Iljina și Sarulienė împotriva Lituaniei

Rezoluția CM/ResDH(2017)7 Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Iljina și Sarulienė împotriva Lituaniei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 18 ianuarie 2017, cu ocazia celei de a 1275-a ședințe a Delegaților miniștrilor) Cerere n Cauza Hotărârea Determinativului la 32293/05 ILJINA ȘI SARULIELIE: 15/03/2011 15/06/2011 Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârea definitivă transmisă de Curte Comitetului în această cauză și încălcarea constatată reamintind obligația statului pârât, în temeiul articolului 46 alineatul (1) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora,

în măsura posibilului de către Restitutio in integrum de măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare care au invitat guvernul din statul pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației respective După examinarea informațiilor furnizate de guvern care indică măsurile adoptate în vederea executării hotărârii judecătorești, inclusiv a informațiilor furnizate în ceea ce privește plata satisfacției echitabile acordate de Curte (a se vedea detaliile din anexă) având în vedere faptul că au fost adoptate toate măsurile impuse prin art. 46 alineatul (1), DECLARĂ că își îndeplinește funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în această cauză și DECIDE în . Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2017) 7 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii pronunțate în cauza Iljina și Sarulienė împotriva Lituaniei Rezumat introductiv al cauzei În ceea ce privește tratamentul degradant (de la violența fizică și psihologică) al recurentelor (mama și fiica sa) efectuate de poliție pe scările clădirii lor, în timp ce poliția încerca în mod inutil să percheziționeze apartamentul vecinului lor în 2004,

și lipsa unei anchete efective în această privință (încălcare materială și procedurală a articolului 3). Plata satisfacției echitabile și măsuri individuale Detalii privind satisfacția echitabilă Prejudiciul material Prejudiciul moral Taxa și cheltuielile de judecată Total 9 000 EUR 525 EUR 525 EUR Plata la 25/08/2011 a doua reclamantă 9 000 EUR 525 EUR A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții în cauza C-75/01 P, ECLI:EU:C:2003:291, punctul 41. În temeiul articolului 217 din Codul de procedură penală, ancheta preliminară care a fost închisă ar fi putut fi redeschisă în special la cererea participanților la procedură. Autoritățile au indicat că recurentele nu au depus, în termenul prevăzut de legislația internă, o cerere de redeschidere a anchetei penale împotriva funcționarilor de poliție implicați.

În plus, autoritățile au remarcat că termenul de prescripție pentru presupusa încălcare a dreptului penal expirase deja. II. Măsuri generale Modificări ale legislației LA În 2007, Codul de procedură penală a fost modificat pentru a prevedea că decizia instanței judecătorești de a suspenda sau de a clasa anchete preliminare poate fi contestată în fața unei instanțe de grad superior. Jurisprudența instanțelor interne confirmă că, în cazurile în care investigațiile penale nu au fost complete și aprofundate, instanța de judecată încalcă deciziile contestate ale procurorului și instanței judecătorești de a suspenda investigația penală și retrimite cauza pentru o nouă anchetă. Dezvoltarea jurisprudenței interne Jurisprudența instanțelor interne a fost, de asemenea, dezvoltată pentru a urmări și aplica principiile stabilite de jurisprudența Curții Europene în ceea ce privește relele tratamente aplicate de poliție.

Astfel, în decizia sa din 23 iunie 2011 privind leziunile corporale suferite de o persoană ca urmare a acțiunilor polițienești și ale Serviciului de securitate de la nivel național în vederea reprimării rezistenței manifestanților în Place de la mail, Curtea Administrativă Supremă din Lituania a formulat principiile generale pe care instanțele de grad inferior trebuie să le respecte în cauze similare. Aceasta a considerat în special că: drepturile la viață și la demnitate umană sunt protejate prin Constituție și Convenție europeană și, prin natura lor, sunt absolute.

