În ceea ce privește cauza Kondyli și alții c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președintă, Christos Rozakis, Anatoly Kovler, Khanlar gestionyev, Dean Spielmann, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 martie 2009, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La origine a cauzei se află o cerere (n 35812/07) îndreptată împotriva Republicii Elene și dintre care opt resortisanți ai acestui stat, M mea Georgia Kondyli, Alexia Andriopoulou, Georgia Giannada, Christina Charitaki, Stavroula Georgile, Dimitra Asimakopoulou, Aikaterini Vrylioti și Vassiliki Batili ( Tzouvelopoulos, Antonis Matioudakis și Dionyssia Tzouvelopoulou, avocați în barou dai. Guvernul grec ( mai) este reprezentat de delegații agentului său, dl Apisos, consilier pe lângă Consiliul juridic al statului și dl Z. Hatzipavlou, auditor pe lângă Consiliul juridic al statului. La 28 martie 2008, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Recurentele s-au născut în 1961, 1966, 1969, 1948, 1961, 1966, 1965 și 1958. Ele sunt angajate ca asistenți medicali în cadrul Spitalului General D La 10 ianuarie 1994, recurentele au sesizat instanța administrativă cu privire la o cerere de condamnare a spitalului la plata unei prime pentru salariul lor pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1988 și 31 decembrie 1993, în valoare de 471 600 drahmes (1 384 EUR), la plata unor dobânzi. La 31 mai 1996, instanța a respins acțiunea ca nefondată (Decizia nr. 8179/1996). La 10 decembrie 1996, recurentele au răspuns la apel. La tribunalul administrativ de apel din Atena, stabilit inițial la 24 noiembrie 2000, a fost amânată de două ori, dintre care la cererea Consiliului recurentelor și la cealaltă, din cauza grevei avocaților. La 28 septembrie 2001. La 30 ianuarie 2002, Curtea a infirmat decizia atacată și, parțial îndreptățită la cererea recurentelor, a ordonat plata de către spital a sumelor solicitate, dar fără dobândă (hotărârea nr. 186/2002). La 26 martie 2003, spitalul s-a ocupat de casation. 10. La 30 octombrie 2006, Consiliul de Stat a declarat recursul inadmisibil, pe motiv că spitalul nu era reprezentat în mod legal (hotărârea nr. 3111/2006). Această hotărâre a fost pusă la dispoziție și certificată în conformitate cu dispozițiile din 23 februarie 2007. Recurentele se plâng că cauza lor a trecut printr-o perioadă excesivă de timp și consideră că aceaceasta este o încălcare a dreptului lor la respectarea proprietăților lor, deoarece afirmă că întârzierea procedurii le depreprecie în mod substanțial cererea și subliniază în acest sens că, având în vedere veniturile lor modeste, problema litigiului era foarte importantă pentru ele. 12. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, repercusiunile patrimoniale negative cauzate eventual de durata excesivă a procedurii s 1 din Convenție și nu pot fi luate în considerare decât ca urmare a satisfacției echitabile pe care părțile interesate le-ar putea obține, după caz, ca urmare a constatării acestei încălcări (a se vedea mutatis mutandis Varipati c. Grecia, nr. 38459/97, § 32, 26 octombrie 1999 Dumas c. Franța (dec.), nr 53425/99, 30 aprilie 2002 Capestrani c. Italia (dec.), nr. 46617/99, 27 ianuarie 2005 Poulitsidi c. Grecia, n 35178/05, § 36, 11 octombrie 2007). Prin urmare, Curtea este de părere că acest aspect trebuie examinat numai din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din Convenție, care, în părțile sale relevante, este astfel formulat. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13. Guvernul susține că durata procedurii nu a fost excesivă, ținând cont în special de faptul că aceasta se referă la o chestiune de mică miză financiară. El adaugă că statul nu poate fi considerat răspunzător pentru întârzierea observată în fața instanței administrative de apel din reteta, deoarece instanța a fost suspendată de două ori, dintre care una la cererea Consiliului recurentelor și cealaltă din cauza grevei avocaților. 14. Procedura în litigiu a început la 10 ianuarie 1994, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Etta, și se încheie la 30 octombrie 2006, cu Tribunalul nr. 3111/2006 al Consiliului de Stat, ceea ce înseamnă o perioadă de douăsprezece ani și mai mult de nouă luni pentru trei grade de jurisdicție. Pe admisibilitate 15. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 16. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 18. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea reafirmă că este de competența statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta tuturor dreptul de a primi o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (a se vedea Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], nr 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV). Prin urmare, având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința privind termenul rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la . 