Muderizovic împotriva Serbiei

DECIZIE Nr. 9285/07, de către Idriz MUDERIZOVI în fața Serbiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 29 martie 2011 în calitate de comitet compus din: Ireneu Cabral Barreto, președinte, Dragoljub Popović, András Sajó, judecători, și Françoise Elens-Pasos, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 23 ianuarie 2007, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Solicitarea a fost depusă de dl Idriz Muderizović, un național sârb născut în 1953 și trăiește în Novi Pazar. Guvernul sârb (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić. Reclamantul a fost judecător al Curții Municipale din Novi Pazar. La 13 decembrie 2002, o parte privată a depus o acuzație împotriva lui, pentru o presupusă infracțiune de drept de către un judecător ( kršenje zakona od strane sudije ), după care în 2003 reclamantul a fost suspendat de la îndeplinirea sarcinilor sale de judecător.

La 20 februarie 2008, reclamantul a fost în cele din urmă achitat de toate acuzațiile, iar la 9 mai 2008, el a fost reintegrat la poziția judecătorului. La 15 octombrie 2008, Curtea Municipală a ordonat Ministerului Justiției să plătească reclamantului diferența de salariu pentru perioada suspendării sale, împreună cu contribuțiile și dobânzile aplicabile, care ar părea să fi fost pusă în aplicare. De asemenea, reclamantul a susținut că a fost acordată prejudiciu moral suferite ca urmare a procedurii penale instigate împotriva sa, iar suspendarea sa pentru care a susținut că a fost impusă contrar presupunerii de nevinovăție. Aceste proceduri par să fie încă în așteptare. În temeiul articolului 6 din Convenție, reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurilor penale împotriva acestuia, precum și cu privire la încălcarea dreptului său de a fi presupus nevinovat.

În temeiul articolului 10 din Convenție, reclamantul s-a plâns că a fost inculpat pentru exprimarea avizului său profesional. Prin scrisoarea din 18 noiembrie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării plângerii reclamantului cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei este pregătit să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și să ofere reclamantului, dl Idriz Muderizović, valoarea de 1 900 EUR în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 9285/07 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care acoperă prejudiciile morale, precum și costurile, se plătește în contravalor din dinar, fără impozite care pot fi aplicabile unui cont [specific] de către solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data depunerii deciziei Curții. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au permis introducerea prezentei cereri. “În scrisoarea din 25 ianuarie 2011, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol.

art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03).

Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Serbiei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată această plângere din listă.

Reclamantul s-a plâns în continuare în legătură cu încălcarea dreptului său de a fi presupus nevinovat, având în vedere că procedura în cauză este încă în suspensie, Curtea constată că aceste plângeri sunt prematuri și, în acest sens, inadmisibile pentru neepuizarea recourslor interne, în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. În cele din urmă, în temeiul articolului 10 din Convenție, reclamantul s-a plâns că a fost inculpat pentru exprimarea avizului său profesional. Chiar și presupunând că această plângere este compatibilă ratione materiae la art. 10 din Convenție și că suspendarea reclamantului a avut un efect răcitor asupra exercitării de către reclamant a libertății sale de exprimare, a fost limitată în timp ce, la 20 februarie 2008, reclamantul a fost în cele din urmă achitat de toate acuzațiile și a fost reintegrat la poziția de judecător (a se vedea, de exemplu, Harabin c. Slovacia (dec.) nr. 62584/00, 29 iunie).

În plus, Curtea nu găsește nimic în dosarul care să dezvăluie orice apariție a unei încălcări a Convenției, ca urmare a faptului că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a scoate din lista cazurilor reclamarea lungii procedurilor penale împotriva reclamantului, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară atenția cererii inadmisibilă. Françoise Elens-Pasos Ireneu Cabral Barreto Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION Application no. 9285/07 by Idriz MUDERIZOVIĆ against Serbia The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 29 March 2011 as a Committee composed of: Ireneu Cabral Barreto, President, Dragoljub Popović, András Sajó, judges, and Françoise Elens-Passos, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 23 January 2007, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The application was lodged by Mr Idriz Muderizović, a Serbian national who was born in 1953 and lives in Novi Pazar. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr S. Carić. The applicant used to be a judge of the Municipal Court in Novi Pazar. On 13 December 2002 a private party filed an indictment against him, for an alleged crime of breach of law by a judge ( kršenje zakona od strane sudije ), following which in 2003 the applicant was suspended from performing his duties as a judge.

On 20 February 2008 the applicant was finally acquitted from all the charges, and on 9 May 2008 he was reinstated to the position of the judge. On 15 October 2008 the Municipal Court ordered the Ministry of Justice to pay the applicant the difference in salary for the period of his suspension, together with applicable contributions and interest, which would appear to have been enforced. The applicant also claimed to be awarded non-pecuniary damage suffered as a consequence of criminal proceedings instigated against him, and his suspension for which he alleged that had been imposed contrary to the presumption of innocence. These proceedings appear to be still pending. COMPLAINTS Under Article 6 of the Convention, the applicant complained about the length of criminal proceedings against him, as well as about the violation of his right to be presumed innocent.

Under Article 10 of the Convention the applicant complained about having been indicted for the expression of his professional opinion. THE LAW 1. By letter dated 18 November 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the applicant’s complaint about the length of the criminal proceedings against him. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “I declare that the Government of the Republic of Serbia is ready to accept that there had been a violation of the applicant’s right under Article 6 paragraph 1 of the Convention and offer to pay to the applicant, Mr Idriz Muderizović, the amount of EUR 1,900 in respect of the application registered under no. 9285/07 before the European Court of Human Rights.

This sum, which covers non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value, free of any taxes that may be applicable to an account [specified] by the applicant. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the decision of the Court. This payment will constitute the final resolution of the case. The Government regret the occurrence of the actions which have let to the bringing of the present application. ” In a letter of 25 January 2011 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Serbia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ … ; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; and Wende and Kukówka v. Poland , no. 56026/00, 10 May 2007). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). In view of the above, it is appropriate to strike this complaint out of the list.

2. The applicant further complained about the violation of his right to be presumed innocent. Given that the proceedings at issue are apparently still pending, the Court finds that these complaints are premature and, as such, inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. 3. Lastly, under Article 10 of the Convention, the applicant complained about having been indicted for the expression of his professional opinion.

Even assuming that this complaint is compatible ratione materiae with Article 10 of the Convention, and that the applicant’s suspension had a chilling effect on the exercise by the applicant of his freedom of expression, it was limited in duration, since on 20 February 2008 the applicant was finally acquitted of all the charges, and was on 9 May 2008 reinstated to the position of judge (see for example Harabin v. Slovakia (dec.) no. 62584/00, 29 June 2004). Moreover, the Court finds nothing in the case file which might disclose any appearance of a violation of the Convention. It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Decides to strike out of its list of cases the complaint of the length of criminal proceedings against the applicant, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Declares the reminder of the application inadmissible. Françoise Elens-Passos Ireneu Cabral Barreto Deputy Registrar President