CASE OF GILLAN AND QUINTON v. THE UNITED KINGDOM - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund

CASE OF GILLAN AND QUINTON v. THE UNITED KINGDOM - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund (CtEDO, 2010)

©Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012. Această traducere a fost efectuată cu susținerea Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă Curtea. Pentru mai multe informații a se vedea indicația deplină cu privire la dreptul de autor de la sfârșitul acestui document.

©Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012. This translation has been commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information, see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2012. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus de renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

SECȚIA A PATRA

CAUZA GILLAN ȘI QUINTON împotriva MARII BRITANII

(Cererea nr. 4158/05)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

12 ianuarie 2010

DEFINITIVĂ

28/06/2010

Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale

În cauza

Gillan și Quinton împotriva Marii Britanii

,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită în cadrul Marii Camere compuse din:

Lech Garlicki,

Președinte,

Nicolas Bratza,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Nebojša Vučinić,

judecători,

și Lawrence Early,

Grefier al Secțiunii

,

Deliberând în ședință închisă la

12 mai și 8 decembrie 2009

,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la ultima dată menționată

:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr.

4158/05

) depusă împotriva Regatului Unit

al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către doi cetățeni britanici, dl

Kevin Gillan și dna Pennie Quinton

(„

reclamanții

”), la 26 ianuarie 2005

. Formularul completat al cererii a fost depus la 30 aprilie 2007.

2.

Reclamanții, cărora le-a fost acordată asistență judiciară, au fost reprezentați de către dna

Corinna Ferguson

, avocat din

Londra

. Guvernul Marii Britanii („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl

John Grainger, de la Ministerul Afacerilor Externe.

3.

Reclamanții

s-au plâns de faptul că, prin exercitarea dreptului poliției de a-i opri și a-i percheziționa, au fost încălcate drepturile lor garantate de articolele 5, 8, 10 și 11 ale Convenției.

4.

La 30 mai 2008, Președintele Camerei a decis să comunice Guvernului cererea. S-a decis, de asemenea, ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3 al Convenției

5.

La 12 mai 2009, în Clădirea Drepturilor Omului de la Strasbourg, au avut loc audieri publice (articolul 59 § 3

al Regulamentului Curții

).

În fața Curții au compărut:

(a)

pentru Guvern

Dl

J. Grainger

,

Agent

,

Dl

J. Eadie QC

,

Dl

J. Milford

,

Consilier,

Dl

M

. Kumicki

,

Dl

A.

Mitham

,

Dna

J

. Gladstone

,

Consilieri

;

(b)

pentru reclamanți

Dl

B

. Emmerson QC

,

Dl

A. Bailin

,

Consilier

,

Dna

C

. Ferguson

,

Avocat

.

Curtea a audiat adresările dlui Emmerson și a dlui Eadie și răspunsurile lor la întrebările adresate de judecători.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

6.

Reclamanții s-au născut în anul

1977

și, respectiv, 1971 și locuiesc în

Londra

.

A.

Perchezițiile

7.

Între 9 și 12 septembrie 2003, în Centru Excel din Docklands, în estul Londrei, a fost organizată o Expoziție Internațională a Echipamentelor și Sistemelor de Apărare („expoziția de armament”), care a fost ținta mai multor proteste și demonstrații.

8.

La 9 septembrie 2003, aproximativ la ora 10.30, primul reclamant

circula cu o bicicletă în apropierea expoziției de armament, având asupra sa un rucsac, cu intenția de a se alătura

demonstranților. El a fost oprit și percheziționat de doi colaboratori de poliție,

care i-au adus la cunoștință că el era percheziționat

în temeiul articolului 44 al Legii

privind Combaterea Terorismului

din anul 2000 („Legea din anul 2000”: a se vedea paragrafele 28-34 de mai jos), în scopul identificării obiectelor care puteau fi utilizate

la comiterea de acte teroriste

.

În acest scop, lui i-a fost înmânată o notificare scrisă.

Primul reclamant a declarat că la întrebarea lui

de ce este percheziționat, i s-a răspuns că în apropiere sunt mai mulți demonstranți și că politia bănuia că aceștia ar urma să provoace dezordini

. Deoarece asupra sa nu a fost găsit nimic incriminator (

deși unele hârtii tipărite cu informații despre demonstrații au fost ridicate de către polițiști

), primul reclamant a fost lăsat să-și continue deplasarea. El a fost reținut pentru aproximativ 20 de minute.

9.

La 9 septembrie, aproximativ la ora 13.15, al doilea reclamant, care purta o jachetă de fotograf și care avea asupra sa o geantă mică și o cameră foto, a fost oprit în apropierea expoziției de armament. Se pare că el a apărut din niște tufari. Al doilea reclamant, fiind un jurnalist, se afla în această zonă pentru a filma protestele. El a fost percheziționat de către un colaborator

al Poliției Metropolitane

, deși

prezentase legitimația sa de jurnalist pentru a se identifica. El a fost rugat

să nu mai filmeze

. Colaboratorul de poliție i-a spus că acționează în temeiul articolelor 44 și 45 ale Legii din anul 2000. Asupra celui de-al doilea reclamant nu a fost găsit nimic incriminator și el a fost lăsat să plece. Potrivit procesului-verbal de

percheziție

, el a fost oprit pentru 5 minute, deși

reclamantului i s-a părut că el a fost oprit pentru aproximativ 30 de minut

e. El a susținut că s-a simțit atât de intimidat și deranjat încât nu a mai fost în stare să se alăture demonstranților, cu toate că

intenționase să facă un documentar sau să vândă imagini de la demonstrație

.

B.

Procesul judiciar

1.

Înalta Curte

10.

Reclamanții au contestat în instanță

legalitatea opririi și percheziționării lor

.

Înainte de ședința Înaltei Curți, Ministrul de Interne a permis reclamanților o procedură de examinare a cauzei lor de către Înalta Curte în ședință închisă, beneficiind de asistența unui avocat special, precum și accesul la materiale secrete de bază care au servit drept temei pentru decizia Ministrului de Interne de a confirma autorizația (articolul 46 al Legii din anul 2000: a se vedea paragrafele 30-31 de mai jos). Cu toate acestea, reclamanții au indicat că ei nu considerau necesar sau potrivit de a accepta aceste propuneri, deoarece ei nu intenționau să conteste aprecierea existenței unei amenințări generale de terorism împotriva Marii Britaniei. În schimb, în primul rând ei au susținut că autorizația și confirmarea acesteia erau

ultra vires

și ilegale, având în vedere că acestea făceau parte din programul periodic al autorizațiilor care cuprindea toată zona Londrei, întrucât au existat o serie de indicii clare potrivit cărora intenția Parlamentului

a fost de a autoriza și confirma perchezițiile

în temeiul articolului 44 al Legii din anul 2000 („autorizația prevăzută de articolul 44”)

doar ca răspuns la o amenințare teroristă iminentă

pentru o localitate specifică

, în privința căreia dreptul general de a opri și percheziționa era inadecvat

. În al doilea rând, reclamanții au declarat că utilizarea de către colaboratorii de poliție a autorizației prevăzute de articolul 44 pentru a-i opri și percheziționa la expoziția de armament era contrară

intenției legiuitorului

și ilegală, și fie că colaboratorii de poliție nu au primit nicio indicație, fie indicații au fost oferite în așa fel încât să permită colaboratorilor de poliție să abuzeze de atribuțiile lor de serviciu. În al treilea rând, reclamanții au susținut că autorizațiile prevăzute de articolul 44 și exercitarea acestor competențe constituie o ingerință disproporțională în drepturile lor prevăzute de articolele 5, 8, 9, 10 și 11 ale Convenției.

11.

La 31 octombrie 2003,

Tribunalul Divizional

a respins cererea ([2003] EWHC 2545). Pronunțând hotărârea instanței, Lord Justice Brooke a declarat că Parlamentul a avut drept scop ca autorizația prevăzută de articolul 44 să acopere toată zona de activitate a poliției în răspuns la amenințarea generală a activității teroriste pe scară largă și că autorizația și confirmarea ulterioară a acesteia de către Ministrul de Interne nu erau

ultra vires.

În privința celui de-al doilea argument al reclamanților, Brooke LJ a constatat următoarele:

„Majoritatea populației britanice speră că drepturile poliției prevăzute de articolul 44 sunt total inutile în această țară, în special în perioada de pace. Oamenii au fost întotdeauna liberi în această țară să vină și să plece oriunde ei doresc, cu excepția situației în care poliția are motive rezonabile să-i oprească. Cu toate acestea, Parlamentul a considerat că având în vedere amenințările contemporane impuse de terorismul internațional și terorismul irlandez disident, noi, ca națiune, ar trebui să ne bucurăm de faptul că poliția să poată să ne oprească și să ne percheziționeze la decizia lor pentru a căuta asupra noastră obiecte care ar putea fi legate de terorism.

