PRAZNIKAR v. SLOVENIA

Decizia nr. 28208/04 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune) de la Bogdan PRAŽNIKAR împotriva Sloveniei, care a stat la 26 mai 2009 în calitate de Cameră compusă de: Josep Casadevall, Președintele, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Stanley Naismith, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea de mai sus, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, având în vedere acordul de decontare semnat de părți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Bogdan Pražnikar, este un național sloven care s-a născut în 1951 și locuiește în Velenje. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl B. Verstovšek, un avocat care practică în Celje. Guvernul sloven („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Lucijan Bembič, Procuror General. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 iulie 1998, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva companiei de asigurări Z.T. în Curtea de District Celje ( Okrožno sodišče/ Celju ) cerând daune pentru leziunile suferite într-un accident de mașină. În timpul procedurii au fost desfășurate două audieri și părțile au depus mai multe depuneri scrise. La 16 iunie 2004, Curtea de District Celje a pronunțat o hotărâre, susținând în parte cererea reclamantului. Părțile au apelat împotriva hotărârii. La 18 ianuarie 2006, Curtea Supremă Celje ( Višje sodišče/ Celju ) a modificat în parte hotărârea instanței de primă instanță. Apoi, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept, respinsă de Curtea Supremă la 8 mai 2008. Hotărârea Curții Supreme a fost conferită reclamantului la 26 iunie 2008. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata excesivă a procedurilor civile și în temeiul articolului 13 din Convenție cu privire la lipsa unui remediu intern eficace în acest sens. La 10 iulie 2008, președintele Camerei a hotărât că cazul ar trebui comunicat Guvernului pentru observații cu privire la admisibilitatea și fondurile sale. La 27 octombrie 2008, Guvernul a prezentat observațiile și a informat Curtea că au făcut o propunere de soluționare reclamantului. Prin acordul de decontare semnat de Oficiul Procurorului de Stat și de solicitant, primul a recunoscut o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil și a acceptat să plătească reclamantului 1.440 euro (EUR) pentru prejudiciu moral și 425,22 euro (EUR) pentru costuri și cheltuieli. Reclamantul a acceptat suma ca compensare integrală pentru daunele suportate din cauza lungii procedurii de mai sus și a renunțat la orice nouă cereri împotriva Republicii Sloveniei în ceea ce privește prezenta plângere. Din partea sa, la 17 octombrie 2008, reclamantul a informat Curtea că a ajuns la o înțelegere cu Procuratura de stat și că dorește să retragă cererea depusă în fața Curții. Curtea reamintește art. 37 din Convenție care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele lor, este necesar.” Curtea ia act de faptul că, după soluționarea atinsă între părți, această chestiune a fost rezolvată la nivel intern și că reclamantul nu dorește să își continue cererea. Este convins că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în Protocolurile sale, nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (a) și (b) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista cazurilor sale. Stanley Naismith Josep Casadevell Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 28208/04

by Bogdan PRAŽNIKAR

against Slovenia

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 26

May

2009 as a Chamber composed of:

Josep Casadevall,

President,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Ann Power,

judges

and Stanley Naismith,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government,

Having regard to the settlement agreement signed by the parties,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Bogdan Pražnikar, is a Slovenian national who was born in 1951 and lives in Velenje. He was represented before the Court by Mr B. Verstovšek, a lawyer practising in Celje. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

Lucijan Bembič, State Attorney-General.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 21 July 1998 the applicant instituted civil proceedings against the insurance company Z.T. in the Celje District Court (

Okrožno sodišče v Celju

) seeking damages for the injuries sustained in a car accident.

During the proceedings two hearings were held and the parties filed several written submissions.

On 16 June 2004 the Celje District Court delivered a judgment, upholding the applicant’s claim in part.

The parties appealed against the judgement.

On 18 January 2006 the Celje Higher Court (

Višje sodišče v Celju

) modified in part the first-instance court’s judgment.

Subsequently, the applicant lodged an appeal on points of law, which was rejected by the Supreme Court on 8 May 2008.

The Supreme Court’s judgment was served on the applicant on 26

June

2008.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the excessive length of civil proceedings and under Article

13 of the Convention about the lack of an effective domestic remedy in that regard.

THE LAW

On 10 July 2008 the President of the Chamber decided that the case should be communicated to the Government for observations on its admissibility and merits.

On 27 October 2008 the Government submitted their observations and informed the Court that they had made a settlement proposal to the applicant.

By the settlement agreement signed by the State’s Attorney’s Office and the applicant, the former acknowledged a violation of the right to a trial within a reasonable time and accepted to pay the applicant 1,440 euros (EUR) for non-pecuniary damage and 425.22 euros (EUR) for costs and expenses. The applicant accepted the amount as full compensation for the damage sustained due to the length of the above proceedings and waived any further claims against the Republic of Slovenia in respect of this complaint.

For his part, on 17 October 2008, the applicant informed the Court that he had reached a settlement with the State’s Attorney’s Office and that he wished to withdraw his application introduced before the Court.

The Court recalls Article

37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows:

“1.

The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that

(a)

the applicant does not intend to pursue his application; or

(b)

the matter has been resolved;

...

However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

The Court takes note that following the settlement reached between the parties the matter has been resolved at the domestic level and that the applicant does not wish to pursue his application. It is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols does not require the examination of the application to be continued (Article 37 § 1

in fine

of the Convention).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) and (b) of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Stanley Naismith

Josep Casadevall

Deputy Registrar

President