BILYY AND BILA v. UKRAINE

BILYY și Lidiya Ivanivna BILA împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care așezează la 18 iunie 2013 în calitate de comitet compus din: Angelika Nußberger, președinte, Ganna Yudkivska, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 20 iulie 2009, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 6 decembrie 2011 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamanții, dl Anatoliy Makarovych Bilyy și dna Lidiya Ivanivna Bila, sunt resortisanți ucrainieni, care s-au născut în 1936 și, respectiv, în 1935 și trăiesc în Kryvyy Rig. Guvernul ucrainean (“ Guvernul”) au fost inițial reprezentați de agentul lor, dna V. Lutkovska, a Ministerului Justiției. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la lungimea, nedreptatea și rezultatul procedurii interne și au plâns în continuare în temeiul articolului 13 pentru lipsa unui remediu eficace în legislația internă. Partea cererii privind durata procedurii interne și lipsa unui remediu eficace în acest sens au fost comunicate guvernului DIRECȚII Reclamanții se plângeau de durata procedurii interne, care au durat mai mult de șase ani, precum și de lipsa unui remediu eficace, care se bazează pe articolele 6 și 13 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 6 decembrie 2011, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor ridicate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația furnizată după cum urmează: „Guvernul Ucrainei recunoaște durata excesivă a examinării cazului reclamantului în fața instanțelor naționale și lipsa unui remediu intern eficient în cazul lor. Eu, Valeria Lutkovska, agentul guvernamental, declară că Guvernul Ucrainei oferă să plătească 1000 (mii) de euro domnului Anatoliy Makarovych Bilyy și doamna Lidiya Ivanivna Bila. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor. Ei sugerează că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „orice alt motiv” care justifică izbucnirea din cazul din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile și vor fi convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului “. Prin scrisoarea din 20 februarie 2012, reclamanții au indicat că nu sunt satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Ucrainei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Yuryeva și Yuryev v. Ucraina, nr. 3431/03, § 54, 31 iulie 2012 . Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c) ). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere art. 6 din Convenție, reclamanții se plângeau de asemenea de nedreptatea și de rezultatul procedurii interne. Având în vedere toate dovezile în posesia sa, și în măsura în care are competența de a examina acuzațiile, Curtea nu a constatat nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de Protocolele sale. Rezultă că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; de a ataca partea cererii privind durata procedurii interne și lipsa unui remediu eficace în acest sens din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Declară restul cererii inadmisibil. Stephen Phillips Angelika Nußberger Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 41578/09

Anatoliy Makarovych BILYY and Lidiya Ivanivna BILA

against Ukraine

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 18 June 2013 as a Committee composed of:

Angelika Nußberger,

President,

Ganna Yudkivska,

André Potocki,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 20 July 2009,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 6 December 2011 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicants, Mr Anatoliy Makarovych Bilyy and Ms Lidiya Ivanivna Bila, are Ukrainian nationals, who were born in 1936 and 1935 respectively and live in Kryvyy Rig.

The Ukrainian Government (“the Government”) were initially represented by their Agent, Ms V. Lutkovska, of the Ministry of Justice.

The applicants complained under Article 6 of the Convention about the length, the unfairness and the outcome of the domestic proceedings. They further complained under Article 13 about the lack of an effective remedy in domestic law.

The part of the application concerning the length of the domestic proceedings and the lack of an effective remedy in that respect had been communicated to the Government

.

THE LAW

1.

The applicants complained about the length of the domestic proceedings, which had lasted for more than six years, and the lack of an effective remedy. They relied on Articles 6 and 13 of the Convention.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 6

December 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government of Ukraine acknowledge the excessive duration of the consideration of the applicant’s case before the national courts and lack of an effective domestic remedy in their case.

I, Valeria Lutkovska, Government Agent, declare that the Government of Ukraine offer to pay 1,000 (one thousand) euros to Mr Anatoliy Makarovych Bilyy and Mrs

Lidiya Ivanivna Bila.

The Government therefore invite the Court to strike the application out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article

37 §

1 (c) of the Convention.

This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable, and converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable on the date of settlement. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute the final resolution of the case. ”

By a letter of 20 February 2012, the applicants indicated that they were not satisfied with the terms of the unilateral declaration.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Ukraine, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Yuryeva and Yuryev v. Ukraine,

no. 3431/03, § 54, 31 July 2012 ).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

2.

Relying on Article 6 of the Convention the applicants also complained about the unfairness and the outcome of the domestic proceedings.

Having regard to all the evidence in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine the allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 6 and 13 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the part of the application concerning the length of the domestic proceedings and the lack of an effective remedy in that respect out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Stephen Phillips

Angelika Nußberger

Deputy Registrar

President