atunci când apreciază legalitatea actelor poliției și a forțelor de securitate și atunci când se pronunță asupra răspunderii civile a statului, autoritățile competente trebuie să facă distincție între legalitatea actelor în dreptul civil și dreptul penal și administrativ poliția nu poate recurge la forța fizică și, astfel, poate provoca leziuni corporale în temeiul art. 23-24 din Legea privind activitățile poliției decât în măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea obligațiilor sale oficiale și după ce toate măsurile de convingere sau alte măsuri au fost utilizate fără succes. Forța poate fi utilizată numai împotriva unei anumite persoane. Caracteristicile persoanei împotriva căreia este îndreptată astfel forța trebuie luate în considerare trebuie să fie la latitudinea statului de a dovedi că utilizarea forței era legală, rezonabilă și proporțională cu argumentele convingătoare trebuie să stabilească că utilizarea forței nu avea nimic excesiv.

În ceea ce privește circumstanțele cauzei, Comisia consideră că, în cazul de față, nu există niciun motiv întemeiat pentru a stabili dacă o măsură constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, în sensul articolului 107 alineatul (1) litera (c) din TFUE. În această cauză, Curtea Administrativă Supremă a stabilit că reclamantul nu părea să fie tratat agresiv sau nu a reprezentat o amenințare la adresa vieții sau a sănătății cuiva, ci a refuzat pur și simplu să se supună unui ordin legal al poliției de a părăsi Piața de Independență și de a rămâne la o anumită distanță care îi fusese indicată. Curtea a concluzionat că rezistența reclamantului nu putea justifica recurgerea la măsuri coercitive precum bilele de cauciuc.

Curtea a constatat în plus că responsabilitatea civilă a la … Publicația și difuzarea Hotărârea Curții Europene de Justiție a fost tradusă și publicată pe site-ul de internet al Ministerului Justiției și transmisă autorităților competente ( Comisarul General al Poliției, Parchetul General și Toate instanțele lituaniene) însoțită de o notă explicativă care atrage atenția asupra problemelor ridicate. III. Concluziile statului pârât Guvernul consideră că nu este necesară nicio altă măsură de natură individuală, că măsurile cu caracter general adoptate vor preveni încălcări similare și că Lituania și-a îndeplinit, prin urmare, obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție.

Résolution CM/ResDH(2017)7 Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme Iljina et Sarulienė contre Lituanie (adoptée par le Comité de Ministres le 18 janvier 2017, lors de la 1275 e réunion des Délégués des Ministres) Requête n o Affaire Arrêt du Définitif le 32293/05

ILJINA ET SARULIENĖ

15/03/2011 15/06/2011 Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour »), Vu l’arrêt définitif transmis par la Cour au Comité dans cette affaire et la violation constatée ; Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire : - de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences, dans la mesure du possible par restitutio in integrum ; et - de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer à l’obligation susmentionnée ; Ayant examiné les informations fourni par le gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter l’arrêt,

y compris les informations fournies en ce qui concerne le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour (voir détails en Annexe) ; S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46, paragraphe 1, ont été adoptées, DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire et DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2017)7 Informations sur les mesures prises pour se conformer à l’arrêt rendu dans l’affaire Iljina et Sarulienė contre Lituanie Résumé introductif de l’affaire L’affaire concerne le traitement dégradant (des violences physiques et psychologiques) aux requérantes (la mère et sa fille) infligé par la police dans l’escalier de leur immeuble, alors que la police tentait vainement de perquisitionner l’appartement de leur voisin en 2004, et l’absence d’enquête effective à cet égard (violation matérielle et procédurale de l’article 3). I. Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles a) Détails de la satisfaction équitable Préjudice matériel Préjudice moral Frais et dépens Total Première requérante - 9 000 EUR 525 EUR 9 525 EUR Payés le 25/08/2011 Seconde requérante - 9 000 EUR 525 EUR 9 525 EUR L’indemnité accordée par la Cour à la seconde requérante a fait l’objet d’une ordonnance de saisie d’un huissier dans l’intérêt d’un créancier privé.

