ERDTMANN v. GERMANY - [Romanian Translation] legal summary by Teodor Papuc

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Teodor Papuc în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by Teodor Papuc for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées par Teodor Papuc à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Erdtmann v. Germania (dec.)

-

56328/10

Decizia din 5.1.2016

[Secția a V-a]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de exprimare

Condamnarea unui jurnalist pentru aducerea unei arme la bordul unei aeronave, în vederea expunerii defectelor de securitate:

inadmisibilă

În fapt

– După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 care au avut loc în New York, reclamantul, un reporter de televiziune, a cercetat efectivitatea controalelor de securitate la patru aeroporturi germane și a făcut un documentar de televiziune privind investigația și constatările sale. Cu un briceag ascuns în bagajul său de mână, acesta a intrat în aeroporturi, a trecut de controalele de securitate și s-a îmbarcat în patru avioane, zburând dintr-un oraș în altul. Înregistrările cu o cameră ascunsă, care prezentau controalele de securitate, au fost incluse în documentarul de televiziune. În 2002, reportajul a fost transmis de un canal privat de televiziune, iar ulterior a fost utilizat ca material video pentru practica personalului de securitate. În 2003, reclamantul a fost condamnat pentru aducerea unei arme la bordul unei aeronave.

În drept

– Articolul 10: Condamnarea reclamantului nu l-a împiedicat nici pe el, nici pe canalul de televiziune, să creeze sau să transmită pe post documentarul, și nici nu a vizat transmisiunea programului ca atare. Totuși, de vreme ce condamnarea a reprezentat o consecință a conduitei reclamantului ca jurnalist, ea putea fi considerată ca o ingerință în libertatea sa de exprimare. În acest sens, Curtea a reamintit că, în conformitate cu principiile jurnalismului responsabil, jurnaliștii nu pot pretinde la o imunitate exclusivă față de răspunderea penală din simplul motiv că infracțiunea în discuție este comisă în timpul exercitării funcțiilor lor de jurnaliști.

Atunci când a analizat caracterul necesar al ingerinței, Curtea a observat că condamnarea reclamantului nu privea transmisiunea reportajului sau înregistrarea video a controalelor de securitate cu o cameră ascunsă sau, prin urmare, activitatea sa jurnalistică ca atare. Ea nu s-a bazat pe restricțiile specifice presei, iar reclamantul nu a fost amendat pentru încălcarea obligațiilor și a responsabilităților sale jurnalistice.

În schimb, acesta a fost condamnat pentru aducerea unei arme la bordul unei aeronave, dată fiind interdicția generală care făcea parte din legea penală obișnuită și care nu pretindea dovedirea unei intenții de a utiliza arma sau că arma prezenta un pericol concret. Mai mult, tribunalele naționale au analizat rolul reclamantului de jurnalist, libertatea sa jurnalistică și protecția pe care i-o garantează libertatea de exprimare, dar au constatat că aceste elemente nu puteau justifica sau scuza conduita sa. În opinia lor, reclamantul putea dezvălui defectele de securitate de la aeroport fără să comită o infracțiune, de exemplu prin debarasarea de briceag după trecerea controalelor de securitate. Mai mult, având în vedere în special cercetarea sa anterioară a punctelor de control de la aeroport, el trebuia să fi cunoscut că acțiunile sale încălcau legea penală. Referitor la natura și la severitatea sancțiunii, tribunalele naționale au avut în vedere că reportajul reclamantului a sporit securitatea aeroporturilor, că acesta era un jurnalist care efectuase un reportaj despre o chestiune de interes public general și că briceagul fusese ținut în siguranță și că nu a reprezentat un pericol concret pentru alți pasageri. Prin urmare, reclamantul a fost sancționat cu o amendă de 15 rate zilnice convertite într-un avertisment cu o amendă suspendată, care constituia cea mai blândă sancțiune posibilă din dreptul național. În consecință, sancțiunea nu putea descuraja presa să investigheze sau să exprime o opinie privind temele care făceau parte din dezbaterea publică.

Condamnarea reclamantului nu a părut să fie disproporționată și, așadar, nu a reprezentat o restricție nejustificată a exercițiului dreptului său la libertatea de exprimare. Prin urmare, nu a existat aparența unei încălcări a articolului 10 din Convenție.

Concluzie

: inadmisibilă (nefondată în mod manifest).

(A se vedea și

Pentikäinen v. Finlanda

[MC],

11882/10

, 20

octombrie 2015,

Nota informativă

189

;

Axel Springer AG v.

Germania

[MC],

39954/08

, 7

februarie 2012,

Nota informativă

149

; și

Stoll v.

Elveția

[MC],

69698/01

, 10

decembrie 2007,

Nota informativă

103

)