CASE OF BUREA AND OTHERS v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

CASE OF BUREA AND OTHERS v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2011)

Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,

efectuată de asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA BUREA ȘI ALȚII c. MOLDOVEI

(Cererile nr. 55349/07, 16968/09, 19750/09, 32465/09 și 39377/09)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

13 decembrie 2011

Hotărârea este definitivă, dar poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Burea și alții c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (SECȚIA a Treia), întrunită în cadrul unui comitet compus din:

Egbert Myjer,

președinte,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și de Marialena Tsirli,

grefier adjunct al SECȚIEI,

Deliberând la 22 noiembrie 2011 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află 5 cereri (nr. 55349/07, 16968/09, 19750/09, 32465/09 și 39377/09) depuse împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către cinci cetățeni ai Republicii Moldova, dl Victor Burea, dl Veaceslav Platonov, dl Anatolie Ionaș, dl Ion Berliba și dl Eugeniu Melnic („reclamanții”). Cererea nr. 19750/09 a fost depusă și împotriva Federației Ruse.

2.

Primul reclamant este reprezentat de dl V. Marcu, avocat în Edineț; al doilea și al treilea reclamant sunt reprezentați de dl A. Bîzgu; iar cel de-al cincilea de dl N. Mardari, avocat în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

3.

Reclamanții au pretins, în special, că dreptul lor de acces la o instanță, garantat de articolul 6 § 1 al Convenției, precum și dreptul lor la protecția proprietății, consacrat de articolul 1 al Protocolului nr.1, au fost încălcate prin neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor. În cauza nr. 39377/09 reclamantul a pretins, în acelși timp, că nu a dispus de un recurs intern efectiv, în sensul articolului 13 al Convenției, pentru a putea obține repararea prejudiciului cauzat prin executrea tardivă a hotărârii judecătorești.

4.

Prin decizia parțială cu privire la admisibilitate din 10 noiembrie 2009, Curtea a decis, în același sens ca și în hotărârea pilot în cauza

Olaru et autres c.

Moldova

(nr. 476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, 28 iulie 2009), să comunice cererile Guvernului Republicii Moldovei. În aceeași decizia Curtea a decis să declare inadmisibilă cererea nr. 19750/09 în partea care vizează Federația Rusă. Prevalându-se de dispozițiile articolului 29 § 3 al Curții, Curtea a decis să se pronunțe asupra admisibilității și fondului cauzei în același timp.

5.

Atât reclamanții, cât și Guvernul au depus observații scrise asupra fondului cauzei (articolul 59

§

1 al Regulamentului Curții).

6.

La 21 iulie 2011, Curtea a informat Guvernul despre faptul că prezentele cauze fac parte din jurisprudența bine-stabilită a Curții și că cererile au fost atribuite unui comitet format din 3 judecători.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

7.

Reclamanții s-au născut în 1933, 1969, 1965, 1920 și, respectiv, în 1937.

8.

Faptele în prezentele cauze sunt similare cu cele din hotărârea pilot în cauza

Olaru et autres,

citată mai sus, și pot fi rezumate în felul următor.

A.

Cererea nr. 55349/07

9.

Prin hotărârea judecătorească definitivă din 16 septembrie 2004, Judecătoria or. Edineț s-a pronunțat în favoarea dlui Burea și a dispus ca autoritățile locale din or. Edineț să-i achite 39

400 de lei moldovenești (aproximativ 2650 de euro (EUR) la acea vreme) cu titlu de prejudiciu material cauzat ca urmare a confiscării bunurilor familiei sale în anii 1940. La 18 decembrie 2007, reclamantul a primit suma în cauză. Astfel, hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în favoarea dlui Burea a fost executată.

B.

Cererile nr. 16968/09 și nr. 19750/09

10.

