Secțiunea a treia Cerere nr. 7644/04 prezentată de Dumitru CIUL împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 14 aprilie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Stanley Naismith; grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 decembrie 2003, având în vedere declarația unilaterală din 10 noiembrie 2008, prin care guvernul pârât invită Curtea să elimine cererea privind rolul și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Dumitru Ciul, este cetățean român, născut în 1948 și rezident în Cluj-Napoca. Guvernul român ( mai) este reprezentat de agentul său, dl Razvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Ca urmare a restructurării armatei, care a început încă din 1995, au fost adoptate mai multe măsuri legislative în scopul de a încuraja militarii de carieră să solicite numirea lor la armata de rezervă și, prin urmare, să se pensioneze anticipat. În plus față de pensia de pensionare, art. 7 din Ordonanța guvernului nr. 7 din 26 ianuarie 1998 ( În ceea ce privește ajutorul de stat acordat în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, Comisia consideră că ajutorul de stat este compatibil cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-482/99, ECLI:EU:C:1999:291, punctul 41. La 29 februarie 2000, reclamantul a fost repartizat armatei de rezervă și pensionat anticipat cu dreptul la pensie și la alocațiile menționate anterior. În momentul plății acestor alocații, Ministerul Apărării ( 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit (atmosfera nr. 73/99). În 2001, reclamantul sesizează instanța de primă instanță din Cluj Nago cu privire la o acțiune de rambursare a sumei reținute cu titlu de impozit. Prin hotărârea din 14 iunie 2001, Tribunalul de Primă Instană a dat o parte din dreptul la aciunea reclamantului și a condamnat ministerul să îi ramburseze suma de 85 760 580 lei românești (ROL), reprezentând impozitul reținut în mod ilegal, reactualizat în funcie de rata inflaiei. La recursul părților, hotărând în ultimă instană, printr-o hotărâre din 18 iunie 2001 În februarie 2002, tribunalul departamental din Cluj a modificat parțial această hotărâre în sensul în care reclamantului i s-a recunoscut dreptul la plata dobânzilor aferente sumei prevăzute inițial în prima hotărâre favorabilă. Potrivit afirmațiilor reclamantului, între 23 octombrie 2002 și ianuarie 2003, acesta a primit de la fostul său angajator 136 964 763 ROL, adică aproximativ 3 În 2003, procurorul general a formulat în fața Curții Supreme de Justiție o acțiune în anulare împotriva hotărârii din 14 iunie 2001 și a hotărârii din 18 februarie 2002. Prin hotărârea din 10 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție a dat dreptul la o astfel de acțiune, a clasat hotărârea și hotărârea menționată anterior și a dispus rambursarea sumei plătite reclamantului în temeiul acestor decizii. Pe baza interpretării ordonanței nr. 73/99, Curtea a considerat că alocațiile în litigiu nu făceau parte din categoriile de venituri ATE de impozit. Reclamantul susține că nu a restituit suma încasată în temeiul hotărârii definitive din 18 februarie 2002 a tribunalului departamental din Cluj. GRIEFS În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul a invocat o încălcare a dreptului la securitate a rapoartelor juridice și a dreptului la un proces echitabil din cauza anulării hotărârii definitive în favoarea sa, ca urmare a acțiunii în anulare introduse de procurorul general. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, se plânge că a suferit o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile din cauza hotărârii Curții Supreme de Justiție din 10 iulie 2003. Reclamantul invocă o încălcare a dreptului la respectarea principiilor securității rapoartelor juridice din cauza anulării de către Curtea Supremă de Justiție a hotărârii definitive din 18 februarie 2002 a Tribunalului departamental din Cluj. Curtea amintește că litigiul fiscal nu intră în domeniul de aplicare a drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, în ciuda efectelor patrimoniale pe care le are în mod necesar în ceea ce privește situația contribuabililor ( Ferrazzini c. Italia [GC], n 44775/98, §§ 29-31, CEDO 2001-VII).