Elle a donc été virée le 25/08/2011 sur le compte bancaire indiqué par l’huissier. b) Mesures individuelles En vertu de l’article 217 du Code de procédure pénale, l’enquête préliminaire qui était close, aurait pu être rouverte notamment à la demande des participants à la procédure. Les autorités ont indiqué que les requérantes n’ont pas exercé, dans le délai prescrit par la législation interne, de demande de réouverture de l’enquête pénale contre les fonctionnaires de police impliqués. En outre, les autorités ont noté que le délai de prescription pour l’infraction pénale alléguée avait déjà expiré. II. Mesures générales Modifications de la législation L’article 214 « Procédure de suspension des enquêtes préliminaires » du Code de procédure pénale a été amendé en 2007 pour prévoir que la décision du juge d’instruction de suspendre ou de classer des enquêtes préliminaires puisse être contestée devant une juridiction de degré supérieur.

La jurisprudence des tribunaux internes confirme que dans les affaires où les enquêtes pénales n’ont pas été complètes et approfondies, la juridiction d’appel casse les décisions contestées prises par le procureur et le juge d’instruction de suspendre l’enquête pénale et renvoie l’affaire pour une nouvelle enquête. Développement de la jurisprudence interne La jurisprudence des tribunaux internes a aussi été développée pour suivre et appliquer les principes établis par la jurisprudence de la Cour européenne en ce qui concerne les mauvais traitements infligés par la police.

Ainsi, dans sa décision du 23 juin 2011 concernant des lésions corporelles subies par une personne en raison des actions des policiers et du Service de sécurité de l’Etat en vue de réprimer la résistance des manifestants sur la Place de l’Indépendance, la Cour administrative suprême de Lituanie a formulé les principes généraux auxquels les juridictions de degré inférieur doivent se conformer dans des affaires similaires.

Elle a notamment estimé ceci : - les droits à la vie et à la dignité humaine sont protégés par la Constitution et la Convention européenne et sont par essence de nature absolue ; - lorsqu’elles apprécient la légalité des actes de la police et des forces de sécurité et lorsqu’elles se prononcent sur la responsabilité civile de l’Etat, les autorités compétentes doivent distinguer entre la légalité des actes en droit civil et en droit pénal et administratif ; - la police ne peut recourir à la force physique et provoquer ainsi des lésions corporelles en vertu des articles 23-24 de la loi sur les activités de la police que dans la mesure où cela est nécessaire pour l’exécution de ses obligations officielles et après que toutes les mesures éventuelles de persuasion ou d’autres mesures ont été utilisées sans succès.

La force peut uniquement être utilisée contre une personne donnée. Les caractéristiques de la personne contre laquelle la force est ainsi dirigée doivent être prises en considération ; - il appartient à l’Etat de prouver que le recours à la force était légal, raisonnable et proportionné ; - des arguments convaincants doivent établir que le recours à la force n’avait rien d’excessif ; - l’Etat a l’obligation positive de mener des enquêtes officielles effectives sur les circonstances de l’affaire. Dans cette affaire, la Cour administrative suprême a établi que le requérant ne semblait pas s’être comporté de façon agressive ou n’avait pas représenté de menace pour la vie ou pour la santé d’autrui, mais qu’il avait simplement refusé d’obéir à un ordre légal des policiers de quitter la Place de l’Indépendance et de rester à une certaine distance qui lui avait été indiquée.

La Cour a conclu que la résistance du requérant ne pouvait justifier le recours à des mesures coercitives comme des balles en caoutchouc. Elle a estimé de plus que la responsabilité civile de l’Etat n’était pas écartée par l’absence de condamnation pénale des fonctionnaires de police concernés et elle a accordé au requérant une indemnité de 8 782 euros au titre du préjudice matériel et moral subi. Publication et diffusion L’arrêt de la Cour européenne a été traduit et publié sur le site Internet du ministère de la Justice et transmis aux autorités compétentes (le commissaire général de la police, le parquet général et l’ensemble des juridictions lituaniennes) accompagné d’une note explicative attirant l’attention sur les problèmes soulevés.

III. Conclusions de l’Etat défendeur Le gouvernement estime qu’aucune autre mesure de caractère individuel n’est nécessaire, que les mesures de caractère général adoptées permettront de prévenir des violations similaires et que la Lituanie a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.