Este evident că, dacă poliția face abuz de aceste drepturi și le folosește în mod disproporțional împotriva celor pe care nu îi consideră prieteni, teroriștii vor avea doar de câștigat. Dreptul de a demonstra pașnic împotriva unei expoziții de armament este la fel de important ca și dreptul la plimbare sau dreptul de a merge cu bicicleta pe străzile Londrei fără a fi oprit de către poliție, cu excepția situației în care există motive rezonabile. Dacă poliția dorește să utilizeze acest drept excepțional de a opri și de a percheziționa o persoană fără un motiv, ea trebuie să exercite acest drept astfel încât să nu fie înaintate plângeri legitime privind abuzul arbitrar de acest drept.

Cu toate acestea, nu suntem convinși de faptul că comportamentul poliției din 9 septembrie oferă dlui Gillan sau dnei Quinton dreptul la un remediu de drept public. Nu există suficiente probe pentru a ne convinge că, în absența probelor despre faptul că aceste drepturi erau folosite în mod obișnuit în situații care ar putea reprezenta ținte simbolice, expoziția de armament era o ocazie care reprezenta un interes deosebit pentru poliție pentru a-i convinge că era necesară aplicarea drepturilor prevăzute de articolul 44... . Însă situația a fost destul de aproape de un abuz, și poliția metropolitană ar trebui să-și revizuiască programul de instruire și informare, precum și limbajul folosit în formele standarde pe care le folosește în privința opririlor/perchezițiilor prevăzute de articolul 44, dacă ei doresc să evite contestări similare în viitor. ...”

În final, instanța a apreciat că aceste măsuri au fost prevăzute de lege și nu erau disproporționale, având în vedere pericolul evident al unor atacuri teroriste în Londra.

2.

Curtea de Apel

12.

Curtea de Apel a pronunțat hotărârea sa la 29 iulie 2004 ([2004] EWCA Civ 1067). În privința interpretării corecte a legislației, aceasta a constatat următoarele:

„Este clar că, ca excepție, Parlamentul a permis oprirea și percheziționarea la alegere a persoanelor, însă, după cum am indicat deja la examinarea conținutului articolelor relevante, Parlamentul a condiționat aplicarea acestui drept de anumite garanții de protecție. De acest drept se va face uz doar pentru un singur scop specific și pentru o perioadă determinată pentru care este eliberată autorizația de către colaboratorul superior de poliție, care trebuie să fie confirmată de către Ministrul de Interne. Mai mult, autorizația are un termen limitat de aplicare, cu excepția situației în care este reînnoită.

Nu considerăm surprinzător faptul că cuvântul ‘necesar’ apare în articolul 44 (3) în combinație cu dreptul de a autoriza. Potrivit intenției legii, modul de aplicare a acestui drept rămâne la discreția colaboratorului superior de poliție. Suntem de acord cu argumentarea

Tribunalului Divizional

în privința folosirii sensului obișnuit al cuvântului - avantajos. Faptul că un asemenea drept poate fi exercitat când colaboratorul de poliție consideră benefică exercitarea dreptului de prevenire a actelor de terorism corespunde în întregime cadrului legislativ.

Dacă sunt interpretate în acest fel, articolele 44 și 45 nu contravin prevederilor articolelor CEDO. Dacă aceste articole sunt încălcate, acest fapt s-ar datora modului de exercitare a acestor competențe, și nu existenței lor. Orice violare posibilă a CEDO depinde de circumstanțele în care este exercitat acest drept.”

13.

Curtea de Apel nu a considerat necesar să determine faptul dacă se aplică articolul 5 § 1 al Convenției, deoarece ea a constatat că orice privare de libertate era justificată în temeiul articolului 5 § 1(b) al Convenției. Cu toate acestea, ea a constatat că nu a existat nicio lipsire de libertate, luând în considerație atât natura limitată a ingerinței în cazul unei opriri sau percheziționări normale, cât și faptul că scopul principal al acestor măsuri nu este lipsirea de libertate a unei persoane, ci mai degrabă efectuarea unor verificări. De asemenea, ea consideră că nu se aplică articolele 10 și 11 ale Convenției. Cu toate că probele aduse de reclamanți au oferit un motiv de îngrijorare că acest drept ar fi fost utilizat împotriva lor pentru a controla sau a descuraja participarea lor la demonstrație, acest fapt nu a fost verificat, deoarece argumentul lor nu a fost îndreptat spre corespunderea legislației cu Convenția și folosirea în mod corespunzător a dreptului de a opri și a percheziționa ca o măsură de durată limitată pentru a căuta articole legate de terorism nu ar afecta drepturile la libertatea de exprimare sau întrunire.

14.

Comisarul Poliției Metropolitane pârât a confirmat faptul că măsurile de oprire și percheziționare au reprezentat ingerință în drepturile reclamanților garantate de articolul 8 al Convenției, și Curtea de Apel a acceptat că această abordare era corectă, descriind articolul 44 ca fiind „un drept extrem de larg care permite ingerința în viața privată a membrilor publicului”. Cu toate acestea, el consideră că ingerința era în conformitate cu legea din următoarele motive:

„Documentul care este criticat aici este legea, nu autorizația. La fel ca orice altă lege, această lege este un document public. Și prevederile acesteia nu sunt arbitrare sub nicio formă. Cu toate că nu este nevoie ca înainte de a opri un cetățean într-un anumit caz colaboratorul de poliție să dețină probe pentru a bănui prezența unor obiecte suspicioase (articolul 45(1)(b)), el poate fi autorizat să facă uz de aceste drepturi pentru scopuri limitate, și atunci când a fost luată decizia că exercitarea acestor drepturi este necesară pentru scopul major de prevenire a actelor de terorism (articolul 44(3)). Sistemul astfel controlat nu poate fi numit arbitrar sub nicio formă și nu poate fi privat de statutul de ‘lege’ în sensul autonom al acestui termen, după cum acesta este înțeles în jurisprudența Curții. În ciuda faptului că autorizațiile și confirmarea acestora nu sunt publice, deoarece se consideră în mod rațional că publicarea acestora ar putea dăuna eficienței atribuțiilor de a opri și a percheziționa și deoarece persoana care este oprită are dreptul să facă o declarație scrisă în temeiul articolului 45(5), în acest context lipsa caracterului public nu înseamnă că exercitarea acestor drepturi nu era o procedură prevăzută de lege.”

Mai mult, având în vedere natura amenințărilor teroriste împotriva Marii Britaniei, nu se poate spune că autorizarea și confirmarea acestor măsuri, ca și principiul general, a fost disproporțională: dezavantajul ingerinței și constrângerii impuse chiar și asupra unui număr mare de persoane prin faptul că ei sunt opriți și percheziționați nu se poate compara cu avantajul care reiese din posibilitatea împiedicării sau descurajării comiterii unui atac terorist. Având în vedere caracterul expoziției de armament, locația acesteia în apropierea unui aeroport și locul incidentului terorist precedent (legat de Irlanda de Nord), precum și faptul că se desfășura un protest, poliția a fost în drept să decidă necesitatea exercitării atribuțiilor sale în temeiul articolului 44. Cu toate acestea, având în vedere caracterul inadecvat al dovezilor oferite de poliție cu privire la aplicarea drepturilor prevăzute de articolul 44 în imediata apropiere de expoziția de armament, era imposibil de a ajunge la o concluzie în ceea ce privește legalitatea și proporționalitatea exercitării drepturilor respective împotriva reclamanților.

3.

Camera Lorzilor

15.

L

a 8 martie 2006, Camera Lorzilor a respins în unanimitate recursul reclamanților

([2006] UKHL 12). Lord Bingham, cu care au fost de acord ceilalți lorzi, a început prin următoarea observație:

„1. Este o tradiție veche și mult apreciată în țara noastră ca toate persoanele să fie libere să meargă pe străzile țării și să fie sigure că nu vor fi oprite și percheziționate de poliție cu excepția cazului în care sunt suspectate în mod rezonabil de comiterea unei infracțiuni. Această tradiție a fost protejată cu atâta zel, încât a devenit aproape un principiu constituțional. Însă aceasta nu este o regulă absolută. În prezent, și deja de câțiva ani, există excepții legale la această regulă. Aceste recursuri se referă la o excepție prevăzută în articolele 44-47 ale Legii terorismului din anul 2000 ("Legea din anul 2000"). Recurenții contestă modul de aplicare a acestor articole și, în ultimă instanță, articolele înseși. Deoarece orice abatere de la regula standard necesită o examinare atentă, contestarea acesteia ridică chestiuni de importanță generală.”

16.

