Decizia nr. 52 din 28 iunie 2021
Decizia nr. 52 din 28 iunie 2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Decizia nr. 52 din 28 iunie 2021
11 noiembrie 2021
11 noiembrie 2021
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Decizia nr. 52/2021 Dosar nr. 1236/1/2021
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2021
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 874 din 13/09/2021
Corina-Alina Corbu – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului
Daniel Grădinaru – preşedintele Secţiei penale
Laura-Mihaela Ivanovici – preşedintele Secţiei I civile
Ştefan Pistol – judecător la Secţia penală
Dan Andrei Enescu – judecător la Secţia penală
Alin Sorin Nicolescu – judecător la Secţia penală
Simona Daniela Encean – judecător la Secţia penală
Elena Barbu – judecător la Secţia penală
Georgeta Stegaru – judecător la Secţia civilă
Eugenia Puşcaşiu – judecător la Secţia civilă
Simona Lala Cristescu – judecător la Secţia civilă
Cristina Truţescu – judecător la Secţia civilă
Mioara Iolanda Grecu – judecător la Secţia civilă
Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La şedinţa de judecată participă doamna procuror Marinela Mincă, procuror-şef al Biroului de reprezentare, Serviciul judiciar penal, Secţia juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La şedinţa de judecată participă domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.
După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat, chestiuni prealabile de invocat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei de faţă.
Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv sesizarea este formulată de o curte de apel învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, iar de chestiunea de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
Pe fondul sesizării, doamna procuror Marinela Mincă susţine pe larg punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie transmis anterior şedinţei de judecată.
Prin urmare, arată că, referitor la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 440 din Codul civil, din care rezultă că stabilirea filiaţiei în procesul penal este o chestiune prejudicială, de competenţa exclusivă a instanţei civile, s-a apreciat că trebuie interpretate în sensul că sunt incidente doar în ipoteza în care pentru calificarea juridică a infracţiunii este necesară stabilirea filiaţiei ca element component al stării civile, cu consecinţe asupra statutului civil al copilului, privind numele purtat, exerciţiul autorităţii părinteşti, obligaţia de întreţinere ori drepturile ce decurg din succesiune, şi nu în ipoteza în care pentru calificarea juridică a infracţiunii este necesară stabilirea relaţiilor de rudenie naturală, biologică, cum este cazul infracţiunii de incest.
Cu privire la mijloacele de probă permise în procesul penal pentru a face dovada rudeniei în linie directă între subiecţii activi calificaţi ai infracţiunii de incest, având în vedere că nu se urmăresc şi nu se creează efecte de stare civilă, dovada rudeniei în linie directă poate fi făcută cu orice mijloc de probă permis de lege.
Referitor la ultima întrebare ridicată de instanţa de trimitere, doamna procuror Marinela Mincă a precizat că prin stabilirea în procesul penal a relaţiei de rudenie biologică, ceea ce se constată este o realitate biologică, ce a existat din chiar momentul naşterii copilului, indiferent de momentul constatării sale printr-un proces penal sau civil.
Prin urmare, efectele legăturii de rudenie biologică stabilite într-un proces civil ori într-un proces penal pendinte, ulterior comiterii faptei de incest, retroactivează până la momentul naşterii copilului, fiind necesar însă să fie dovedit faptul că autorii infracţiunii de incest aveau cunoştinţă de legătura de rudenie dintre aceştia.
În raport cu considerentele prezentate, doamna procuror Marinela Mincă a solicitat admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea şi pronunţarea unei decizii în sensul celor menţionate.
Preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
I. Titularul şi obiectul sesizării
Prin Încheierea de şedinţă din data de 20 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.796/218/2019, Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
„Dacă pentru determinarea subiecţilor infracţiunii de incest prevăzută de art. 377 din Codul penal, prin raportare la art. 440 din Codul civil, art. 52 din Codul de procedură penală şi art. 177 alin. (2) din Codul penal, stabilirea calităţii de rude în linie directă mai poate avea loc în condiţiile în care unul dintre subiecţi a fost adoptat şi art. 470 din Codul civil prevede că raporturile de rudenie încetează între adoptat şi părinţii fireşti?
Dacă pentru determinarea subiecţilor infracţiunii de incest prevăzută de art. 377 din Codul penal se impune stabilirea în prealabil a calităţii de rude în linie directă sau fraţi şi surori potrivit art. 409 din Codul civil raportat la art. 416 din Codul civil sau art. 424 din Codul civil, după caz, ori acest aspect poate fi stabilit în absenţa actelor de stare civilă şi a unei acţiuni civile cu acest obiect, ulterior în cadrul procesului penal pendinte potrivit mijloacelor de probă prevăzute de art. 97 din Codul de procedură penală prin raportare la art. 52 din Codul de procedură penală?