În plus, Curtea a statuat deja în cauze similare cu cele din prezent că acest tip de litigii intră în principal în domeniul dreptului public, în special al dreptului fiscal, și că În măsura în care situația de fapt este, în fapt, aceeași, și concluzionează că art. 6 alineatul (1) din convenție nu se aplică procedurii în cauză (a se vedea mutatis mutandis Valer Pop c. România, nr 265/51/04, §§ 31-33, 13 decembrie 2007). Cu privire la presupusa încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului, din cauza hotărârii Curții Supreme de Justiție din 10 iulie 2003 Prin scrisoarea din 10 noiembrie 2008, guvernul a informat Curtea că va face o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. În plus, guvernul a invitat Curtea să șteargă cauza din rolul în temeiul articolului 37 din Convenție. Guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, este recunoscut faptul că anularea de către Curtea Supremă de Justiție a hotărârii definitive din 18 februarie 2002 a tribunalului departamental din Cluj constituie o interferență în dreptul de a respecta bunurile reclamantului. Guvernul se declară pregătit să plătească părții solicitante cu titlu de satisfacție echitabilă suma de 1 250 EUR, sumă pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă niciunui impozit. Aceasta va fi plătită în lei românești la rata aplicabilă la data plății, în contul bancar indicat de reclamantă, în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö Õ s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. În plus, guvernul solicită cu respect Curții să afirme că continuarea procedurii de investigare a cererii nu mai este justificată și să o șteargă din rol în temeiul articolului Õ 1 litera (c) din convenție. Poziția părților. Reclamantul invită Curtea să respingă cererea guvernului. În opinia sa, Curtea trebuie să ia în considerare înrăutățirea stării sale de sănătate în urma procedurilor interne inițiate pentru a-și asigura respectarea drepturilor. Curtea consideră că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. Cu toate acestea, acestea vor fi circumstanțele speciale ale cauzei care vor permite să se stabilească dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru ca Curtea să constate că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr. (radiere), nr. 53487/99, martie 2005 Kalanyos și alții c. România, n 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007 Gergely c. România, n 57885/00, § 22, CEDH 2007-22 (extracturi) ; și Lück c. Germania, nr 58364/00, § 30-31, 15 mai 2008). Faptele cauzei nu sunt controversate între părți, numai existența sau nu a unei încălcări fiind conflictuale. Curtea amintește că a avut deja ocazia să se pronunțe asupra situației create de anularea, prin intermediul unei acțiuni în anulare introduse de procurorul general, a unei decizii definitive favorabile reclamantului. Având în vedere faptul că intervenția procurorului general, după încheierea acesteia procedura la care nu a fost parte, a condus la anularea integrală a acestor creanțe, Curtea a statuat, cu privire la marea putere de care beneficiază statul în materie fiscală, că o încălcare atât de radicală a drepturilor persoanelor interesate a încălcat, în defavoarea acestora, echilibrul corect care trebuie între protecția proprietății și cerințele de interes general (a se vedea mutatis mutandis Stere și alții menționați anterior, § 55, 23 februarie 2006). În speță, în declarația sa, guvernul recunoaște că a existat o interferență în dreptul la respectarea bunurilor reclamantului și propune să îi plătească 1 250 EUR. Având în vedere această recunoaștere, precum și suma propusă, care constituie o reparație adecvată în sensul jurisprudenței sale, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Având în vedere cele menționate anterior, în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la problema formulată în speță, Curtea consideră că: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În sfârșit, Curtea amintește că, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție, Comitetul de Miniștri are competența de a supraveghea executarea hotărârilor definitive numai. Cu toate acestea, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale în prezenta cauză, cererea ar putea fi reinclusă în rol în temeiul articolului 37 alineatul (2) din convenție ( Josipovic c Serbia (dec.), 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor pe care le conține hotărăște , în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, să șteargă cauza rolului atât timp cât aceasta se referă la t ă ț ii reținute de la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, vizat de declarația menționată anterior Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Stanley Naismith Josep Casadevall Adjunct Președinte
Requête n
o
7644/04
présentée par Dumitru CIUL
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 14 avril 2009 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Luis López Guerra,
Ann Power,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 décembre 2003,
Vu la déclaration unilatérale du 10 novembre 2008 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse du requérant à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Dumitru Ciul, est un ressortissant roumain, né en 1948 et résidant à Cluj-Napoca. Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan
‑
Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
En raison de la restructuration de l’armée, entamée dès 1995, plusieurs mesures législatives furent adoptées dans le but d’encourager les militaires de carrière à demander leur affectation à l’armée de réserve et, par conséquent, à prendre leur retraite anticipée.
