Decizianr. 64din09.04.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a punctelor 2 lit. a) și 4 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, a articolului 4 alin. (1) din Legea nr. 358 din 21 decembrie 2022 a fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2023 și a articolului 4 alin. (4) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, ridicată dl avocat Iulian Rusanovschi, în interesele dnei Maria Chiperi, în dosarul nr. 3-63/2025, pendinte la Judecătoria Strășeni, sediul central.

Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Iana Talmaci de la Judecătoria Strășeni, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

La 23 iunie 2023, dna Maria Chiperi și-a depus cererea de demisie din funcția de judecător. La 4 iulie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat cererea de demisie a dnei Maria Chiperi și a dispus eliberarea acesteia din funcție începând cu 1 septembrie 2023.

La 6 septembrie 2023, dna Maria Chiperi i-a solicitat Judecătoriei Anenii Noi să-i achite indemnizația unică de concediere în legătură cu plecarea sa onorabilă din sistemul judecătoresc, pe baza articolului 26 alin. (3) din Legea cu privire la statutul judecătorului. Printr-un ordin din 29 septembrie 2023, Judecătoria Anenii Noi a dispus achitarea indemnizației unice de concediere, calculată pe baza formulei prevăzute de acest articol și cu deducerea sumelor calculate cu titlu de impozit pe venit și primă de asigurare medicală.

La 8 iulie 2024, dna Maria Chiperi a formulat o acțiune în contencios administrativ împotriva Judecătoriei Anenii Noi prin care solicită să-i fie recalculate și achitate sumele reținute cu titlu de impozit pe venit și primă de asigurare medicală din cuantumul indemnizației unice de concediere.

La 23 septembrie 2025, în cadrul examinării cauzei, dl avocat Iulian Rusanovschi a ridicat, în interesele dnei Maria Chiperi, excepția de neconstituționalitate a punctelor 2 lit. a) și 4 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, a articolului 4 alin. (1) din Legea nr. 358 din 22 decembrie 2022 a fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2023 și a articolului 4 alin. (4) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală.

Printr-o încheiere din aceeași dată, Judecătoria Strășeni a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 358 din 22 decembrie 2022 a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2023 sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală sunt următoarele:

Persoanele fizice care primesc alte recompense."

Autorul excepției critică omisiunea din articolul 4 alin. (4) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 de a reglementa expres obligația Guvernului de asumare a calității de asigurător în privința judecătorilor și a membrilor familiilor acestora. În opinia sa, omisiunea în discuție afectează independența judecătorilor, deoarece statul are responsabilitatea să garanteze condiții adecvate pentru exercitarea funcției de judecător, inclusiv să acopere cheltuielile de asigurare medicală. Mai mult, autorul menționează că articolul 31 din Legea cu privire la statutul judecătorului stabilește că judecătorul şi membrii familiei sale beneficiază de asistenţă medicală gratuită la nivelul minim necesar şi de alte garanții sociale prevăzute de lege. Astfel, autorul consideră că și în domeniul asigurărilor sociale judecătorilor trebuie să le fie recunoscut statutul distinct, protejat de articolele 114 și 116 din Constituție.

De asemenea, autorul susține că obligația judecătorilor și a membrilor familiilor lor de a achita prime de asigurare medicală, prevăzută de punctul 2 lit. a) din Anexa nr. 1 la Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002, impune o sarcină financiară nejustificată, incompatibilă cu independența judecătorilor. Impunerea acestei sarcini pe o bază generală aplicabilă angajaților este incompatibilă cu natura funcției judiciare, care nu se bazează pe un raport de muncă, ci pe statutul ei constituțional. Astfel, aplicarea nediferențiată a acestei norme este contrară articolului 16 din Constituție.

Totodată, autorul susține că indemnizația unică de concediere a judecătorului reprezintă o indemnizație compensatorie garantată de lege și nu trebuie considerată un venit impozabil sau o recompensă. Astfel, deducerea contribuțiilor de asigurări sociale și a impozitului pe venit din cuantumul indemnizației unice de concediere a judecătorului echivalează cu diminuarea nejustificată a unui drept garantat de lege, contrar garanției independenței materiale a judecătorului.

În opinia autorului excepției, prevederile contestate sunt contrare articolelor 16, 36, 46, 47, 114 și 116 din Constituție.

Examinând admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, din Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2023, nr. 358 din 21 decembrie 2022, și din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției îl reprezintă punctele 2 lit. a) și 4) din Anexa nr. 1 la Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, articolul 4 alin. (1) din Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2023, nr. 358 din 21 decembrie 2022, și articolul 4 alin. (4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală. Aceste prevederi stabilesc categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în cuantum de 9, 0% pentru anul 2023 și, respectiv, categoriile de persoane pentru care Guvernul are calitatea de asigurat.

