CASE OF DECEV v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

CASE OF DECEV v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2009)

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

CAUZA DECEV c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 7365/05)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

24 februarie 2009

DEFINITIVĂ

24/05/2009

Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza

Decev

c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra),

întrunită în cadrul unei Camere compuse

din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Mihai Poalelungi,

Nebojša Vučinić,

judecători,

și Lawrence Early,

Grefier al Secțiunii

,

Deliberând la 3 februarie 2009 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 7365/05) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Leonid Decev („reclamantul”), la 4 februarie 2005.

2.

Reclamantul a fost reprezentat de către dl

Ștefan Urîtu, avocat din Chișinău.

Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl

Vladimir Grosu

.

3.

La 20 noiembrie 2007,

Președintele în exercițiu al Secțiunii a Patra a decis să comunice Guvernului cererea. De asemenea,

s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia

(articolul 29 § 3 al Convenției).

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

4.

Reclamantul s-a născut în anul 1950 și locuiește în Comrat.

5.

La 29 noiembrie 2006, în cadrul unei conferințe de presă, Guvernatorul autonomiei Găgăuzia din Republica Moldova, dl G.T., a făcut o declarație pe care reclamantul a considerat-o defăimătoare. El a inițiat proceduri judiciare civile în defăimare împotriva lui G.T., care s-au finalizat la 19 decembrie 2001 cu decizia irevocabilă a Curții de Apel pronunțată în favoarea lui. Instanța a constatat că declarația era defăimătoare și l-a obligat pe G.T. să o dezmintă și să-i plătească reclamantului o compensație pentru prejudiciul moral cauzat în mărime de 122 euro (EUR).

6.

Reclamantul a obținut un titlu executoriu și, la 1 martie 2002, potrivit procedurii prevăzute de Codul de procedură civilă (a se vedea paragraful 10 de mai jos), el a solicitat executarea hotărârii judecătorești. Totuși, în mai 2002, executorul judecătoresc a refuzat executarea hotărârii pe motiv că pârâtul nu avea domiciliu în Comrat (principalul oraș din Găgăuzia). Se pare că executarea nu a fost încetată printr-o încheiere judecătorească, după cum prevedea Codul de procedură civilă (a se vedea paragraful 10 de mai jos).

7.

Între timp, pârâtul G.T. și-a încheiat mandatul de guvernator al Găgăuziei și, în februarie 2001, a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Comuniștilor – partidul care se află la guvernare până în prezent. În anul 2002, dl G.T. a fost reales în calitate de guvernator al Găgăuziei, din nou ca reprezentant al Partidului Comuniștilor, și, simultan, a devenit membru al Guvernului Republicii Moldova. El a ocupat funcțiile de mai sus până în anul 2006 și, respectiv, 2007 și avea birouri atât în clădirea Guvernului de la Chișinău, cât și în Comrat.

8.

Potrivit reclamantului, el s-a plâns de câteva ori autorităților competente de neexecutarea hotărârii judecătorești definitive pronunțată în favoarea lui, însă fără succes. El a expediat Curții o copie a unei scrisori datate din 24 ianuarie 2005 și adresate ministrului Justiției. Ministrul Justiției a expediat scrisoarea Oficiului de Executare a Deciziilor Judiciare Comrat, însă nimic nu a urmat. Corespondența a continuat în anul 2008, însă fără succes.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

10.

Prevederile relevante ale vechiului Cod de procedură civilă, în vigoare până la 12 iunie 2003, privind executarea, sunt următoarele:

Articolul 338. Eliberarea titlului executor

„Titlul executor se eliberează de către instanță creditorului urmăritor, după ce hotărârea a rămas definitivă, ...”

Articolul 343. Prezentarea documentului de executare silită spre executare

„Executorul judecătoresc începe executarea hotărârilor la cererea [uneia dintre părțile în proces] ...”

Articolul 367. Examinarea chestiunilor privind suspendarea sau încetarea executării și restituirea documentului de executare silită către creditorul urmăritor

„Chestiunile privind ... încetarea executării ... se examinează de judecător ... .

Împotriva încheierii judecătorului ... se poate face recurs.”

11.

Prevederile relevante ale Codului de executare sunt următoarele:

Articolul 149. Executarea hotărârilor privind efectuarea de către debitor a unor acte obligatorii

„(4) Dacă hotărârea prin care debitorul este obligat să îndeplinească anumite acte ce pot fi săvârșite numai de el nu se execută, procesul-verbal se remite șefului oficiului de executare pentru aplicarea sancțiunii pecuniare, iar debitorului i se stabilește un nou termen pentru executarea hotărârii. Amenda se aplică în mărime de la 2,000 la 4,000 lei moldovenești persoanelor fizice. Achitarea amenzii nu îl scutește pe debitor de executarea hotărârii.

