Decizianr. 75din07.05.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „[...] persoana care ia cunoştinţă de materiale abuzează de situaţia sa [...]" din articolul 293 alin. (4) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Iurii Bordeniuc, în interesele dlui Dian Mitev, parte în dosarul nr. 1-739/2026, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Radu Grecu de la Judecătoria Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Circumstanţele cauzei, aşa cum au fost formulate de autorul sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.

Dl Dian Mitev este învinuit de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 166 alin.(2) lit. b) şi c), art. 171 alin. (3) lit. a) și b), art. 172 alin. (3) lit. a) şi b), art. 206 alin. (3) lit. b

La 17 martie 2026, dl avocat Bordeniuc a solicitat prelungirea termenului în discuție, invocând volumul considerabil al materialelor. Printr-o ordonanță din 18 martie 2026, procurorul i-a respins cererea pe baza articolului 293 alin. (4) din Codul de procedură penală. Ordonanța a fost menținută de procurorul ierarhic superior. La 20 martie 2026, cauza penală a fost înregistrată la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

La 3 aprilie 2026, dl Iurii Bordeniuc a ridicat, în interesele dlui Dian Mitev, excepţia de neconstituţionalitate a textului „[...] persoana care ia cunoştinţă de materiale abuzează de situaţia sa [...]" din articolul 293 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Printr-o încheiere din 9 aprilie 2026, judecătorul cazului a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Autorul excepției menționează că textul contestat îi acordă procurorului competența unilaterală de a constata existența unui pretins abuz din partea persoanei care ia cunoștință de materialele urmăririi penale și, în consecință, să limiteze timpul și modul în care persoana va lua cunoștință de materialele în cauză, fără ca legea să definească noțiunea de abuz. În opinia autorului, în lipsa unor criterii clare și previzibile, dar și a unor garanții împotriva arbitrariului, textul contestat îi acordă procurorului o marjă de apreciere excesivă la restrângerea unui drept procedural.

Autorul excepției consideră că prevederea contestată îi limitează dreptul la apărare și la un proces echitabil, contrar articolelor 1, 20, 23, 26 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul părții în proces. Astfel, Curtea constată că ea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă textul „[...] persoana care ia cunoştinţă de materiale abuzează de situaţia sa [...]" din articolul 293 alin. (4) din Codul de procedură penală, care nu a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate.

Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul examinării cauzei penale în fond de către instanţa de judecată. Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi avute în vedere la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 87 din 25 iulie 2024, § 15).

Autorul sesizării susține că prevederile contestate încalcă articolele 1 (

În jurisprudenţa sa, Curtea a notat că articolul 1 alin. (3) din Constituţie comportă un caracter general şi reprezintă un imperativ care stă la baza tuturor reglementărilor. Această normă nu poate fi invocată de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă. Totodată, Curtea precizează că şi articolele 23 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unei ingerinţe în drepturile fundamentale.

Curtea menţionează că articolul 20 din Constituţie, care reglementează dreptul de acces liber la justiţie, este corespondentul prevederilor articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar articolul 26 din Constituţie, care garantează în mod distinct dreptul la apărare, este corespondentul prevederilor articolului 6 § 3 din Convenţie. Astfel, garanţiile stabilite de articolul 26 din Constituţie reprezintă aspecte precise ale dreptului la un proces echitabil prevăzut de articolul 20 din Constituţie şi articolul 6 din Convenţie (a se vedea DCC nr. 37 din 25 aprilie 2024, § 22).

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, articolul 6 § 3 b) din Convenție îi garantează oricărei persoane acuzate de o infracțiune dreptul de a dispune de timp și mijloace adecvate pentru pregătirea apărării sale. În plus, „mijloacele" care trebuie puse la dispoziția oricărei persoane acuzate de o infracțiune includ posibilitatea de a fi informată, în scopul pregătirii apărării sale, cu privire la rezultatul investigațiilor efectuate pe parcursul procedurii (a se vedea

Afirmând incidența articolelor 20 şi 26 din Constituţie, autorul excepției susţine că acordarea competenței procurorului de a constata abuzul comis de persoana care ia cunoștință de materialele urmăririi penale și de a stabili un termen pentru examinarea materialelor în discuție îl plasează pe acuzat în imposibilitatea de a-şi exercita în mod efectiv dreptul la apărare.

