Decizianr. 81din14.05.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 264

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna Svetlana Bîcu, judecător de la Judecătoria Hâncești, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Circumstanțele procesului, așa cum au fost formulate de autorul sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.

Pe rolul Judecătoriei Hâncești se află cauza penală de acuzare a dnei Elena Crețu de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 264

În procesul de examinare a cauzei, dl avocat Ilie Gîlca a ridicat, în interesele dnei Elena Crețu, excepția de neconstituționalitate a articolului 264

Printr-o încheiere din 10 noiembrie 2025, judecătorul cazului a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Regulamentului circulației rutiere, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 357 din 13 mai 2009, sunt următoarele:

Autorul sesizării susține că norma contestată este lipsită de claritate și de previzibilitate, pentru că nu stabilește care ar fi concentrația de alcool în sânge sau în aerul expirat care ar determina răspunderea penală. În opinia sa, această omisiune determină interpretarea extensivă și aplicarea prin analogie a legii penale.

Suplimentar, autorul excepției susține că, prin incriminarea infracțiunii prevăzute la articolul 264¹ alin. (4) din Codul penal, Parlamentul nu a evaluat în mod corespunzător gradul prejudiciabil al acestei conduite antisociale. În opinia sa, conduita incriminată nu prezintă un pericol social suficient de ridicat pentru a justifica intervenția legii penale.

Totodată, autorul sesizării menționează că în cazul infracțiunii prevăzute de articolul 264

Autorul sesizării precizează că norma contestată a fost introdusă în Codul penal prin Legea nr. 136/2024, fără a fi însoțită de o motivare corespunzătoare.

În opinia autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 20, 22, 23, 26, 54, 73 și 74 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, excepţia este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie.

Obiectul excepției de neconstituționalitate este articolul 264

Curtea a reţinut că omisiunea legislativă poate constitui obiect de examinare al Curţii Constituţionale dacă această omisiune afectează un drept fundamental (a se vedea HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 35).

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care persoana este acuzată de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 264

Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autoarei sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 87 din 25 iulie 2024, § 15).

Autorul excepției susține că prevederile contestate sunt contrare articolelor

Referitor la incidența articolelor 73 și 74 din Constituție Curtea observă că autorul sesizării nu a prezentat argumente care să demonstreze vicierea procedurii legislative.

Curtea a subliniat anterior că articolul 54 din Constituţie nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unei ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr. 73 din 20 iunie 2024, § 23; DCC nr. 30 din 27 februarie 2025, § 26).

Cu referire la articolele 20 și 26 din Constituție, Curtea observă că autorul excepţiei nu a adus argumente pertinente care să justifice că prevederile contestate constituie o ingerinţă în dreptul de acces liber la justiție și dreptul la apărare, ca parte a unui proces echitabil. În situaţii similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr. 34 din 22 martie 2022, § 27).

Referitor la incidența articolelor 22 și 23 din Constituție, autorul excepției susține că norma contestată este lipsită de claritate și previzibilitate, pentru că nu stabilește care este concentrația de alcool în sânge sau în aerul expirat de la care intervine răspunderea penală pentru comiterea infracțiunii prevăzute la articolul 264¹ alin. (4) din Codul penal.

Curtea amintește că prevederile articolelor 1 alin. (3), 22 și 23 din Constituţie garantează standardul calității legii penale substanțiale (a se vedea DCC nr. 93 din 7 iulie 2022, § 21). Curtea a reţinut că dispoziţiile articolului 22 din Constituţie garantează, împreună cu prevederile articolului 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale (

Analizând comparativ conținutul normativ al alineatelor (1) și (4) din articolul 264

Pe de altă parte, alineatul (4) nu incriminează conducerea în stare de ebrietate, ci o conduită a conducătorului mijlocului de transport ulterioară producerii accidentului rutier, și anume consumul de alcool, de substanțe stupefiante și/sau de alte substanțe cu efecte similare, cu excepția consumului de medicamente cu efecte similare substanțelor psihotrope până la testarea alcoolscopică și/sau testarea antidrog sau până la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei. Astfel, elementul material al infracțiunii stabilite de alineatul (4) nu constă în existența unei anumite concentrații de alcool, ci în acțiunea de a consuma alcool.

Curtea reține că lipsa indicării unui prag al alcoolemiei în cazul infracțiunii stabilite de alineatul (4) nu poate fi calificată drept o omisiune legislativă de natură să afecteze previzibilitatea normei. Obligația de a se abține de la consumul de alcool până la efectuarea testărilor după implicarea într-un accident rutier poate fi dedusă în mod rezonabil de către destinatarii legii.

În acest sens, Legea privind siguranța traficului rutier nr. 131 din 7 iunie 2007 stabilește că conducătorul de vehicul este obligat să cunoască şi să respecte Regulamentul circulaţiei rutiere (a se vedea articolul 33 alin. (3) lit. a) din Lege). Curtea observă că Regulamentul circulaţiei rutiere stabileşte în mod clar că conducătorul de vehicul implicat într-un accident în traficul rutier este obligat, între altele, să nu consume băuturi alcoolice sau droguri, precum și să nu consume medicamente preparate pe baza acestora până va fi supus testării alcoolscopice și/sau testării antidrog, sau, după caz, examinării medicale şi prelevării probelor biologice (a se vedea pct. 12 din Regulament).

Curtea notează că textul contestat nu are ca destinatar publicul larg, ci doar conducătorii de vehicule, care au urmat o formă de instruire pentru a obține dreptul de a conduce mijloace de transport. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a menționat că persoanele care au o activitate profesională şi care au fost supuse unor forme de școlarizare trebuie să dea dovadă de o prudență mai mare în cadrul activității lor şi este de așteptat ca acestea să-şi asume riscurile inerente activității lor (a se vedea,

Așadar, Curtea a ajuns la concluzia că la aplicarea textului contestat destinatarul legii are suficiente repere și poate stabili sensul prevederilor contestate prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică, pornind de la sensul uzual al textului criticat în raport cu esența infracțiunii incriminate.

Referitor la criticile autorului sesizării care pretind că prin incriminarea în Codul penal a infracțiunii prevăzute de articolul 264¹ alin. (4) Parlamentul nu a evaluat în mod corespuzător gradul prejudiciabil al acestui comportament antisocial, stabilind răspunderea penală pentru o faptă care, în esență, nu prezintă pericol social, Curtea reiterează că nu poate efectua un control de constituţionalitate în privinţa unei infracţiuni din perspectiva principiului

În virtutea acestei prevederi constituţionale, legislatorul este liber să aprecieze, pe lângă pericolul social, în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă (a se vedea DCC nr. 153 din 19 octombrie 2021, § 29; DCC nr. 3 din 19 ianuarie 2023, § 22). Aşadar, stabilirea elementelor constitutive ale infracțiunilor ţine de competenţa Parlamentului şi se bazează pe raţiuni de politică penală a statului.

Curtea constată că, sub aparenţa unor critici referitoare la afectarea normelor constituţionale, autorul excepției pune în discuție modul în care au fost încadrate juridic faptele incriminate inculpatei. În acest context, Curtea reiterează că aspectele legate de aplicarea legii nu ţin de competenţa sa (a se vedea DCC nr. 83 din 17 iunie 2022, § 29). Această competenţă le revine instanţelor de judecată.

Pentru că nu s-a demonstrat incidenţa unui drept fundamental prevăzut de Constituţie, Curtea notează că nici articolele 1 și 54 din Constituţie nu sunt incidente.

Astfel, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.