BOŠKOSKI v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"

Primă secțiune DECIZIE nr. 24683/15 Sclav BOŠKOSKI împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 15 noiembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Linos-Alexandre Sicilianos, Aleš Pejchal, judecători și Renata Degener, grefier adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 13 mai 2015, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 13 mai 2016, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTS ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Slave Boškoski, este un cetățean macedonean, născut în 1967 și locuiește în Gostivar. Guvernul macedonean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl K. Bogdanov. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurilor civile. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii civile și s-a bazat pe art. 6 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 13 mai 2016, Guvernul a informat Curții că doresc să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „În această situație, Guvernul dorește să exprese, printr-o declarație unilaterală, recunoașterea acesteia că, în circumstanțele speciale ale prezentului caz, nu a îndeplinit cerințele drepturilor reclamanților protejate de art. 6 § 1 din Convenția privind durata procedurii. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească Sclavului reclamant Boškoski o sumă de 900 EUR (nouă sute de euro). În opinia sa, această sumă ar constitui o redresare adecvată și o compensare suficientă pentru încălcarea articolului 6 § 1 de faptul că procedura a durat în mod razonabil și, prin urmare, o sumă rezonabilă în ceea ce privește cuantitatea în acest caz, având în vedere jurisprudența Curții. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Această sumă va fi plătită contului personal al reclamantului în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție... Având în vedere cele de mai sus și în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, guvernul, având în vedere termenii prezentei declarații, ar dori să sugereze că circumstanțele prezentei cauze permit Curții să ajungă la concluzia că, din „alte motive”, nu mai este justificat continuarea examinării cererii. În plus, nu există motive de caracter general, astfel cum sunt definite la art. 37 § 1 în amendă, care ar necesita examinarea în continuare a cazului în temeiul acestei dispoziții. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să excludă cererea din lista sa de cazuri.” Prin scrisoarea din 3 mai 2016, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006; Petkovski v. fosta republică iugoslavă a Macedoniei (dec.), nr. 27314/04, 13 noiembrie 2008; și Levkovski și Trpkovska c. fosta republică iugoslavă a Macedoniei (dec.), nr. 48639/14, 26 ianuarie 2016). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Curtea consideră că suma care urmează să fie plătită de guvern ar trebui convertită în denari macedoneni la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 8 decembrie 2016. Renata Degener Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 24683/15

Slave BOŠKOSKI

against the former Yugoslav Republic of Macedonia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 15

November 2016 as a Committee composed of:

Ledi Bianku,

President,

Linos-Alexandre Sicilianos,

Aleš Pejchal,

judges,

and Renata Degener,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 13 May 2015,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 13 May 2016 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Slave Boškoski, is a Macedonian national, who was born in 1967 and lives in Gostivar.

The Macedonian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr. K. Bogdanov. The applicant complained under Article 6 of the Convention about the length of civil proceedings.

The application was communicated to the Government

.

THE LAW

The applicant complained about the length of civil proceedings. He relied on Article 6 of the Convention.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 13 May 2016 the Government informed the Court that they wished to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“In this situation the Government would hereby like to express – by a way of unilateral declaration – its acknowledgement that in the special circumstances of the present case, did not fulfil the requirements of the applicants’ rights protected by Article 6 § 1 of the Convention concerning the length of proceedings. Consequently, the Government is prepared to pay to the applicant Slave Boškoski a sum of 900 EUR (nine hundred euros). In its view, this amount would constitute adequate redress and sufficient compensation for the violation of Article 6 § 1 that the proceedings lasted unreasonably long, and thus a reasonable sum as to quantum in the present case in the light of the Court’s case law. This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable. This sum will be payable to the personal account of the applicant within three months from the date of the notification of the Court decision pursuant to Article

37 § 1 (c) of the Convention... In the light of the above and in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention the Government, having in mind the terms of this declaration, would like to suggest that the circumstances of the present case allow the Court to reach the conclusion that for “any other reason” it is no longer justified to continue the examination of the application. Moreover, there are no reasons of a general character, as defined in Article 37 § 1 in fine, which would require the further examination of the case by virtue of that provision. Therefore, the Government invites the Court to strike the application out of its list of cases.”

By a letter of 3 May 2016, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1

(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

(preliminary objections) [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Sp. z o.o. v. Poland

(dec.), no.

11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03, 18

September

2007).

The Court has established in a number of cases, including those brought against the former Yugoslav Republic of Macedonia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006;

Petkovski v.

the former Yugoslav Republic of Macedonia

(dec.), no.

27314/04, 13 November 2008; and

Levkovski and Trpkovska v.

the former Yugoslav Republic of Macedonia

(dec.), no.

48639/14, 26 January 2016).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1

(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

The Court considers that the amount to be paid by the Government should be converted into Macedonian Denars at the rate applicable at the date of payment, and paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 8 December 2016.

Renata Degener

Ledi Bianku

Deputy Registrar

President