Prima chestiune examinată de Camera Lorzilor se referea la conținutul legii. Reclamanții au susținut că articolul 44(3) trebuie interpretat în sensul permiterii emiterii unei autorizații doar cu condiția că drepturile respective erau necesare și adecvate în toate circumstanțele pentru prevenirea terorismului. Lord Bingham a respins această interpretare, deoarece cuvântul „necesar” din articol avea un sens destul de diferit de cuvântul „util”. El a continuat:

„14. ... Însă există și alte motive pentru a respinge acest argument. După cum a fost deja recunoscut, este adevărat că articolul 45(1)(b), fără a fi nevoie de îndeplinirea condiției de bănuială rezonabilă, se îndepărtează de la regula obișnuită aplicabilă în cazul în care un polițist își exercită dreptul de a opri și percheziționa. Prin urmare, cuvântului "necesar" se poate oferi o semnificație care, în limitele admise de interpretare, să nu fie mai largă decât o cere contextul. Examinarea contextului legal însă arată că autorizarea și drepturile respective sunt foarte strâns reglementate, nelăsând loc pentru concluzia că Parlamentul nu a avut în vedere ce a spus. Într-adevăr totul indică asupra faptului că Parlamentul a recunoscut importanța dreptului pe care l-a conferit, și de asemenea a considerat acest drept ca fiind o măsură adecvată pentru protecția publicului împotriva riscurilor grave generate de terorism, cu condiția ca acest drept să fie supus unor constrângeri eficiente. Legislația conține o serie de astfel de constrângeri. În primul rând, în conformitate cu articolul 44 (1) sau (2) o autorizație poate fi acordată numai în cazul în care persoana care o emite o consideră (și, se subînțelege de la sine, o consideră în mod rezonabil) oportună "pentru prevenirea actelor de terorism". Autorizația trebuie emisă pentru acest obiectiv prioritar. În al doilea rând, autorizația poate fi emisă numai de către un colaborator superior de poliție. În al treilea rând, autorizația nu se poate extinde dincolo de limita zonei de activitate a poliției, și nu trebuie să fie chiar atât de extinsă. În al patrulea rând, autorizația se limitează la o perioadă de 28 de zile, și nu trebuie să fie chiar atât de lungă. În al cincilea rând, autorizația trebuie să fie raportată Ministrului de Interne imediat. În al șaselea rând, dacă nu este confirmată de către Ministrul de Interne, autorizația încetează după 48 de ore. În al șaptelea rând, Ministrul de Interne poate reduce durata unei autorizații, sau o poate anula de la o anumită dată. În al optulea rând, o autorizație reînnoită trebuie supusă aceleiași proceduri de confirmare. În al nouălea rând, competențele oferite unui polițist în baza unei autorizații eliberate în temeiul articolelor 44 (1) sau (2) pot fi exercitate doar pentru a căuta obiecte de tipul celor care ar putea fi utilizate în terorism. În al zecelea rând, Parlamentul a prevăzut în articolul 126 obligația de a-i raporta despre aplicarea acestei legi cel puțin odată pe an, ceea ce a fost făcut cu rigoare, corectitudine și expertiză lăudabilă de către Lordul Carlile de Berriew QC. În sfârșit, este evident că orice aplicare abuzivă a competenței de a autoriza sau de a confirma sau percheziționa va expune persoana competentă care emite autorizația, Ministrul de Interne sau, după caz, polițistul, la acțiuni legale de corecție.

17.

Lord Bingham a respins argumentele reclamanților potrivit cărora „programul succesiv” al autorizațiilor a fost

ultra vires,

și a declarat următoarele:

„18. Al doilea, și principalul motiv de critică al recurenților, s-a referit la succesiunea autorizațiilor care avea efect în întregul district al Poliției Metropolitane din februarie 2001 continuând până în septembrie 2003. Ei au sugerat că autorizarea exercitării unui drept excepțional pentru a contracara o amenințare deosebită și specifică este un lucru, dar este cu totul altceva de a autoriza, cum a fost și cazul, o interdicție prelungită în toată zona Londrei. Din nou, acest argument nu este unul lipsit de atractivitate. Se poate presupune că o autorizație reînnoită în fiecare lună ar putea deveni un produs al unui exercițiu birocratic de rutină și nu o apreciere informată a circumstanțelor cauzei cerută în mod evident de articolele 44 și 46. Însă toate autorizațiile și confirmările relevante acestor apeluri s-au încadrat în limitele legale privind durata și zona de acoperire. Reînnoirea a fost autorizată în mod expres de articolul 46 (7). Autorizațiile și confirmările corespundeau literei legii. Dovezile prezentate de comisarul adjunct și Catherine Byrne nu susțin, și chiar contrazic, concluzia unui exercițiu de rutină birocratic. Se prea poate ca Parlamentul, legiferând înainte de evenimentele din septembrie 2001, nu a avut în vedere o serie continuă de autorizații. Însă intenția evidentă a acestuia era ca să existe posibilitatea ca toate drepturile prevăzute de articolul 44 să poată fi exercitate în cazul unei amenințări teroriste, pe care acestea ar putea-o contracara, și modelul de reînnoire al autorizațiilor, care s-a dezvoltat până în septembrie 2003 (se pare că asemenea model s-a schimbat ulterior), a fost el însuși un produs al refuzului de principiu al Parlamentului de a conferi drepturile excepționale de a opri și a percheziționa în mod continuu și la nivel de toată țară. Raportând cu privire la funcționarea Legii din anul 2000 în perioada anilor 2002 și 2003, Lordul Carlile ... a constatat că articolele 44 și 45 au rămas necesare și proporționale riscului continuu și real prezentat de către terorism, și a constatat că Londra era „un loc special, cu obiective vulnerabile și clădiri rezidențiale relevante în aproape fiecare cartier.”

18.

La întrebarea dacă vreunul din reclamanți a fost privat de libertate ca urmare a opririi și percheziționării lor, Lord Bingham s-a referit la lipsa unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la fapte analogice și a acceptat faptul că au existat unele caracteristici similare privării de libertate, cum ar fi caracterul coercitiv al măsurii. Cu toate acestea, deoarece de obicei procedura este relativ scurtă și de obicei persoana oprită nu este arestată, încătușată, închisă sau strămutată într-un alt loc, o astfel de persoană nu ar trebui să fie considerată „reținută sau arestată, dar mai degrabă oprită în sensul reținerii de la treburile personale sau ținută în așteptare”. Prin urmare, articolul 5 nu se aplică.

19.

În privința aplicării articolului 8, Lord Bingham:

„28. ... punea la îndoială faptul că o percheziție obișnuită și superficială a unei persoane reprezintă o încălcare a vieții sale private. Este adevărat că conceptul de ‘viață privată’ a fost interpretat în mod generos astfel încât să includă drepturi largi la autonomie personală. Însă din jurisprudența Curții reiese clar că ingerința trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate pentru a reprezenta o violare a Convenției, care este, în cele din urmă, interesată de respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, și eu tind să cred că o percheziție superficială și obișnuită a unei persoane și o simplă deschidere a genților, de tipul acțiunilor la care sunt supuși fără obiecții pasagerii, de exemplu, în aeroporturi, cu greu poate fi considerată că a atins acest nivel.”

20.

Lord Bingham consideră că dacă este aplicat în mod corespunzător în conformitate cu legea și codul A, dreptul de a opri și a percheziționa în temeiul articolelor 44-45 nu va încălca drepturile unei persoane prevăzute de articolele 10 sau 11 ale Convenției.

21.

În ciuda îndoielilor sale cu privire la aplicabilitatea articolelor 5, 8, 10 sau 11, Lord Bingham a analizat în continuare dacă dreptul de a opri și percheziționa o persoană corespundea cerinței de „legalitate” prevăzute de Convenție, după cum urmează:

„34. Cerința de legalitate din Convenție abordează caracteristici extrem de importante ale statului de drept. Exercitarea de către funcționarii publici a competențelor lor care afectează membrii publicului, trebuie să fie reglementată prin norme de drept clare și accesibile publicului. Publicul nu trebuie să fie vulnerabil la ingerințele din partea funcționarilor publici care ar putea acționa în baza capriciilor personale, a răutății, a preferințelor sau altui scop decât cel pentru care le-au fost oferite competențele respective. În acest context, anume aceasta reprezintă arbitrariul, care este antiteza legalității. Acesta este testul pe care trebuie să-l treacă orice ingerință sau derogare de la un drept prevăzut de Convenție pentru a evita o încălcare.

22.

Lord Hope of Craighead a fost de acord cu Lordul Bingham. În special, el consideră că drepturile de a opri și a percheziționa au fost în conformitate cu principiul legalității din următoarele motive:

„48. Prezența colaboratorilor de poliție echipați cu un pachet de formulare 5090 de a opri/percheziționa, care sunt folosite pentru a înregistra faptul că o persoană sau mijlocul de transport au fost oprite în temeiul articolelor 44 (1) sau 44 (2), a devenit o priveliște obișnuită în centrul Londrei, începând cu atentatele sinucigașe comise la 7 iulie 2005 și tentativele de a repeta aceste atacuri două săptămâni mai târziu. Ei pot fi văzuți în interiorul barierelor de la stațiile de metrou din Londra, unde ei urmăresc cum oamenii trec prin bariere și, ocazional, opresc și percheziționează persoanele care le atrag atenția. Majoritatea oamenilor care cunosc despre prezența poliției se află acolo pentru că vor să utilizeze sistemul de transport. Persoanele care călătoresc sunt reasigurate de ceea ce văd că face poliția la bariere. Ei sunt în prima linie a celor care ar fi în pericol în cazul producerii unui alt atac terorist. Dar probabil cei care sunt aleși, opriți și percheziționați în acest fel ar putea vedea lucrurile diferit. Ei pot considera că acest proces este incomod, deranjant și iritant. Având în vedere că acest proces are loc în public, ei de asemenea l-ar putea considera jenant. Aceasta ar putea fi mai ales cazul atunci când ei consideră, contrar faptelor, că sunt discriminați pe motive de rasă. Aceste caracteristici ale procesului dau naștere următoarei întrebări. Sunt oare limitele prevăzute pentru a face uz de aceste drepturi suficiente pentru a răspunde la provocarea potrivit căreia drepturile garantate de Convenție ale unei persoane percheziționate sunt încălcate, deoarece utilizarea lor este imprevizibilă și arbitrară?

