Decizianr. 90din21.05.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor Codului de executare, după cum urmează:

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecătoare Tatiana Sîrcu de la Judecătoria Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Circumstanțele litigiului principal, așa cum au fost formulate de autorul excepției, pot fi rezumate după cum urmează.

Prin hotărârile judecătorești din 31 mai 2018 și 7 februarie 2019 s-a dispus încasarea unor sume bănești de la debitorul Denis Solonenco în beneficiul creditorului Mihail Șontea.

Titlurile executorii emise în baza hotărârilor menționate

Prin încheierea din 5 februarie 2024, dl Oleg Ungureanu, executor judecătoresc, a decis suspendarea procedurii de executare până la succesiunea în drepturi a moștenitorilor debitorului.

Prin încheierea din 2 aprilie 2025, Judecătoria Chișinău a recunoscut-o pe dna Anna Solonenco în calitate de succesor în drepturi al dlui Denis Solonenco.

La 14 august 2025, dl Oleg Ungureanu a emis o încheiere prin care, între altele, a dispus încasarea de la dna Anna Solonenco în contul creditorului, dl Mihail Șontea, a dobânzii de întârziere pentru executarea tardivă a obligațiilor ce derivă din hotărârile judecătorești menționate la § 4.

La 22 august 2025, dna Anna Solonenco a contestat încheierea executorului judecătoresc din 14 august 2025, solicitând anularea acesteia.

La 3 septembrie 2025, dl avocat Radu Dumneanu a ridicat, în interesele dnei Anna Solonenco, excepția de neconstituționalitate a articolelor 24 alin. (1) teza a II-a, 84 alin. (4) și 163 alin. (1) teza întâi din Codul de executare.

Printr-o încheiere din 3 noiembrie 2025, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr. 443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Autorul excepției menționează că dispozițiile articolelor 24 alin. (1) teza a II-a și 84 alin. (4) din Codul de executare permit menținerea sechestrului asupra bunurilor după ce debitorul și-a onorat obligațiile stabilite în documentul executoriu, precum și calcularea dobânzii de întârziere pentru perioada în care debitorul contestă în judecată acțiunile și/sau încheierile executorului judecătoresc.

Autorul notează că prevederile articolului 163 alin. (1) teza întâi din Codul de executare creează o barieră procedurală nejustificată în raport cu reclamantul, deoarece îl obligă să formuleze reclamații împotriva creditorului sau debitorului pentru a contesta acțiunile ilegale ale executorului judecătoresc. Autorul consideră că executorul judecătoresc nu ar trebui să aibă calitatea de intervenient accesoriu în proces, ci de pârât, de vreme ce obiectul litigiului principal îl constituie actele de executare ilegale emise de acesta. În acest sens, autorul menționează că prevederile criticate împiedică angajarea răspunderii executorului judecătoresc, deși acesta este împuternicit să exercite atribuții de interes public. Astfel, autorul susține că normele contestate nu respectă exigențele constituționale ale dreptului la un proces echitabil și ale principiului previzibilității legii.

În concluzie, autorul excepției afirmă că dispozițiile contestate sunt contrare articolelor 1, 20, 23, 26, 46, 53, 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de executare, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, Curtea constată că excepția este formulată de către subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectele excepției de neconstituționalitate sunt articolele 24 alin. (1) teza a II-a, 84 alin. (4) și 163 alin. (1) teza întâi din Codul de executare. În acest sens, Curtea reține că articolele 24 alin. (1) și 84 alin. (4) din Codul de executare au fost anterior obiecte ale controlului de constituționalitate, din perspectiva altor critici, fiind pronunțată Decizia nr. 65 din 15 iunie 2020. Articolul 163 alin. (1) teza întâi din Codul de executare nu a constituit anterior obiect al controlului de constituționalitate din perspectiva criticilor avansate de autor.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză civilă în care se examinează o cerere de contestare a acțiunilor executorului judecătoresc în contextul executării unui document executoriu. De asemenea, în fața instanței de drept comun se contestă încheierea executorului judecătoresc privind calcularea și perceperea dobânzii de întârziere rezultate din executarea tardivă a obligațiilor ce derivă din documentul executoriu. Prin urmare, Curtea admite că instanța ar putea avea în vedere prevederile contestate la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este aplicabilitatea unui drept constituțional. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 33 din 19 martie 2020, § 19; DCC nr. 35 din 23 martie 2020, § 18).

Autorul excepției susține că normele contestate contravin articolelor 1 alin. (3) (

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 1 alin. (3) din Constituție, care se referă la principiul preeminenței dreptului, Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că acest articol are un caracter general, constituie un imperativ care stă la baza oricăror reglementări, nu poate reprezenta un reper individual şi separat şi poate fi invocat, de regulă, dacă se constată aplicabilitatea sa împreună cu alte dispoziții din Constituţie (a se vedea DCC nr. 17 din 21 martie 2024, § 23; DCC nr. 26 din 2 aprilie 2024, § 23).

În jurisprudența sa, Curtea a notat că articolele 23 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituție, Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (HCC nr. 7 din 10 iunie 2025, § 68).

Prin raportare la articolele 20 și 23 din Constituție, autorul sesizării susține că interpretarea și aplicarea dispozițiilor contestate din articolele 24 alin. (1) și 84 alin. (4) din Codul de executare conduc la o situație inechitabilă, imprevizibilă și contrară dreptului la un proces echitabil pentru debitor, deoarece ar permite calculul dobânzilor de întârziere și pentru perioadele de timp necesare debitorului de a contesta acțiunile ilegale ale executorului sau ale creditorului.

Curtea reiterează că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces", în sensul articolelor 20 din Constituție și 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care trebuie să se efectueze într-un termen rezonabil (HCC nr. 5 din 3 martie 2022, § 86; DCC nr. 87 din 17 iulie 2025, § 24). În acest sens, accesul la justiție semnifică nu doar posibilitatea juridică efectivă de a te adresa unui organ de plină jurisdicție pentru soluționarea unei contestații şi obținerea unei satisfacții, ci şi dreptul de a cere executarea hotărârii obținute. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (a se vedea

Având în vedere cele menționate, precum și sensul coroborat al prevederilor contestate referitor la dobânda calculată de executorul judecătoresc pentru perioada de întârziere a executării obligației, inclusiv pentru durata suspendării procedurii de executare, Curtea nu poate reține aspecte de natură să afecteze dreptul de acces liber la justiție, garantat de articolul 20 din Constituţie de sine stătător, precum și în coroborare cu articolul 23 din Constituție.

Prin raportare la articolele 20, 26 și 53 din Constituție, autorul excepției menționează că textul contestat din articolul 163 alin. (1) din Codul de executare împiedică angajarea răspunderii executorului judecătoresc, precum și îi limitează dreptul de a-și exercita apărarea împotriva actelor executorului judecătoresc, având în vedere că acesta poate avea, în proces, doar calitatea procesuală de intervenient accesoriu.

Curtea nu poate reține alegațiile autorului referitoare la imposibilitatea contestării actelor de executare adoptate ilegal de către un executor judiciar, din următoarele considerente. Potrivit articolului 120 din Constituție, „este obligatorie respectarea [...] hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești". În dezvoltarea acestei dispoziții, legislatorul a reglementat executarea silită și a stabilit că aceasta reprezintă un ansamblu de măsuri prin care creditorul realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu concursul organelor de stat abilitate, drepturile sale, recunoscute printr-un document executoriu, dacă debitorul nu-şi îndeplinește benevol obligațiile (a se vedea articolul 10 alin. (1) din Codul de executare). Așadar, executorul judecătoresc este unica persoană autorizată să efectueze executarea silită a documentelor executorii.

În jurisprudența sa, Curtea a constatat că executorii judecătorești acționează în interesul unei bune administrări a justiției şi au rolul de a pune în practică hotărârea pronunțată de instanță. Principala activitate a executorului judecătoresc constă în asigurarea executării hotărârilor judecătorești pentru satisfacerea efectivă a pretențiilor reclamantului (HCC nr. 4 din 6 februarie 2014, §§ 72-73). Prin urmare, actele adoptate în procedura de executare silită nu urmăresc realizarea unui interes propriu al executorului judecătoresc.

Curtea nu poate reține nici afirmațiile autorului sesizării potrivit cărora prevederile contestate ar împiedica angajarea răspunderii executorului judecătoresc pentru actele acestuia adoptate în mod ilegal. Contrar acestor alegații, legislatorul a prevăzut că „[a]ctele de executare întocmite de executorul judecătoresc sau acțiunile/inacțiunea acestuia pot fi contestate de către părți şi de alți participanți la procesul de executare, precum şi de terții care consideră că prin actele de executare sau acțiunile/inacțiunea executorului judecătoresc le-a fost încălcat un drept recunoscut de lege" (a se vedea articolul 161 alin. (1) din Cod).

Așadar, părțile în procedura de executare sunt în drept să conteste în instanța de judecată actele emise de executorul judecătoresc. Faptul că unele contestații sunt îndreptate spre o parte a procesului de executare (a se vedea articolul 163 alin. (1) din Codul de executare), iar altele contra executorului judecătoresc (a se vedea articolul 163 alin. (3

Cu privire la incidența articolului 46 din Constituție, autorul sesizării susține că textele contestate din articolele 24 alin. (1) și 84 alin. (4) din Codul de executare permit, pe de o parte, menținerea sechestrului asupra bunurilor, după ce debitorul și-a onorat obligațiile stabilite în documentul executoriu, iar pe de altă parte, calcularea dobânzii de întârziere pentru perioada necesară debitorului în vederea contestării acțiunilor și încheierilor executorului judecătoresc.

Cu referire la primul aspect, Curtea observă că articolele 24 alin. (1) teza a doua și 84 alin. (4) din Codul de executare nu reglementează menținerea sechestrului asupra bunurilor după ce debitorul și-a onorat obligațiile stabilite în documentul executoriu, așa cum afirmă autorul sesizării. Cu referire la al doilea aspect, Curtea reține că legislatorul a prevăzut dobânzi, penalități etc. pentru întârzierea executării obligației ce derivă din documente executorii (articolul 24 din Codul de executare), inclusiv pentru unele perioade de suspendare a procedurii de executare (articolul 84 alin. (4) din Cod), dar și competența executorului judecătoresc de a le calcula.

Deși autorul sesizării nu a adus argumente pertinente care ar demonstra contrarietatea normelor contestate cu dreptul de proprietate garantat de Constituție, Curtea reiterează că executarea hotărârilor judecătorești este parte integrantă a procesului civil, iar stabilirea regulilor de desfășurare a procesului de executare constituie o prerogativă a legislatorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Procedura de executare are sarcina de a contribui la realizarea drepturilor creditorului recunoscute printr-un document executoriu prezentat spre executare în modul stabilit de lege (HCC nr. 4 din 6 februarie 2014, §§ 61-62; HCC nr. 31 din 17 decembrie 2020, § 55), iar încasarea forțată a unor creanțe în baza unei hotărâri judecătorești nu face incident articolul 46 din Constituţie, deoarece litigiul privind dreptul de proprietate a fost soluționat prin hotărârea judecătorească definitivă a cărei executare se pretinde (a se vedea DCC nr. 26 din 26 februarie 2026, § 26).

În subsidiar, Curtea reiterează că aspectele legate de interpretarea şi de aplicarea legii nu țin de competența Curţii Constituționale. Această competență le revine, prin definiție, instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 5 din 23 ianuarie 2025, § 30).

Pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.