CtEDO 14.02.2012 Auto

DUDA v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
14.02.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DUDA v. POLAND (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Cea decizia nr. 25543/09 Waldemar DUDA împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 14 februarie 2012 ca Cameră compusă din: David Thór Björgvinsson, președinte, Lech Garlicki, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, Nebojša Vučinić, Vincent A. De Gaetano, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 17 iunie 2009, având în vedere declarația din 30 noiembrie 2011 depusă de Guvernul contestat la 7 decembrie 2011, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Waldemar Duda, este un național polonez care s-a născut în 1969 și trăiește în Zabrze. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 2001 reclamantul a fost acuzat de violență domestică. La 14 mai 2003, Curtea de district Zabrze a achitat reclamantul acuzației. La o dată neespecificată, Curtea Regională Gliwice a anulat achitarea și a trimis cazul la instanța de judecată. La o dată neespecificată în 2007, reclamantul a depus Curtea Regională Gliwice o plângere în temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil („Legea 2004”), dar nu a plătit taxa necesară a judecătorului de 100 de zloți polonezi. Curtea a solicitat reclamantului să își corecteze plângerea într-un termen de șapte zile pe care nu l-a reușit. La 4 aprilie 2007, Curtea Regională Gliwice a respins plângerea reclamantului neexaminată. La 7 februarie 2008, Curtea de district Zabrze a condamnat reclamantul de violență domestică și l-a condamnat la cinci luni de închisoare suspendată în perioada de probă. Reclamantul a contestat, printre altele, că cazul a fost hotărât de către un evaluator. La 18 noiembrie 2008, un comitet de trei judecători ai Curții Regionale Gliwice a respins cererea reclamantului de retragere a trei judecători care fuseseră desemnați să-și asculte cazul. Acesta a observat, de asemenea, că hotărârile anterioare nefavorabile ale Curții Regionale în cazurile civile și penale ale reclamantului nu au avut nicio influență asupra imparțialității judecătorilor. La 21 noiembrie 2008, Curtea Regională Gliwice a susținut hotărârea Curții de District din 7 februarie 2008. Acesta a considerat obiecția cu privire la componența instanței de primă instanță nefondată, deoarece Curtea Constituțională amânat cu opt luni de abrogare a dispozițiilor relevante privind împuternicirea evaluatorilor competențelor judiciare. A examinat și a respins în continuare alte argumente formulate în recursul reclamantului. La 24 februarie 2009, consilierul de asistență juridică al reclamantului l-a informat că nu a găsit niciun motiv pentru a depune un recurs de casă în cazul său. Dreptul intern și practica relevantă Assessors (judecători judecători) Legea și practica internă relevantă privind statutul de evaluatori, inclusiv hotărârea istorică a Curții Constituționale poloneze din 24 de ani. Octombrie 2007 (cazul nr. SK 7/06), sunt prezentate în hotărârea Curții în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia , nr. 23614/08 , §§ 16-25, 30 noiembrie 2010. Legea privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Fiscal La 23 ianuarie 2009 Parlamentul a adoptat Legea privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Fiscal ( Ustawa o Krajowej Szkole Sādownictwa i Prokuratury ), care a intrat în vigoare la 4 martie 2009. Legea instituie o instituție cuprinzătoare și centralizată responsabilă pentru formarea judecătorilor și procurorilor. Ca răspuns la hotărârea Curții Constituționale din 24 octombrie 2007, Legea privind școala națională pentru justiție și Serviciul de procuror a abolit instituția de evaluatori, astfel cum este prevăzută în Legea din 27 iulie 2001 privind organizarea curților (secțiunea 60 (12)). În plus, aceasta prevede în mod specific că, începând cu 5 mai 2009, evaluatorii nu mai au fost autorizați să exercite competențe judiciare (art. 68 alineatul (1)). HOTĂRÂREA Lipsa de independență a evaluatorului Reclamantul se plângea de lipsa de independență a evaluatorului care și-a examinat cazul la nivelul primei instanțe. El se bazează pe articolul § 1 din convenție care prevede, în măsura în care este cazul: "În decizia de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege." Prin scrisoarea din 30 noiembrie 2011 primită la 7 decembrie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Termenii declarației prevăzute după cum urmează: „... Guvernul dorește prin aceasta să exprese – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că instanța de primă instanță care a tratat cazul reclamantului, ședința în calitate de evaluator, nu a fost un tribunal independent, conform articolului 6 § 1 din Convenție. ... În aceste circumstanțe, și având în vedere hotărârea Curții din 30 noiembrie 2010 în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia în care a declarat că faptul de a recunoaște încălcarea dreptului reclamanților de a-și auzi cazul de către un tribunal independent, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, constituie în sine o satisfacție suficientă pentru daunele nepecuniare și că acțiunile juridice ale statului (de exemplu. adoptarea Legii privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Procuror (Ustawa o Krajowej Szkole Sādownictwa i Prokuratury ) la 23 ianuarie 2009) pentru a remedia deficiențele bazate pe instituția de evaluatori prin eliminarea acesteia și prin introducerea unui nou sistem global și centralizat de formare a judecătorilor, care a remediat în mod eficient lipsa de independență a evaluatorilor în cadrul sistemului judiciar polonez, Guvernul susține că recunoașterea lor necondiționată a faptului că dreptul reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din convenție a fost restricționat de Curtea Europeană ar trebui să fie constatat de către Curtea Europeană o soluție suficientă pentru orice daune suferite de reclamant ca urmare a hotărârii unui evaluator în fața instanței de primă instanță. (...) Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca fiind „alte motive” care justifică izbucnirea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Reclamantul nu a prezentat nicio observație asupra declarației guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Martyna c. Polonia (dec.), nr. 72040/01, 15 ianuarie 2008; Gołubowski și alte 6 cereri c. Polonia) (dec.), nr. 21506/08, 22650/08, 34732/08, 41594/08, 55405/08, 38781/09 și 49198/09, 5 iulie 2011). În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (emisiune preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 75-77, CEDO 2003 VI). Curtea reamintește că s-a ocupat deja de instituția de evaluatori polonezi din punctul de vedere al articolului 6 din Convenție. În Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia (nr. 23614/08, 30 noiembrie 2010), hotărârea sa principală privind această chestiune, Curtea a examinat în detaliu problema independența unui „tribunal” compus dintr-un evaluator în ceea ce privește conformitatea cu cerințele articolului 6 § 1 și constatat, printre altele , după cum urmează: „48. Curtea Constituțională a luat în considerare statutul de evaluatori în hotărârea sa de conducere din 24 octombrie 2007. Ministrul. Curtea constată că, în analiza problemei de independență a evaluatorilor, Curtea Constituțională a făcut trimitere la jurisprudența de la Strasbourg și a observat că art. 45 din Constituție a fost modelat pe art. 6 § 1 din Convenție (...). 51. (...) Curtea constată că concluziile Curții Constituționale au fost făcute în contextul unei revizuiri abstracte a constituționalității dispozițiilor legale, dar, având în vedere principiul subsidiarității, consideră că acestea pot fi aplicate faptelor prezentului caz, având în vedere asemănarea dintre cerințele constituționale și obligațiile Convenției în ceea ce privește independența judiciară și bazarea Curții Constituționale pe jurisprudența relevantă a Curții. (...) Considerarea importantă pentru această Curte este faptul că Curtea Constituțională a constatat că modul în care Polonia a legiferat statutul de evaluatori era deficient, deoarece nu avea garanțiile de independență prevăzute la art. 45 § 1 din Constituție, garanțiile care sunt substanțial identice cu cele prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție. 52. Curtea subliniază că Curtea Constituțională a îndepărtat cadrul de reglementare care reglementează instituția de evaluatori, astfel cum este prevăzut în Legea din 2001. Subliniază, de asemenea, faptul că Curtea Constituțională nu a exclus posibilitatea ca evaluatorii sau ofițerii similari să exercite competențe judiciare cu condiția ca aceștia să aibă garanțiile necesare de independență (...). Curtea Constituțională, referindu-se la standardele internaționale, subliniate varietatea posibilelor soluții pentru a permite alegerea de persoane altele decât judecătorii. În acest sens, Curtea constată că sarcina sa în acest caz nu este de a decide în abstract în ceea ce privește compatibilitatea cu Convenția instituției de evaluatori sau a altor ofițeri similari care există în anumite state membre ale Consiliului Europei, dar să examineze modul în care Polonia a reglementat statutul de evaluatori. 53. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că evaluatorul B.R.-G. lipsa independenței impuse de art. 6 § 1 din Convenție, motivul pentru care ea ar fi putut fi eliminată de Ministrul Justiției în orice moment în timpul mandatului său și că nu există garanții adecvate care să o protejeze împotriva exercitării arbitrare a acestui poder de către ministru (...). Nu este necesar să se ia în considerare alte aspecte ale statutului de evaluatori, deoarece removabilitatea lor de către executiv este suficientă pentru a vicia independența Curții de District Lesko care a fost compusă de evaluatorul B.R.-G.” Primul element al testului Curții în hotărârea Henryk Urban și Ryszard Urban se concentrează pe deficitul instituțional în ceea ce privește poziția de evaluatori Cu toate acestea, în analiza sa, Curtea a avut în vedere, de asemenea, al doilea element al testului, și anume dacă circumstanțele unui anumit caz ar putea da naștere unor motive legitime pentru a crede că ministrul justiției – Procurorul general a avut un interes în cadrul procedurii (a se vedea Henryk Urban și Ryszard Urban , citat mai sus § 56). În ceea ce privește problema justului de satisfacție, Curtea a susținut că constatarea unei încălcări constituie în sine suficientă satisfacție pentru orice prejudiciu moral care ar fi putut fi susținut de reclamanți (a se vedea Henryk Urban și Ryszard Urban) În plus, având în vedere motivele pe care le susține constatarea