Decizianr. 91din21.05.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „persoanele menționate la alin. (1) au obligația de a achita, personal, cheltuielile de judecată, onorariul avocaților" din articolul VI alin. (5) din Legea nr. 365 din 29 decembrie 2022 pentru modificarea unor acte normative, ridicată de dl avocat Alexandru Savva, în interesele dlui Vadim Rotari, în dosarul nr. 2r-1794/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de un complet de judecată format din dnii Serghei Dimitriu, Eleonora Badan-Melnic şi Violeta Gîrleanu, judecători la Curtea de Apel Centru, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Circumstanțele litigiului principal, așa cum au fost formulate de autorul excepției, pot fi rezumate după cum urmează.

În anul 2011, dl Vadim Rotari a fost admis la studii în cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun". La 28 iulie 2011, acesta a încheiat un contract de îndeplinire a serviciului militar pentru perioada studiilor și pentru 5 ani după absolvire, asumându-și, astfel, obligația de a activa în serviciul militar pentru o durată totală de 9 ani.

La data începerii instruirii, Legea nr. 162 din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor, în redactarea în vigoare la 8 iulie 2011, prevedea expres obligația militarilor prin contract de a restitui cheltuielile de instruire suportate din bugetul de stat în cazul neexecutării integrale a termenului de serviciu militar stabilit de lege și de contract.

La 30 octombrie 2018, dl Vadim Rotari a fost trecut în rezervă la inițiativa sa, fără a executa integral termenul de 5 ani de serviciu militar. La 20 mai 2019, acesta a fost angajat în calitate de asistent universitar la Academia „Ștefan cel Mare".

La 11 octombrie 2021, Ministerul Apărării al Republicii Moldova l-a chemat în judecată pe dl Vadim Rotari pentru recuperarea cheltuielilor de instruire.

La 17 februarie 2023 a intrat în vigoare Legea nr. 365 din 29 decembrie 2022 pentru modificarea unor acte normative, care a introdus reglementări noi în materia recuperării cheltuielilor de instruire.

Prin încheierea din 3 iulie 2025, Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă, a admis renunțarea la acțiune de către Ministerul Apărării. Totodată, instanța a respins cererea formulată de dl avocat Alexandru Savva pentru recuperarea cheltuielilor de judecată de la Ministerul Apărării. Potrivit articolului VI alin. (5) din Legea nr. 365 din 29 decembrie 2022 pentru modificarea unor acte normative, instanța l-a obligat pe dl Vadim Rotari să suporte cheltuielile de judecată și onorariul avocatului.

Dl avocat Alexandru Savva a formulat un recurs.

La 25 noiembrie 2025, dl avocat Alexandru Savva a ridicat, în interesele dlui Vadim Rotari, excepţia de neconstituţionalitate a textului „persoanele menționate la alin. (1) au obligația de a achita, personal, cheltuielile de judecată, onorariul avocaților" din articolul VI alin. (5) din Legea nr. 365 din 29 decembrie 2022 pentru modificarea unor acte normative.

Printr-o încheiere din 27 noiembrie 2025, un complet de judecată de la Curtea de Apel Centru, format din dnii judecători Serghei Dimitriu, Eleonora Badan-Melnic şi Violeta Gîrleanu, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 365 din 29 decembrie 2022 pentru modificarea unor acte normative sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:

Autorul excepţiei consideră că norma contestată contravine dreptului de acces liber la justiție, dreptului la apărare și dreptului de proprietate, precum și garanțiilor unui proces echitabil, inclusiv principiului egalității armelor și dreptului la un recurs efectiv, pentru că exclude posibilitatea recuperării cheltuielilor de judecată de la autoritățile publice.

În opinia autorului excepției, această normă limitează competența instanței de judecată de a se pronunța asupra repartizării cheltuielilor de judecată, inclusiv în situațiile când acestea au fost generate de acțiuni sau inacțiuni imputabile autorităților publice, afectându-i astfel drepturile fundamentale.

Potrivit autorului excepției, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 3, 4, 7, 9, 20, 26, 46, 53 și 54 din Constituţie.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr. 365 din 29 decembrie 2022 pentru modificarea unor acte normative, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, excepţia este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „persoanele menționate la alin. (1) au obligația de a achita, personal, cheltuielile de judecată, onorariul avocaților" din articolul VI alin. (5) din Legea nr. 365 din 29 decembrie 2022 pentru modificarea unor acte normative. Curtea observă că norma contestată nu a făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză civilă privind recuperarea cheltuielilor de instruire și care vizează atribuirea cheltuielilor de judecată în cazul renunțării la acest tip de acțiune. Dat fiind faptul că autorul excepției contestă prevederile care reglementează atribuirea cheltuielilor de judecată în această cauză, Curtea admite că instanța de judecată ar putea aplica prevederile în discuție la soluționarea ei.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca o excepție de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor excepției, dacă prevederea contestată reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 155 din 30 octombrie 2025, §18).

Autorul excepției susține că norma contestată contravine articolelor 1 alin. (3)

Curtea a notat în jurisprudenţa sa că articolele 1 alin. (3), 3, 4, 7, 9 din Constituţie comportă un caracter general şi reprezintă imperative care stau la baza oricăror reglementări. Aceste norme nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă. Totodată, cu referire la pretinsa încălcare a articolului 54 din Constituţie, Curtea reiterează că acesta nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale (a se vedea DCC nr. 11 din 29 ianuarie 2026, § 21).