(5) Dacă debitorul încalcă repetat termenele stabilite pentru executarea hotărârii, șeful oficiului de executare aplică din nou măsurile prevăzute în alin.(4) al prezentului articol.”

12.

Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele:

Articolul 320. Neexecutarea intenționată a hotărârii instanței de judecată

„(1)

Neexecutarea intenționată, precum și eschivarea de la îndeplinire, a hotărârii instanței de judecată se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 300 de unități convenționale, sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.”

ÎN DREPT

13.

Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea hotărârii judecătorești definitive

pronunțată în favoarea sa,

au fost

încălcate

drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

Articolul 6 § 1 al Convenției, în p

artea sa relevantă, prevede următoarele

:

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil

și într-un termen rezonabil

, ... de către o instanță ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ... .”

Articolul 1 al Protocolului nr. 1

prevede următoarele

:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

I.

CEREREA GUVERNULUI PRIVIND SCOATEREA CERERII DE PE ROL ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 37 AL CONVENȚIEI

14.

La 17 septembrie 2008, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală similară celei din cauza

Tahsin Acar v. Turkey

((preliminary objection) [GC],

nr. 26307/95, ECHR 2003-VI) și a informat Curtea că era gata să recunoască încălcarea drepturilor reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție. Guvernul a atras atenția Curții asupra faptului că pârât în cadrul procedurilor naționale este o persoană fizică și că hotărârea nu a putut fi executată din cauza imposibilității autorităților de a stabili locul aflării acestuia. El a propus să plătească reclamantului EUR 1,500 cu titlu de prejudiciu moral și costuri și cheltuieli și a menționat că, în această cauză, această sumă ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă. El s-a bazat pe cauza

Grivneac v. Moldova

(nr. 35994/03, 9 octombrie 2007), în care o sumă similară a fost acordată reclamantului ca urmare a constatării unei violări prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Guvernul a solicitat Curții să scoată cererea de pe rol în conformitate cu articolul 37 al Convenției.

15.

Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului și a susținut că declarațiile Guvernului privind imposibilitatea autorităților de a-l găsi pe pârât erau neadevărate și abuzive. Potrivit reclamantului, neexecutarea hotărârii judecătorești definitive pronunțată în favoarea lui se datora influenței politice a pârâtului și amestecului celor care dețineau puterea politică în treburile puterii judecătorești.

16.

Curtea se referă la principiile stabilite în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu,

Melnic v. Moldova

, nr. 6923/03, §§ 20-31, 14 noiembrie 2006) privind examinarea declarațiilor unilaterale. În special, ea notează că va

„

depinde de circumstanțele specifice ale cauzei dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție nu cere continuarea examinării cauzei de către Curte (articolul 37 § 1

in fine

)”.

17 În privința chestiunii dacă, în temeiul declarațiilor unilaterale ale Guvernului, ar fi potrivită scoaterea acestei cereri de pe rol, Curtea notează că Guvernul a recunoscut faptul că a avut loc o violare a articolului 6 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție și s-a oferit să plătească reclamantului prejudiciul moral în mărime de EUR 1,500. Curtea consideră că scopul principal al procedurilor civile în defăimare inițiate de către reclamant împotriva lui G.T. a fost restabilirea reputației sale prejudiciate și că plata prejudiciului moral de către cel din urmă a fost doar o chestiune subsidiară, care a decurs din constatarea instanțelor de judecată că declarația era defăimătoare. În asemenea circumstanțe, această cauză se deosebește de cauza

Grivneac

(citată mai sus), la care s-a referit Guvernul, în care banii reprezentau centrul disputei.

18.

Curtea reiterează principiul stabilit în cauza

Former

King of Greece and Others v. Greece

([GC] (satisfacția echitabilă), nr. 25701/94, § 72, 28 noiembrie 2002), potrivit căruia o hotărâre în care ea constată o violare impune statului pârât o obligație juridică de a pune capăt violării și a repara consecințele acesteia, în așa mod, încât să restabilească pe cât e posibil situația existentă înainte de violare. Același principiu a fost mai târziu reiterat în principala cauză moldovenească privind neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive (a se vedea

Prodan v. Moldova

, nr. 49806/99, § 70, ECHR

2004

‑

III (extracts)). În opinia Curții, acest principiu este aplicabil și în cauze similare acesteia, în care Guvernul încearcă să obțină o decizie de scoatere a cererii de pe rol prin intermediul unei declarații unilaterale.

19.

În circumstanțele acestei cauze, Curtea nu este convinsă de faptul că reparația propusă de Guvern ar „pune capăt violării și ar repara consecințele acesteia, în așa mod, încât să restabilească pe cât e posibil situația existentă înainte de violare”. În special, Curtea notează că, recunoscând violarea articolului 6 § 1 al Convenției și articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, Guvernul a reiterat că el nu a putut stabili locul aflării pârâtului G.T., o declarație pe care Curtea nu este gata să o accepte din motivele expuse în paragraful 26 de mai jos. Prin urmare, ea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale cere Curții continuarea examinării cauzei (a se vedea, prin contrast,

Akman v. Turkey

(striking out), nr. 37453/97, §§ 23-24, ECHR 2001

‑

VI).