...

Malone v United Kingdom

(1985) 7 EHRR 14, suficiența acestor măsuri trebuie să fie echilibrată în raport cu natura și gradul de ingerință în drepturile cetățenilor garantate de Convenție, care ar putea să rezulte din exercitarea competențelor oferite autorității publice. Lucrurile pe care un polițist le-ar putea face când își exercită competențele în temeiul articolului 44 sunt limitate de prevederile articolului 45 (3) și 45 (4). Probabil, el nu va cere persoanei să scoată hainele în public, cu excepția celor specificate, iar persoana poate fi oprită numai pentru o perioadă rezonabilă de timp pentru a permite percheziționarea la sau în apropierea locului în care persoana sau mijlocul de transport au fost oprite. Gradul de ingerință nu este foarte mare având în vedere importanța evidentă a scopului pentru care s-a recurs la aceasta. În opinia mea, structura legii în temeiul căreia se exercită aceste competențe este suficientă în toate circumstanțele pentru a satisface criteriul de legalitate.

23.

Lord Brown al Eaton-under-Heywood a observat,

inter alia:

„74. Având în vedere caracterul excepțional al competențelor (deși, așa cum a explicat Lord Bingham, acestea nu sunt nici unice, nici deosebit de noi) prevăzute de [articolul 44] (care deseori sunt descrise ca și competențe de a efectua percheziția aleatorie, pentru exercitarea căreia nu este necesar să existe o bănuială rezonabilă a unor activități ilicite), așa cum era de așteptat, aceste competențe de asemenea presupun o mare varietate de restricții și măsuri de protecție. Cele mai relevante restricții pentru impactul acestor competențe asupra publicului din teren sunt probabil următoarele. Aceste competențe pot fi utilizate numai de către un polițist în uniformă (articolul 44 (1) și (2)). Acestea pot fi folosite doar pentru a căuta obiecte legate de terorism (articolul 45 (1) (a)). Persoana percheziționată nu trebuie impusă să scoată haine în public, cu excepția pălăriei, încălțămintei, hainei exterioare, jachetei sau mănușilor (articolul 45 (3)). Percheziția trebuie efectuată la sau în apropierea locului în care persoana sau mijlocul de transport este oprit (articolul 45 (4)). Și persoana sau mijlocul de transport pot fi oprite numai pentru o perioadă de timp care este considerată rezonabilă pentru a permite o asemenea percheziție (articolul 45 (4)). Cu toate că această procedură de oprire și percheziționare poate fi privită de mai mulți oameni ca fiind una nedorită și incomodă, cât de radicală nu ar fi ea și aceasta reiese din înțelegerea noastră tradițională a limitelor atribuțiilor poliției, se poate cu greu de spus că aceasta constituie o invazie semnificativă în libertățile noastre fundamentale civile. Cu toate acestea, după cum recunosc și respondenții noștri pe bună dreptate, având în vedere că, în anumite cazuri, o astfel de procedură ar putea fi suficient de deranjantă pentru exercitarea dreptului unei persoane la respectarea vieții sale private garantat de articolul 8, și având în vedere de asemenea că se poate face abuz de această competență – consecința inevitabilă a exercitării acesteia nu necesită vreun motiv de bănuială din partea colaboratorului de poliție – în mod evident poate exista argumentul că această schemă nu corespunde Convenției care cere ca această competență să fie ‘în conformitate cu legea.’

Malone v United Kingdom

(1985) 7 EHRR 14); legea nu doar trebuie să fie previzibilă în mod rezonabil, pentru a permite celor vizați să ajusteze conduita lor în mod corespunzător (cerința care cu siguranță este îndeplinită aici prin recunoașterea de către public, chiar din condițiile legislației, a faptului că șoferii și pietonii pot fi supuși acestei forme de percheziție aleatorie și sunt obligați să se conformeze acesteia), dar trebuie să existe, de asemenea, garanții suficiente pentru a evita riscul exercitării arbitrare a competențelor sau abuzului acestora.

‘Oprirea „intuitivă”

‘Teroriștii sofisticați își schimbă profilul și metodele pentru a nu fi un obiectiv static. De exemplu, se raportează că Al Qaeda pune un accent deosebit pe recrutarea convertiților musulmani, deoarece ei consideră că este mai puțin probabil ca aceștia să fie examinați de către autorități.’

Cu toate acestea, mi se pare inevitabil că atâta timp cât sursa principală a riscului terorist împotriva căruia a fost autorizată aplicarea drepturilor prevăzute de articolul 44 vine de la Al-Qaida, un număr disproporțional al celor opriți și percheziționați vor fi cei de origine asiatică (în special dacă se întâmplă că ei poartă rucsacuri sau haine aparent voluminoase care pot conține obiecte legate de terorism).

‘Selectarea persoanelor oprite în conformitate cu articolul 44 al Legii terorismului din anul 2000 trebuie să reflecte o evaluare obiectivă a amenințării pe care o reprezintă diverse grupuri teroriste active în Marea Britanie. Aceste competențe nu trebuie să fie utilizate pentru a opri și percheziționa din motive care nu au legătură cu terorismul. În exercitarea acestor competențe, colaboratorii de poliție trebuie să fie atenți să nu discrimineze membrii grupurilor etnice minoritare. Cu toate acestea, pot exista circumstanțe în care colaboratorul de poliție trebuie să țină cont de originea etnică a persoanei la selectarea celor care vor fi opriți ca răspuns la o amenințare specifică cu terorism (spre exemplu, unele grupuri teroriste internaționale sunt asociate unor anumite identități etnice).’

Prin urmare, originea etnică poate și trebuie să fie luată în considerație în luarea deciziei privind persoanele care trebuie oprite și percheziționate și dacă este necesară oprirea și percheziționarea lor, cu condiția ca acest drept să fie utilizat atent, iar selectarea să se facă în baza motivelor legate de presupusa amenințare teroristă și nu a motivelor de discriminare rasială.”

C.

Procedura în cadrul Tribunalului de District

24.

La 8 septembrie 2004, reclamanții de asemenea au depus o cerere la Tribunalul de District,

inter alia

, solicitând recuperarea despăgubirilor în temeiul Legii cu privire la drepturile omului din anul 1998, pe motiv că poliția și-a exercitat dreptul său de a opri și a percheziționa în mod ilegal în privința fiecărui reclamant și cu violarea articolelor 8, 10 și 11 ale Convenției, mai degrabă cu scopul de a controla sau de a descuraja participarea lor la demonstrație, decât pentru a căuta obiecte legate de terorism. Cererea lor a fost suspendată în așteptarea rezultatului recursului depus de către aceștia la Camera Lorzilor și în cele din urmă aceasta a fost examinată în februarie 2007. Tribunalul de District a respins pretențiile reclamanților și a stabilit că poliția și-a exercitat în mod corespunzător și legal atribuțiile sale în privința fiecăruia dintre ei. Reclamanții nu au atacat această hotărâre.

II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTĂ

A. Introducerea dreptului poliției de a opri și percheziționa persoanele fără existența unei bănuieli rezonabile

25.

Colaboratorii de poliție au dreptul de a opri și percheziționa persoanele în baza mai multor acte normative. Spre exemplu, articolul 1 al Legii poliției și probelor în procesul penal din anul 1984 permite unui colaborator de poliție care are temeiuri rezonabile de bănuială să oprească și să percheziționeze o persoană ori un mijloc de transport pentru a căuta obiecte furate sau interzise. Articolul 60 al Legii ordinii publice și justiției penale din anul 1994 permite unui colaborator superior de poliție să autorizeze oprirea și percheziționarea persoanelor și mijloacelor de transport, atunci când există motive întemeiate de a crede că aceasta ar permite prevenirea incidentelor deosebit de violente sau că persoanele respective au asupra lor instrumente periculoase sau arme de atac.

26.

Dreptul poliției de a opri și percheziționa în mod aleatoriu pentru a preveni acte teroriste a fost introdusă pentru prima dată ca răspuns la atentatele din și în apropierea Londrei în perioada dintre anii 1992 și 1994. Prin articolul 81 al Legii ordinii publice și justiției penale din anul 1994 a fost introdus un articol nou 13A în cuprinsul Legii privind prevenirea terorismului din anul 1989 (prevederi temporare) („Legea din anul 1989”) cu un conținut similar celui din articolul 44 al Legii din anul 2000 (a se vedea paragraful 30 de mai jos), însa fără condiția privind necesitatea confirmării autorizației de către Ministrul de Interne. Legea privind prevenirea terorismului din anul 1996 (competențe suplimentare) a introdus o competență suplimentară și separată de a opri și percheziționa pietonii, în temeiul articolului 13B al Legii din anul 1989. Legea din anul 1996 a introdus de asemenea pentru prima dată procedura de confirmare a autorizației de către Ministrul de Interne.

B.

Argumentele privind necesitatea păstrării dreptului de a opri și a percheziționa fără existența unei bănuieli rezonabile

27.