Punctele 2 lit. a) și 4) din Anexa nr. 1 la Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală și articolul 4 alin. (1) din Legea nr. 358 din 21 decembrie 2022 a fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2023 nu au constituit anterior obiecte ale controlului de constituționalitate.

În același timp, articolul 4 alin. (4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală a constituit anterior obiectul analizei Curții, însă din perspectiva criticilor care susțineau neconstituționalitatea excluderii persoanelor cu dizabilităţi severe, accentuate sau medii şi care deţin licenţă de avocat din categoria persoanelor asigurate de Guvern (a se vedea HCC nr. 8 din 6 aprilie 2023) și neconstituționalitatea obligației persoanei din familie defavorizată care beneficiază de ajutor social şi care are calitatea de fondator al întreprinderii individuale de a se asigura în mod individual (a se vedea DCC nr. 6 din 23 ianuarie 2025). Așadar, pentru că sesizarea critică articolul 4 alin. (4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală din perspectiva încălcării principiului independenței judecătorilor (a se vedea § 12-15), Curtea conchide că, și în acest capăt, exigența lipsei unei hotărâri anterioare este îndeplinită (a se vedea DCC nr. 88 din 17 iulie 2025, § 17).

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză de contencios administrativ care are ca obiect recalcularea și achitarea sumelor reținute cu titlu de impozit pe venit și primă de asigurare medicală din cuantumul indemnizației unice de concediere a unei judecătoare care și-a dat demisia în anul 2023. Astfel, Curtea admite că prevederile criticate ar putea fi relevante în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

În sesizare, autorul excepției a afirmat incidența articolelor 16 (

În jurisprudența sa, Curtea a precizat că articolul 16 din Constituție nu are o aplicabilitate de sine stătătoare (a se vedea DCC nr. 113 din 26 septembrie 2023, § 18). Principiul nediscriminării nu constituie o problemă de constituționalitate atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (a se vedea HCC nr. 3 din 24 februarie 2022, § 15).

Referitor la incidenţa articolului 36 din Constituţie, Curtea reține că autorul sesizării nu a argumentat în ce măsură prevederea contestată afectează dreptul la ocrotirea sănătății. În jurisprudenţa sa, Curtea a reținut că simpla trimitere la această prevedere constituţională nu poate fi considerată o critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională l-ar înlocui pe autor la prezentarea argumentelor de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea DCC nr. 121 din 29 august 2025).

Referitor la incidența articolului 46 din Constituție, autorul afirmă că indemnizația unică de concediere a judecătorului reprezintă un „bun", iar deducerea contribuțiilor de asigurări sociale și a impozitului pe venit din cuantumul acesteia echivalează cu diminuarea nejustificată a proprietății sale.

Curtea notează că dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţie, nu este un drept absolut, poate suporta anumite limitări şi este susceptibil de ingerințe ale statului în ceea ce priveşte exercitarea atributelor sale. Limitarea exerciţiului acestui drept poate fi impusă de necesitatea asigurării unui echilibru între interesele individuale şi interesul general, iar uneori are ca scop protecţia drepturilor şi a libertăţilor altor persoane. Astfel, obligarea la plata unor impozite şi contribuţii constituie, în principiu, o ingerinţă în dreptul constituţional la proprietate, întrucât privează persoana în cauză de un bun, şi anume de suma bănească care trebuie plătită. Totuşi, această ingerinţă în dreptul de proprietate este în general justificată, deoarece statului i se recunoaşte prerogativa de a institui şi percepe impozite şi contribuţii obligatorii (

Din aceste motive, la verificarea unor norme privind impunerea la plata unor contribuţii prevăzute de lege, Curtea nu va putea efectua o analiză în fond decât dacă cuantumul acestor contribuţii este atât de mare, încât dreptul de proprietate ar fi afectat în mod nejustificat. În eventualitatea în care cuantumul contribuţiilor este rezonabil, problema în sine a existenţei contribuţiilor constituie o chestiune care ţine de marja discreţionară a legislativului, fiind exclusă de la controlul de constituţionalitate. Legislativul beneficiază de o asemenea marjă atunci când sunt în discuţie măsurile generale de strategie economică sau socială, precum şi elaborarea şi implementarea politicilor în domeniul impozitării. Datorită cunoaşterii directe a societăţii şi a nevoilor sale, legislatorul este, în principiu, mai bine plasat decât Curtea pentru a decide ce este „în interesul public". Astfel, îi revine în primul rând legislativului să decidă asupra tipului de impozite sau de contribuţii care trebuie percepute (a se vedea,

De asemenea, Curtea reține că, potrivit articolului 58 din Constituție, cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. În jurisprudența sa, Curtea a constatat că protecţia dreptului de proprietate nu poate fi invocată pentru a refuza îndeplinirea obligaţiei prevăzute de articolul 58 din Constituţie (HCC nr. 18 din 19 iunie 2015, § 75).

