Decizianr. 105din04.06.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „[g]aranția personală nu cade sub incidența prezentei secțiuni dacă garantul persoană fizică este membru, asociat, acționar, administrator al debitorului persoană juridică sau are altă posibilitate de a exercita o influență semnificativă asupra debitorului" din articolul 1662 alin. (2) din Codul civil, ridicată de dna avocat Tatiana Dicusar, în interesele dlui Dumitru Covalenco, în dosarul nr. 2-10019/2025, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Natalia Russu de la Judecătoria Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Circumstanțele litigiului principal, așa cum au fost formulate de autorul excepției, pot fi rezumate după cum urmează.

Începând cu 2 mai 2018, BC „Victoriabank" SA (succesoare BC „Banca Comercială Română, Chișinău" SA) în calitate de creditor a încheiat cu debitorul SRL „Inoxplus" mai multe contracte de creditare.

La 30 aprilie 2019,

Prin acte adiționale succesive încheiate în perioada 2019-2023, obligația garantată a fost extinsă progresiv, incluzând în sfera garanției personale linii noi de creditare, precum și majorări ale sumelor creditelor.

În contextul neexecutării obligațiilor contractuale asumate de către debitor și al aflării acestuia în procedură de faliment,

Printr-o hotărâre din 4 aprilie 2025, Judecătoria Chişinău, sediul Râșcani, a admis acţiunea şi a dispus încasarea datoriei din contul fidejusorului.

La 12 mai 2025, dl Dumitru Covalenco a formulat o acțiune împotriva

În cadrul examinării cauzei, dna avocat Tatiana Dicusar a ridicat, în interesele dlui Dumitru Covalenco, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 1662 alin. (2) din Codul civil.

Printr-o încheiere din 28 ianuarie 2026, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor menționate la § 1.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 1107 din 6 iunie 2002, sunt următoarele:

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile contestate instituie un tratament juridic diferențiat între diverse categorii de fidejusori, prin excluderea persoanelor fizice care dețin calitatea de administrator, asociat sau fondator al debitorului de la regimul juridic de protecție aplicabil garantului consumator. În opinia sa, această diferențiere nu se bazează pe un criteriu obiectiv și rezonabil.

De asemenea, autorul excepției susține că norma contestată îi afectează dreptul la cunoașterea drepturilor și obligațiilor, deoarece exclude aplicarea dispozițiilor referitoare la obligațiile precontractuale ale creditorului, fapt care ar lipsi fidejusorul de garanțiile necesare unui consimțământ informat.

Totodată, autorul excepției consideră că prevederile criticate permit ingerințe excesive în dreptul de proprietate, pentru că lipsa obligațiilor de informare și de evaluare a bonității ar putea conduce la afectarea disproporționată a patrimoniului său. De asemenea, autorul excepției susține că norma contestată îi afectează dreptul de acces liber la justiție.

Prin urmare, autorul excepției afirmă că norma contestată încalcă articolele 1 alin. (3), 16, 20, 23, 46 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul civil, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, excepţia este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 1662 alin. (2) din Codul civil. Curtea observă că norma contestată nu a făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză civilă privind constatarea nulității unor clauze contractuale din contractele de acordare a liniei de credit și din acordurile adiționale la contractul de fidejusiune. Având în vedere că prevederile contestate stabilesc regimul juridic aplicabil garanției personale, Curtea admite că instanța de judecată ar putea aplica prevederile contestate la soluționarea cauzei.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca o excepție de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept garantat de Constituție. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului excepției, dacă prevederea contestată reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 28 din 26 februarie 2026, §22).

Autorul excepției susține că norma contestată contravine articolelor 1 alin. (3)

Curtea reiterează că articolul 1 alin. (3) din Constituţie comportă un caracter general şi reprezintă dispoziții fundamentale care stau la baza oricăror reglementări. Această normă nu poate fi invocată de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă (a se vedea HCC nr. 20 din 26 septembrie 2024, § 64; DCC nr. 12 din 2 februarie 2023, § 20).