En sus de la pension de retraite, l’article 7 de l’ordonnance du gouvernement n
o
7 du 26 janvier 1998 («
l’ordonnance n
o
7/1998
») leur octroyait une «
allocation compensatoire
» exonérée d’impôt et calculée par rapport à la solde mensuelle brute. L’article 31 § 1 de la loi n
o
138 du 20
juillet 1999 («
la loi n
o
138/1999
») leur donnait également droit à une
«
allocation d’aide
» exonérée d’impôt et calculée toujours par rapport à la solde mensuelle brute. Le mode de calcul de ces allocations fut modifié par l’ordonnance d’urgence du gouvernement n
o
136 du 14 septembre 2000, établissant comme base de calcul le montant de la solde mensuelle nette.
Le 29 février 2000, le requérant fut affecté à l’armée de réserve et mis à la retraite anticipée avec droit à pension et aux allocations susmentionnées. Au moment du paiement de ces allocations, le ministère de la Défense («
le
ministère
») déduisit le montant de l’impôt sur le revenu, calculé selon les dispositions de l’ordonnance du Gouvernement n
o
73 du 27 août 1999 concernant l’impôt sur le revenu («
l’ordonnance n
o
73/1999
»).
En 2001, le requérant saisit le tribunal de première instance de Cluj Napoca d’une action en remboursement de la somme retenue à titre d’impôt. Le ministère s’opposa à l’action.
Par un jugement du 14 juin 2001, le tribunal de première instance fit droit en partie à l’action du requérant et condamna le ministère à lui rembourser la somme de 85
760 580 lei roumains (ROL), représentant l’impôt retenu de manière illégale, réactualisée en fonction du taux d’inflation.
Sur recours des parties, statuant en dernier ressort, par un arrêt du 18
février 2002, le tribunal départemental de Cluj, modifia partiellement ce jugement dans le sens où le requérant se vit reconnaître le droit au versement des intérêts afférents à la somme initialement prévue dans le
premier jugement favorable.
Selon les affirmations du requérant, entre le 23 octobre 2002 et le
20
janvier 2003, il reçut de la part de son ancien employeur 136
964
763
ROL, soit environ 3
980 euros («
EUR
»).
En 2003, le procureur général forma devant la Cour suprême de justice un recours en annulation contre le jugement du 14 juin 2001 et l’arrêt du 18
février 2002. Il alléguait qu’en interprétant la législation interne, les deux
tribunaux susmentionnés avaient commis de graves erreurs de droit, donnant ainsi une solution erronée au litige.
Par un arrêt du 10 juillet 2003, la Cour suprême de justice fit droit à ce recours, cassa le jugement et l’arrêt précités et ordonna le remboursement de la somme versée au requérant en vertu de ces décisions. Se fondant sur l’interprétation de l’ordonnance n
o
73/1999, elle estima que les allocations litigieuses ne faisaient pas partie des catégories de revenus exonérés d’impôt.
Le requérant affirme ne pas avoir restitué le montant encaissé en vertu de l’arrêt définitif du 18 février 2002 du tribunal départemental de Cluj.
1.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue une atteinte au droit à la sécurité des rapports juridiques et au droit à un procès équitable en raison de l’annulation de la décision définitive rendue en sa faveur, à la suite du recours en annulation introduit par le procureur général.
2.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, il se plaint d’avoir subi une atteinte à son droit au respect de ses biens en raison de l’arrêt de la Cour suprême de justice du 10 juillet 2003.
A.
Sur la violation alléguée de l’insécurité des rapports juridiques et du droit à un procès équitable (article 6 § 1 de la Convention)
Le requérant allègue une atteinte au droit au respect des principes de la sécurité des rapports juridiques en raison de l’annulation par la Cour suprême de justice de l’arrêt définitif du 18 février 2002 du tribunal départemental de Cluj.
La Cour rappelle que le contentieux fiscal échappe au champ d’application des droits et obligations de caractère civil, en dépit des effets patrimoniaux qu’il a nécessairement quant à la situation des contribuables (
Ferrazzini c. Italie
[GC], n
o
44759/98, §§
29-31, CEDH 2001-VII). Par ailleurs, la Cour a déjà jugé dans des affaires similaires à la présente que ce type de litiges relevait principalement du droit public, plus particulièrement du contentieux fiscal, et qu’il n’y avait aucune «
coloration pénale
» (
Stere
et autres c. Roumanie
, n
o
25632/02, § 29-31, 23 février 2006 et
Stangaciu et Tudor c. Roumanie
, n
o
21351/03, § 25, 3 août 2006.