În anul 1995, Guvernul a cerut Lord-ului Lloyd of Berwick, un judecător al Camerei Lorzilor, să investigheze necesitatea adoptării unei legislații specifice privind combaterea terorismului în Marea Britanie ca urmare a diminuării terorismului legat de Irlanda de Nord. Investigația a inclus examinarea faptului dacă mai exista necesitatea competenței echivalente cu cea reglementată în articolele 13a și 13b din Legea din anul 1989. În raportul său (Cm 3420, § 10, octombrie 1996), Lord Lloyd a menționat că în perioada februarie – august 1996, poliția din Londra a percheziționat 9,700 de șoferi și pasageri și 270 de pietoni în temeiul articolelor 13a și 13b din Legea din anul 1989. Atunci când a examinat necesitatea menținerii unor drepturi similare privind combaterea terorismului în actele legislative permanente care ar putea fi adoptate, el a menționat că decizia de a oferi poliției dreptul de a opri și a percheziționa în mod aleatoriu nu trebuia să fie luată cu ușurință. Pe de altă parte, existau dovezi potrivit cărora mai mulți teroriști au fost interceptați de către colaboratorii alertați aflați în patrulare, iar în cel puțin un caz a fost evitată o catastrofă potențială. El a mai spus, de asemenea, că au existat motive de a crede că într-o anumită măsură teroriștii au fost descurajați de posibilitatea verificărilor rutiere efectuate de poliție și de riscul potențial de a fi interceptați. El a comentat:

„În ceea ce privește aplicarea, cifrele arată că acest drept a fost aplicat cu mare discreție. Condiția ca autorizația să fie eliberată de către un colaborator superior de poliție este un mecanism important de control. Un mare număr de cereri au fost respinse. Acest fapt ne liniștește. Poliția este foarte sensibilă în ceea ce privește daunele care ar putea fi cauzate dacă ar exista vreodată un motiv de a bănui că competențele lor au fost folosite pentru orice alt scop decât drept o măsură de combatere a terorismului.”

În cele din urmă, Lord Lloyd a recomandat ca drepturile prevăzute de articolele existente 13a și 13b să fie păstrate în legislația permanentă. De asemenea, el a recomandat ca, confirmarea Ministrului de Interne să fie obligatorie în privința fiecărei prevederi. Având în vedere că Legea poliției și probelor în procesul penal și Codul A aplică în privința dispozițiilor referitoare la terorism aceleași standarde ca și în cazul altor drepturi prevăzute de lege de a opri și a percheziționa, el consideră că nu există necesitatea introducerii unor garanții suplimentare.

C.

Legea privind terorismul din anul 2000

28.

Prin Legea din anul 2000 s-a intenționat revizuirea, modernizarea și consolidarea legislației referitoare la terorism în lumina,

inter alia

, raportului Lord-ului Lloyd.

Potrivit articolului 1, „terorismul” este definit după cum urmează:

„(1) În sensul prezentei Legi ‘terorismul’ înseamnă utilizarea sau amenințarea cu acțiuni în cazul în care –

(a)

acțiunea se încadrează în aliniatul (2),

(b)

utilizarea sau amenințarea are drept scop a influența guvernul sau a intimida populația ori o parte din ea, și

(c)

utilizarea sau amenințarea are drept scop de a promova idei politice, religioase sau ideologice.

(2) Acțiunea se încadrează în această subsecțiune dacă aceasta –

(a) implică acte grave de violență împotriva unei persoane,

(b) implică daune esențiale proprietății,

(c) pune în pericol viața unei persoane, alta decât cea a persoanei care comite acțiunea,

(d) creează un risc grav pentru sănătatea sau siguranța populației ori a unei părți din ea, sau

(e) este concepută să intervină sau să perturbe în mod serios un sistem electronic.

(3) Utilizarea sau amenințarea cu acțiuni care se încadrează în aliniatul (2), care implică utilizarea armelor de foc sau substanțelor explozive, reprezintă terorism indiferent dacă condiția din aliniatul (1)(b) este îndeplinită.

(4) În acest paragraf –

(a)

‘acțiune’ include acțiuni în afara Marii Britanii,

(b)

referință la o persoană sau proprietate înseamnă o referință la orice persoană, sau la proprietate, indiferent unde se află aceasta,

(c)

o referință la public înseamnă o referință la populația unei alte țări decât Marea Britanie, și

(d)

‘guvern’ înseamnă guvernul Marii Britanii, a unei părți din Marea Britanie sau a unei țări alta decât Marea Britanie.

(5) În prezenta Lege referința la măsurile luate în vederea terorismului include o referință la măsurile luate în beneficiul unei organizații interzise.”

29.

Articolele 41-43 ale Legii din anul 2000, în subcapitolul „Persoane suspectate de terorism”, prevede posibilitatea arestării fără mandat, precum și percheziționarea unei încăperi sau a unei persoane de către un colaborator de poliție. În fiecare din aceste situații trebuie să existe o bănuială rezonabilă că persoana arestată sau percheziționată este un terorist.

30.

Articolele 44-47, în subcapitolul „Dreptul de a opri și a percheziționa”, nu prevăd necesitatea existenței unei bănuieli rezonabile. Aceste articole prevăd o procedură care include trei etape.

Conform articolului 44, prima etapă o reprezintă autorizația:

„44(1) O autorizație emisă în temeiul acestui aliniat autorizează orice polițist în uniformă să oprească un mijloc de transport într-o zonă sau într-un loc menționat în autorizație și să percheziționeze –

(a) mijlocul de transport;

(b) șoferul mijlocului de transport;

(c) pasagerul mijlocului de transport;

(d) orice obiect aflat în sau pe mijloc de transport sau purtat de șofer sau pasager.

(2) O autorizație emisă în baza acestui aliniat autorizează orice polițist în uniformă să oprească un pieton într-o zonă sau loc menționat în autorizație și să percheziționeze –

(a) pietonul;

(b) orice obiect purtat de către acesta.

(3) O autorizație în baza aliniatelor (1) sau (2) poate fi emisă doar dacă persoana care o emite o consideră necesară pentru prevenirea unor acte de terorism.

(4) O autorizație poate fi emisă –

(a) de către un colaborator de poliție care are cel puțin gradul unui asistent al șefului poliției, atunci când zona ori locul menționat reprezintă o parte sau toată zona de activitate a poliției aflată în afara Irlandei de Nord, alta decât cea menționată în paragrafele (b) sau (c);

(b) de către un colaborator de poliție pe district cel puțin cu gradul de comandant al poliției metropolitane, atunci când zona ori locul menționat fac parte în întregime sau parțial dintr-un district al poliției metropolitane;

(c) de către un colaborator de poliție responsabil de centrul Londrei care are cel puțin gradul de comandant al forțelor de poliție din centrul Londrei, atunci când zona ori locul menționat fac parte în întregime sau parțial din centrul Londrei;

(d) de către un [membru al serviciului poliției Irlandei de Nord] care are cel puțin gradul unui asistent al șefului poliției, atunci când zona ori locul menționat fac parte în întregime din Irlanda de Nord.

(5) Când autorizația este emisă în formă orală, persoana care o emite urmează să o confirme în scris cât mai repede posibil

.”

Conform articolului 46(1)-(2), o autorizație începe să-și producă efectele la momentul emiterii și expiră la data stabilită, dar nu mai târziu de 28 de zile. Existența și conținutul autorizațiilor emise în baza articolului 44 nu sunt făcute publice.

31.

A doua etapă este confirmarea, reglementată de articolul 46(3)-(7). Emitentul unei autorizații trebuie să informeze Ministrul de Interne cât mai repede posibil în mod rezonabil. Dacă Ministrul de Interne nu confirmă autorizația în termen de 48 de ore din momentul emiterii, efectul acesteia încetează (fără însă a invalida orice act săvârșit în cele 48 de ore). La confirmarea unei autorizații, Ministrul de Interne poate stabili un alt termen de expirare, care poate fi mai scurt, dar nu mai lung. De asemenea, el poate anula o autorizație, care începe să producă efecte la un anumit moment specificat. Când o autorizație este reînnoită în termen legal, se va aplica aceeași procedură de confirmare. Ministrul de Interne nu poate schimba zona de acoperire geografică a unei autorizații, însă își poate retrage confirmarea dacă consideră că zona acoperită este prea mare.

32.

Conform articolului 45, cea de-a treia etapă presupune exercitarea dreptului de a opri și percheziționa de către un polițist:

„(1) Atribuțiile acordate conform autorizației în temeiul articolului 44(1) sau (2) –

(a)

pot fi exercitate doar în scopul căutării unor obiecte de tipul celor care ar putea fi folosite în scopuri teroriste, și

(b)

pot fi exercitate indiferent dacă colaboratorul de poliție are sau nu motive de a bănui prezența unor asemenea obiecte.

(2) Colaboratorul de poliție poate ridica și reține un obiect pe care îl descoperă în cadrul unei percheziții efectuate în baza articolului 44(1) sau (2) și în privința căruia are motive întemeiate de a crede că ar putea fi folosite în scopuri teroriste.