Referitor la articolele 16 și 23 din Constituție, Curtea reține că acestea nu au o aplicabilitate autonomă. Pentru a deveni incidente, autorul excepției trebuie să demonstreze existența unei ingerințe într-un drept fundamental. Principiul nediscriminării nu constituie o problemă de constituţionalitate atât timp cât nu este afectat un drept garantat de Constituție. Referitor la articolul 54 din Constituţie, Curtea reiterează că acesta îi impune un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Pentru a putea fi aplicat, trebuie să se constate incidenţa unui drept fundamental (a se vedea DCC nr. 53 din 4 mai 2023, § 17).

Referitor la incidenţa articolului 20 din Constituţie, Curtea reţine că acest articol obligă statul să ofere persoanei remedii efective în vederea apărării drepturilor şi a intereselor sale în cazul în care aceasta pretinde că a fost vătămată într-un drept. În prezenta cauză, Curtea nu poate constata lezarea acestui drept, având în vedere că autorul excepţiei a avut posibilitatea să conteste actele juridice civile, iar cauza sa examinându-se, la data pronunţării prezentei decizii, de către instanța judecătorească competentă. Totodată, autorul sesizării nici nu a motivat în ce măsură prevederile contestate afectează norma constituţională menţionată, iar simpla enumerare a unor articole din Constituţie, precum şi citarea unor considerente din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în lipsa unei argumentări proprii nu reprezintă critici veritabile de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.114 din 26 septembrie 2023, § 16; DCC nr. 34 din 5 martie 2026, § 25).

Cu privire la incidența articolului 46 din Constituție, autorul excepției susține că norma contestată îi afectează dreptul de propietate, deoarece nu-i permite să beneficieze de garanțiile speciale în materia fidejusiunii destinate consumatorilor, deși în raportul juridic obligațional el apare exclusiv ca persoană fizică.

Curtea reține că câmpul de aplicare al articolului 46 din Constituție este similar câmpului de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea DCC nr.7 din 20 ianuarie 2022, § 30; DCC nr. 33 din 5 martie 2026, § 28). În acest sens, în cazul în care o persoană privată aduce atingere dreptului la respectarea bunurilor, reglementările juridice trebuie să asigure protecţie suficientă, dar şi căi de atac efective, pentru ca victima unei ingerinţe să-şi poată revendica drepturile încălcate, precum şi să obţină despăgubiri pentru orice prejudiciu suferit (a se vedea

Curtea reține că, deținând competența constituțională corespunzătoare, legislatorul a reglementat în Codul civil statutul juridic al participanților la circuitul civil, temeiurile apariției dreptului de proprietate și modul de exercitare a acestuia, precum și obligațiile contractuale și de altă natură dintre subiectele raporturilor juridice civile (a se vedea articolele 2 și 3 din Cod). În particular, a prevăzut un sistem complex de garanții personale destinat asigurării executării obligațiilor, care include,

Curtea observă că persoana fizică în interesul căreia a fost ridicată excepția cumulează, în raportul juridic de creditare, mai multe poziții (garant al obligației de restituire a creditelor obținute de către debitorul-persoană juridică; asociat unic al debitorului-persoană juridică; administrator al debitorului-persoană juridică) și susține că soluția legislativă contestată îi dezavantajează dreptul de proprietate în calitatea sa de consumator. Curtea nu poate reține afirmația autorului sesizării potrivit căreia articolul 1662 alin. (2) din Codul civil ar restrânge dreptul constituțional la proprietate și ar impune obligații disproporționate consumatorului-persoană fizică în raport cu un creditor profesionist.

Prin norma contestată, legislatorul a exclus de la protecție nu pe oricare consumator-persoană fizică, ci doar pe persoana fizică care exercită o influență semnificativă asupra debitorului-persoană juridică și care se oferă, în mod benevol, să garanteze executarea unei obligații asumate de către un astfel de debitor. Această excludere își are rațiunea în calificarea de către legislator a relațiilor dintre garantul-persoană fizică și debitorul-persoană juridică ca fiind nu doar o legătură de subordonare juridică, dar și o consecință a exercițiului dreptului său de proprietate, care generează prezumția că, la asumarea de garanții, persoana fizică are cunoștință despre toate obligațiile pe care le garantează și despre dinamica lor în procesul de executare a obligațiilor.

De asemenea, Curtea observă că la excluderea garantului-persoană fizică de la regimul special de protecție, legislatorul s-a bazat pe un criteriu obiectiv și rezonabil. Un astfel de garant nu se află în poziția tipică a consumatorului aflat într-o situație de vulnerabilitate informațională și contractuală, pentru că în raporturile sale cu debitorul, el dispune de un grad sporit de acces la informațiile relevante și de posibilitatea de control sau influențare a deciziilor acestuia, fapt care îl diferențiază în mod substanțial de garantul terț, străin de structura și activitatea debitorului.