Curtea reţine că, în baza articolului 293 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul aduce la cunoştinţa învinuitului, reprezentantului lui legal, apărătorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor informaţia referitoare la terminarea urmăririi penale, la locul şi la termenul în care pot lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale. Articolul 293 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede, ca regulă generală, că termenul pentru a lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale nu poate fi limitat. Totuși, dacă persoana care ia cunoştinţă de materiale face abuz de situaţia sa, legislatorul i-a acordat procurorului competența să stabilească modul şi termenul acestei acţiuni, având în vedere volumul dosarului.

Referitor la critica autorului, potrivit căreia legislatorul nu a definit noțiunea de „abuz" și nici nu a stabilit criteriile pe baza cărora procurorul constată acest fapt, Curtea notează că, având în vedere varietatea de situaţii care pot apărea în practică, nu este nici posibil, nici rezonabil ca legislatorul să prevadă o listă exhaustivă a situațiilor în care se consideră că persoana abuzează de situația sa. În jurisprudența sa, Curtea a constatat că multe legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică (a se vedea DCC nr. 3 din 15 ianuarie 2026, § 22).

Astfel, constatarea faptului că o persoană face abuz de situația sa atunci când solicită accesul la materialele urmăririi penale rezultă dintr-o apreciere precisă a circumstanțelor de fapt. În acest caz, legea prevede posibilitatea stabilirii unui termen precis în interiorul căruia persoana poate lua cunoștință de materialele în discuție. Soluția legislatorului urmărește să asigure atât respectarea drepturilor persoanelor de a avea acces la materialele urmăririi penale, cât și buna desfășurare a procesului penal, inclusiv excluderea cazurilor de tergiversare a procedurilor.

Curtea nu poate reține critica referitoare la lipsa garanțiilor la aplicarea normei contestate. Sub acest aspect, Curtea notează că procurorul, la cererea părţilor şi a altor persoane participante la procesul penal, poate expedia, prin intermediul poştei electronice, o copie scanată a materialelor urmăririi penale. În cazul în care învinuitul este în arest, materialele urmăririi penale se aduc la cunoştinţa acestuia în prezenţa apărătorului lui, iar la cererea învinuitului - fiecăruia dintre ei, în mod separat (articolul 293 alin. (2) din Cod). În cazul dosarelor voluminoase poate întocmi, printr-o ordonanţă, un grafic, coordonat cu apărătorul, prin care stabileşte data şi numărul volumelor pentru studiere (articolul 293 alin. (3) din Cod). Acţiunile, inacţiunile şi actele procurorului pot fi contestate în fața procurorului ierarhic superior și, ulterior, a judecătorului de instrucție (a se vedea articolul 299

În cazul în care cauza a fost trimisă în instanţa de judecată fără ca învinuitul să ia cunoştinţă de materialele dosarului şi fără a primi copia rechizitoriului, instanţa sesizată dispune, pe baza articolului 351 alin. (6) din Codul de procedură penală, executarea măsurilor în discuţie de către procuror.

Curtea reiterează că o dispoziţie legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte şi nu poate opera în mod izolat. Dimpotrivă, ea trebuie aplicată în coroborare cu celelalte dispoziţii legale incidente, ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent (a se vedea DCC nr. 171 din 8 decembrie 2022, § 24; DCC nr. 128 din 10 octombrie 2024, § 54). Având în vedere cele menționate mai sus, Curtea consideră că prevederea contestată nu ridică o problemă din perspectiva articolelor 20 și 26 din Constituţie.

Curtea observă că autorul, de fapt, își manifestă dezacordul cu termenul de 3 zile care i-a fost acordat pentru a lua cunoștință de materialele urmăririi penale. Sub acest aspect, Curtea reaminteşte că nu analizează cazuri concrete şi chestiuni de interpretare şi de aplicare a legii, dar poate efectua doar un control abstract al constituţionalităţii legii contestate (a se vedea DCC nr. 181 din 14 decembrie 2023, § 26; DCC nr. 71 din 18 iunie 2024, § 24). Curtea observă că problema abordată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi are sursa în aplicarea legii, nu în neclaritatea acesteia. Curtea reiterează că chestiunile legate de aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale. Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr. 172 din 7 decembrie 2023, § 22).

Prin urmare, pe baza celor menţionate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.