CASE OF MEDVEDYEV AND OTHERS v. FRANCE - [Romanian translation] legal summary by the IER (Institutului European din România)

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document was made available with the support European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Medvedyev și alții împotriva Franței (MC)

- 3394/03

Hotărârea din 29.03.2010

Art.

5

§

1: Lipsire de libertate - Proceduri legale

Consemnarea la bord a echipajului unei nave sub pavilion străin și arestate în marea liberă

:

încălcare

Art.

5

§

3: Adus de îndată înaintea judecătorului sau a altui magistrat

Persoane lipsite de libertate aduse în fața unei autorități judecătorești după 13 zile de detenție, ca urmare a arestării unei nave în marea liberă:

neîncălcare

În fapt

– Reclamanții, resortisanți ucraineni, români, greci și chilieni făceau parte din echipajul unui cargou numit

Winner,

sub pavilion cambodgian. În cadrul luptei internaționale împotriva traficului de stupefiante, autoritățile franceze au fost informate că această navă era suspectă de transportul unor cantități importante de droguri. Prin nota verbală din 7 iunie 2002, Cambodgia a autorizat intervenția autorităților franceze. În consecință, autoritățile maritime au procedat la arestarea cargoului în marea liberă, în largul insulelor Capului Verde și apoi la direcționarea sa către portul Brest (Franța).

Prin hotărârea din 10 iulie 2008, o cameră a Curții a constatat în unanimitate încălcarea art. 5 § 1, apreciind că nu se poate afirma dacă reclamanții au fost lipsiți de libertate conform procedurilor legale. De asemenea, aceasta a constatat neîncălcarea art. 5 § 3 prin 4 voturi la 3. Curtea a reținut că reclamanții nu au fost aduși înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit de lege să exercite atribuții judiciare, decât în momentul înfățișării lor înaintea judecătorului de libertăți și detenție, în vederea arestării provizorii, după 15 sau 16 zile de lipsire de libertate. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că durata lipsirii de libertate la care au fost supuși reclamanții este justificată de circumstanțele excepționale.

În drept

– Art. 5 § 1

a)

Aplicabilitate -

Reclamanții au fost supuși controlului forțelor militare speciale și lipsiți de libertate pe durata întregii traversări, în timp ce ruta urmată de navă era impusă de militarii francezi. Situația lor după arestarea navei a constituit într-adevăr o lipsire de libertate în sensul art. 5.

b)

Fond -

Cu privire la lupta împotriva traficului de stupefiante în marea liberă, dreptul public internațional menține principiul competenței statului sub pavilionul căruia se află nava, în speță, Cambodgia.

Convenția de la Montego Bay* nu poate oferi temei legal pentru intervenția autorităților franceze, întrucât Cambodgia nu a aderat la această Convenție și deci nu a acționat în conformitate cu aceasta, atunci când a transmis nota verbală din 7 iunie 2002. Pe de altă parte, cererea de cooperare trimisă Cambodgiei de către Franța nu se justifica prin faptul că aceasta din urmă suspecta o navă sub pavilion francez de trafic de stupefiante. În plus, nu s-a stabilit că o practică constantă a statelor de natură să stabilească existența unei norme de drept internațional cutumiar ar conferi o autorizație generală de intervenție oricărui stat care are motive serioase pentru a suspecta o navă sub pavilionul altui stat că practică trafic de stupefiante. De altfel, nu se poate susține că ipoteza cu privire la posibilitatea ca o navă de război să aresteze o navă dacă are motive serioase pentru a suspecta că este fără naționalitate, se poate aplica în circumstanțele speței care nu coroborează astfel de afirmații.

Cu privire la legislația franceză, în afara faptului că vizează în mod esențial să transpună în dreptul intern, prevederile tratatelor internaționale și mai ales ale Convenției de la Viena**, aceasta nu poate face inaplicabile respectivele tratate și nici principiul competenței exclusive a statului pavilionului. Astfel, întrucât Cambodgia nu a aderat la convențiile transpuse în dreptul intern, iar nava

Winner

nu se află sub pavilion francez și niciun membru al echipajului nu era de naționalitate franceză, legea franceză nu se poate aplica în acest caz. Nu se poate susține că legea franceză era suficientă pentru principiul general al securității juridice, pentru că nu îndeplinește condiția de previzibilitate și accesibilitate cerută pentru a satisface criteriul de legalitate: nu se poate pretinde în mod rezonabil că echipajul unei nave sub pavilion cambodgian și care naviga în marea liberă putea să prevadă, chiar și cu ajutorul unor experți, că este susceptibilă de a intra sub jurisdicție franceză în circumstanțele cauzei. De altfel, dacă Convenția de la Montego Bay avea în special drept obiective codificarea dreptului cutumiar al mării sau consolidarea acestuia, dispozițiile sale privitoare la lupta împotriva traficului ilegal de stupefiante în marea liberă dovedesc, după modelul Convenției de la Viena care vine să o completeze pentru a organiza cooperarea internațională fără a impune constrângeri, prin lipsa atât a consensului cât și a regulilor și practicilor precise și recunoscute în materie la nivel internațional.

Cu toate acestea, independent de Convențiile de la Montego Bay și de la Viena, precum și de legislația franceză, Cambodgia și-a dat acordul pentru intervenția autorităților franceze printr-o notă verbală. Deși în speță, Convenția de la Montego Bay nu poate fi aplicată, aceasta nu interzice statelor să prevadă alte modalități de colaborare în lupta împotriva traficului de stupefiante în marea liberă. De altfel, notele verbale constituie un izvor de drept internațional care poate fi calificat drept tratat sau acord atunci când conțin consimțământul între autoritățile în cauză, o poziție mutuală cu privire la anumite chestiuni sau exprimarea unei dorințe sau a unui angajament unilateral. În aceste condiții, nota verbală în cauză constata acordul autorităților cambodgiene pentru interceptarea navei

Winner.