Referitor la incidenţa articolelor 20, 26 și 53 din Constituţie, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a argumentat în ce măsură prevederile contestate afectează dreptul de acces la un tribunal și dreptul la apărare garantate de Constituție. Curtea subliniază că simpla enumerare a unor articole din Constituţie, precum şi citarea unor considerente din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în lipsa unei argumentări proprii, nu reprezintă critici veritabile de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.114 din 26 septembrie 2023, § 16; DCC nr. 34 din 5 martie 2026, § 25).

Cu privire la incidenţa articolului 46 din Constituţie, autorul excepției susține că obligația de a suporta cheltuielile de judecată, precum și lipsa unei posibilități de compensare a acestora, reprezintă o ingerință în dreptul său de proprietate.

Curtea observă că, anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 365 din 29 decembrie 2022, regimul juridic aplicabil absolvenților instituțiilor de învățământ din domeniile militar, al securității și al asigurării ordinii publice era fundamentat pe obligația acestora de a exercita serviciul militar sau special pentru o perioadă de cel puțin 5 ani după absolvire. În cazul neexecutării acestei obligații, absolvenții aveau obligația de a restitui cheltuielile pentru studii suportate din bugetul de stat. Ulterior, prin Legea nr. 365 din 29 decembrie 2022, Parlamentul a instituit o excepție de la acest regim juridic, stabilind că persoanele care, la data intrării în vigoare a legii, sunt reangajate sau angajate într-o instituție ori autoritate publică finanțată din bugetul de stat, într-o funcție ce implică exercitarea serviciului militar sau special, și care au realizat o vechime cumulată de serviciu militar sau special egală sau mai mare de 5 ani după absolvire sunt scutite de obligația de restituire a cheltuielilor pentru studii. Totodată, prin norma contestată, Parlamentul a prevăzut obligația acestor persoane de a suporta cheltuielile de judecată, onorariile avocaților, taxele și spezele procedurii de executare aferente acțiunilor încetate.

Curtea reține că, la momentul inițierii raportului juridic, cadrul normativ aplicabil reglementa atât obligația de executare a serviciului militar conform angajamentului asumat, cât și consecințele juridice ale eliberării din serviciul militar înainte de expirarea termenului stabilit. Astfel, potrivit articolului 35 alin. (11) din Legea nr. 162 din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor, în redactarea în vigoare la 8 iulie 2011, militarii prin contract care nu au îndeplinit o perioadă de cel puțin 5 ani de serviciu militar după absolvirea instituțiilor de învățământ din domeniul militar, inclusiv în cazul eliberării din inițiativă proprie, erau obligați să restituie cheltuielile pentru instruire, în mod proporțional cu perioada efectiv executată. Aceste condiţii erau cunoscute şi consimțite de către beneficiar la semnarea contractului.

În acest sens, Curtea reiterează că libertatea muncii include dreptul persoanei de a-şi alege după propria voinţă munca (profesia, ocupaţia) şi locul muncii, precum şi dreptul de a nu munci, însă nu presupune libertatea de a nu executa obligaţiile asumate la momentul încheierii contractului-tip (privind îndeplinirea serviciului militar) între persoana admisă la studii şi instituția militară reprezentată de comandant şi, implicit, de a nu restitui statului cheltuielile pentru studii (a se vedea DCC nr. 106 din 7 noiembrie 2017, § 23; şi,

În acest context, Curtea observă că scopul legii atacate constă în scutirea de cheltuielile de instruire a persoanelor care au beneficiat de studii sau de formări profesionale cu finanțare publică și care, deși nu au rămas să activeze în serviciul lor, așa cum prevedea cadrul normativ, s-au reangajat într-o instituție publică finanțată din bugetul de stat. Prin atribuirea cheltuielilor de judecată în sarcina beneficiarului scutirii, legislatorul a urmărit realizarea unui echilibru între interesele statului și interesele persoanelor vizate de măsura legislativă. Astfel, pe de o parte, prin Legea nr. 365 din 29 decembrie 2022, s-a instituit un mecanism de exonerare de la obligația restituirii cheltuielilor pentru studii în privința absolvenților instituțiilor de învățământ din domeniile militar, al securității și al asigurării ordinii publice care au realizat o vechime cumulată de serviciu militar sau special de cel puțin 5 ani după absolvire și care sunt reangajați în instituția din care s-au eliberat sau sunt angajați într-o instituție ori autoritate publică finanțată din bugetul de stat, într-o funcție ce implică exercitarea serviciului militar sau special. Pe de altă parte, având în vedere că actele executorului sau ale avocaților reprezintă servicii deja prestate, pentru a compensa scutirea de creanța principală, legea a transferat asupra beneficiarului obligația compensării costurilor asociate procedurii judiciare și de executare legate de neexecutarea creaței anterioare. Astfel, măsura contestată reprezintă un compromis rezonabil între interesele concurente, compromis potrivit căruia statul renunță la creanța pentru studii, iar beneficiarul își asumă costurile procesuale pe care le-a generat procedura judiciară și procedura de executare până la momentul scutirii.

Prin urmare, Curtea nu constată vreo aparență de încălcare a articolului 46 din Constituție.

Totodată, Curtea observă că autorul excepţiei pune în discuţie coroborarea prevederilor contestate cu prevederile Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, care stabileşte la articolul 97 repartizarea cheltuielilor de judecată în cazul renunțării la acțiune. O pretinsă incompatibilitate între două sau mai multe norme infraconstituţionale cuprinse în acte normative distincte sau în acelaşi act normativ nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii, iar rezolvarea ei le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr. 34 din 5 martie 2026, § 32), așa cum stabilește articolul 114 din Constituție.

Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că sesizarea privind excepția de neconstituţionalitate în discuţie nu întrunește condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.