Dacă efectele legăturii de rudenie biologică stabilite într-un proces civil sau chiar în procesul penal pendinte ulterior comiterii faptei de incest retroactivează până la momentul naşterii copilului sau se aplică doar pentru viitor în procesul penal respectiv?”
II. Expunerea succintă a cauzei
Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei, împotriva Sentinţei penale nr. 66/2020 din 19 iunie 2020 pronunţată de Judecătoria Carei, inculpaţii K.I. şi P.B. fiind trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de incest, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 377 din Codul penal.
Prin această sentinţă, în temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul K.I. de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de incest, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 377 din Codul penal. În baza art. 404 alin. (4) din Codul de procedură penală s-a constatat că în cauză nu au fost luate măsuri preventive, de siguranţă sau asigurătorii faţă de inculpat.
În temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală a fost achitată inculpata P.B. de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de incest, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 377 din Codul penal. În baza art. 404 alin. (4) din Codul de procedură penală s-a constatat că în cauză nu au fost luate măsuri preventive, de siguranţă sau asigurătorii faţă de inculpată.
Analizând probele administrate în faza de urmărire penală în raport cu dispoziţiile art. 375 din Codul de procedură penală, instanţa de fond a reţinut că în data de 26.01.2018 şi ulterior, la date neindividualizate, inculpaţii au întreţinut raporturi sexuale consimţite, deşi cunoşteau că între ei există o legătură de rudenie în linie directă descendentă/ascendentă.
În cursul cercetării judecătoreşti, la termenul de judecată din 19.06.2020, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, după ascultarea inculpaţilor, instanţa a admis cererea privind soluţionarea cauzei potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii, conform dispoziţiilor art. 375 din Codul de procedură penală.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 377 din Codul penal, infracţiunea de incest constă în raportul sexual consimţit, săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori.
S-a arătat că elementul material al infracţiunii constă în întreţinerea unui raport sexual liber consimţit între rude în linie dreaptă ori între fraţi şi surori, urmarea imediată constând în starea de pericol creată pentru relaţiile sociale referitoare la normalitatea şi moralitatea vieţii sociale. Legătura de cauzalitate, fiind o infracţiune de pericol abstract, rezultă din materialitatea faptei. În ceea ce priveşte latura subiectivă s-a arătat că infracţiunea de incest se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Fiind o infracţiune bilaterală în care participanţii au calitate de autori calificaţi, s-a precizat că incestul se comite numai între rude în linie directă sau între fraţi şi surori. Astfel s-a subliniat că între participanţi la infracţiunea de incest trebuie să existe o legătură de rudenie legal stabilită.
În ceea ce priveşte acest aspect, instanţa de fond a reţinut că în prezenta cauză nu a fost stabilită relaţia de rudenie în linie dreaptă între cei doi inculpaţi. Astfel s-a reţinut că, deşi amândoi inculpaţii au declarat că ştiau că între ei există raporturi de rudenie de linie dreaptă, filiaţia inculpatei P.B. faţă de tată nu a fost stabilită în mod legal, prin recunoaştere (prin declaraţie la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, prin înscris autentic sau prin testament) sau printr-o hotărâre judecătorească, după caz, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 408 alin. (3) din Codul civil.
Astfel, s-a arătat că din actul de naştere al inculpatei nu rezultă filiaţia acesteia faţă de tată, rezultând doar filiaţia prin adopţie faţă de mama sa adoptivă, P.M.E., iar din probele administrate în cauză, respectiv declaraţia inculpatei P.B., rezultă că filiaţia acesteia faţă de tată nu a fost stabilită nici prin actul din care a aflat despre identitatea mamei sale biologice.
Instanţa de fond a reţinut că stabilirea în mod legal a filiaţiei dintre inculpata P.B. şi K.I. reprezintă o chestiune prealabilă extrapenală, de a cărei soluţionare depinde rezolvarea fondului prezentei cauze penale, însă care prin natura ei este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti civile, în sensul dispoziţiilor art. 440 din Codul civil, neputând fi analizată în cadrul prezentului proces penal.
În ceea ce priveşte posibilitatea stabilirii pe calea unei acţiuni civile a filiaţiei inculpatei P.B. faţă de tată s-a apreciat că trebuie reţinută, pe de o parte, situaţia juridică a acesteia, respectiv împrejurarea că prin adopţie cu efecte depline, conform art. 470 alin. (2) din Codul civil, raporturile de rudenie dintre aceasta şi părinţii fireşti au încetat la data rămânerii definitive a Sentinţei civile nr. 60 din 23.04.2001 a Tribunalului Satu Mare, iar, pe de altă parte, faptul că demararea unei acţiuni civile în stabilirea paternităţii este guvernată de dreptul de dispoziţie al părţilor, iar calitatea procesuală activă în cadrul unei asemenea acţiuni civile ar aparţine exclusiv copilului, potrivit art. 425 alin. (1) din Codul civil, respectiv inculpatei majore P.B.