În acest sens, norma contestată realizează o distincție între, pe de o parte, garanții consumatori care acționează în calitate de terți față de structura internă a debitorului și, pe de altă parte, garanții care, în virtutea anumitor factori, exercită asupra debitorului o influență semnificativă prin impunerea voinței la încheierea și executarea actelor juridice, la exercitarea dreptului de proprietate și, în general, la desfășurarea afacerilor în scopul obținerii unui profit. În acest sens, Curtea reiterează că tratamentul diferențiat este admisibil în măsura în care se bazează pe un criteriu obiectiv și rezonabil (HCC nr. 2 din 27 ianuarie 2026, § 48), iar acest criteriu îl constituie nivelul de acces la informație și gradul de control exercitat asupra debitorului persoană juridică.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat dacă o persoană fizică care garantează obligațiile unei societăți comerciale poate avea calitatea de consumator în sensul Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. În rezultat, a stabilit că prevederile Directivei 93/13 pot fi aplicate unui contract de fidejusiune sau de garanție încheiat de o persoană fizică pentru garantarea obligațiilor unei societăți comerciale numai dacă acea persoană fizică a acționat în scopuri care nu intră în cadrul activității sale profesionale și nu are un raport de natură funcțională cu societatea menționată (a se vedea hotărârea

).

În aceste condiții, Curtea reține că această calificare a subiectelor de drept în funcție de poziția lor în raportul juridic reflectă o opțiune legislativă care se circumscrie marjei discreționare a Parlamentului în materie economică și socială, recunoscută și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul altor state. În acest sens, aceasta a reținut că statele dispun de o marjă largă de apreciere în stabilirea unor categorii juridice distincte, atât timp cât diferențierea urmărește un scop legitim și nu este arbitrară (a se vedea

Curtea menționează că, în concepția legislatorului, excluderea persoanei fizice de la garanțiile speciale nu o lipsesc de protecția juridică oferită de normele generale ale dreptului civil, inclusiv de cele referitoare la buna-credință (articolul 10 din Codul civil), validitatea consimțământului (articolul 312 din Codul civil) și mecanismele de protecție a patrimoniului fidejusorului, între care se numără cerința formei contractului (articolul 1634 din Codul civil), regimul juridic al convențiilor ulterioare dintre creditor și debitor și limitele obligației garantate (articolele 1637 alin. (3) și 1639 din Codul civil), dreptul fidejusorului de a invoca excepțiile debitorului (articolul 1638 din Codul civil), precum și de a face uz de mecanismele de eliberare a fidejusorului (articolul 1646 din Codul civil).

Mai mult, Curtea observă că, după cum rezultă din sesizare, fidejusiunea a luat naştere prin acordul părţilor (a se vedea supra § 5). În acest sens, Curtea subliniază că, în virtutea principiului libertății contractuale, părțile dispun de o marjă largă de apreciere în configurarea raporturilor juridice. Prin urmare, odată ce garantul a acceptat în mod voluntar condițiile fidejusiunii, în afara cadrului special de protecție rezervat consumatorilor, clauzele contractuale astfel convenite dobândesc forță obligatorie pentru părți și implică asumarea consecințelor juridice aferente, iar criticile formulate denotă, de fapt, nemulțumirea față de opțiunea legislativă de delimitare a domeniului de aplicare a normei. În lipsa garanției oferite de persoana fizică, creditorul profesionist ar fi întreprins alte măsuri de protecție a propriului interes. Astfel, Curtea nu poate califica aceste prevederi ca ingerinţe nejustificate în dreptul de proprietate al fidejusorului, încheierea contractului fiind un pas consensual şi asumat (a se vedea DCC nr. 34 din 5 martie 2026, § 29). Prin urmare, Curtea reține că articolul 46 din Constituție nu este incident.

Deoarece nu a fost demonstrată incidența unui drept fundamental garantat de Constituţie, Curtea notează că nici articolele 16, 23 şi 54 din Constituţie nu se fac incidente.

Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că sesizarea privind excepția de neconstituţionalitate în discuţie nu întrunește condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.