În textul notei verbale se menționa „vasul

Winner

, sub pavilion cambodgian” care făcea unicul său obiect și pentru care confirma în mod formal autorizația de interceptare, control și de declanșare a urmăririi în justiție. Astfel, soarta membrilor echipajului nu era acoperită suficient de precis de conținutul acestei note și nu s-a stabilit dacă lipsirea lor de libertate făcea obiectul unui acord între cele două state, susceptibil de a reprezenta un drept „clar definit” în sensul jurisprudenței Curții. Nota verbală nu răspunde nici cerinței de „previzibilitate”. Nu s-a demonstrat existența unei practici curente și continue între Cambodgia și Franța în lupta împotriva traficului de stupefiante în marea liberă vizând navele aflate sub pavilion cambodgian, chiar din contră, și împreună cu lipsa de ratificare a convențiilor pertinente de către Cambodgia, realizarea unui acord

ad hoc

prin notă verbală, în lipsa oricărui tratat sau acord bilateral sau multilateral care să implice în mod permanent aceste două state, dovedește caracterul excepțional sau cel puțin punctual al măsurii de cooperare adoptate în speță. În orice caz, pentru un infractor, caracterul previzibil al anchetei pentru trafic de stupefiante nu se va confunda cu previzibilitatea normei legale care oferă temei intervenției. În caz contrar, orice activitate susceptibilă de a fi calificată drept infracțiune de către dreptul intern scutește statele de obligația de a adopta norme cu calitățile cerute, în special, cu privire la art. 5 § 1 din Convenția europeană și prin urmare, acesta din urmă ar fi lipsit de substanță.

Este regretabil că lupta internațională împotriva traficului de stupefiante în marea liberă nu este coordonată mai bine, ținând cont de mondializarea în creștere a problemei.

Aceasta fiind situația, atunci când statul pavilionului nu face parte din Convențiile de la Montego Bay sau de la Viena, precum în speță, Cambodgia, insuficiența acestor texte, în lipsa unor inițiative regionale sau bilaterale, nu are consecințe reale. Astfel de inițiative nu sunt susținute întotdeauna de state în ciuda posibilității pe care acestea le oferă de a acționa într-un cadru juridic bine definit. În orice caz, fiind vorba de state care nu au semnat convențiile menționate anterior, un răspuns potrivit ar putea consta în aplicarea unor acorduri bilaterale sau multilaterale cu alte state. Cu privire atât la gravitatea, cât și la amploarea problemei puse de traficul de stupefiante, o evoluție a dreptului internațional public care ar consacra principiul conform căruia toate statele ar avea competență ca excepție de la regula statului pavilionului, ar reprezenta un progres semnificativ în lupta împotriva acestei activități ilegale. Acest lucru ar permite alinierea dreptului internațional cu privire la traficul de stupefiante la măsurile care există de mult timp pentru piraterie.

Ținând cont de cele menționate anterior și de faptul că numai o interpretare cu un cadru restrâns este conformă scopului și obiectului art. 5 § 1, lipsirea de libertate a reclamanților de la reținerea navei până la sosirea navei în Brest nu a fost „obișnuită”, în lipsa unui temei legal cu calitățile necesare satisfacerii principiului general al securității juridice.

Concluzie

: încălcare (zece voturi la șapte).

Art.

5

§

3: Arestarea și lipsirea de libertate a reclamanților a început o dată cu interceptarea navei în marea liberă la 13 iunie 2002. Reclamanții nu au fost reținuți decât la 26 iunie 2002, după sosirea lor în Franța. Pentru prima dată în timpul procedurii, Guvernul a adus în fața Marii Camere informații justificate cu privire la prezentarea reclamanților, în aceeași zi, înaintea judecătorilor de instrucție însărcinați cu cauza. Prin urmare, această prezentare înaintea judecătorilor de instrucție, care cu siguranță pot fi calificați drept „judecător sau alt magistrat însărcinat prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare” în sensul art. 5§ 3 nu a avut loc decât la 13 zile după arestarea lor.

În momentul interceptării, nava

Winner

se afla în marea liberă, în largul insulelor Capului Verde și deci departe de coasta franceză. Pe de altă parte, nimic nu arată că ruta spre Franța a durat mai mult decât era necesar, având în vedere mai ales condițiile meteorologice și starea de degradare avansată a navei

Winner

care făceau imposibilă o navigare mai rapidă. În plus, reclamanții nu susțin că era posibil să fie predați unor autorități dintr-un stat aflat mai aproape decât Franța, unde ar fi putut să fie trimiși rapid în fața unei autorități judecătorești. Cu privire la ipoteza unui transfer pe o navă a Marinei naționale pentru o repatriere mai rapidă, nu este de competența Curții să evalueze fezabilitatea unei astfel de operațiuni în circumstanțele cauzei. În fine, reclamanții nu au fost reținuți decât aproximativ 8-9 ore după sosirea lor în Franța înainte de a fi aduși în fața unui judecător. Trebuie să se constate că această perioadă de 8-9 ore este compatibilă cu noțiunea de „înfățișat de îndată” enunțată în art. 5 § 3 și cu jurisprudența Curții.

[A se vedea Rigopoulos

împotriva

Spaniei

(dec.),

37388

/97, 12.01.99]

Concluzie

: neîncălcare (nouă voturi la opt).

* Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării, semnată la Montego Bay, la 10 decembrie 1982 și intrată în vigoare la 16 noiembrie 1994.

** Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și de substanțe psihotrope, semnată la Viena, la 20 decembrie 1988 și intrată în vigoare la 11 noiembrie 1990.