Prin deciziile judecătorești irevocabile din 15 și 28 octombrie 2008, Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat în favoarea dlui Platanov și Ionaș și a dispus ca autoritățile locale din or. Chișinău să pună la dispoziția fiecăruia din ei un spațiu locativ. La 29 ianuarie 2010, Consiliul municipal al mun. Chișinău a adoptat o decizie prin care a atribuit fiecăruia din cei doi reclamanți câte un apartament situat în Chișinău. Astfel, deciziile judecătorești definitive pronunțate în favoarea dlui Platonov și Ionș au fost executate.

C.

Cererea nr. 32465/09

11.

Prin hotărârea judecătorească definitivă din 27 septembrie 2007, Judecătoria or. Edineț s-a pronunțat în favoarea dlui Ion Berliba și a obligat autoritățile locale din or. Edineț să-i achite acestuia 148

000

MDL (aproximativ 9

050 EUR la acea vreme) cu titlu de prejudiciu material cauzat prin confiscarea bunurilor familiei sale în anii 1940. Prin decizia judecătorească irevocabilă din 22 aprilie 2008, Curtea de Apel Bălți a obligat autoritățile locale din or. Edineț să-i achite dlui Berbila 15

540 MDL (aproximativ 940 EUR la acea vreme) ca dobândă de întârziere pentru neexecutarea hotărârii judecătorești din 27 septembrie 2007. La 22 aprilie 2008 și la 3 iulie 2009, reclamantul a primit suma de 48

840 MDL și, respectiv, 114

700 MDL. Astfel, hotărârile judecătorești definitive pronunțate în favoarea dlui Berbila au fost executate.

D.

Cererea nr. 39377/09

12.

Prin hotărârea judecătorească definitivă din 29 mai 2008, Judecătoria or. Briceni s-a pronunțat în favoarea dlui Melnic și a obligat autoritățile locale din or. Briceni să-i achite acestuia 153

150 MDL (9

510 EUR la acea vreme) cu titlu de prejudiciu material cauzat prin confiscarea în anii 1940 a bunurilor familie sale. La 6 august 2009, reclamantul a primit respectiva sumă de bani. Astfel, hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în favoarea dlui Melnic a fost executată.

13

.

La o dată nespecificată, reclamantul a depus o acțiune pentru plata penalităților de întârziere în executarea hotărârii judecătorești din 29 mai 2008. Prin decizia irevocabilă din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Bălți a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată, invocând prevederile legale potrivit cărora plata despăgubirilor adjudecate victimelor represiunilor politice poate fi efectuată în decurs de trei ani.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

14.

Dreptul intern relevant este rezumat în cauza

Prodan c.

Moldova

(nr. 49806/99, § 31, CEDH 2004

‑

III (extrase)) și cauza

Olaru et autres c. Moldova

(citată mai sus, §§ 24-34).

ÎN DREPT

15.

Reclamanții au pretins că întârzierea în executarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronuțate în favoarea lor a încălcat dreptul lor de acces la o instanță de judecată, garantat de articolul 6 § 1 al Convenției, precum și dreptul lor la protecția proprietății, prevăzut de articolul 1 al Protocolului nr.1. Prevederile relevante ale dispozițiilor legale invocate prevăd următoarele:

Articolul 6 § 1

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil... .”

Articolul 1 al Protocolului nr. 1

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale (...)”

16.

În cauza nr. 39377/09, reclamantul s-a plâns și de lipsa unui recurs intern efectiv care să-i permită să-și invoce dreptul la executarea hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa. El a invocat articolul 13 al Convenției coroborat cu articolul 6 al Convenției. Dispozițiile articolului 13 prevăd următoarele:

„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

I.

CHESTIUNI PRELIMINARE

A.

Conexarea cererilor

17.

Ținând cont de similitudinea cererilor în ceea ce privește faptele și problemele de fond pe care le prezintă, Curtea consideră necesar să le conexeze și decide să le examineze împreună, într-o singură hotărâre.

B.

Cu privire la

locus standi

(calitatea procesuală activă) al dnei Maria Cotogoi și al dlui Fiodor Berliba în raport cu cererea nr. 32465/09

18.