În acest sens, la modul abstract, Curtea nu consideră că contribuțiile pentru asigurarea medicală de 9% deduse din indemnizația unică de concediere a judecătorului îi afectează în mod disproporționat dreptul de proprietate. Totodată, Curta notează că autorul nu a contestat normele care impun cuantumul contribuțiilor cu titlu de impozit pe venit.

Referitor la incidența articolului 47 din Constituție, autorul afirmă că reținerile din salariu în proporție de 9% ca primă de asigurare medicală, impuse de articolul 4 alin. (1) din Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2023, nu garantează beneficii proporționale, fiind inechitabile și contrare dreptului la un nivel de trai decent.

Curtea reiterează că într-un domeniu ca cel al asigurărilor sociale, care implică luarea unor decizii de natură politică şi socială și efectuarea unor aprecieri complexe, legislatorul se bucură de o anumită marjă discreționară. Totuşi, exercitarea acestei discreţii nu este exclusă în totalitate din sfera controlului efectuat de către Curtea Constituţională. Acest control presupune să se verifice dacă legislatorul nu a depăşit limitele acestei discreţii (DCC nr. 166 din 20 decembrie 2018, § 23).

Astfel, pentru că autorul nu a argumentat caracterul disproporționat al cuantumului de 9 % al primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense pentru anul 2023, Curtea nu poate să rețină incidența articolului 47 din Constituție în acest capăt al sesizării.

Cu referire la incidența articolelor 114 și 116 din Constituție, autorul afirmă că obligația judecătorilor și a membrilor lor de familie de a achita prime de asigurare medicală impune o sarcină financiară nejustificată, incompatibilă cu independența judecătorilor.

În jurisprudența sa, Curtea a reținuț că independenţa judecătorilor are o importanţă fundamentală pentru ordinea juridică constituţională. Într-un stat guvernat de preeminenţa dreptului, principiul independenţei judecătoreşti este însoţit de mai multe garanţii, vitale pentru independenţa judiciară instituţională şi individuală şi fără de care ar fi imposibilă funcţionarea efectivă şi imparţială a instanţelor (HCC nr. 38 din 7 decembrie 2021, § 55).

Statul are obligaţia de a stabili remuneraţia judecătorului astfel încât aceasta să compenseze efortul şi responsabilităţile lui şi să fie pe măsura statutului şi funcţiilor pe care le exercită. Cu privire la remuneraţia judecătorului, Comisia de la Veneţia a subliniat că aceasta trebuie să corespundă statutului profesiei şi că o remuneraţie adecvată este indispensabilă pentru a proteja judecătorii de interferenţe externe (HCC nr. 21 din 6 decembrie 2021, § 52). Totuși, acest fapt nu presupune că judecătorul ar trebui să fie scutit de obligația de a achita prime de asigurare medicală.

În acest sens, Curtea notează că nimic din articolele 114 și 116 din Constituție nu-i impune Guvernului obligația să acorde asigurare medicală pe baze gratuite judecătorilor. Astfel, Curtea nu poate identifica, în mod rezonabil, cum ar afecta plata unor contribuții independența judecătorului.

Mai mult, obligația judecătorilor de a achita taxe a fost subliniată în Opinia comună a Comisiei de la Veneția și a Directoratului General pentru Drepturile Omului și Statul de Drept (DGI) al Consiliului Europei referitoare la proiectul de lege cu privire la evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Analizând caracterul proporțional al pragului impozitelor neachitate de judecătorii supuși verificării extraordinare, Comisia de la Veneția și DGI au notat că fiecare persoană este obligată să plătească taxe, în special funcționarii publici și mai ales judecătorii (CDL-AD(2023)005, § 78).

Totodată, Curtea reiterează că la baza sistemului asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală stă principiul obligativităţii, potrivit căruia cetăţenii au obligaţia de a participa la acest sistem cu o contribuţie, iar datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal de a asigura un minim gratuit de asistenţă medicală pentru populaţie (a se vedea DCC nr. 68 din 27 iunie 2017, § 21). Asumarea de către Guvern a calității de asigurător în privința unor categorii de persoane vulnerabile prevăzute la articolul 4 alin. (4) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 reprezintă o măsură pozitivă, adoptată în scopul asigurării accesului acestora la îngrijire medicală, precum și la serviciile sociale necesare. De vreme ce domeniul protecţiei sociale implică adoptarea unor decizii de natură politică şi socială și datorită cunoaşterii directe a societăţii şi nevoilor acesteia, legislativul şi executivul sunt în principiu cel mai bine plasate să determine cercul subiecților în privința cărora își asumă calitatea de asigurător (a se vedea DCC nr. 140 din 26 octombrie 2023, § 31).

Așadar, pentru că nu a constatat incidenţa drepturilor constituționale invocate de autorul sesizării, Curtea nu poate analiza aplicabilitatea articolului 16 din Constituţie.

Pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizarea în cauză nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.