S-a apreciat că împrejurarea că inculpaţii au recunoscut întreţinerea de raporturi sexuale normale, deşi cunoşteau că se află în relaţie de rudenie în linie directă, respectiv că sunt tată şi fiică, nu dovedeşte raporturile de filiaţie de a căror existenţă depinde tipicitatea infracţiunii, în condiţiile în care filiaţia între ei nu a fost legal stabilită.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că la dosarul cauzei nu există dovada nici a paternităţii biologice a inculpatului K.I. faţă de inculpata P.B., legătura de rudenie dintre cei doi nefiind stabilită prin efectuarea unei expertize medico-legale de stabilire a filiaţiei, respectiv test ADN.
Astfel, având în vedere lipsa dovedirii relaţiei biologice de rudenie directă şi lipsa stabilirii legale a raporturilor de filiaţie dintre cei doi inculpaţi, instanţa de fond a reţinut că, deşi fapta în materialitatea ei există şi constă în raporturile sexuale întreţinute între inculpatul K.I. şi inculpata P.B., lipseşte tipicitatea obiectivă a infracţiunii de incest, respectiv trăsătura esenţială care face ca fapta să fie prevăzută de legea penală: legătura de rudenie în linie directă dintre inculpaţi.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice prin care să se dispună condamnarea inculpatului K.I. la pedeapsa închisorii, cu executarea efectivă, iar în privinţa inculpatei P.B. să se dispună o soluţie de amânare a aplicării pedepsei.
În motivare s-a arătat că nu se poate achiesa la raţionamentul logico-juridic al instanţei de fond, în sensul că stabilirea legăturii de rudenie este o chestiune „prealabilă, extrapenală, de a cărei soluţionare depinde rezolvarea fondului prezentei cauze penale”, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti civile, neputând fi analizată în cadrul procesului penal.
Referitor la inexistenţa unei expertize medico-legale de stabilire a filiaţiei s-a subliniat, ab initio, că nicio normă juridică din legislaţia penală sau procesual penală în vigoare nu condiţionează tipicitatea obiectivă a infracţiunii de incest de existenţa exclusivă a acesteia (recunoaşterea filiaţiei copilului de către tată poate fi făcută şi prin declaraţie ori testament etc.). Pe cale de consecinţă, s-a arătat că, la momentul dispunerii, prin rechizitoriu, a trimiterii în judecată, materialul probator administrat fundamenta pe deplin o astfel de soluţie (împrejurare susţinută ulterior şi de către inculpaţi, nemijlocit în faţa instanţei, care au recunoscut atât legătura de rudenie fiică – tată, cât şi raporturile sexuale consimţite).
Mai mult, s-a arătat că recunoaşterea copilului de către tată se poate face, conform dispoziţiilor legislaţiei civile, în faţa instanţei judecătoreşti. Astfel, s-a apreciat că nimic nu împiedică raţionamentul ca instanţa, luând act de recunoaşterea nemijlocită realizată de către inculpaţi, să asimileze această poziţie unei recunoaşteri oficiale, încheierea de şedinţă reprezentând actul autentic în accepţiunea dispoziţiilor civile în materie.
S-a apreciat că, în atari condiţii, instanţa, constatând că „impedimentul” reprezintă, într-adevăr, o chestiune prealabilă extrapenală în accepţiunea dispoziţiilor art. 52 din Codul de procedură penală, în acord cu care „instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă soluţionării cauzei, chiar dacă, prin natura ei, acea chestiune este de competenta altei instanţe”, cu excepţia situaţiei în care competenţa nu ar aparţine deloc organelor judiciare, trebuia să dea curs acestor din urmă dispoziţii, textul de lege învederând în continuare că instanţa penală judecă respectiva chestiune prealabilă „potrivit regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune”.
Apelantul a arătat că nu poate fi de acord cu afirmaţia instanţei de fond reţinută prin sentinţa penală în discuţie, şi anume că o astfel de chestiune prealabilă (stabilirea ştiinţifică a legăturii de filiaţie de care depinde tipicitatea obiectivă a infracţiunii de incest) nu poate fi „analizată” în cadrul procesului penal. S-a subliniat că niciun text de lege nu reprezenta un impediment pentru ca instanţa să dispună efectuarea unei expertizei de specialitate.
S-a subliniat, suplimentar, faptul că instanţa avea la îndemână posibilitatea invocării din oficiu a necesităţii administrării probei suplimentare în virtutea principului aflării adevărului, reglementat de dispoziţiile art. 5 şi art. 349 din Codul de procedură penală.