20.

Din aceste considerente, Curtea respinge cererea Guvernului privind scoaterea cererii de pe rol în temeiul articolului 37 al Convenției și va proceda la examinarea admisibilității și fondului cauzei.

II.

ADMISIBILITATEA CAUZEI

A.

Pretențiile formulate în temeiul articolelor 17 și 34 ale Convenției

21.

În observațiile sale privind admisibilitatea și fondul cauzei, reclamantul a susținut că Guvernul a prezentat Curții informații neadevărate privind imposibilitatea stabilirii locului aflării pârâtului G.T. și a declarat că un asemenea comportament al Guvernului a constituit o violare a articolelor 17 și 34 ale Convenției. Guvernul nu a comentat aceste pretenții.

22.

În lumina tuturor materialelor pe care le deține și în măsura în care chestiunile deplânse țin de competența sa, Curtea constată că acestea nu relevă vreo aparență a încălcării drepturilor și libertăților garantate prin Convenție. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenției, și urmează a fi respinsă în temeiul articolului 35 § 4.

B.

Celelalte pretenții

23.

Curtea

consideră că celelalte pretenții formulate de reclamant

ridică chestiuni de fapt și de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului și că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibilă nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenții admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor

pretenții.

II.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI ȘI

A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENȚIE

24.

Reclamantul a pretins că drepturile sale garantate de articolele de mai sus au fost încălcate ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești definitive pronunțată în favoarea lui

. El a susținut că declarația Guvernului privind imposibilitatea autorităților de a stabili locul aflării pârâtului era neadevărată, deoarece cel din urmă era o figură publică care, în decursul ultimului deceniu, a ocupat funcții importante în administrația de stat.

25.

Guvernul nu a fost de acord și a susținut că neexecutarea se datora omisiunii reclamantului de a asista autoritățile în găsirea pârâtului G.T. El a mai susținut că hotărârea nu putea fi executată, deoarece autoritățile responsabile de executare nu au reușit să-l găsească pe pârât.

26.

Curtea a constatat violarea articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție în numeroase cauze privind întârzieri în executarea hotărârilor judecătorești definitive (a se vedea, printre altele,

Prodan v. Moldova

, citată mai sus, și

Lupacescu and Others v.

Moldova

, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 și 32759/03, 21 martie 2006). În această cauză, Curtea notează că reclamantul s-a conformat cerințelor Codului de procedură civilă (a se vedea paragraful 6 de mai sus) prin obținerea unui titlu executoriu și solicitarea executării acestuia de către executorul judecătoresc. Pe de altă parte, Curții nu i-au fost prezentate dovezi care ar confirma că autoritățile responsabile de executare ar fi întreprins vreo măsură în vederea executării hotărârii judecătorești. Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului că pârâtul G.T., care în perioada neexecutării a fost deputat în Parlament, Guvernator al Găgăuziei și membru al Guvernului Republicii Moldova, nu putea fi găsit de către autoritățile de executare. Prin urmare, Curtea constată că neexecutarea hotărârii judecătorești din 12 iunie 2001 constituie o violare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciul

28.

Reclamantul a pretins EUR 10,462 cu titlu de prejudiciu material și moral.

29.

Guvernul nu a comentat pretențiile reclamantului.

30.

Curtea consideră că

reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un

anumit stres și frustrare ca urmare a violărilor constatate mai sus. Hotărând în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului EUR 2,500 cu titlu de prejudiciu moral.

B.

Costuri și cheltuieli

31.

Reclamantul

a mai pretins

EUR 1,600 cu titlu de costuri și cheltuieli angajate în fața Curții.

32.

Guvernul nu a comentat pretențiile reclamantului.

33.

Curtea acordă EUR

800 cu titlu de costuri și cheltuieli.

C.

Dobânda de întârziere

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Respinge

cererea Guvernului privind scoaterea cererii de pe rolul său;

2.

Declară

inadmisibile pretențiile formulate în temeiul articolelor 17 și 34 ale Convenției, iar restul cererii admisibil;

3.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenției;

4.

Hotărăște

că a

avut loc

o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție

;

5.

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției,

EUR 2,500 (două mii cinci sute

euro) cu titlu de prejudiciu moral și

EUR 800 (opt

sute euro) cu titlu de costuri și cheltuieli,

plus orice taxă care poate fi percepută, care să fie convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

6.

Respinge

restul pretențiilor reclamantului cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 24 februarie 2009, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte