea silită, inclusiv soluţionarea contestaţiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Problema compatibilităţii reglementării taxei pe poluare prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european a făcut obiectul sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanţele române solicitând Curţii să stabilească dacă art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008. În acest sens, răspunzând întrebării formulate de Tribunalul Sibiu la data de 18 iunie 2009, în Cauza C-402/2006, Ioan Tatu c. statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu şi Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Mediului, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat astfel: „Articolul 110 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională”. La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat în Cauza C-263/10, Iulian Nisipeanu împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, Administraţia Finanţelor Publice Târgu Cărbuneşti şi Administraţia Fondului pentru Mediu, asupra interpretării aceluiaşi art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, pornind de la mai multe întrebări adresate de Tribunalul Gorj. Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea Tatu, reţinând că toate modificările succesive aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2009 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2009, menţin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre şi care se caracterizează printr-o uzură şi o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea naţională are ca efect descurajarea importării şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre şi prin aceasta contravine art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 a fost abrogată prin intrarea în vigoare, la data de 13 ianuarie 2012, a Legii nr. 9/2012. Prin această reglementare se prevede că taxa pentru emisiile poluante se aplică şi la înmatricularea autovehiculelor naţionale cu privire la care nu s-a achitat taxa specială, prevăzută de art. 214 1 -214 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxa pe poluare, reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008.

Prin art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 1 ianuarie 2013, a aplicării dispoziţiilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 9/2012, a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, precum şi a dispoziţiilor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012.

Legea nr. 9/2012 a păstrat principiile reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 şi nu a adus elemente noi de natură a pune de acord legislaţia internă cu dispoziţiile art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele anterior prezentate, în condiţiile suspendării aplicării prevederilor art. 4 alin. (2) din lege. Prin Ordonanţa pronunţată de Curte (Marea Cameră) la 3 februarie 2014 în cauzele conexate C-97/13 şi C-214/13, Silvia Georgiana Câmpean şi George Ciocoiu, în raport cu reglementarea prevăzută de Legea nr. 9/2012, coroborat cu efectele suspendării aplicării legii prin art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2012, s-a decis că taxa pentru emisiile poluante instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine dreptului european, arătându-se că „art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit de reglementarea naţională în discuţie în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulaţie în acest stat membru a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională”.

Legea nr. 9/2012 a fost abrogată la data de 15 martie 2013, prin intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

Din analiza orientărilor jurisprudenţiale conturate în practica judiciară, evidenţiate prin hotărârile judecătoreşti anexate sesizării, s-a constatat, în mod unanim, că sunt purtătoare de dobânzi sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare pentru autovehicule şi taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a căror restituire a fost solicitată pe calea acţiunilor în justiţie.

La adoptarea acestor soluţii jurisprudenţiale s-au avut în vedere considerentele Deciziei nr. 24/2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în cuprinsul cărora s-a reţinut, cu referire la hotărârile pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiile echivalenţei şi efectivităţii, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a statuat, cu privire la plata unor impozite discriminatorii, că, atunci când un stat percepe taxe cu încălcarea normelor dreptului comunitar, justiţiabilii au dreptul la restituirea nu numai a impozitului perceput fără temei, ci şi a sumelor plătite acestui stat sau reţinute de acesta în legătură directă cu impozitul respectiv (Hotărârea pronunţată în Cauza C-35/11, Test Claimants in the FII Group Litigation, Hotărârea pronunţată în Cauza C-446/04, Test Claimants in the FII Group Litigation).

De asemenea, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că statele membre sunt obligate să restituie, cu dobândă, cuantumul taxelor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii. Curtea a constatat că, deşi revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru sarcina să prevadă condiţiile în care trebuie să fie plătite astfel de dobânzi, normele naţionale nu pot priva persoana impozabilă de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a impozitului (Hotărârea pronunţată în Cauza C-397/98, Metallgesellschaft Ltd şi alţii împotriva Commissioners of Inland Revenue şi HM Attorney General, Hotărârea pronunţată în Cauza C-591/10, Littlewoods Retail Ltd şi alţii împotriva Her Majesty’s Commissioners of Revenue and Customs).

Prima problemă de drept care face obiectul prezentei sesizări are în vedere stabilirea naturii juridice a dobânzilor acordate pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare pentru autovehicule şi taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, restituite prin hotărâri judecătoreşti.

În abordarea problemei de drept supuse examinării se impune lămurirea următoarele aspecte: – natura juridică a sumelor achitate de contribuabil cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, ce constituie obiect al obligaţiei de restituire, determinant în raport cu situaţia analizată, fiind încadrarea acestor taxe în categoria creanţelor fiscale principale, astfel cum sunt definite de art. 21 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; – aplicabilitatea principiului accesorium sequitur principale în privinţa dobânzilor datorate contribuabilului pentru sumele plătite cu titlu de taxe şi solicitate a fi restituite pe calea acţiunilor în justiţie.

Potrivit art. 21 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modif icări le şi completări le ulterioare: „(1) Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal. (2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în: a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale; b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.”

Pornind de la definiţia dată creanţelor fiscale principale de normele legale menţionate se constată că taxele în discuţie se încadrează în această categorie, reprezentând drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal, în categoria respectivă fiind incluse atât dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, cât şi dreptul la restituirea acestor sume, în măsura în care plata lor a fost făcută fără temei legal.

Natura juridică de creanţe fiscale principale a sumelor achitate de contribuabil cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante este dată de reglementările legale care le-au instituit, cu menţiunea că evoluţia legislaţiei interne în materie nu a condus la schimbarea naturii juridice a acestor creanţe, întrucât schimbarea beneficiarului taxei nu a fost însoţită şi de schimbarea regimului juridic aplicabil acesteia.

Cum taxele în cauză se încadrează în categoria creanţelor fiscale principale, se constată că raportul juridic născu