S-a apreciat că instanţa de judecată are la dispoziţie posibilitatea completării probatoriului administrat „pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei”, sens în care poate, cel puţin, pune în discuţia contradictorie a părţilor şi a procurorului, din oficiu, necesitatea administrării probei cu expertiza ADN de cercetare a filiaţiei, art. 374 alin. (10) din Codul de procedură penală statuând în acelaşi sens („instanţa poate dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei”).
Prin expertiza medico-legală-examen ADN, efectuată la solicitarea parchetului, s-a concluzionat că probabilitatea ca inculpatul K.I. să fie tatăl biologic al numitei P.B. este de 99,999%.
În şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor sesizarea, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ce face obiectul prezentei sesizări.
Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept precizate mai sus de către instanţa de control judiciar, având în vedere că de această chestiune depinde soluţionarea cauzei. Pe fond, a considerat că se impune ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să lămurească această chestiune, în sensul să se dea răspuns acestei întrebări, de care depinde soluţia în prezenta cauză.
Inculpatul intimat K.I, prin apărător, a arătat că nu se opune sesizării. Pe fond, a considerat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul că se impune lămurirea acestor chestiuni de drept de către instanţa supremă.
Inculpata intimată P.B., prin apărător, a apreciat utilă şi admisibilă sesizarea, punctul său de vedere fiind că hotărârea penală nu poate fi pronunţată înainte de rămânerea definitivă a hotărârii civile de stabilire a filiaţiei, o atare cerere fiind guvernată de principiul disponibilităţii părţilor şi poate fi pornită doar la solicitarea copilului major.
Prin Încheierea din data de 20 aprilie 2021, Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile.
III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la admisibilitatea sesizării
Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, reţinând că Dosarul nr. 2.796/218/2019 se află pe rolul Curţii de Apel Oradea, în ultimă instanţă, de lămurirea chestiunii de drept mai sus învederate depinde modul de soluţionare pe fond a cauzei respective, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
În esenţă, instanţa de sesizare a precizat că problema de drept supusă dezbaterii a fundamentat soluţia primei instanţe privind achitarea inculpaţilor şi în prezent formează, adiacent, obiectul căii de atac exercitate de către Ministerul Public.
În ceea ce priveşte chestiunea de drept invocată, instanţa de sesizare a arătat că, potrivit jurisprudenţei cristalizate sub imperiul vechii legislaţii în materie civilă şi penală, odată ce în procesul penal se concluziona prin expertiză medico-legală existenţa legăturii biologice între părţi, soluţia instanţelor de judecată era în sensul că suntem în prezenţa subiecţilor infracţiunii de incest.
Instanţa de sesizare a mai precizat că dacă adopţia produce efectele prevăzute de art. 470 din Codul civil, în sensul că prin aceasta se stabileşte filiaţia dintre adoptat şi cel care adoptă şi că raporturile de rudenie încetează între adoptat şi părinţii fireşti, se pune problema, în mod real, dacă filiaţia faţă de tatăl biologic mai poate fi stabilită în condiţiile în care adopţia este în fiinţă şi produce efectele de mai sus.
Or, odată ce actele de stare civilă ale copilului au fost întocmite potrivit hotărârii judecătoreşti de adopţie şi acestea produc efectele legale de încetare a raporturilor dintre adoptat şi părinţii fireşti, pretinsul tată biologic nu ar mai avea calitate şi interes ca să modifice registrele de stare civilă atât timp cât adopţia nu a fost desfiinţată.
În cazul în care răspunsul ar fi afirmativ, o altă problemă ar fi aceea de a se determina care sunt persoanele care pot cere stabilirea filiaţiei în condiţiile în care pretinsul tatăl refuză să facă recunoaşterea la serviciul de stare civilă în condiţiile în care titularii acţiunii civile (copilul, mama şi pretinsul tată) nu au sesizat până în prezent instanţa civilă, iar procurorul poate sesiza instanţa civilă doar dacă este în interesul copilului (art. 92 din Codul de procedură civilă).
În literatura de specialitate s-a ridicat problema dacă rudenia nedovedită produce efecte juridice, răspunsul fiind acela că, până la proba rudeniei, legătura de sânge între două persoane nu este un impediment la căsătorie din punct de vedere legal, iar o eventuală presupunere în acest sens, neconfirmată, ar putea constitui doar un impediment de ordin moral.
Întrucât dovedirea calităţii de rudă produce efecte retroactive de la naşterea persoanei, în exemplul dat, căsătoria unor rude în grad prohibit de lege ar fi lovită de nulitate absolută.
În speţa de faţă, producerea efectelor civile retroactive în urma dovedirii calităţii de rudă biologică ar avea implicaţii penale asupra subiecţilor de drept care ştiau despre această filiaţie, însă la momentul comiterii presupusei fapte de incest aceştia nu se aflau într-un raport juridic de filiaţie care să presupună comiterea infracţiunii de incest.
În ceea ce priveşte efectele pe care le produce filiaţia stabilită ulterior faţă de părţile din cauză şi raporturile de natură penală consumate anterior, instanţa de sesizare a considerat că se poate interpreta că principiul activităţii legii penale în timp ar presupune retroactivitatea în această materie sau dimpotrivă aplicarea legii penale în forma prevăzută de art. 377 din Codul penal tuturor raporturilor juridice născute după stabilirea filiaţiei.
Totodată, deşi art. 440 din Codul civil interzice implicit ca raportul de filiaţie să fie stabilit în cadrul procesului penal, totuşi dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală privind chestiunile prealabile permit instanţei penale să judece orice chestiune prealabilă soluţionării cauzei chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe.
Concluzionând, instanţa de sesizare a precizat că, în speţa de faţă, filiaţia între părţi pare să fie stabilită în fapt, însă există un impediment de drept, respectiv de natură legală, astfel că se pune întrebarea dacă între starea de fapt şi starea de drept trebuie să existe o corelaţie pentru a fi în prezenţa infracţiunii de incest ori este suficient ca unul dintre cele două elemente să fie prezent în cauză sau, dimpotrivă, trebuie să fie prezente ambele elemente, pentru a exista răspundere penală.
IV. Punctele de vedere exprimate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi părţi cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a apreciat că stabilirea filiaţiei se poate face cu orice mijloc de probă, nefiind necesar ca stabilirea să se facă anterior săvârşirii infracţiunii.
Intimatul inculpat K.I. nu a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, în timp ce intimata inculpată P.B. a apreciat că legătură de rudenie trebuie stabilită în prealabil, raportat la calitatea de autor calificat al acestei infracţiuni, care presupune o relaţie de rudenie legal stabilită, şi nu o legătură biologică.
V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate
În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate.
Răspunsurile curţilor de apel Alba Iulia, Cluj, Suceava şi Târgu Mureş cuprind doar menţiunea neidentificării în jurisprudenţa acestora şi a instanţelor arondate a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării, fără a exprima un punct de vedere.
Cu privire la prima problemă de drept supusă discuţiei, respectiv dacă pentru determinarea subiecţilor infracţiunii de incest prevăzute de art. 377 din Codul penal, prin raportare la art. 440 din Codul civil, art. 52 din Codul de procedură penală şi art. 177 alin. (2) din Codul penal, stabilirea calităţii de rude în linie directă mai poate avea loc în condiţiile în care unul dintre subiecţi a fost adoptat şi art. 470 din Codul civil prevede că raporturile de rudenie încetează între adoptat şi părinţii fireşti, punctul de vedere unanim al instanţelor judecătoreşti anterior menţionate este în sensul că pentru determinarea subiecţilor infracţiunii de incest prevăzute de art. 377 din Codul penal, prin raportare la dispoziţiile art. 440 din Codul civil, dispoziţiile art. 52 din Codul de procedură penală şi dispoziţiile art. 177 alin. (2) din Codul penal, stabilirea calităţii de rude în linie directă poate avea loc în condiţiile în care unul din subiecţi a fost adoptat, chiar dacă dispoziţiile art. 470 din Codul civil prevăd că raporturile de rudenie încetează între adoptat şi părinţii fireşti.
Pentru a reţine astfel, s-a avut în vedere că raţiunea textului incriminator este aceea de a se proteja şi ocroti starea de sănătate biologică şi perpetuarea speciei împotriva raporturilor sexuale primejdioase pentru specia umană. Astfel, chiar dacă, ulterior comiterii raportului sexual consimţit între rudele în linie directă sau între fraţi şi surori, unul dintre subiecţi este adoptat, sunt întrunite în continuare cerinţele cerute de textul incriminator subiectului activ al infracţiunii de incest.
În legătură cu a doua problemă supusă discuţiei, respectiv dacă pentru determinarea subiecţilor infracţiunii de incest prevăzute de art. 377 din Codul penal se impune stabilirea în prealabil a calităţii de rude în linie directă sau fraţi şi surori potrivit art. 409 din Codul civil raportat la art. 416 din Codul civil sau art. 424 din Codul civil, după caz, ori acest aspect poate fi stabilit în absenţa actelor de stare civilă şi a unei acţiuni civile cu acest obiect, ulterior în cadrul procesului penal pendinte potrivit mijloacelor de probă prevăzute de art. 97 din Codul de procedură penală prin raportare la art. 52 din Codul de procedură penală, punctul de vedere unanim este în sensul că pentru determinarea subiecţilor infracţiunii de incest prevăzute de art. 377 din Codul penal nu se impune stabilirea în prealabil a calităţii de rude în linie directă sau fraţi şi surori potrivit dispoziţiilor art. 409 din Codul civil raportat la art. 416 din Codul civil sau dispoziţiile art. 424 din Codul civil, acest aspect putând fi stabilit în absenţa actelor de stare civilă şi a unei acţiuni civile cu acest obiect, ulterior în cadrul procesului penal pendinte potrivit mijloacelor de probă prevăzute de art. 97 din Codul de procedură penală prin raportare la dispoziţiile art. 52 din Codul de procedură penală.
Pentru a reţine astfel s-a avut în vedere scopul instituit de lege prin incriminarea raportului sexual consimţit între rude în linie directă sau fraţi şi surori – relaţiile sociale privitoare la viaţa de familie – care trebuie să se desfăşoare în condiţii care să nu afecteze calităţile biologice ale existenţei umane, să nu fie periclitată perpetuarea speciei.
Având în vedere necesitatea aflării adevărului, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Codul de procedură penală, nu constituie un impediment pentru instanţa penală să administreze probe pentru stabilirea calităţii speciale cerute de lege subiectului activ, în condiţiile în care filiaţia nu a fost dovedită în urma unei acţiuni civile.
În legătură cu cea de a treia problemă supusă discuţiei, aceea dacă efectele legăturii de rudenie biologică stabilite într-un proces civil sau chiar în procesul penal pendinte ulterior comiterii faptei de incest retroactivează până la momentul naşterii copilului sau se aplică doar pentru viitor în procesul penal respectiv, o primă opinie, majoritară, regăsită în informaţiile transmise de Curtea de Apel Bacău şi instanţele arondate (Judecătoria Piatra-Neamţ şi Judecătoria Oneşti), Curtea de Apel Bucureşti şi instanţele arondate (Judecătoria Sectorului 1, Judecătoria Sectorului 2, Judecătoria Sectorului 3, Judecătoria Sectorului 4, Judecătoria Sectorului 5, Judecătoria Buftea şi Judecătoria Slobozia), Curtea de Apel Cluj şi instanţele arondate (Tribunalul Bistriţa-Năsăud), Curtea de Apel Craiova (Tribunalul Dolj şi Judecătoria Caracal), Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti şi instanţele arondate (Tribunalul Dâmboviţa şi Judecătoria Răcari) şi Curtea de Apel Timişoara şi instanţele arondate (Tribunalul Timiş, Judecătoria Timiş), este în sensul că efectele legăturii de rudenie biologică stabilite într-un proces civil sau chiar în procesul penal pendinte ulterior comiterii faptei de incest pot retroactiva până la momentul naşterii copilului şi nu se aplică doar pentru viitor în procesul penal, respectiv în situaţia în care făptuitorii au cunoscut în momentul comiterii raportului sexual că sunt rude în linie directă (ascendenţi sau descendenţi), indiferent de gradul de rudenie pe linie ascendentă sau descendentă, sau fraţi şi surori.
Pentru a stabili în ce măsură aceste efecte retroactivează se vor avea în vedere particularităţile fiecărei cauze, respectiv dacă subiecţii activi au cunoscut, la momentul săvârşirii faptei, faptul că au calitatea de rude în linie directă sau de frate şi soră. Infracţiunea de incest se săvârşeşte cu intenţie directă şi indirectă, făptuitorul urmărind sau acceptând prin raporturile sexuale consimţite cu partenerul sexual periclitarea perpetuării speciei şi prezervării calităţilor biologice ale existenţei umane. În situaţia în care făptuitorii nu cunosc, nu ştiu (sunt în eroare) în momentul comiterii raportului sexual că sunt rude în linie directă (ascendenţi sau descendenţi), indiferent de gradul de rudenie pe linie ascendentă sau descendentă, sau fraţi şi surori, fapta nu constituie infracţiune.
O opinie minoritară, exprimată de Tribunalul Covasna, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Mangalia, Judecătoria Lieşti, Judecătoria Reşiţa şi Judecătoria Caransebeş, este în sensul că efectele legăturii de rudenie biologică stabilite într-un proces civil sau chiar în procesul penal pendinte, ulterior comiterii faptei, se aplică doar pentru viitor.
VI. Opinia specialiştilor consultaţi
În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, au fost solicitate opiniile mai multor specialişti din cadrul unor facultăţi de drept asupra chestiunilor de drept supuse examinării.
Până la momentul redactării raportului de către judecătorii-raportori a fost transmis doar un punct de vedere de către Universitatea „Titu Maiorescu” – Facultatea de Drept – Şcoala Doctorală.
Specialiştii din cadrul acestei facultăţi consideră că stabilirea calităţii de rudă în linie directă poate avea loc în condiţiile în care unul dintre subiecţi a fost adoptat, iar determinarea calităţii de rudă în linie directă poate fi stabilită în cadrul procesului penal pendinte potrivit mijloacelor de probă prevăzute de dispoziţiile art. 97 din Codul de procedură penală prin raportare la dispoziţiile art. 52 din acelaşi cod.
În schimb, s-a apreciat că art. 440 din Codul civil are în vedere situaţiile în care pe rolul instanţei civile se află în curs de soluţionare o cauză având ca obiect stabilirea unui raport de filiaţie, iar o interpretare în sens contrar ar putea conduce la situaţia imposibilităţii exercitării acţiunii penale faţă de anumiţi subiecţi ai unor infracţiuni, întrucât acţiunile privind filiaţia pot fi declanşate de un număr restrâns de persoane.
Cu privire la ultima întrebare adresată de instanţa de trimitere s-a apreciat că efectele legăturii de rudenie stabilite într-un proces civil retroactivează până la momentul naşterii copilului, întrucât prin acest proces se stabileşte o legătură de rudenie care are la bază descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În schimb, stabilirea unei legături de rudenie în cursul procesului penal are ca efect stabilirea răspunderii penale a respectivilor subiecţi.
Ulterior întocmirii raportului de către judecătorii-raportori au fost transmise puncte de vedere şi de către specialiştii din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti – Departamentul de drept penal şi din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
VII. Examenul jurisprudenţei în materie
Jurisprudenţa naţională
În materialele transmise, curţile de apel au precizat că nu au identificat hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept supusă dezlegării.
Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale
Nu au fost identificate decizii privind problema de drept analizată.
VIII. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Prin punctul de vedere exprimat prin Adresa nr. 831/C/1.108/III-5/2021 din 31 mai 2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea şi a considerat că problemele de drept supuse dezlegării pot primi următoarea dezlegare:
„Pentru determinarea subiecţilor infracţiunii de incest prevăzută de art. 377 din Codul penal, prin raportare la art. 440 din Codul civil, art. 52 din Codul de procedură penală şi art. 177 alin. (2) din Codul penal, stabilirea calităţii de rude în linie directă poate avea loc şi în condiţiile în care unul dintre subiecţi a fost adoptat.
Pentru determinarea subiecţilor infracţiunii de incest, prevăzută de art. 377 din Codul penal, calitatea de rude în linie directă sau fraţi şi surori poate fi stabilită în cadrul procesului penal pendinte, potrivit mijloacelor de probă prevăzute de art. 97 din Codul de procedură penală prin raportare la art. 52 din acelaşi cod.
Efectele legăturii de rudenie biologică stabilită în procesul penal pendinte, ulterior comiterii faptei de incest, retroactivează până la momentul naşterii copilului.”
IX. Dispoziţii legale incidente
Codul penal
Art. 177. – Membru de familie
(1) Prin membru de familie se înţelege:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
b) soţul;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.
(2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti.
Art. 377. – Incestul
Raportul sexual consimţit, săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.
Codul civil
Art. 405. – Rudenia, dispoziţii generale. Noţiune
(1) Rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
(2) Rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 408. – Modurile de stabilire a filiaţiei
(1) Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii; ea se poate stabili şi prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească.
(2) Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se stabileşte prin efectul prezumţiei de paternitate.
(3) Filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, după caz.
Art. 409. – Dovada filiaţiei
(1) Filiaţia se dovedeşte prin actul de naştere întocmit în registrul de stare civilă, precum şi cu certificatul de naştere eliberat pe baza acestuia.
Art. 416. – Formele recunoaşterii copilului
(1) Recunoaşterea poate fi făcută prin declaraţie la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, prin înscris autentic sau prin testament.
Art. 424. – Stabilirea paternităţii prin hotărâre judecătorească
Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească.
Art. 425. – Acţiunea în stabilirea paternităţii
(1) Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal.
(2) Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii copilului, în condiţiile legii.
(3) Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată.
Art. 435. – Filiaţia legal stabilită
(1) Atât timp cât o legătură de filiaţie legal stabilită nu a fost contestată în justiţie, nu se poate stabili, pe nicio cale, o altă filiaţie.
Art. 440. – Efectele stabilirii filiaţiei asupra unui proces penal
În cazul infracţiunilor a căror calificare presupune existenţa unui raport de filiaţie care nu este legal stabilit, hotărârea penală nu poate fi pronunţată înainte de rămânerea definitivă a hotărârii civile privitoare la raportul de filiaţie.
Art. 451. – Adopţia. Dispoziţii generale.
Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.
Art. 470. – Efectele adopţiei asupra rudeniei
(1) Prin adopţie se stabilesc filiaţia dintre adoptat şi cel care adoptă, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.
(2) Raporturile de rudenie încetează între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte.
(3) Când adoptator este soţul părintelui firesc sau adoptiv, legăturile de rudenie ale adoptatului încetează numai în raport cu părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul.
Codul de procedură penală
Art. 52. – Chestiunile prealabile
(1) Instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă soluţionării cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe, cu excepţia situaţiilor în care competenţa de soluţionare nu aparţine organelor judiciare.
(2) Chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune.
Art. 97. – Proba şi mijloacele de probă
(1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.