Curtea notează că dl Ion Berliba a decedat la 16 iulie 2010, însă succesorii lui, dna M. Cotogoi și dl F. Berliba, și-au exprimat, prin scrisoarea din 1 martie 2011, dorința de a continua procedura.

19.

În mai multe cauze în care reclamantul a decedat în timpul procedurii, Curtea a ținut cont de dorința succesorilor sau a rudelor de a continua procedura (a se vedea, de exemplu,

Deweer c.

Belgique

, 27 februarie 1980, §§

37-38, série A n

o

35

;

Vocaturo c. Italie

, 24

mai 1991, § 2, série A n

o

206-C

; și

Malhous c. République tchèque

(déc.), nr. 33071/96, CEDH 2000-XII))

20.

În lumina acestei jurisprudențe, Curtea recunoaște succesorilor dlui Ion Beribla dreptul de a-l substitui pe acesta în cererea menționată mai sus.

II.

ADMISIBILITATEA

A.

Abuzul de dreptul de a depune o cerere și nerespectarea termenului de șase luni

21.

Guvernul a susținut că reclamanții în cauzele nr. 55349/07, 32465/09 și 39377/09 au acționat

mala fides

, ținând cont de faptul că ei nu au informat sau au informat tardiv Curtea despre executarea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor. Guvernul a susținut, de asemenea, că în toate cele cinci cauze, reclamanții au omis termenul de șase luni (de la executarea integrală a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor) pentru depunerea pretențiilor referitoare la executarea tardivă a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor. Prin urmare, Guvernul consideră că reclamanții nu au respectat termenul de șase luni impus de articolul 35 § 1 al Convenției și a solicitat Curții să respingă prezentele cereri, în conformitate cu jurisprudența în cauza

Șumila et autres c. Moldova

(déc.) (nr. 41369/05 și următoarele, 26 ianuarie 2010).

22.

Reclamanții nu au prezentat comentarii pe marginea acestui subiect.

23.

Curtea reamintește că o cerere poate fi respinsă ca abuzivă, în temeiul articolului 35 § 3 al Convenției, printre altele, dacă aceasta a fost bazată cu bună știință pe fapte false (

Varbanov c. Bulgarie

, 5

octombrie 2000, § 36,

Recueil des arrêt et décisions

2000-X

;

Řehák c. République tchèque

(déc.), nr. 67208/01, 18

mai 2004

;

Popov c. Moldova (n

o

1)

, nr. 74153/01, §

48, 18

ianuarie 2005

;

Kérétchachvili c. Géorgie

(déc.), nr. 5667/02, 2 mai 2006). Informația incompletă și, prin urmare, care induce în eroare, poate, de asemenea, să reprezinte un abuz de dreptul de a sesiza Curtea, în special, dacă informația respectivă se referă la esența cauzei și nu este oferită o explicație suficientă pentru omisiunea de a dezvălui această informație (

Poznanski et autres c. Allemagne

(déc.), nr.

25101/05, 3

iulie 2007).

24.

În ceea ce privește cauzele la care se referă Guvernul, Curtea notează că reclamanții trebuiau să informeze Curtea despre executarea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor. Cu toate acestea, în ciuda omisiunii de a respecta această obligație, Curtea nu consideră că, în circumstanțele prezentei cauze, reclamanții au acționat contrar scopului dreptului de a sesiza Curtea printr-o cerere individuală, consacrat de articolul 34 al Convenției.

25.

Cât despre argumentul Guvernului potrivit căruia reclamanții trebuiau să formuleze, în decurs de șase luni din momentul în care hotărârile judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor au fost executate, noi pretenții în privința executării tardive a acestor hotărâri judecătorești, Curtea notează că chestiunea respectării termenului de șase luni trebuie să fie apreciată în raport cu momentul depunerii cererilor la Curte. În prezenta cauză, cererile au fost depuse, spre diferență de cauza

Șumila

citată mai sus, în perioada în care procedura de executarea era în curs de desfășurare.