(3) În exercitarea drepturilor prevăzute de autorizație, colaboratorul de poliție nu poate cere vreunei persoane să-și scoată în public un articol de îmbrăcăminte, cu excepția pălăriei, încălțămintei, hainei exterioare, jachetei sau mănușilor.

(4) Când un colaborator de poliție intenționează să percheziționeze o persoană sau un mijloc de transport în baza articolului 44(1) sau (2), acesta poate reține persoana sau mijlocul de transport pentru o perioadă de timp rezonabilă, necesară pentru efectuarea percheziției la locul sau în apropierea locului unde persoana sau mijlocul de transport a fost oprit.

(5) Atunci când –

(a) un pieton sau mijloc de transport este oprit în baza articolului 44(1) sau (2) și

(b) conducătorul mijlocului de transport sau pietonul solicită o declarație scrisă care să ateste oprirea mijlocului de transport sau a lui personal în baza articolului 44(1) sau (2), în acest sens va fi întocmită o declarație scrisă.

(6) O cerere conform alin. (5) trebuie depusă în termen de 12 luni de la data când mijlocul de transport sau pietonul a fost oprit

.”

33.

Aceste drepturi sunt suplimentare celorlalte drepturi oferite unui polițist prin lege (Legea din anul 2000, pct. 114). Potrivit articolului 47, refuzul de a se opri la cererea colaboratorului de poliție, sau împiedicarea intenționată a colaboratorului de poliție de a-și exercita atribuțiile conferite printr-o autorizație emisă în conformitate cu articolul 44 (1) sau (2) constituie o infracțiune care se pedepsește cu închisoare sau amendă sau ambele.

34.

Articolele 44-47 din Legea din anul 2000 au intrat în vigoare la 19 februarie 2001. În cadrul procedurilor la nivel național din această cauză a fost dezvăluit faptul că, ulterior au fost emise și confirmate în total 44 de autorizații, fiecare acoperind întregul district al Poliției Metropolitane și fiecare fiind emisă pentru o perioadă maximă admisă (de 28 de zile).

D.

Codul bunelor practici

35.

Codul bunelor practici a fost emis de către Ministrul de Interne la 1 aprilie 2003 pentru a îndruma colaboratorii de poliție în exercitarea tuturor atribuțiilor legale de oprire și percheziționare. Acest document trebuie să fie disponibil în toate secțiile de poliție pentru consultarea colaboratorilor de poliție și este un document public.

inter alia

, că asemenea atribuții trebuie să fie „folosite în mod corect și responsabil cu privire la persoanele percheziționate”. Potrivit Codului, drepturile prevăzute de articolul 44 al Legii din anul 2000 „nu trebuie să fie utilizate pentru a opri și a percheziționa în baza motivelor care nu au legătură cu terorismul” și că aceste atribuții trebuie să fie utilizate doar „pentru a căuta obiectele care ar putea fi utilizate în scopuri teroriste”. În paragrafele 1.2 și 1.3, Codul prevede următoarele:

„1.2 Ingerința în libertatea persoanei oprite sau percheziționate trebuie să fie scurtă și reținerea în scopul percheziției trebuie să aibă loc la sau în apropierea locului de oprire.

1.3 În cazul în care aceste principii fundamentale nu sunt respectate, utilizarea dreptului de a opri și a percheziționa poate fi pusă la îndoială. Neaplicarea acestui drept în mod corespunzător reduce din eficacitatea acestuia. Oprirea și percheziția unei persoane poate juca un rol important în identificarea și prevenirea crimelor, și aplicarea adecvată a acestui drept le face mai eficiente.”

Paragraful 3.5 al Codului prevede următoarele:

„Nu există nici un drept de a cere unei persoane să-și scoată îmbrăcăminte în public, alta decât îmbrăcămintea exterioară, jacheta sau mănușile, cu excepția situației prevăzute de articolul 45 (3) al Legii privind terorismul din anul 2000 (care împuternicește polițistul care efectuează o percheziție în conformitate cu articolul 44 (1) sau 44 (2) al acestei Legi să ceară persoanei respective să scoată pălăria și încălțămintea în public) ... Percheziția în public a îmbrăcămintei unei persoane care nu a fost scoasă trebuie să se limiteze la examinarea superficială a articolelor de îmbrăcăminte exterioară. Acest lucru însă nu-l împiedică pe colaboratorul de poliție să pună mâna în buzunarele din îmbrăcămintea exterioară, să verifice gulerul, șosetele și încălțămintea persoanei, dacă acest lucru este necesar în circumstanțele respective pentru a găsi obiectul care este căutat sau pentru a ridica și a examina orice alt obiect care este bănuit în mod rezonabil de a fi obiectul de căutare. Din aceleași motive, în ciuda restricțiilor cu privire la dreptul de a scoate pălăria, colaboratorul de poliție poate de asemenea verifica și părul persoanei în public...”

Înainte de efectuarea percheziției este necesar de a lua câteva măsuri în conformitate cu paragraful 3.8:

„3.8 Înainte de efectuarea percheziției unei persoane sau mijlocului de transport reținut, colaboratorul de poliție trebuie să ia măsurile necesare pentru a oferi persoanei care urmează să fie percheziționată sau care conduce mijlocul de transport următoarele informații:

(a) că aceasta este oprită pentru efectuarea percheziției;

(b) numele colaboratorului de poliție (cu excepția percheziției legate de investigația actelor de terorism, sau în alte cazuri în care colaboratorul de poliție consideră în mod rezonabil că identificarea sa îl poate pune în pericol, și în acest caz trebuie prezentat un mandat sau un alt număr de identificare) și numele secției de poliție la care activează colaboratorul respectiv de poliție;

(c) competența legală de a efectua percheziția; și

(d) o explicație clară;

(i) scopul percheziției în sensul obiectului sau obiectelor în privința cărora există dreptul de a efectua percheziția; ...

(iii) în cazul atribuțiilor care nu necesită bănuiala rezonabilă ..., caracterul atribuției sau orice autorizație necesară și faptul că aceasta a fost emisă.”

Paragraful 3.9 obligă colaboratorii de poliție care efectuează percheziția să poarte uniforma. În paragrafele 3.10 - 3.11, Codul mai prevede următoarele:

„3.10 Înainte de percheziție colaboratorul de poliție trebuie să informeze persoana (sau proprietarul sau persoana responsabilă de mijlocul de transport care urmează să fie percheziționat) despre dreptul acesteia la o copie a procesului-verbal de percheziție, inclusiv dreptul la procesul-verbal de percheziție în cazul în care este depusă o cerere în acest sens în termen de 12 luni, în cazul în care întocmirea procesului-verbal în acel moment este imposibilă. În cazul în care procesul-verbal nu este întocmit la timp, persoana de asemenea trebuie informată despre modalitatea de a obține o copie a acestuia... De asemenea, persoana trebuie informată despre dreptul poliției de a opri și percheziționa, precum și despre drepturile persoanei în aceste circumstanțe.

3.11 În cazul în care persoana care urmează să fie percheziționată sau care este responsabilă de un mijloc de transport care urmează să fie percheziționat, pare să nu înțeleagă ceea ce i se spune, sau există îndoială cu privire la capacitatea persoanei de a înțelege limba engleză, colaboratorul de poliție trebuie să ia măsurile necesare pentru a informa persoana respectivă despre drepturile sale și oricare dispoziții relevante din acest Cod. În cazul în care persoana este surdă sau nu înțelege limba engleză și este însoțită de cineva, colaboratorul de poliție trebuie să încerce să determine dacă această persoană poate interpreta sau ajuta colaboratorul de poliție să ofere informațiile necesare în alt mod.”

Un proces-verbal trebuie întocmit la acel moment sau cât de repede posibil (paragraful 4.1):

„4.1 Colaboratorul de poliție care a efectuat percheziția exercitând dreptul său prevăzut de acest Cod, trebuie să întocmească un proces-verbal la momentul respectiv, cu excepția cazului în care există circumstanțe excepționale care ar face acest lucru imposibil (de exemplu, în situațiile care implică dezordini publice sau când prezența colaboratorului de poliție este necesară de urgență în altă parte). Dacă procesul-verbal nu este întocmit la timp, colaboratorul de poliție trebuie să-l întocmească ulterior cât mai curând posibil. Pot exista situații în care nu există posibilitatea de a obține informațiile necesare pentru a finaliza un proces-verbal, însă colaboratorul de poliție trebuie să întreprindă toate măsurile necesare în acest sens.”

E.

Rapoartele Lord-ului Carlile of Berriew QC privind aplicarea dreptului de a opri și percheziționa prevăzute de articolul 44

37.

Articolul 126 al Legii din anul 2000 cere Ministrului de Interne să prezinte în fața Parlamentului un raport cu privire la funcționarea legii cel puțin o dată la fiecare 12 luni și Lord-ul Carlile of Berriew QC a fost numit în calitate de autoritate responsabilă de verificarea independentă pentru a pregăti,

inter alia,

raportul anual.

