Leca și Filipescu împotriva României

La originea cauzei se află două cereri (nr. 27.949/04 și 30.324/04) îndreptate împotriva României, prin care trei resortisanți ai acestui stat ( reclamanții ) au sesizat Curtea la 26 mai 2004 și, respectiv, la 10 august 2004 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Convenția ).

Guvernul român ( Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental Răzvan-Horațiu Radu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În urma intrării în vigoare a Protocolului nr. 14, prezentele cereri au fost atribuite unui comitet de trei judecători. ÎN FAPT I. Circumstanțele cauzei

Reclamanții sunt resortisanți români care au obținut decizii civile în favoarea lor în diverse proceduri civile. Aceste hotărâri definitive au fost anulate printr-un recurs în anulare introdus de procurorul general al României. Datele de naștere ale reclamanților și descrierea detaliată a procedurilor lor se găsesc în anexă. II. Dreptul și practica interne și internaționale relevante A. Dreptul intern relevant

Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevante sunt descrise în Hotărârea Brumărescu împotriva României [(MC), nr. 28.342/95, pct. 31-44, CEDO 1999-VII]. Articolele relevante din Codul de procedură civilă în vigoare la data la care au avut loc faptele prevedeau următoarele: Art. 330 – „ Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiție, hotărârile judecătorești irevocabile pentru următoarele motive: 1. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 2. când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond ori această hotărâre este vădit netemeinică. ” Art. 330 1 – „În cazurile prevăzute de art. 330 pct. 1 și 2, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.”

Art. 330 și art. 330 1 au fost abrogate de art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003 , intrată în vigoare la 27 august 2003. Conform art. II din ordonanță: [...] Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.

Art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă a fost modificat pentru a permite revizuirea unui proces pe plan intern în urma unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului de constatare a unei încălcări. Articolul respectiv prevede: Art. 322 – „Revizuirea unei hotărâri definitive [...] se poate cere în următoarele cazuri: [...] 9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.” B. Recomandarea nr. R (2000) 2 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei

În Recomandarea sa nr. R (2000) 2 cu privire la reexaminarea sau redeschiderea anumitor cauze la nivel intern ca urmare a unor hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei a încurajat „părțile contractante să își examineze sistemele juridice naționale pentru a se asigura că există posibilități corespunzătoare pentru reexaminarea unei cauze, inclusiv redeschiderea procesului, în cazurile în care Curtea a constatat o încălcare a Convenției, în special dacă: (i) partea vătămată continuă să sufere consecințe negative foarte grave ca urmare a deciziei naționale, consecințe care nu pot fi compensate prin reparația echitabilă și care nu pot fi modificate decât prin reexaminare sau redeschidere; și (ii) rezultă din hotărârea Curții că: a) decizia internă atacată este contrară pe fond Convenției; sau b) încălcarea constatată este cauzată de erori sau de deficiențe ale procedurii atât de grave încât determină o îndoială serioasă cu privire la rezultatul procedurii interne atacate“. ÎN DREPT I. Conexarea cauzelor

Ținând cont de similaritatea cererilor în ceea ce privește faptele și problema de fond pe care o ridică, Curtea decide să le conexeze și să le examineze împreună, pronunțând o singură hotărâre. II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție

Conform reclamantelor, hotărârile prin care instanța supremă română a admis recursurile în anulare încalcă art. 6 § 1 din Convenție, care dispune: „ Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...], de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...] ”

Cu titlu preliminar, Curtea consideră necesar să se determine obiectul litigiului privind Cauza nr. 27.949/04. În această cauză, Curtea a formulat o întrebare din oficiu către părți pe tema dreptului reclamanților la respectarea bunurilor lor. Reclamanții nu au formulat observații ca răspuns la această întrebare. Prin urmare, Curtea va examina cauza doar din perspectiva art. 6 § 1 din Convenție. A. Cu privire la admisibilitate

În Cauza nr. 27.949/04, Guvernul ridică două excepții preliminare privind motivul comunicat din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea, ținând seama de faptul că speța va fi analizată numai din perspectiva art. 6 din Convenție (a se vedea pct. 11 supra), nu consideră necesar să se pronunțe cu privire la excepțiile preliminare invocate de Guvern.

Curtea constată că cererile nu sunt în mod evident nefondate în sensul art. 35 § 3 din Convenție. De asemenea, subliniază că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarate admisibile. B. Cu privire la fond

Reclamanții susțin că infirmarea de către autoritatea jurisdicțională supremă a hotărârilor definitive în favoarea lor pe calea recursului în anulare a adus atingere principiului securității raporturilor juridice.

Făcând trimitere la Cauza Brumărescu , Guvernul recunoaște că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, admiterea unei căi extraordinare de atac care repune pe rol o hotărâre definitivă printr-o procedură de reformare este considerată drept o încălcare a principiului securității raporturilor juridice [ Brumărescu contra României , (MC), nr. 28.342/95, pct. 62, CEDO 1999-VII). Cu toate acestea, subliniază că, în urma hotărârii citate anterior, Codul de procedură civilă a fost modificat, iar prevederile legale care permiteau procurorului general să sesizeze Curtea Supremă de Justiție, denumită apoi Înalta Curte de Casație și Justiție, cu un recurs în anulare împotriva unei hotărâri definitive, au fost abrogate.

Curtea reamintește că în Cauza Brumărescu (pct. 61-62) a concluzionat că s-a încălcat art. 6 § 1, cu motivarea că anularea unei hotărâri definitive în urma unei căi de atac extraordinare era contrară principiului securității juridice. Curtea consideră că nimic nu permite să se facă o distincție din acest punct de vedere între prezentele cauze și Cauza Brumărescu , citată anterior.

Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 în această privință în cele două cauze indicate în continuare. III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție 19 . Art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.” A. Prejudiciul

Reclamanții au solicitat următoarele sume cu titlu de prejudiciu material și moral: Numărul cauzei Prejudiciu material Prejudiciu moral . 27.949/04 Contravaloarea la prețul pieței a imobilului de care au fost deposedați reclamanții: 60.000-80.000 EUR 20.000 EUR . 30.324/04 Prețul terenului revendicat: 50.000 EUR 10.000 EUR

Guvernul contestă aceste pretenții.

În prezentele cauze, Curtea amintește că a concluzionat că a existat o încălcare a art. 6 din Convenție datorită anulării hotărârilor judecătorești rămase definitive și executorii, în urma recursului în anulare formulat de procurorul general.

Curtea observă în continuare că, atunci când, precum în speță, aceasta constată încălcarea drepturilor unui reclamant, art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă permite revizuirea procesului pe plan intern. Astfel, întrucât în urma unei hotărâri a Curții Europene dreptul național permite restitutio in integrum , adică restabilirea situației existente înainte ca art. 6 să fie încălcat [a se vedea Piersack împotriva Belgiei (art. 50), 26 octombrie 1984, pct. 12, seria A nr. 85], având în vedere rolul său subsidiar, Curtea consideră că reclamanții trebuie mai întâi să sesizeze instanțele interne conform dispozițiilor de drept intern menționate (a se vedea Sfrijan împotriva României , nr. 20.366/04, pct. 48-49, 22 noiembrie 2007; mutatis mutandis Iosif și alții împotriva României , nr. 10.443/03, pct. 99, 20 decembrie 2007, și Brezeanu împotriva României , nr. 10.097/05, pct. 36, 21 iulie 2009).

Prin urmare, Curtea nu consideră necesar să acorde reclamanților despăgubiri cu titlu de prejudiciu material.

În ceea ce privește prejudiciul moral, având în vedere ansamblul elementelor pe care le deține și pronunțându-se în echitate, conform art. 41 din Convenție, Curtea decide să acorde 2000 EUR fiecărui reclamant ca reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit. B. Cheltuieli de judecată

Reclamantul în Cauza nr. 30.324/04 solicită rambursarea sumei de 13.442 RON (3.360 EUR), cheltuieli de judecată, pentru care a depus parțial documente justificative. În Cauza nr. 27.949/04, reclamanții nu au formulat o cerere pentru cheltuieli de judecată.

Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor efectuate, în condițiile prezentării documentelor justificative.

Ținând seama de jurisprudența sa și pronunțându-se în echitate, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma de 1.000 EUR reclamantului în Cauza nr. 30.324/04. C. Dobânzi moratorii

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicate de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, CURTEA 1. hotărăște să conexeze cererile; 2. declară cererile admisibile în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenție; 3. hotărăște că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție; 4. hotărăște că statul pârât trebuie să plătească, în decurs de 3 luni, următoarele sume, la care se adaugă orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit ce trebuie convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății: a) pentru Cauza nr. 27.949/04: 2.000 EUR (două mii de euro) ambilor reclamanți, pentru prejudiciul moral; b) pentru Cauza nr. 30.324/04: 2.000 EUR (două mii de euro) pentru prejudiciul moral și 1.000 EUR (o mie de euro) pentru cheltuielile de judecată; 5. respinge cererea de reparație echitabilă pentru celelalte capete de cerere. Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 19 iulie 2011, în temeiul art. 77 § 2 și 3 din regulament. Egbert Myjer, Marialena Tsirli, președinte grefier adjunct ANEXĂ o Nr. și data introducerii cererii Date de identificare a reclamanților Obiectul litigiului Decizie definitivă Decizie pronunțată în urma recursului în anulare . 27.949/04 (introdusă la 26 mai 2004) 1. Leca Liliana, resortisant român, născută în 1967, locuiește în Constanța. 2. Leca Petre, resortisant român, născut în 1950, locuiește în Constanța. Acțiune introdusă de o persoană particulară, E.S., vizând anularea contractului de vânzare-cumpărare al unui apartament în Constanța, bd. Mamaia, încheiat la 18 decembrie 1996 între reclamanți și întreprinderea publică gestionară a imobilelor statului. Apartamentul cumpărat de reclamanți de la stat era revendicat de C.M. și I.C., moștenitori ai vechiului proprietar (imobil naționalizat). Hotărârea din 19 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, de confirmare a deciziei Curții de Apel Constanța din 11 ianuarie 2002: acțiunea lui C.M. și I.C. a fost respinsă și instanțele au decis în favoarea reclamanților că contractul de vânzare-cumpărare era valabil. Hotărârea din 15 martie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (fosta Curte Supremă de Justiție), a admis recursul în anulare formulat de procurorul general și a anulat Hotărârea din 19 noiembrie 2002 și Decizia din 11 ianuarie 2002. . 30.324/04 (introdusă la 10 august 2004) Filipescu Paul Gabriel, resortisant român, născut în 1953, locuiește în București. În 7 martie 2000, reclamantul a introdus împotriva vecinului său o acțiune în revendicare a unui teren de 60 m 2 situat în București, al cărui proprietar era, pretinzând că pârâtul încălcase această proprietate construind un zid de beton. Prin hotărârea irevocabilă din 31 mai 2002 Curtea de Apel București a admis apelul reclamantului și, pe fond, a admis cererea acestuia. Hotărârea din 18 februarie 2004 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în anulare al procurorului general și a anulat Hotărârea definitivă din 31 mai 2004.