SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 46876/08 mail CAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 21 mai 2013 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune f.f., având în vedere cererea sus-menționată formulată la 5 septembrie 2008 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 9 ianuarie 2013 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, domnul Demirbaș și domnul H. Ekmekçi, avocați ai lui Tarsus. Guvernul turc (atît) a fost reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În urma unei plângeri depuse împotriva reclamantului, la 9 septembrie 2002, procurorul Republicii Tarsus a intentat o acțiune penală pentru falsificare în scris privat. Prin hotărârea din 24 mai 2004, tribunalul corecțional din Tarsus l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 11 luni și 20 de zile și la o amendă de 1 660 750 000 TRY (aproximativ 880 EUR). În iulie 2005, procurorul Republicii lângă Curtea de Casație a înaintat cauza Tribunalului de Primă Instanță din cauza intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală. La 15 octombrie 2007, tribunalul corecțional din Tarsus a emis o ordonanță de incompetență și a retrimis cauza în fața tribunalului din Tarsus. În mai 2008, instanța judecătorească din Tarsus l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 11 luni și douăzeci de zile. În temeiul articolului 2 din Codul de procedură penală, aceasta a întârziat la pronunțarea hotărârii. În plus, a dispus plasarea reclamantului sub control judiciar pentru un an. La o dată nespecificată, reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri. Prin hotărârea din 13 iunie 2008, tribunalul din Mercin a respins recursul formulat de reclamant și a confirmat hotărârea Curții din Tarsus. GRIFS Invochează art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii penale inițiate împotriva sa. Reclamantul se plânge, de asemenea, că decizia sa de a face apel la Curtea de Casație aduce atingere art. 13 din Convenție și art. 2 din Protocolul nr. Ca urmare a eșecului negocierilor de soluționare pe cale amiabilă referitoare la această parte a cererii, printr-o scrisoare din 9 ianuarie 2013 guvernul a informat Curtea că are în vedere formularea unei declarații unilaterale pentru a rezolva problema ridicată de această parte a cererii. În plus, a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. Declarația a fost formulată astfel: I declaration that the Government of the Republic of Turkey offers to pay to the aplicant, dle Ismail Can, the amount of 3 000 (three thousand) Euros to cover any pecuniary and moraly damage and 500 (five hundred) Euros to cover costs and expenses in respect of the aplication registered under no. 46879/08. Acest sum, which is considered to be aptate in the light of the jurisprudence of the Court, covers any pecuniary and moraly damage as well as costs, and shall be paid in Turkish Liras, free of any tax that may be applicable. The sum shall be plata within three months from the data of delivery of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. The Government considers that in the present case, the length of the proceseding was not in acordance with the requirements established by the case-law of the Court, failed to meet the standard enshrined in Article 6 § 1 of the European Convention on Human Rights (Daneshpayeh v. Turkey , nr. 21086/04, 16 July 2009). The Government respectfully invitas the Court to declaration that it is not justited any more to continue the examination of the application and to strike the case out of its list in acordance with Article 37 of the Convention. Printr-o scrisoare din 7 martie 2013, recurenta a indicat că nu era satisfăcută de termenii declarației unilaterale. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația pe baza principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03). Curtea ia notă de faptul că cauza comunicată guvernului pârât în prezenta cauză se referea la durata unei proceduri penale inițiate în fața instanțelor naționale. Curtea a stabilit într-un număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi judecat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDH 2000 VII, Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 Majewski c. Polonia, n 52690/99, 11 octombrie 2005, Wende și Kukówka c. Polonia, n 56026/00, 10 mai 2007, Tendik și alții c. Turcia, n 23188/02, § 31 și 39, 22 decembrie 2005, Ebru și Tayfun Engin queolak c. Turcia, n 60176/00, § 81 și 107, 30 mai 2006, și Daneshpayeh c. Turcia , nr. 21086/04, § 29 și 38, 16 iulie 2009). În speță, având în vedere natura concesiilor pe care le cuprinde declarația guvernului, precum și în suma de l În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să examineze această parte a cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi repusă în aplicare în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Recurentul nu a avut posibilitatea de a formula un recurs în fața Curții de Casație împotriva hotărârii din 1 mai 2008 pronunțată de Curtea de Justiie din Tarsus și denunță o încălcare a articolului 13 din Convenție și a articolului 2 din Protocolul nr. 7. Curtea consideră oportun să examineze acest aspect numai din perspectiva articolului 2 din Protocolul nr. Curtea amintește că Turcia nu a aderat la acest protocol și că: în consecință, dispozițiile acestuia nu se aplică. Prin urmare, acest Õ este incompatibil rațional personae cu dispoziiile în cauză în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Convenie. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Prend Actele. termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alin. (1) din Convenție și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel asumate decid să elimine această parte din cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Declarați restul cererii inadmisibile. Francoise Elens-Passos Dragoljub Popović Modulul adjuvant f.f.f. Președintele
Requête n
o
46876/08
İsmail CAN
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 21 mai 2013 en un comité composé de
:
Dragoljub Popović, président,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges
,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section f.f.,
Vu la requête susmentionnée introduite le 5 septembre 2008
;
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 9 janvier 2013 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. İsmail Can, est un ressortissant turc né en 1966 et résidant à Tarsus. Il a été représenté devant la Cour par M
e
e
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
A la suite d’une plainte déposée à l’encontre du requérant, le 9 septembre 2002, le procureur de la République de Tarsus intenta une action pénale pour faux en écriture privée.
Par un jugement du 24 mai 2004, le tribunal correctionnel de Tarsus condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de onze mois et vingt
jours et à une amende de 1
660
750
000 TRY (environ 880 euros).
Le 4
juillet 2005, le procureur de la République près la Cour de cassation renvoya l’affaire devant le tribunal de première instance en raison de l’entrée en vigueur du nouveau code de procédure pénale.
Le 15 octobre 2007, le tribunal correctionnel de Tarsus rendit une ordonnance d’incompétence et renvoya l’affaire devant la cour d’assises de Tarsus.
Par un jugement du 1
er
mai 2008, la cour d’assises de Tarsus condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de onze mois et vingt jours. Sur le fondement de l’article 231 du code de procédure pénale, elle sursit au prononcé du jugement. Elle ordonna en outre le placement du requérant sous contrôle judiciaire pour une année.
A une date non précisée, le requérant forma un recours contre ce jugement.
Par un arrêt du 13 juin 2008, la cour d’assises de Mersin rejeta le recours formé par le requérant et confirma le jugement de la cour d’assises de Tarsus.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure pénale engagée à son encontre.
Le requérant se plaint également que l’impossibilité pour lui de faire appel devant la Cour de cassation porte atteinte à l’article 13 de la Convention et l’article 2 du Protocole n
o
7.
A.
Sur la durée de la procédure pénale
A la suite de l’échec des négociations de règlement amiable portant sur cette partie de la requête, par une lettre du 9 janvier 2013 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
I declare that the Government of the Republic of Turkey offers to pay to the applicant, Mr. Ismail Can, the amount of 3
000 (three thousand) Euros to cover any pecuniary and non-pecuniary damage and 500 (five hundred) Euros to cover costs and expenses in respect of the application registered under no. 46879/08.
This sum, which is considered to be appropriate in the light of the jurisprudence of the Court, covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and shall be paid in Turkish Liras, free of any tax that may be applicable. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.
The Government considers that in the present case, the length of the proceeding was not in accordance with the requirements established by the case-law of the Court, failed to meet the standards enshrined in Article 6 § 1 of the European Convention on Human Rights (
Daneshpayeh v. Turkey
, no. 21086/04, 16 July 2009). The Government respectfully invites the Court to declare that it is not justified any more to continue the examination of the application and to strike the case out of its list in accordance with Article 37 of the Convention.
»
Par une lettre du 7 mars 2013, la partie requérante a indiqué qu’elle n’était pas satisfaite des termes de la déclaration unilatérale.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI,
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.) n
o
28953/03).
La Cour note que le grief communiqué au Gouvernement défendeur dans la présente affaire portait sur la durée d’une procédure pénale engagée devant les juridictions nationales. La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit d’être jugé dans un délai raisonnable (voir, par exemple,
Frydlender c. France
[GC], n
o
30979/96, §
‑
VII,
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
‑
V,
Majewski c. Pologne
, n
o
52690/99, 11 octobre 2005,
Wende et Kukówka c. Pologne
, n
o
56026/00, 10 mai 2007,
Tendik et autres c.
Turquie
, n
o
23188/02, §§ 31 et 39, 22 décembre 2005,
Ebru et Tayfun Engin Çolak c. Turquie
, n
o
60176/00, § 81 et 107, 30 mai 2006, et
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§ 29 et 38, 16 juillet 2009).
En l’espèce, eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
B.
Sur l’impossibilité de faire appel devant la Cour de cassation
Le requérant allègue qu’il n’a pas eu la possibilité de former un pourvoi devant la Cour de cassation contre le jugement du 1
er
mai 2008 rendu par la cour d’assises de Tarsus et il dénonce une violation de l’article 13 de la Convention et l’article 2 du Protocole n
o
7.La Cour estime opportun d’examiner ce grief uniquement sous l’angle de l’article 2 du Protocole n
o
7.
La Cour rappelle que la Turquie n’a pas adhéré à ce Protocole et qu’en conséquence les dispositions de celui-ci ne s’appliquent pas. Dès lors, ce grief est incompatible
ratione personae
avec les dispositions en question au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Dragoljub Popović
Greffière adjointe f.f
Président