Codul de procedură civilă
Art. 92. – Participarea Ministerului Public în procesul civil. Modalităţi de participare
(1) Procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
X. Punctul de vedere exprimat de către judecătoriiraportori asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, întrucât dispoziţiile legale sunt clare, fără ambiguităţi.
Pe fondul chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării, judecătorii-raportori au dat următoarea dezlegare problemelor supuse dezbaterii:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 377 din Codul penal, prin raportare la art. 177 alin. (2) din Codul penal, pentru determinarea subiecţilor infracţiunii de incest, stabilirea calităţii de rude biologice în linie directă sau între fraţi şi surori, în cazul în care subiect al infracţiunii este o persoană adoptată, poate avea loc în condiţiile art. 52 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală independent de dispoziţiile art. 440 şi art. 470 alin. (2) din Codul civil.
Pentru determinarea subiecţilor infracţiunii de incest prevăzută de art. 377 din Codul penal, în cazul în care unul dintre aceştia este adoptat, nu se impune stabilirea în prealabil a unui raport juridic civil de rude în linie directă sau fraţi şi surori potrivit art. 409 din Codul civil raportat la art. 416 din Codul civil sau art. 424 din Codul civil, după caz, acest aspect putând fi stabilit în absenţa actelor de stare civilă şi a unei acţiuni civile cu acest obiect, în cadrul procesului penal pendinte potrivit mijloacelor de probă prevăzute de art. 97 alin. (1) din Codul de procedură penală prin raportare la art. 52 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală.
Efectele legăturii de rudenie biologică stabilite într-un proces civil sau chiar în procesul penal pendinte ulterior comiterii faptei de incest retroactivează până la momentul naşterii copilului.
XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
XI.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării
Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curţilor de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
Faţă de cele arătate rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea în baza dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.
În speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflată în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori fiind învestită în Dosarul nr. 2.796/218/2019 cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei împotriva Sentinţei penale nr. 66/2020 din 19 iunie 2020 pronunţate de Judecătoria Carei, inculpaţii K.I. şi P.B. fiind trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de incest, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 377 din Codul penal, hotărârea ce urmează a fi pronunţată fiind definitivă.
Totodată, este îndeplinită cerinţa ca problema de drept să fie nouă şi asupra chestiunii de drept să nu se fi pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, în contextul în care nu există sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sau a unui recurs în interesul legii, pe rol sau soluţionate, care să privească interpretarea dispoziţiilor legale enunţate în cuprinsul întrebărilor adresate de instanţa de trimitere.
De asemenea, rezolvarea dată chestiunii de drept ce face obiectul trimiterii preliminare este susceptibilă a avea consecinţe juridice directe asupra modului de soluţionare a fondului cauzei, problema de drept supusă dezbaterii fundamentând soluţia primei instanţe privind achitarea inculpaţilor şi formează obiectul căii de atac exercitate de către Ministerul Public şi reprezintă o reală problemă de drept din perspectiva corelării dispoziţiilor art. 470 din Codul civil şi art. 440 din Codul civil, raportat la art. 409, art. 416 sau art. 424 din Codul civil, cu prevederile art. 377 din Codul penal, prin raportare la art. 52 din Codul de procedură penală şi art. 177 alin. (2) din Codul penal.
Prin urmare, în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept supuse dezbaterilor.
XI.2. Privitor la fondul chestiunilor de drept
Art. 377 din Codul penal, referitor la infracţiunea de incest, statuează că raportul sexual consimţit, săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.
Noţiunea de rudenie (la care face trimitere textul anterior citat) este definită de Codul civil, la art. 405, potrivit căruia:
(1) Rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
(2) Rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege.
După cum se poate observa la o analiză sumară a textului art. 377 din Codul penal, referirea la sintagma rude în linie directă este similară celei de rude în linie dreaptă din art. 406 alin. (1) din Codul civil, adică legătura care se stabileşte în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă persoană şi poate fi ascendentă sau descendentă. Pe de altă parte, sintagma „fraţi şi surori” din cuprinsul art. 377 din Codul penal este explicată de art. 406 alin. (2) din Codul civil, prin prisma faptului că aceste persoane au un ascendent comun.
În afară de dispoziţiile anterior menţionate, referirea la cuvântul rude în Codul penal este făcută de legiuitor în art. 177, care are următorul conţinut:
(1) Prin membru de familie se înţelege:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
b) soţul;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.
(2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti.
Ca atare, din perspectiva protejării prin mijloace de drept penal a valorilor sociale, art. 177 alin. (2) din Codul penal stabileşte că rudenia civilă (realitatea juridică, decurgând din acte juridice, iar nu biologice) nu poate „anula” rudenia firească (realitatea biologică, decurgând evident din realităţi naturale/biologice).
Obiectul juridic generic al infracţiunii de incest constă în relaţiile sociale referitoare la convieţuirea socială, însă,