unei încălcări și principiul certitudinii juridice, Curtea nu a constatat niciun motiv care să o ceară să îndrepte deschiderea cauzei (a se vedea Henryk Urban și Ryszard Urban) , citat mai sus, § 56, §§ 63-66). Aceasta este abordarea generală a Curții în cazul evaluatorilor în privința problemei de satisfacție, cu excepția cazului în care existența unor circumstanțe specifice este demonstrată într-un caz specific. În plus, în aceeași hotărâre, Curtea a constatat că: „67. (...) Este remarcabil faptul că deficitul constituțional și al Convenției privind statutul de evaluatori a fost remediat de către autoritățile interne – care au hotărât să elimine total biroul de evaluator – în termenul atribuit de Curtea Constituțională (...). Având în vedere cele de mai sus, se poate remarca faptul că autoritățile statului contestat au luat măsurile corective necesare pentru a aborda și remedia deficitul care substă în acest caz.” În ceea ce privește costurile și cheltuielile, Curtea a constatat că nu există justificare pentru atribuirea costurilor juridice în temeiul articolului 41 (Henrik Urban și Ryszard Urban) În acest caz, Curtea nu poate discerna nici o circumstanță care să dea naștere unei presupuneri că ministrul Justiției Procurorul General poate fi interesat de procedurile împotriva reclamantului și, prin urmare, problema în acest caz se limitează la deficitul instituțional în ceea ce privește statutul evaluatorilor. În circumstanțele prezentului caz, Curtea acceptă că guvernul nu este obligat să ofere nicio compensație reclamantului, având în vedere Henryk Urban și Ryszard Urban c. Hotărârea din Polonia. Curtea a examinat cu atenție termenii declarației guvernului. Acesta observă că declarația lor conține o recunoaștere clară a încălcării articolului 6 § 1 din Convenție și se referă la adoptarea Legii privind școala națională pentru justiție și Serviciul de procedură care a abolit instituția de evaluatori (a se vedea legea internă relevantă de mai sus). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și absența unor factori care ar putea distinge prezentul caz de abordarea Curții în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia Tribunalul consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii în măsura în care se referă la plângerea legată de lipsa de independență a evaluatorului [art. 37 § 1 litera (c)]; a se vedea, pentru principiile relevante Tahsin Acar c. Turcia (emisiune preliminară) [GC], citată mai sus). Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea plângerii în cauză (art. 37 § 1 în amendă În consecință, este necesar să se elimine aplicarea din listă în ceea ce privește plângerea legată de lipsa de independență a evaluatorului. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat măsurile interne. Denumirea reclamantului în temeiul articolului 5 din Legea de 2004 a fost lăsată neexaminată de Curtea Regională Gliwice, deoarece nu a plătit taxa instanței obligatorii de 100 PLN, în ciuda faptului că a fost solicitată să remedieze această deficiență. Prin urmare, reclamantul nu a făcut o utilizare adecvată a remedierii prevăzute la art. 5 din Legea de 2004. Curtea reamintește că o plângere în temeiul articolului 5 din Legea de 2004 a constituit un remediu eficace în ceea ce privește plângerile de lungime excesivă a procedurilor judiciare în Polonia (a se vedea Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 36-42, CEDO 2005 V). De asemenea, a susținut că taxa judecătorească de 100 PLN nu părea excesivă și nu constituia o restricție irezonabilă a dreptului de a depune o plângere în temeiul legii 2004 (a se vedea Charzyński , citată mai sus, § 38). Reclamantul a depus o plângere în temeiul articolului 5 într-o ocazie în 2007; totuși, el nu a plătit taxele judecătorești, ceea ce a dus la părăsirea instanței. Nu există nici o indicație că reclamantul a solicitat scutirea de la această taxă sau că a depus o altă plângere cu privire la durata procedurii în temeiul legii 2004. În consecință, reclamantul nu a utilizat remediul relevant în conformitate cu cerințele formale prevăzute în dreptul intern (a se vedea mutatis mutandis Komorowska c. Polonia (dec.), nr. 38226/03, 10 iunie 2008; și Drużkowski c. Polonia , nr. 24676/07, § 41, 1 decembrie 2009 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul a susținut că procedura împotriva acestuia a fost nedrept și că instanța a evaluat arbitrar elementele de probă. În plus, Curtea regională nu a răspuns la argumentele formulate în recursul său. Reclamantul a reclamat, de asemenea, că nu poate face apel împotriva hotărârii Tribunalului Regional Gliwice din 18 Noiembrie 2008 respingerea cererii de retragere a judecătorilor. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns că nu a putut depune un recurs de casă pentru că a fost condamnat la un termen de închisoare suspendat. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea nu constată nicio încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale care rezultă din aceste plângeri. Rezultă că aceste plângeri sunt în mod evident nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenii declarației guvernului contestat; în ceea ce privește plângerea privind lipsa de independență a evaluatorului în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Fatoș Aracı David Thór Björgvinsson Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă