Decizianr. 88din21.05.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „[h]otărârea de valorificare a bunurilor afectate cu garanţii se ia numai de creditorii garantaţi, care deţin garanţii reale asupra acestor bunuri" din articolul 57 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl Iurie Scutari, administrator statutar și creditor al SRL „Iurs", în dosarul nr. 2i-50-3/2019, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Alexandru Arhip, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Printr-o hotărâre din 25 ianuarie 2019, Judecătoria Chișinău, sediul central, a intentat procedura accelerată de restructurare în privința

Printr-o hotărâre din 23 aprilie 2019, Judecătoria Chișinău a confirmat planul procedurii accelerate de restructurare și a trecut la procedura realizării planului confirmat în privința

Printr-o hotărâre din 16 martie 2023, Judecătoria Chișinău a dispus revocarea planului procedurii accelerate de restructurare și aplicarea procedurii falimentului în privința

Prin hotărârea adunării creditorilor din 28 august 2023 s-a decis: (i) anularea deciziei administratorului insolvabilității din 22 mai 2020 privind transmiterea în natură a unui bun imobil în contul stingerii creanței creditorului garantat; (ii) obligarea lichidatorului să evalueze bunurile debitorului insolvabil și (iii) obligarea lichidatorului de a organiza valorificarea prin vânzare a bunurilor debitorului insolvabil, inclusiv a celor gajate.

La 8 septembrie 2023, un creditor garantat a contestat hotărârea adunării creditorilor din 28 august 2023 și a solicitat anularea ei. La 19 septembrie 2023, câțiva creditori chirografari au contestat, la rândul lor, hotărârea menționată, solicitând anularea parțială a acesteia.

În procesul de examinare a contestațiilor, la 3 octombrie 2023, dl Iurie Scutari a ridicat excepția de neconstituționalitate a textului „[h]otărârea de valorificare a bunurilor afectate cu garanţii se ia numai de creditorii garantaţi, care deţin garanţii reale asupra acestor bunuri" din articolul 57 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.

Printr-o încheiere din 8 octombrie 2025, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul excepției susține că prevederile contestate sunt imprecise și generează confuzie în aplicarea procedurii de valorificare a bunurilor care alcătuiesc masa debitoare. De asemenea, autorul afirmă că dispozițiile atacate încalcă dreptul de proprietate al creditorilor chirografari.

În opinia autorului, prin atribuirea competenței exclusive a creditorilor garantați de a decide asupra valorificării bunurilor afectate cu garanții, se creează situația în care bunul grevat poate fi valorificat la un preț inferior valorii sale reale potrivit prețului de piață, fapt care conduce la prejudicierea masei debitoare a creditorilor chirografari. Autorul califică această situație ca o formă de îmbogățire nejustificată a creditorului garantat, întrucât acesta ar putea dobândi bunul la un preț inferior valorii efective, fără a acoperi diferența în favoarea celorlalți creditori.

Mai mult, autorul afirmă că excluderea creditorilor chirografari de la deciziile privind bunurile grevate, precum și atunci când valoarea acestora depășește creanța garantată, creează un dezechilibru nejustificat în raport cu creditorii garantați.

Din aceste motive, autorul sesizării afirmă că dispozițiile criticate contravin articolelor 4, 7 și 72 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că excepția este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul „[h]otărârea de valorificare a bunurilor afectate cu garanţii se ia numai de creditorii garantaţi, care deţin garanţii reale asupra acestor bunuri" din articolul 57 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.

Având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul examinării unei contestații care are ca obiect și anularea unei hotărâri a adunării creditorilor, Curtea admite că instanţa ar putea aplica prevederile criticate la soluționarea cauzei.

Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 58 din 6 iunie 2024, § 25).

Autorul sesizării a pretins incidenţa articolelor 4 (

Cu referire la articolele 4 și 7 din Constituție, Curtea a precizat în jurisprudența sa că aceste norme constituționale comportă un caracter general, constituie imperative care stau la baza oricăror reglementări și nu pot constitui repere individuale și separate (a se vedea DCC nr. 53 din 4 mai 2023, § 16; DCC nr. 111 din 12 septembrie 2023, § 14).

Cu referire la incidenţa articolului 72 din Constituţie, Curtea notează că prevederile acestuia stabilesc categoriile de legi adoptate de Parlament, precum și domeniile reglementate prin legile organice și ordinare. Analizând argumentele invocate în excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a demonstrat incidenţa acestui articol.

Referitor la incidența articolului 46 din Constituție, Curtea reține că scopul Legii insolvabilităţii constă în instituirea unei proceduri judiciare colective pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului insolvabil (a se vedea articolul 1). Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a notat că procedura administrării extraordinare a unei societăţi în curs de lichidare urmăreşte asigurarea unei gestiuni echitabile a patrimoniului acestei societăţii, în vederea garantării unei protecţii identice pentru toţi creditorii. Astfel, ingerinţa în cauză urmăreşte scopuri legitime în conformitate cu interesul public, şi anume buna administrare a justiţiei şi protecţia drepturilor terţilor (a se vedea

Curtea observă că autorul sesizării susține, în principal, că prin aplicarea normei contestate creditorii chirografari ar fi înlăturați de la adoptarea hotărârilor referitoare la valorificarea bunurilor grevate cu garanții. Această situație ar conduce la lichidarea acestor bunuri la prețuri diminuate, circumstanță de natură să afecteze dreptul de proprietate al creditorilor negarantați.

Analiza coroborată a normelor relevante sesizării examinate permite Curții să rețină că, având prerogativa constituțională de a reglementa prin lege organică procedura de examinare a cauzelor de insolvabilitate, legislatorul a făcut o disctincție clară între creditorii garantați (a se vedea articolele 2 și 50 din Legea insolvabilității) și creditorii negarantați/chirografari (a se vedea articolele 2 și 42 din Lege) ai persoanei insolvabile. Încadrarea în una din aceste categorii depinde, în fiecare caz, fie de prevederile actului juridic care a dat naștere obligației civile, fie de anumite prevederi legale care prioritizează pe unii creditori (a se vedea, de exemplu, titularii dreptului de gaj, dreptului de retenție, rezerva proprietății, creanțele rezultate din contracte de investire în construcţia locuinţei).

Având în vedere situația invocată de autorul sesizării, Curtea menționează că legislatorul a stabilit că creanțele asigurate prin garanţii reale (

Curtea notează că legislatorul acordă participanților la procesul de insolvabilitate suficiente mecanisme de a-și proteja drepturile și interesele patrimoniale. De exemplu, instanța de insolvabilitate poate anula orice hotărâre a adunării creditorilor, inclusiv a creditorilor garantați, dacă administratorul insolvabilității/lichidatorul sau reprezentantul debitorului insolvabil aduce argumente relevante în susținerea anulării acesteia (a se vedea articolul 59 alin. (1) din Lege). De asemenea, legislatorul a prevăzut posibilitatea unor participanți la proces de a face opoziţie la vânzarea bunului grevat cu garanții. Dacă admite opoziţia, instanţa de judecată, ţinând seama de obiectul acesteia, va modifica ori anula, după caz, metoda, maniera, condiţiile, sarcinile, preţul, locul sau data vânzării bunurilor grevate cu garanţii, informând de îndată administratorul insolvabilităţii/lichidatorul, care este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanţa de insolvabilitate (a se vedea articolul 131 alin. (6) din Lege). În cazul valorificării bunului prin trecerea acestuia în proprietatea creditorului garantat în contul creanţei, în situația în care preţul de piață este mai mare decât valoarea creanţei, creditorul garantat poate prelua bunul numai dacă depune suma de bani care acoperă diferenţa dintre preţ şi valoarea creanţei garantate, inclusiv cheltuielile de validare a creanţelor şi de valorificare a bunului şi remuneraţia administratorului insolvabilităţii/lichidatorului (articolul 131 alin. (10) din Lege). Astfel, Curtea observă că legislatorul a prevăzut garanții care să nu permită abuzul de drept sau eventuala îmbogățire nejustificată a creditorului garantat.

În aceeași ordine de idei, precum și în scopul asigurării echității procedurilor, legislatorul a prevăzut și anumite obligații profesionale ale lichidatorului, printre care și obligația de „a valorifica şi/sau sau a lichida neîntârziat, în condiţii cât mai avantajoase şi în momentul cel mai potrivit, masa debitoare" (articolul 117 alin.(1) din Lege), iar vânzarea bunurilor la licitaţie să fie orientată spre „valorificarea cât mai eficientă a masei debitoare prin toate mijloacele legale disponibile, pentru executarea cât mai deplină a creanţelor [tuturor] creditorilor" (articolul 68 alin. (2) din Legea insolvabilităţii). Mai mult, Curtea în jurisprudența sa a reținut că lichidatorul „[...] trebuie să acţioneze conform nivelului de competenţă şi diligenţă corespunzătoare cunoştinţelor, competenţei şi experienţei pe care le deţine, precum şi celor care se pot aştepta de la un bun administrator" (articolul 187 din Codul civil). Aceste standarde îi impun inclusiv obligația de a organiza licitaţia de vânzare în aşa fel încât despre ea să afle un număr cât mai mare de persoane interesate în cumpărarea bunurilor debitorului (a se vedea, în acest sens, DCC nr. 27 din 26 februarie 2026, §§ 35-36).

Din aceste motive, Curtea ajunge la concluzia că actualul cadru normativ le asigură participanților la procedura de insolvabilitate pârghii procesuale și materiale suficiente pentru protecția drepturilor patrimoniale și, prin urmare, nu afectează dreptul de proprietate garantat de articolul 46 din Constituție.

Pe baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.