Prin urmare, Curtea respinge argumentele Guvernului.

B.

Lipsa statutului de victimă a reclamanților în cererile nr. 16968/09 și 19750/09

26.

Guvernul a susținut că reclamanții în cele două cauze, dl Platonov (cererea nr.16968/09) și dl Ionaș (cererea nr.19750/09), s-au plâns de neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor cu puțin timp după adoptarea acestor hotărâri (patru luni în cazul dlui Platonov și cinci luni în cazul dlui Ionaș). Guvernul susține că cei doi reclamanți nu aveau statut de victimă la data depunerii la Curte a cererilor lor.

27.

Reclamanții nu au prezentat comentarii în privința acestui subiect.

28.

Curtea relevă faptul că, în cele două cauze citate mai sus, hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea reclamanților nu erau executate la momentul depunerii cererilor lor la Curte. Așadar, nu se poate afirma că drepturile reclamanților nu erau lezate într-un mod concret la momentul sesizării Curții. Prin urmare, ei pot pretinde că sunt victimele unei încălcări în sensul articolului 34 al Convenției.

Prin urmare, Curtea respinge excepția formulată de Guvern.

29.

În plus, Curtea constată că cererile nu sunt vădit neîntemeiate în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. De asemenea, Curtea relevă faptul că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, ele trebuie declarate admisibile.

III.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEI ȘI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR.1

30.

Reclamanții s-au plâns de faptul că neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor le-a adus atingere drepturilor lor garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și de articolul 1 al Protocolului nr.1.

31.

Guvernul a susținut că perioada de neexecutare a fost rezonabilă. Între altele, în cele două cauze în care reclamanților trebuia să le fie atribuit un spațiu locativ (cererile nr. 16968/09 și 19750/09), Guvernul a subliniat complexitatea procesului de executare, care a solicitat eforturi de ordin financiar, administrativ, organizațional și logistic din partea statului.

32.

Curtea notează faptul că hotărârile judecătorești definitive pronunțate în favoarea reclamanților nu au fost executate timp de treizeci - treizeci și nouă de luni. Curtea reiterează poziția sa consolidată în cauzele care au vizat neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive, potrivit căreia, imposibilitatea unui creditor de a obține executarea integrală și într-un termen rezonabil a unei decizii pronunțate în favoarea sa constituie o încălcare a dreptului său de acces la o instanță de judecată consacrat în articolul 6 § 1 al Convenției, precum și a dreptului său la protecția proprietății garantat de articolul 1 al Protocolului nr.1 (

Prodan c. Moldavie

, nr. 49806/99, §§ 56 și 62, CEDH 2004

‑

III (extrase)

;

Sîrbu et autres c. Moldavie

, nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 și 73973/01, § 40, 15 iunie 2004

;

Bourdov c. Russie

, nr.

59498/00, § 34, CEDH 2002-III

;

Lupacescu et autres c. Moldavie

, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, și 32759/03, § 24, 21 martie 2006; etc).

33

.

În lumina circumstanțelor speței și a argumentelor prezentate de părți, Curtea nu găsește niciun temei pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezentele cauze. Prin urmare, Curtea constată că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr.1 pe motivul neexecutării într-un termen rezonabil de către autorități a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoare reclamanților.

IV.

ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 13 AL CONVENȚIEI, PRETINSĂ ÎN CEREREA NR. 39377/09

34.

În cauza citată mai sus, reclamantul se plânge de lipsa unui recurs intern efectiv, în sensul articolului 13 al Conveției, susceptibil de apărarea dreptului său de acces la o instanță, garantat de articolul 6 al Convenției.

35.

Guvernul susține că nu este cazul de a examina această pretenție, deoarece garanțiile articolului 13 al Convenției sunt acoperite, în materie de neexecutare, de cele din articolul 6 § 1 care constituie

lex specialis

în acest caz. Guvernul a făcut trimitere la jurisprudența în cauza

Popov c.

Moldova (n

o

1)

(nr.

74153/01, § 58, 18 ianuarie 2005).

36.

Curtea amintește că articolul 13 are drept efect exigența unui recurs intern care să abiliteze instanța națională competentă să cunoască conținutul unei pretenții fundamentate pe Convenție și să ofere redresarea corespunzătoare, deși statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere a modalității în care se conformează obligațiilor impuse de acea prevedere (a se vedea, printre multe alte hotărâri,

Chahal c.

Royaume

‑

Uni

, 15 noiembrie 1996, § 145,

Recueil des arrêts et décisions

1996-V). În prezenta cauză, Curtea a constatat că drepturile garantate reclamantului de articolul 6 au fost încălcate (a se vedea paragraful 33 de mai sus). Prin urmare, pretenția reclamantului este „serioasă și legitimă” în sensul jurisprudenței Curții și, așadar, el trebuie să dispună de un recurs corespunzător criteriilor articolului 13. În această privință Сurtea notează că nu este cazul să aplice jurisprudența în cauza

Popov c. Moldova (n

o

1)

, citată de Guvern, deoarece Curtea s-a pronunțat deja în mai multe rânduri asupra respectării articolului 13 al Convenției în cauzele care privesc neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive (a se vedea, în multe altele,

Romachov c.

Ukraine

, nr.

67534/01, § 47, 27

iulie 2004

;

Moisei c.

Moldova

, nr.

14914/03, §§ 29-33, 19 decembrie 2006

;

Bourdov c. Russie (n

o

2)

, nr.

33509/04, §§ 89-117, 15 ianuarie 2009).

37.

Curtea amintește că în prezenta cauză reclamantul a dispus de o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în favoarea sa, care nu a fost executată timp de 1 an și 49 de zile din momentul în care aceasta a devenit definitivă. Ea notează că reclamantul a încercat, prin intermediul unei acțiuni pentru plata penalităților de întârziere, să recupereze valoarea depreciată a sumei adjudecate prin hotărârea judecătorească definitivă (a se vedea paragraful 13 de mai sus). Însă, acțiunea lui a fost respinsă de către instanțele judecătorești interne ca fiind neîntemeiată, ele bazându-se pe dispozițiile legale care permit ca în anumite cazuri plata și, deci, executarea hotărârilor judecătorești să fie eșalonată pe o perioadă de trei ani.

38.

În aceste condiții, este cert pentru Curte că reclamantul nu a putut obține o redresare corespunzătoare a încălcării drepturilor sale garantate de articolul 6 al Convenției. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 13 coroborat cu prevederea legală menționată mai sus.

V.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

39.

Articolul 41 al Convenției prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Cererea nr. 32465/09

40.

Curtea notează faptul că reclamantul a prezentat pretențiile sale privind satisfacția echitabilă doar în formularul de cerere. Însă, succesorii reclamantului, cărora Curtea le-a recunoscut dreptul de a continua procedura (a vedea paragraful 20 de mai sus), nu au prezentat pretențiile lor în raport cu articolul 41 al Convenției în termenul acordat de Curte. Ei nu au mai reiterat pretențiile reclamantului. Prin urmare, Curtea consideră că nu este cazul să le acorde vreo sumă cu titlu de satisfacție echitabilă.

B.

Prejudiciul material în cererea nr. 39377/09

41.

Reclamantul a pretins 24

723 MDL (echivalentul a 1

473

EUR) cu titlu de prejudiciu material. Această sumă reprezintă dobânda de întârziere calculată potrivit dreptului intern pentru perioada de neexecutare a hotărârii judecătorești a Judecătoriei or. Briceni din 29 mai 2008.

42.

Guvernul consideră că nu există motive pentur a aloca această sumă reclamantului deoarece, potrivit dreptului intern, el nu are dreptul la compensații (a se vedea paragraful 13 de mai sus).

43.

Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit un prejudiciu material pentru motivul că nu a putut accesa și utiliza timp de 1 an și 49 de zile suma alocată prin hotărârea judecătorească definitivă din 29 mai 2008. Prin urmare, Curtea consideră că este cazul de a compensa deprecierea acestor sume prin calcularea dobânzii de întârziere. Așadar, Curtea acordă reclamantului în cauza nr. 39377/09 suma de 1

473 EUR cu titlu de prejudiciu material.

C.

Prejudiciu moral

44.

Reclamanții au pretins următoarele sume cu titlu de prejudiciu moral:

-

în cauza nr. 55349/07: 5

000 EUR pentru 39 de luni de neexecutare;

-

în cauzele nr. 16968/09 și 19750/09: 50

000 de EUR pentru 15 de luni de neexecutare;

-

în cauzele nr. 39377/09: 1

500 EUR pentru 13 luni de neexecutare.

45.

Guvernul consideră nu există nicio legătură de cauzalitate între sumele pretinse și suferințele cauzate prin executarea tardivă. Acesta consideră că sumele sunt excesive.

46.

Curtea consideră că reclamanții trebuie să fi suferit un prejudiciu moral de pe urma executării tardive a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor și că constatarea încălcării Convenției nu constituie o reparație suficientă în această privință. În același timp, Curtea consideră că sumele pretinse de reclamanți sunt excesive. Statuând în bază de echitate, Curtea alocă cu titlu de prejudiciu moral 800

EUR fiecărui reclamant în cauzele nr. 16968/09, 19750/09 și 39377/09, precum și 2

400 EUR reclamantului în cauza nr. 55349/07.

D.

Costuri și cheltuieli

47.

Reclamanții în cauzele nr. 16968/09 și 19750/09 au solicitat câte 1

080 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli angajate în fața Curții. Reclamantul în cauza nr. 39377/09 a pretins 560 EUR cu același titlu.

48.

Guvernul consideră că aceste sume sunt excesive și neîntemeiate.

49.

Ținând cont de documentele pe care le are la dispoziție și de jurisprudența sa, Curtea consideră ca fiind rezonabil să aloce, pentru procedura în fața sa, câte 100 EUR fiecărui reclamant în cele trei cauze citate mai sus.

E.

Dobânda de întârziere

50.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcție de rata minimă a dobânzii practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Decide

să conexeze cererile;

2.

Hotărăște

că moștenitorii dlui Ion Berliba au calitate de succesori în cauza nr. 32465/09 pentru continuarea prezentei proceduri;

3.

Declară

cererile admisibile;

4.

Hotărăște

că în toate cauzele a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr.1 pe motivul executării tardive a hotărârilor judecătorești definitive;

5.

Hotărăște

că în cauza nr. 39377/09 a avut loc încălcarea articolului 13 al Convenției pe motivul lipsei unui recurs intern efectiv susceptibil de apărarea dreptului său la executarea hotărârii judecătorești definitive;

6.

Hotărăște

a)

că Statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, care vor fi convertite în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data plății:

i)

în cauza nr. 55349/07: 2

400 EUR (două mii patru sute de euro) cu titlu de prejudiciu moral;

ii)

în cauzele nr. 16968/09 și 19750/09: fiecărui reclamant câte 800 EUR (opt sute de euro) cu titlu de prejudiciu moral și 100 EUR (o sută de euro) cu titlu de costuri și cheltuieli;

iii)

în cauza nr. 39377/09: 1

473 EUR (o mie patru sute șaptezeci și trei de euro) cu titlu de prejudiciu material, 800 EUR (opt sute de euro) cu titlu de prejudiciu moral și 100 EUR (o sută de euro) cu titlu de costuri și cheltuieli;

b)

că, de la expirarea perioadei de trei luni menționată în punctul (a) de mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

7.

Respinge

restul pretențiilor cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 13 decembrie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Marialena Tsirli

Egbert Myjer

Grefier adjunct

Președinte