„Eu nu am constatat careva dificultăți în legătură cu exercitarea acestor competențe. Acestea au fost utilizate pe scară largă în anul 2001. Eu am examinat lista completă a acestor autorizații emise în aproape toate zonele controlate de poliția din Marea Britanie. Nu este în interesul public să ofer detalii cu privire la motivele și evenimentele. Sunt mulțumit că aplicarea acestor drepturi funcționează bine și că acestea sunt folosite pentru a proteja interesul public și instituțiile publice, precum și siguranța publică și securitatea statului. De asemenea, eu am examinat documentația utilizată pentru autorizațiile emise în temeiul articolului 44. Aceasta are drept scop să limiteze incomoditățile create pentru publicul larg, și să asigure ca nicio autorizație să nu fie acordată fără motive detaliate și documentate.”

39.

În „Raportul privind funcționarea Legii terorismului din anul 2000 în perioada anilor 2002 și 2003” elaborat de Lord-ul Carlile, el a declarat următoarele cu privire la competențele poliției prevăzute de articolul 44:

Partea a 5-a din Lege include competențele poliției referitoare la combaterea terorismului în situații operaționale. Pe parcursul anului 2003, aceste competențe au devenit mai controversate, mai ales din cauza nivelului sporit al protestelor generate de războiul împotriva Irakului. În special, articolul 44 a fost motivul de neliniște și al dezbaterilor considerabile.

...

...

...

în privința obiectelor de tipul celor care ar putea fi utilizate în legătură cu terorismul’.

Acest lucru necesită, cel puțin teoretic, ca colaboratorii de poliție să analizeze situația în timpul (a) opririi, (b) începerii percheziției, și (c) în timpul percheziției. În cazul în care percheziția se începe în conformitate cu articolul 45 (1) (a), dar colaboratorul de poliție își dă seama la un moment dat că, în realitate, el caută obiecte care nu au de-a face cu terorismul, acesta trebuie să schimbe procedura de percheziție în conformitate cu [Legea terorismului din anul 2000] într-o altă procedură. Astfel, se cere prea mult de la un colaborator de poliție care probabil că a fost instruit în mod superficial la locul de testare.

...

40.

În raportul său privind aplicarea Legii din anul 2000 în anul 2005 (mai 2006), Lord Carlile a comentat:

„91. În anul 2003 și 2004 eu am primit multe plângeri, unele din partea organizațiilor și altele din partea persoanelor fizice, cu privire la aplicarea articolelor 44 și 45. Aceste litigii au fost luate în serios de către poliție. Ca rezultat, am oferit consultație și am reușit să contribui la asigurarea unei mai bune înțelegeri în rândul forțelor de poliție în privința utilității și limitelor articolelor 43-45.

Competențele legate de terorism ar trebui să fie utilizate în scopuri legate de terorism; altfel credibilitatea lor este grav afectată. Un incident care a avut loc la 31 martie 2006 la spitalul din Staffordshire a subliniat încă o dată acest lucru. Într-o comunitate diversă utilizarea greșită a atribuțiilor împotriva persoanelor care nu sunt teroriști are ca efect deteriorarea relațiilor în comunitate.

...

41.

În raportul său privind aplicarea Legii din anul 2000 în anul 2006 (iunie 2007), Lord Carlile a observat următoarele:

„113. Părerea mea exprimată în ultimii doi ani rămâne aceeași – mi se pare greu de înțeles de ce autorizațiile eliberate în temeiul articolului 44 sunt considerate necesare în unele zone, dar nu în altele cu profiluri de risc foarte similare.

42.

În raportul său privind aplicarea Legii din anul 2000 în anul 2007 (iunie 2008), Lord Carlile a menționat că critica competențelor prevăzute în articolul 44 a sporit și mai mult anul trecut și a continuat:

„130. Sunt sigur, dincolo de orice îndoială, că articolul 44 ar putea fi utilizat mai puțin și mă aștept că acesta să se întâmple. Există puține dovezi sau nici o dovadă că utilizarea articolului 44 are potențialul de a preveni un act de terorism, în comparație cu dreptul legal de a opri și percheziționa. În timp ce perchezițiile efectuate în temeiul acestui articol pentru comiterea altor infracțiuni au fost urmate de arestări, nici unul din multele mii de percheziții nu a fost legat de o infracțiune de terorism. ...”

Cu toate acestea, el a conchis că având în vedere amenințarea teroristă continuă, aceste atribuții rămân necesare și proporționale.

43.

În final, în raportul său privind aplicarea Legii din anul 2000 în anul 2008 (iunie 2009), Lord Carlile a comentat următoarele:

„140. Exemple ale utilizării proaste sau inutile a articolului 44 sunt multiple. Am dovezi ale cazurilor în care persoana oprită este într-un mod atât de evident departe de orice profil cunoscut al terorismului, încât, în mod realist, nu există nici cea mai mică posibilitate ca el/ea să fie un terorist, și nu există nici un alt element care ar justifica oprirea. Într-un anumit caz, persoanele erau oprite doar în baza unui criteriu numeric, care este aproape sigur ilegal și cu siguranța nu a reprezentat o utilizare inteligentă a procedurii. Colaboratorii de poliție de grad înalt trebuie să aibă în vedere faptul că oprirea în temeiul articolului 44 fără existența unei bănuieli este o ingerință în libertatea de mișcare a persoanei oprite. Eu cred că este total greșit de a opri o persoană doar în scopul de a avea un echilibru rasial în statisticile bazate pe articolul 44. Există însă ample dovezi anecdotice că acest lucru se întâmplă. Pot să înțeleg foarte bine îngrijorarea poliției ca ei să nu fie acuzați de prejudecată, însă utilizarea acestor resurse prețioase pe niște percheziții nemeritate care sunt de la sine evidente nu este înțeleaptă. Aceasta, de asemenea, reprezintă o ingerință în libertățile civile ale persoanei care a fost oprită pur și simplu pentru a ‘echilibra’ statisticile. Criteriile pentru oprirea persoanelor în temeiul articolului 44 trebuie să se bazeze pe temeiuri obiective, și nu pe considerente rasiale: dacă însă o bază obiectivă produce un dezechilibru etnic, acesta trebuie privit ca o consecință proporțională a acțiunilor operaționale ale poliției.

● Aceste competențe sunt excepționale

● Acoperirea geografică a autorizației emise în temeiul articolului 44 trebuie să fie clar definită

● Testul legal constă în promptitudine în scopul prevenirii actelor de terorism

● Evaluările impactului asupra comunității reprezintă o parte vitală a procesului de autorizare

● Ministrului Afacerilor Interne trebuie să-i fie furnizate justificări detaliate pentru emiterea autorizațiilor în temeiul articolului 44

● Colaboratorii superiori de poliție trebuie să fie pregătiți ca Ministrul de Interne să efectueze un control detaliat și riguros înainte de a decide confirmarea autorizațiilor

● În zona pentru care a fost eliberată autorizația trebuie distribuite pliante în atenția publicului larg

● Colaboratorii de poliție trebuie să țină o evidență strictă

...

F.

Statisticile Ministerului Justiției privind rase și utilizarea dreptului de a opri și percheziționa în temeiul articolului 44

44.

Conform articolului 95 al Legii justiției penale din anul 1991, Ministrul de Interne are obligația de a publica informații cu privire la sistemul de justiție penală cu referință la evitarea discriminării pe motiv de rasă. Într-un raport publicat în octombrie 2007 în conformitate cu această obligație, „Statistici privind rase și sistemul de justiție penală - 2006”, Ministerul Justiției a menționat următoarele:

„În anul 2005/6, au fost efectuate în total 44,543 de percheziții în conformitate cu articolul 44 (1) și 44 (2) din Legea privind terorismul din anul 2000, comparativ cu 33,177 în anul 2004/5, ceea ce reprezintă o creștere totală de 34% (Tabelul 4.6). Perchezițiile persoanelor de origine asiatică a crescut de la 3,697 la 6,805 (cu 84%), perchezițiile persoanelor de culoare a crescut de la 2,744 la 4,155 (cu 51%). De asemenea, a crescut numărul perchezițiilor persoanelor din alte grupuri etnice de la 1,428 în anul 2004/5 la 1,937 în anul 2005/6 (cu 36%), precum și a persoanelor de culoare albă de la 24,782 în anul 2004/5 la 30,837 în anul 2005/6 (cu 24%). Mai mult de jumătate de percheziții au avut loc în zona Poliției Metropolitane și 15% în centrul Londrei, comparativ cu 40% și respectiv 20% în anul 2004/5. Creșterile mari în comparație cu anul 2004/5 pot fi parțial explicate de atentatele de la Londra din 7 iulie 2005. Ca și în cazul opririlor și perchezițiilor în conformitate cu s.1 APCE, activitățile stradale sporite ale poliției au dus la o creștere în aplicarea dreptului de a opri și percheziționa în temeiul articolului 44 al Legii terorismului din anul 2000.