000 de euro (EUR) fiecare pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, din cauza pierderii unei părți importante a creanței lor legate de inflație și solicită, de asemenea, plata unor dobânzi aferente sumelor alocate de instanțele interne și, în cele din urmă, solicită 6 000 de euro fiecare pentru daune morale. Guvernul invită Curtea să respingă cererea depusă pentru prejudiciul material și afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral. Cu titlu accesoriu, acesta afirmă că suma alocată în acest sens nu poate depăși 2 000 EUR pentru fiecare reclamantă. 22. Curtea amintește concluzia sa că procedura inițiată de recurente în fața instanțelor administrative pentru a obține plata unei prime pe salariul lor a avut o durată excesivă (a se vedea punctul 18 de mai sus). Curtea constată, de asemenea, că, la sfârșitul acestei lungi proceduri, instanțele sesizate au fixat sumele în cauză fără a ține seama de perioada de timp scursă, cu toate că ar fi acționat dintr-un element care ar fi putut deduce valoarea acestora (a se vedea, mutatis mutandis, Rafinării Grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, 9 decembrie 1994, § 82, seria A n 301-B. Recurentele sunt, prin urmare, întemeiate pe susținerea faptului că au suferit o depreciere substanțială a creanței lor din cauza duratei procedurii. Curtea concluzionează că situația în litigiu a cauzat recurentelor o pagubă materială, precum și a chingii și tensiunilor (a se vedea în sensul Varipati c. Grecia, citată anterior, punctul 36), pentru care consideră că trebuie să le aloce fiecăreia 9 000 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 23. Recurentele solicită, de asemenea, 1 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. Ele nu produc nicio factură sau notă de plată. 24. Guvernul afirmă că cererea recurentelor în acest sens nu este justificată în mod corespunzător și invită Curtea să o respingă 25. Curtea reamintește că achitarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], nr 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). 26. În speță, Curtea constată că cererea recurentelor în temeiul onorariilor avocaților lor nu este însoțită de documentele necesare pentru a o calcula în mod precis. Prin urmare, este necesar să se deroge de la cererea acestora. Interese moratorii 27. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 9 000 EUR (9 mii EUR) pentru daune materiale și morale, plus orice sumă care poate fi datorată de recurente cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 2 aprilie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Nina Vajić Modulul Președinte
PREMIÈRE SECTION
KONDYLI ET AUTRES c. GRÈCE
(
Requête n
o
35812/07)
ARRÊT
2 avril 2009
02/07/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Kondyli et autres c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
Nina Vajić,
présidente,
Christos Rozakis,
Anatoly Kovler,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou,
juges,
et de Søren Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 mars 2009,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
35812/07) dirigée contre la République hellénique et dont huit ressortissantes de cet Etat, M
mes
Georgia Kondyli, Alexia Andriopoulou, Georgia Giannada, Christina Charitaki, Stavroula Georgile, Dimitra Asimakopoulou, Aikaterini Vrylioti et Vassiliki Batili («
les requérantes
»), ont saisi la Cour le 3 août 2007 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérantes sont représentées par M
es
S.
Tzouvelopoulos, Antonis Mathioudakis et Dionyssia Tzouvelopoulou, avocats au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil juridique de l’Etat et M
me
3.
Le 28 mars 2008, la présidente de la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 §
3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Les requérantes sont nées respectivement en 1961, 1966, 1969, 1948, 1961, 1966, 1965 et 1958. Elles sont employées comme aides-soignantes au sein de l’Hôpital général d’Athènes «
Georgios Gennimatas
».
5.
Le 10 janvier 1994, les requérantes saisirent le tribunal administratif d’Athènes d’une demande tendant à faire condamner l’hôpital à verser, à chacune d’elles, une prime sur leur salaire pour la période allant du 1
er
janvier 1988 au 31 décembre 1993, d’un montant de 471 600 drachmes (1
384
euros), majoré d’intérêts.
6.
Le 31 mai 1996, le tribunal rejeta le recours comme infondé (décision n
o
8179/1996).
7.
Le 10 décembre 1996, les requérantes interjetèrent appel. L’audience devant la cour administrative d’appel d’Athènes, initialement fixée au 24
novembre 2000, fut ajournée à deux reprises, dont l’une à la demande du conseil des requérantes et l’autre en raison de la grève des avocats. Elle eut lieu le 28 septembre 2001.
8.
Le 30 janvier 2002, la cour infirma la décision attaquée et, faisant partiellement droit à la demande des requérantes, ordonna le versement par l’hôpital des montants sollicités, mais sans intérêts (arrêt n
o
186/2002).
9.
Le 26 mars 2003, l’hôpital se pourvut en cassation.
10.
Le 30 octobre 2006, le Conseil d’Etat déclara le pourvoi irrecevable, au motif que l’hôpital n’était pas légalement représenté (arrêt n
o
3111/2006). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 23 février 2007.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION, COMBINÉ AVEC L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
11.
