Decizianr. 61din02.04.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 1 alin. (4) și a textului „dacă [...] termenul de înaintare a creanţelor nu este respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului" din articolul 145 alin. (2) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl Valentin Strogoteanu, administrator al SRL „Metropolis City", în dosarul nr. 2i-1020/2023, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de domnul judecător Gheorghe Mîțu, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție.

Printr-o hotărâre din 27 martie 2024, Judecătoria Chișinău a intentat procesul de insolvabilitate în privința SRL „Reinvest 24 Grup", a numit un administrator al insolvabilității și a fixat termenul pentru înregistrarea cererilor de înaintare a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanțelor și pentru desfășurarea ședinței de validare a creanțelor.

Prin Încheierea din 10 iulie 2024, Judecătoria Chișinău a dispus trecerea în procedura de faliment a

La 3 iulie 2024,

La 22 septembrie 2025, dl Valentin Strogoteanu a ridicat, în interesele

Printr-o încheiere din 16 octombrie 2025, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis, în acest sens, o sesizare la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că nu sunt clare regulile de aplicare a dispozițiilor articolului 145 din Legea insolvabilității în raport cu articolul 116 din Codul de procedură civilă într-o cauză în care se judecă o cerere privind repunerea în termenul de depunere a cererii de admitere a creanței. Autorul invocă că lipsa de claritate a legii permite instanței să stabilească în mod arbitrar care normă este aplicabilă în fiecare caz separat. Din aceste considerente, autorul susține că Curtea trebuie să stabilească sfera de aplicare a articolului 116 din Codul de procedură civilă și a articolului 145 din Legea insolvabilității.

Autorul mai afirmă că textul „circumstanțe legate de persoana creditorului" din articolul 145 alin. (2) din Legea insolvabilității este imprevizibil și acordă instanței de judecată o marjă de apreciere excesivă. Autorul consideră că repunerea în termenul de depunere a cererii de admitere a creanțelor pe baza prevederilor contestate afectează stabilitatea procedurii, predictibilitatea masei credale și favorizează în mod neîntemeiat un creditor care nu și-a exercitat diligent drepturile sale în termenul stabilit, în defavoarea celorlalți creditori, ale căror drepturi sunt afectate. Astfel, aplicarea normei criticate contravine principiului securității juridice și principiului egalității participanților la procesul de insolvabilitate, deoarece protejează excesiv o categorie de creditori și afectează drepturile celorlalți participanți la procedură.

În opinia autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 7, 16, 20, 23, 26, 54, 72 și 76 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate este articolul 1 alin. (4) și textul „dacă [...] termenul de înaintare a creanţelor nu este respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului" din articolul 145 alin. (2) din Legea insolvabilității.

Curtea reține că prevederile contestate au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate, fiind pronunțate, în acest sens, Deciziile nr. 64 din 13 mai 2021 și nr. 23 din 16 februarie 2021. Pentru că această situaţie nu constituie un impediment pentru controlul de constituţionalitate al aceloraşi prevederi din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate, Curtea va verifica dacă sesizarea conţine argumente noi sau dacă există circumstanţe de ordin general care să justifice o altă soluţie privind admisibilitatea (DCC nr. 107 din 5 septembrie 2024, § 17; DCC nr. 155 din 5 decembrie 2024, § 15).

Așa cum rezultă din sesizare și încheierea instanței, în cadrul procesului de insolvabilitate intentat, un creditor a formulat o cerere privind repunerea în termen a cererii de validare a creanțelor. Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Curtea notează că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental invocat de autor (DCC nr. 137 din 24 octombrie 2024, § 20).

În sesizare, autorul a afirmat incidența articolelor 7 (

Curtea a notat în jurisprudenţa sa că articolul 7 din Constituţie comportă un caracter general şi reprezintă un imperativ care stă la baza oricăror reglementări. Această normă nu poate fi invocată de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă. De asemenea, referitor la articolele 16 şi 54 din Constituţie, Curtea a reţinut că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unei ingerinţe în drepturile fundamentale (DCC nr. 9 din 5 martie 2024, § 26 și jurisprudența citată).

Cu referire la criticile de neconstituționalitate a articolului 1 alin. (4) din Legea insolvabilității, Curtea observă că, în argumentele sale, autorul nu a demonstrat contrarietatea prevederilor contestate cu Constituţia. Dimpotrivă, sub aparenţa unor critici de neconstituţionalitate referitoare la neclaritatea şi imprevizibilitatea prevederilor contestate, care i-ar afecta accesul la o instanță, autorul solicită Curții să stabilească regulile de aplicare a articolului 145 alin. (2) din Lega insolvabilității și a articolului 116 din Codul de procedură civilă în cauza sa. Curtea reiterează că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în situaţii concrete excedează controlului de constituţionalitate şi reprezintă o competenţă exclusivă a instanţelor de judecată (DCC nr. 129 din 11 septembrie 2025, § 29).

Cu referire la neconstituționalitatea unor prevederi din articolul 145 alin. (2) din Legea insolvabilității, autorul sesizării a invocat că norma criticată este imprevizibilă și acordă instanței de judecată o marjă de apreciere excesivă. Prin urmare, autorul pretinde încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare.

Sub acest aspect, Curtea reține că, în Decizia nr. 23 din 16 februarie 2021, a analizat dacă un creditor are garanții procedurale suficiente în cazul în care în cadrul aceleiași cauze de insolvabilitate sunt formulate cereri de repunere în termen a cererilor de admitere a creanțelor. Totodată, Curtea s-a referit și la claritatea prevederilor contestate, din perspectiva articolului 23 din Constituție. În acest sens, Curtea a menționat că argumentele referitoare la neclaritatea noţiunii „creditor", precum şi la puterea discreţionară a instanţelor de insolvabilitate la aplicarea normei contestate sunt aspecte care vizează interpretarea şi aplicarea legii și nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea §§ 27-29 din Decizie).

Având în vedere jurisprudenţa Curții şi faptul că nu au intervenit elemente noi care să provoace reconsiderarea acesteia, atât soluţia, cât şi considerentele menţionate în Decizia nr. 23 din 16 februarie 2021 rămân valabile şi în prezenta cauză.

Cu privire la incidenţa articolelor 72 și 76 din Constituţie, Curtea observă că autorul nu a argumentat caracterul contradictoriu al prevederilor contestate cu normele constituţionale invocate. Astfel, Curtea subliniază că simpla enumerare a unor articole din Constituţie nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate. Curtea a stabilit că, dacă ar proceda la examinarea unei asemenea excepții de neconstituţionalitate, s-ar substitui autorului acesteia în privinţa formulării unor critici de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (DCC nr. 132 din 17 octombrie 2024, § 21).

Pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.