Decizianr. 103din04.06.2026

La originea cauzei se află sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate a articolului 265 alin. (2) din Codul de procedură penală, ridicate de domnul Vasile Celac, parte în dosarele nr. 10-35/2025 și nr. 10-48/2025, aflate pe rolul Judecătoriei Hîncești, sediul central.

Sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate au fost trimise la Curtea Constituțională de doamna Valentina Suruceanu, judecător de instrucție de la Judecătoria Hâncești, sediul central, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a dispus, pe baza punctului 18 din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională, conexarea lor într-un singur dosar, căruia i-a atribuit numărul 247g/2025.

La 19 octombrie 2024, dl Vasile Celac a formulat o plângere împotriva acțiunilor și actelor pretins ilegale ale organului care exercită activitatea specială de investigații din cadrul Centrului Național Anticorupție, în fața judecătorului de instrucție, pe baza articolului 313 din Codul de procedură penală. Plângerea a fost respinsă printr-o încheiere din 6 ianuarie 2025.

La 8 august 2025, dl Vasile Celac a depus o plângere la Procuratura municipiului Chișinău prin care a solicitat începerea urmăririi penale în privința magistratului care a respins plângerea din 19 octombrie 2024 pentru că ar fi comis infracțiunea prevăzută de articolul 307 alin. (1) din Codul penal (

La 28 august 2025, dl Vasile Celac a formulat o contestație pe baza articolului 299

La 22 septembrie 2025, dl Vasile Celac a contestat ordonanţa procurorului ierarhic superior, în fața judecătorului de instrucție, pe baza articolului 313 din Codul de procedură penală.

În procesul examinării cauzei, dl Vasile Celac a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 265 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Printr-o încheiere din 7 noiembrie 2025, judecătorul cazului a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

La 18 august 2025, dl Vasile Celac a depus o plângere la Procuratura Hîncești prin care a solicitat începerea urmăririi penale în privința unui magistrat care ar fi comis infracțiunea prevăzută de articolul 307 alin. (1) din Codul penal (

La 5 septembrie 2025, dl Vasile Celac a formulat o contestație pe baza articolului 299

La 24 septembrie 2025, dl Vasile Celac a contestat ordonanţa procurorului ierarhic superior, pe baza articolului 313 din Codul de procedură penală, în fața judecătorului de instrucție.

În procesul examinării cauzei, domnul Vasile Celac a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 265 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Printr-o încheiere din 7 noiembrie 2025, judecătorul cazului a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Autorul sesizărilor susține că omisiunea legislatorului de a stabili în norma contestată criterii clare și previzibile, pe baza cărora organul de urmărire penală ar putea refuza primirea plângerii sau a denunţului despre pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni, afectează dreptul de acces liber la justiție.

În opinia autorului sesizărilor, prevederile contestate contravin articolelor 16, 20 și 23 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepțiile de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepțiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de domnul Vasile Celac, parte în dosarele nr. 10-48/2025 și nr. 10-35/2025, pendinte la Judecătoria Hâncești. Astfel, excepțiile sunt formulate de subiectul abilitat cu acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie.

Obiectul excepțiilor de neconstituționalitate îl constituie articolul 265 alin. (2) din Codul de procedură penală, sub aspectul omisiunii legislatorului de a stabili în norma contestată criterii clare și previzibile care ar determina organul de urmărire penală să refuze primirea plângerii privind pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni.

Curtea observă că prevederile articolului 265 alin. (2) din Codul de procedură penală au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva altor critici de neconstituționalitate (a se vedea HCC nr. 6 din 19 martie 2019; DCC nr. 192 din 21 decembrie 2023 și DCC nr. 72 din 6 iulie 2023). Această situație nu reprezintă un impediment pentru un control de constituționalitate al prevederilor contestate, din perspectiva unor critici noi (a se vedea DCC nr. 85 din 25 iulie 2024, § 15).

Curtea notează că excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în două cauze în care se examinează plângerile împotriva actelor emise de către procuraturile Chișinău și Hâncești.

În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că omisiunea legislativă poate face obiectul de examinare al Curții dacă prin aceasta este afectat un drept fundamental (a se vedea HCC nr. 23 din 5 august 2021, § 30).

Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizărilor, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 87 din 25 iulie 2024, § 15).

Autorul excepțiilor a susținut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 16 (

În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că articolele 16 și 23 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unei ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr. 73 din 20 iunie 2024, § 23).

Cu privire la incidenţa articolului 20 din Constituţie, autorul sesizărilor susţine că imprevizibilitatea prevederilor contestate afectează dreptul de acces liber la justiție sub aspectul imposibilității persoanei de a stabili situațiile în care organul de urmărire penală poate refuza primirea plângerii privind comiterea unei infracțiuni.

Curtea observă că organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvârşirea sau pregătirea pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul penal prin: (i) plângere; (ii) denunţ; (iii) autodenunţ (a se vedea articolul 262 alin. (1) din Codul de procedură penală). Articolul 263 din Codul de procedură penală stabilește condițiile aplicabile actului de sesizare a organului de urmărire penală.

Codul de procedură penală stabilește că organul de urmărire penală este obligat să primească plângerile sau denunțurile referitoare la infracțiunile săvârșite, pregătite sau în curs de pregătire chiar și în cazul în care cauza nu este de competența lui. Plângerea sau denunțul se înregistrează în Registrul de evidență a sesizărilor cu privire la infracțiuni (a se vedea articolul 265 alin. (1) din Cod).

Refuzul organului de urmărire penală de a primi plângerea sau denunţul privind pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni poate fi contestat de către persoana care a depus plângerea sau denunțul, conform procedurii stabilite de articolele 298 și, respectiv, 299

De asemenea, în cazul în care persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plângerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns de la procuror la plângerea sa în termenul prevăzut de lege, articolul 313 din Codul de procedură penală le permite persoanelor afectate să formuleze o plângere în faţa judecătorului de instrucţie. La rândul său, judecătorul de instrucţie are competenţa deplină de a verifica legalitatea acţiunilor şi a actelor procurorului şi de a-l obliga să lichideze încălcările depistate ale drepturilor şi libertăţilor persoanei care a formulat plângerea.

Prin urmare, Curtea notează că din Constituție nu rezultă obligația Parlamentului de a institui o listă exhaustivă a motivelor care ar determina refuzul organului de urmărire penală de a primi sesizările referitoare la infracțiunile săvârșite, pregătite sau în curs de pregătire. Exigențele de claritate și previzibilitate sunt satisfăcute prin interpretarea sistemică a articolelor 262, 263, 265, 298, 299¹ și 313 din Codul de procedură penală.

De altfel, o asemenea enumerare ar putea să nu acopere toate situațiile în care, în mod justificat, organul de urmărire penală ar putea refuza primirea plângerilor sau denunțurilor referitoare la infracțiunile săvârșite, pregătite sau în curs de pregătire. Evaluarea motivelor pentru un eventual refuz se face în limitele legii, ținând cont de circumstanțele concrete. În jurisprudența sa Curtea a stabilit că o lege poate îndeplini totuşi condiţia previzibilităţii chiar dacă persoana în cauză trebuie să recurgă la o consiliere juridică adecvată sau prin interpretarea acesteia de către instanţe, pentru a evalua, într-o măsură rezonabilă, consecinţele pe care le poate avea o anumită acţiune (a se vedea HCC nr. 31 din 23 septembrie 2021, § 69).

Aşadar, Curtea constată că prevederile în discuţie conţin suficiente repere obiective pentru a fi considerate clare şi previzibile în partea referitoare la condițiile în care organul de urmărire penală sau procurorul poate să refuze primirea plângerii sau a denunţului privind pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni. Prin urmare, Curtea reţine că problema abordată de autorul sesizării nu reclamă o problemă de constituţionalitate din perspectiva articolelor 20 şi 23 din Constituţie, ci o problemă de interpretare şi de aplicare a legii. Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.83 din 17 iunie 2022, § 29).

Pentru că nu s-a demonstrat incidenţa unui drept fundamental prevăzut de Constituţie, Curtea notează că nici articolele 16 și 23 din Constituţie nu sunt incidente.

Astfel, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.