Les requérantes se plaignent que leur affaire connut une durée excessive. Elles y voient également une violation de leur droit au respect de leurs biens, car elles affirment que le retard de la procédure déprécia de façon substantielle leur demande. Elles soulignent à cet égard que, vu leurs revenus modestes, l’enjeu du litige était très important pour elles.
12.
La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence constante, les répercussions patrimoniales négatives éventuellement provoquées par la durée excessive de la procédure s’analysent comme la conséquence de la violation du droit garanti par l’article
6 §
1 de la Convention et ne sauraient être prises en considération qu’au titre de la satisfaction équitable que les intéressées pourraient, le cas échéant, obtenir à la suite du constat de cette violation (voir,
mutatis mutandis
,
Varipati c. Grèce
, n
o
38459/97, § 32, 26
octobre 1999
;
Dumas c. France
(déc.), n
o
53425/99, 30 avril 2002
;
Capestrani c. Italie
(déc.), n
o
46617/99, 27 janvier 2005
;
Poulitsidi c.
Grèce
, n
o
35178/05, §
36, 11 octobre 2007). La Cour est donc d’avis que ce grief doit être examiné uniquement sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, qui, dans ses parties pertinentes, est ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
13.
Le Gouvernement affirme que la durée de la procédure n’a pas été excessive, compte tenu notamment du fait qu’il s’agissait d’une affaire de faible enjeu financier. Il ajoute que l’Etat ne saurait être tenu pour responsable du retard observé devant la cour administrative d’appel d’Athènes, car l’audience fut ajournée à deux reprises, dont l’une à la demande du conseil des requérantes et l’autre en raison de la grève des avocats.
14.
La procédure litigieuse a débuté le 10 janvier 1994, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes, et s’est terminée le 30 octobre 2006, avec l’arrêt n
o
3111/2006 du Conseil d’Etat, soit une durée de douze ans et plus de neuf mois pour trois degrés de juridiction.
A.
Sur la recevabilité
15.
La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
16.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
17.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
18.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. La Cour réaffirme qu’il incombe aux Etats contractants d’organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d’obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable (voir
Comingersoll S.A. c. Portugal
[GC], n
o
35382/97, §
24, CEDH 2000-IV). Dès lors, compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
19.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
20.
Les requérantes réclament 3
000 euros (EUR) chacune au titre du préjudice matériel qu’elles auraient subi, en raison de la perte d’une partie importante de leur créance liée à l’inflation. Elles demandent en outre le versement d’intérêts moratoires sur les montants alloués par les juridictions internes. Elles réclament enfin 6
000 EUR chacune au titre du dommage moral.
21.
Le Gouvernement invite la Cour à écarter la demande présentée au titre du dommage matériel et affirme qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante au titre du dommage moral. A titre accessoire, il affirme que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser 2
000 EUR pour chaque requérante.
22.
La Cour rappelle sa conclusion que la procédure engagée par les requérantes devant les juridictions administratives pour obtenir le paiement d’une prime sur leur salaire connut une durée excessive (voir paragraphe 18 ci-dessus). La Cour constate par ailleurs qu’à l’issue de cette longue procédure, les juridictions saisies fixèrent les montants en question sans tenir compte du laps de temps écoulé, bien qu’il se fût agi d’un élément susceptible d’en réduire la valeur (voir,
mutatis mutandis
,
Raffineries grecques Stran et Stratis Andreadis c.
Grèce
, 9 décembre 1994, §
82, série
A n
o
301-B). Les requérantes sont donc fondées à soutenir qu’elles ont subi une dépréciation substantielle de leur créance en raison de la durée de la procédure. La Cour conclut que la situation litigieuse a causé aux requérantes un dommage matériel ainsi qu’angoisse et tension (voir, en sens,
Varipati c. Grèce
, précité, § 36), pour lesquelles elle estime devoir leur allouer à chacune 9
000 EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.
B.
Frais et dépens
23.
Les requérantes demandent également 1
500 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour. Elles ne produisent aucune facture ou note d’honoraires.
24.
Le Gouvernement affirme que la demande des requérantes à ce titre n’est pas dûment justifiée et invite la Cour à la rejeter.
25.
La Cour rappelle que l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
[GC], n
o
26.
En l’occurrence, la Cour observe que la demande des requérantes au titre des honoraires de leurs avocats n’est pas accompagnée des justificatifs nécessaires permettant de la calculer de manière précise. Il convient donc d’écarter leur demande.
C.
Intérêts moratoires
27.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à chaque requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 9
000 EUR (neuf mille euros) pour dommages matériel et moral, plus tout montant pouvant être dû par les requérantes à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 avril 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren Nielsen
Nina Vajić
Greffier
Présidente