LJAJIC v. SERBIA

Decizia nr. 23253/08 Sidik LJAJIδ împotriva Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 22 mai 2012 în calitate de comitet compus din: András Sajó, președinte, Dragoljub Popović, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători și Françoise Elens-Passos, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 aprilie 2008, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Dl Sidik Ljajić este un național sârb, care s-a născut în 1954 și trăiește în Belgrad. Guvernul sârb (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurilor civile pe care le-a inițiat în 2002 împotriva unei terțe părți private și care au fost terminate la 27 martie 2009. Solicitarea a fost comunicată guvernului. HOTĂRÂREA După negocierile încheiate fără succes, prin scrisoare datată 4 Martie 2011 Guvernul a informat Curtea despre propunerea de a face o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei este pregătit să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și să ofere reclamantului, dl Sidik Ljajić, valoarea de 1.600 EUR pentru a acoperi orice prejudiciu moral, plus orice impozit care poate fi taxat reclamantului în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 23253/08 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Aceste sume sunt plătite în termen de trei luni de la data depunerii hotărârii Curții. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la adoptarea prezentei cereri “. Într-o scrisoare din 17 mai 2011, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii” Aceasta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Serbiei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00 , 10 mai 2007 și Čížková c. Serbia , nr. 8044/06 , 19 ianuarie 2010 . Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că numai cinci ani din procedurile impugnate intră în competența Curții ratione temporis , Serbia a ratificat Convenția la 3 martie 2004 – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c) ). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Françoise Elens-Pasos András Sajó Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 23253/08

Sidik LJAJIĆ

against Serbia

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22

May 2012 as a Committee composed of:

András Sajó,

President,

Dragoljub Popović,

Paulo Pinto de Albuquerque,

judges,

and Françoise Elens-Passos,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 22 April 2008,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Sidik Ljajić, is a Serbian national, who was born in 1954 and lives in Belgrade.

The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr S. Carić.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of civil proceedings he had in 2002 initiated against a third private party, and which were finished on 27 March 2009.

The application was communicated to the Government.

THE LAW

After unsuccessful friendly-settlement negotiations, by letter dated 4

March 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“I declare that the Government of the Republic of Serbia is ready to accept that there had been a violation of the applicant’s right under Article 6 paragraph 1 of the Convention and offer to pay to the applicant, Mr Sidik Ljajić, the amount of EUR 1,600 to cover any and all non-pecuniary damage plus any tax that may be chargeable to the applicant in respect of the application registered under no. 23253/08 before the European Court of Human Rights.

These sums shall be payable within three months from the date of delivery of the decision of the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.

The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application. ”

In a letter of 17 May 2011 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”

.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Serbia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

....;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005;

Wende and Kukówka v.

Poland

, no.

56026/00, 10 May 2007 and

Čížková v. Serbia

, no. 8044/06, 19 January 2010).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases, when account is taken of the fact that only five years of the impugned proceedings fall within the Court’s competence

ratione temporis

, Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004 – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Françoise Elens-Passos

András Sajó

Deputy Registrar

President