În anul 2005/6, au fost efectuate 25,479 de percheziții ale deținătorilor mijloacelor de transport în conformitate cu articolul 44 (1) (tabelul 4.7). Șaptezeci și cinci de procente din cei percheziționați în anul 2005/6 au fost de culoare albă, 11% de origine asiatică și 8% de culoare. Comparativ cu anul 2004/5, a avut loc o ușoară creștere a proporției persoanelor percheziționate de culoare albă și o ușoară scădere a numărului persoanelor de culoare percheziționate în temeiul acestei dispoziții. Ca urmare a perchezițiilor în temeiul articolului 44 (1), au fost efectuate patruzeci și șase de arestări ale deținătorilor de mijloace de transport în legătură cu terorism, comparativ cu 38 în anul precedent. Ca urmare a aplicării acestei prevederi, între anul 2004/5 și 2005/6 au fost efectuate 246 de arestări în temeiul legislației non-teroriste, ceea ce reprezintă o cifră constantă. Cele mai multe arestări efectuate în urma percheziției în temeiul articolului 44 (1) au avut loc în Londra. Cel mai probabil acest fapt reflectă utilizarea sporită a acestor competențe în Londra.

Numărul de opriri și percheziții ale pietonilor în conformitate cu articolul 44 (2) aproape s-a dublat între anul 2004/5 și 2005/6, astfel încât în anul 2005/6 au fost înregistrate 19,064 de opriri și percheziții. Această creștere a fost reprezentată de creșterea în aplicarea competențelor respective în Londra. Aplicarea acestor competențe în zonele din afara Londrei a scăzut cu 19% între anul 2004/5 și 2005/6. În anul 2005/6, 61% dintre persoanele oprite în conformitate cu articolul 44 (2) au fost de culoare albă, comparativ cu 74% în anul 2004/5 și 72% în anul 2003/4. Proporțiile persoanelor de culoare și de origine asiatică a scăzut la 11% și, respectiv, 21% în anul 2005/6. În anul 2005/6, au fost efectuate 59 de arestări în legătură cu terorismul în conformitate cu articolul 44 (2) comparativ cu 24 în anul precedent și cinci în anul 2003/4. Arestările în temeiul legislației non-teroriste au crescut de la 153 în anul 2004/5 la 212 în anul 2005/6.”

45.

În raportul publicat în anul următor, în iulie 2008, „Statistici privind rase și sistemul de justiție penală - 2006/7”, Ministerul Justiției a menționat următoarele:

„În anul 2006/7 au fost efectuate un număr total de 37,000 de percheziții în conformitate cu articolul 44 (1) și 44 (2) al Legii terorismului din anul 2000, în comparație cu 45,000 în anul 2005/6, ceea ce reprezintă o scădere de 16.5% (tabelul 4.6). În peste o treime din zonele de activitate ale poliției nu a fost înregistrată nici o aplicare a acestei atribuții în anul 2006/7. Perchezițiile au scăzut pentru toate grupurile etnice, dar cea mai mare scădere a fost înregistrată în privința oamenilor de origine asiatică (19.1%), aceasta fiind urmată de grupul persoanelor de culoare albă (15.8%), și din celelalte categorii (15.4%), iar în cele din urmă persoanele de culoare (13.3%). În nouă zone a crescut numărul perchezițiilor efectuate în conformitate cu articolul 44 și acest număr include zona [Poliției Metropolitane] care a înregistrat o creștere de 11.3%. Acest număr reprezintă un contrast puternic cu situația din centrul Londrei, unde a existat o scădere de 69.2%. Proporția persoanelor de origine asiatică percheziționate în conformitate cu articolul 44 din zona Poliției Metropolitane (19.1%) a depășit proporția persoanelor de culoare (12.5%).

În anul 2006/7, au fost efectuate 23,000 de percheziții ale deținătorilor mijloacelor de transport în conformitate cu articolul 44 (1) (tabelul 4.7). Șaptezeci și două de procente dintre cei percheziționați în această perioadă au fost de culoare albă, ceea ce reprezintă o scădere cu trei procente comparativ cu anul precedent, 10% au fost de culoare (cu 2 procente), și 13% au fost de origine asiatică (cu 2 procente). În legătură cu acte de terorism au fost efectuate paisprezece arestări ale deținătorilor mijloacelor de transport în urma perchezițiilor în temeiul articolului 44 (1), comparativ cu 46 în anul precedent. Patru dintre acestea au implicat persoane de culoare și patru – persoane de origine asiatică. Ca urmare a utilizării acestei prevederi, între anul 2004/5 și 2006/7, numărul arestărilor în temeiul legislației non-teroriste a rămas constant de 246 de cazuri.

Între anul 2005/6 și 2006/7, numărul de opriri și percheziții ale pietonilor în temeiul articolului 44 (2) a scăzut cu peste 28%, de la 19,000 la 13,700. Această scădere se datorează în mare parte descreșterii în centrul Londrei a cazurilor de la 3,149 la 425 în cursul perioadei de doi ani. Proporția pietonilor de culoare albă percheziționați în conformitate cu articolul 44 (2) a crescut față de anul precedent în total de la 61% la 66%. Oamenii de origine asiatică rămân a fi cea mai mare categorie a minorităților etnice percheziționate (17%) și, ulterior, arestate în legătură cu terorism (29%).”

46.

Cel mai recent raport, „Statistici pe rasă și sistemul de justiție penală 2007/8”, publicat în aprilie 2009, a înregistrat o creștere semnificativă în utilizarea competențelor prevăzute de articolul 44:

„În anul 2007/08 au fost efectuate un număr total de 117,278 de percheziții a persoanelor în conformitate cu articolul 44 (1) și 44 (2) al Legii terorismului din anul 2000, comparativ cu 37,197 în anul 2006/07, ceea ce reprezintă o creștere de 215% (tabelul 4.6). Mai puțin de o cincime (19%) din zonele de activitate ale poliției nu au înregistrat nici un caz de aplicare a acestor competențe în anul 2007/08. Numărul de percheziții a crescut pentru toate grupurile etnice, dar cea mai mare creștere a fost înregistrată în privința persoanelor de culoare (322%), aceasta fiind urmată de persoanele de origine asiatică (277%), cele din alte categorii (262%), iar în cele din urmă persoanele de culoare albă (185%).

Creșterea semnificativă a cazurilor de oprire și percheziție efectuate în temeiul Legii privind terorismul reflectă în mare măsură creșterea utilizării acestor competențe de către Poliția Metropolitană. În anul 2007/08, Poliția Metropolitană a efectuat 87% de percheziții în conformitate cu articolul 44 (1) și 44 (2) al Legii privind terorismul din anul 2000, comparativ cu 68% din cele efectuate în anul 2006/07. Poliția Metropolitană a utilizat aceste atribuții de 76,496 ori mai des decât în anul precedent, ceea ce reprezintă o creștere de 303%. Această creștere este direct imputabilă răspunsului viguros al Poliției Metropolitane la amenințarea rețelelor teroriste în Londra de la atacul cu bombă de la Haymarket în anul 2007.

Tabelele 4.7 și 4.8 prezintă zonele de activitate ale poliției, unde numărul total al celor opriți și percheziționați în temeiul s. 44 (1) și (2) din Legea privind terorismul din anul 2000 a depășit 1,000 de persoane în anul 2007/08. În anul 2007/08, au fost efectuate 65,217 de percheziții ale deținătorilor mijloacelor de transport în conformitate cu articolul 44 (1) (tabelul 4.7). Șaizeci și patru procente din cei percheziționați în această perioadă au fost de culoare albă, ceea ce reprezintă o scădere de opt procente față de anul precedent, 13% erau de culoare (cu 3 procente mai mult), și 16% erau de origine asiatică (cu 4 procente mai mult). Au fost efectuate treizeci și patru de arestări ale deținătorilor mijloacelor de transport în legătură cu terorism în temeiul articolului 44 (1), comparativ cu 14 cazuri anul precedent. Nouă dintre acestea au implicat persoane de culoare și 10 – persoane de origine asiatică. Numărul arestărilor efectuate în temeiul legislației non-teroriste ca urmare a aplicării dreptului de a opri și percheziționa în conformitate cu articolul 44 (1) a crescut de la 665 la 246 în anul 2006/07.

Numărul de opriri și percheziții ale deținătorilor mijloacelor de transport în temeiul articolului 44 (2) a crescut cu 280% în perioada între anul 2006/07 și 2007/08, de la 13,712 la 52,061 (tabelul 4.8). După cum s-a menționat deja, această creștere mare poate fi atribuită răspunsului riguros al Poliției Metropolitane la atacul cu bombă de la Haymarket. Proporția pietonilor de culoare albă percheziționați în temeiul articolului 44 (2) a scăzut față de anul precedent de la 66% în total la 61%. Oamenii de origine asiatică continuă să reprezinte cea mai mare grupă de minorități etnice percheziționate (19%) și, ulterior, arestate în legătură cu terorism (29%).”

G.

Al șaptelea raport al Comisiei Comune pentru Drepturile Omului

47.

În raportul său, „Demonstrând respectarea drepturilor? Gestionarea protestelor de către poliția din perspectiva abordării bazate pe drepturile omului”, publicat în martie 2009, comisia parlamentară unificată pentru drepturile omului a recomandat următoarele, în legătură cu articolul 44 al Legii din anul 2000:

„Atribuțiile de combatere a terorismului

Legislația națională menită să contracareze terorismul sau ‘extremismul’ trebuie să definească acești termeni în sens îngust, pentru a nu include forme de nesupunere civică și proteste, promovarea unor idei politice, religioase sau ideologice; sau încercări de a exercita influență asupra altor categorii de persoane din societate, guvernului, sau opi