La Cour n’aperçoit pas de motif de s’écarter de la jurisprudence précitée, dans la mesure où la situation de fait est en l’espèce sensiblement la même, et conclut que l’article 6 § 1 de la Convention ne s’applique pas à la procédure en cause (cf.
mutatis mutandis Valer Pop c. Roumanie
, n
o
26511/04, §§ 31-33, 13 décembre 2007).
Il s’ensuit que cette partie de la requête est incompatible
ratione
materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article
35 § 3 et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.
B.
Sur la violation alléguée du droit de propriété du requérant, en raison de l’arrêt de la Cour suprême de justice du 10 juillet 2003
Par une lettre du 10 novembre 2008, le Gouvernement a informé la Cour qu’il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la
question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 de la Convention. La déclaration se
lit ainsi
:
«
Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît que l’annulation par la Cour suprême de justice de l’arrêt définitif du 18
février 2002 du tribunal départemental de Cluj constitue une ingérence dans le droit au respect des biens du requérant.
Le Gouvernement se déclare être prêt à verser à la partie requérante au titre de satisfaction équitable la somme de 1
250 EUR, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement, sur le compte bancaire indiqué par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le Gouvernement s’engage en outre à ne pas demander au requérant de rembourser la somme déjà perçue par ce dernier en tant qu’allocation de départ faisant l’objet de la présente requête.
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article
37
»
1.
Position des parties
Le requérant invite la Cour à rejeter la demande du Gouvernement. A son avis, la Cour doit prendre en compte l’aggravation de son état de santé à la suite des procédures internes entamées afin de faire respecter ses droits.
2.
Appréciation de la Cour
La Cour estime que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive. Ce seront toutefois les circonstances particulières de la cause qui permettront de déterminer si la déclaration unilatérale offre une base suffisante pour que la Cour conclue que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de l’affaire (
Tahsin
Acar c. Turquie
(exception préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
;
Meriakri c. Moldova
(radiation), n
o
53487/99,
1
er
mars 2005
;
Kalanyos et autres c. Roumanie
, n
o
57884/00, §
25, 26
avril
2007
;
Gergely c. Roumanie
, n
o
57885/00, §
22, CEDH 2007-22 (extraits)
; et
Lück c. Allemagne
, n
o
58364/00, §§
30-31, 15 mai 2008).
Les faits de l’affaire ne prêtent pas à controverse entre les parties, seule l’existence ou non d’une violation étant disputée.
La Cour rappelle avoir eu déjà l’occasion de se prononcer sur la situation créée par l’annulation, par le biais d’un recours en annulation introduit par le procureur général, d’une décision définitive favorable au requérant. Eu égard au fait que l’intervention du procureur général, après la fin d’une
procédure à laquelle il n’était pas partie, a conduit à l’annulation intégrale de ces créances, la Cour a jugé, nonobstant le large pouvoir dont bénéficie l’Etat en matière fiscale, qu’une atteinte aussi radicale aux droits des intéressés a rompu, en leur défaveur, le juste équilibre à ménager entre la protection de la propriété et les exigences de l’intérêt général (voir,
mutatis mutandis
,
Stere et autres précité,
En l’espèce, dans sa déclaration, le Gouvernement reconnaît qu’il y a eu une ingérence dans le droit au respect des biens du requérant et propose de lui verser 1
Compte tenu de cette reconnaissance, ainsi que de la somme proposée, qui constitue une réparation adéquate au sens de sa jurisprudence, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37 § 1 c) de la Convention). Eu égard à ce qui précède, et en particulier à l’existence d’une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l’espèce, la Cour considère qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la
Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Enfin, la Cour rappelle que, en vertu de l’article 46 § 2 de la Convention, le Comité des Ministres est compétent pour surveiller l’exécution des arrêts définitifs uniquement. Néanmoins, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale dans la présente affaire, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipovic c Serbie
(déc.),
n
o
18369/07, 4 mars 2008).
Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu’elle comporte
;
Décide
, en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne le grief tiré de l’article 1 du Protocole no 1 à la Convention, grief visé par ladite déclaration
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Stanley Naismith
Josep Casadevall
Greffier adjoint
Président