Decizianr. 56din26.03.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 208 alin. (5) din Codul administrativ, ridicată de dna Laura Urschi, parte în dosarul nr. 3r-204/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru.

Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de către dnele judecătoare Victoria Sîrbu și Lucia Bagrin și dl judecător Andrei Cașcaval din cadrul Curții de Apel Centru, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie.

La 1 aprilie 2024, dna Laura Urschi a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Direcției generale asistență medicală și socială a Consiliului municipal Chișinău, solicitând anularea unor acte administrative. Ulterior, pe parcursul examinării cauzei, dna Laura Ursachi și-a concretizat cerințele și a solicitat constatarea nulității actelor administrative și repararea prejudiciului moral.

Printr-o încheiere din 17 februarie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, acțiunea a fost declarată inadmisibilă pe baza articolului 207 alin. (2) lit. f) din Codul administrativ. Nefiind de acord cu încheierea pronunțată, dna Laura Urschi a contestat-o cu recurs.

La 19 septembrie 2025, dna Laura Urschi a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 208 alin. (5) din Codul administrativ.

Prin încheierea din 22 septembrie 2025, Curtea de Apel Centru a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului administrativ, adoptat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, sunt următoarele:

Autoarea excepției susține că norma contestată este formulată de o manieră imprecisă și neclară. Autoarea afirmă că a respectat procedura prealabilă înainte de inițierea acțiunii în contestare în fața instanței de judecată, însă pe parcursul examinării cauzei, aceasta și-a modificat solicitările inițiale. În această situație, pe baza prevederii contestate, petiționarii ar fi obligați să inițieze o nouă procedură prealabilă prin depunerea unei cereri corespunzătoare la autoritatea publică competentă.

În opinia autoarei, o asemenea interpretare ar contraveni prevederilor Codului administrativ și ale Legii cu privire la actele normative și ar face imposibilă repararea dreptului încălcat de o autoritate publică din cauza expirării termenelor de contestare a actelor administrative individuale.

Autoarea excepției susține că prevederea în discuție contravine articolelor 16, 20, 23, 26, 52 și 53 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul administrativ, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte într-un proces și este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă articolul 208 alin. (5) din Codul administrativ. Curtea observă că prevederea atacată nu a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care acțiunea în contencios administrativ a fost declarată inadmisibilă din cauza nerespectării condițiilor prevăzute la articolul 208. Prin urmare, Curtea admite că prevederea contestată ar putea fi aplicată la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Curtea reţine că autoarea excepției a invocat articolele 16 (

În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că articolele 16 şi 23 din Constituţie nu au o aplicare de sine stătătoare. Pentru a putea fi invocate, trebuie să existe o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 90 din 25 iulie 2023, § 19; DCC nr. 107 din 29 august 2023, § 19).

Curtea observă că autoarea excepției nu a argumentat contradicția dintre prevederea contestată și articolul 26 din Constituție. În situaţii similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument. Curtea a stabilit că, dacă ar proceda la examinarea unei asemenea excepţii de neconstituţionalitate, ea l-ar înlocui pe autorul acesteia în privinţa formulării unor critici de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (a se vedea DCC nr. 75 din 13 iulie 2023, § 20; DCC nr. 171 din 7 decembrie 2023, § 28).

Referitor la capătul sesizării care pretinde incidenţa articolului 52 din Constituţie, Curtea reţine că autoarea excepţiei nu contestă articolul 208 alin. (5) din Codul administrativ pe baza unor argumente care ar face incidente dreptul la petiţionare. Prin urmare, Curtea respinge ca inadmisibil acest capăt al sesizării.

Cu referire la critica de neconstituţionalitate a normei contestate raportată la articolele 20 şi 53 din Constituţie, Curtea reiterează că stabilirea unor condiţii de admisibilitate pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a accesului liber la justiţie. Curtea a reținut că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia (a se vedea DCC nr. 45 din 10 aprilie 2025, § 25).

În jurisprudența sa, Curtea a examinat critici referitoare la obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile ca o condiţie de formulare a acţiunii în instanța de judecată. În HCC nr.14 din 15 noiembrie 2012, Curtea a reţinut, la § 77, că din ansamblul reglementărilor rezultă că prin instituirea procedurii prealabile de soluţionare a litigiilor legislatorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi. De asemenea, procedura prealabilă poate constitui un mijloc eficient, apt să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii. Această constatare a fost reiterată în DCC nr. 43 din 8 iulie 2016, § 29.

Curtea a mai stabilit că în materia contenciosului administrativ procedura prealabilă este o procedură graţioasă, care nu presupune implicarea unui organ cu atribuţii jurisdicţionale, ci chiar a aceluiaşi organ care a emis actul administrativ sau a organului ierarhic superior. În cazul manifestării dezacordului privind actul emis ca urmare a procedurii prealabile, acesta poate fi supus unui control judecătoresc, cu stabilirea tuturor garanţiilor procesuale pentru justiţiabil (asigurarea principiului contradictorialităţii, egalităţii, disponibilităţii în drepturi) şi a remediilor juridice efective împotriva actului administrativ contestat (a se vedea DCC nr. 56 din 2 iunie 2020, § 35).

Curtea constată că articolul 208 alin. (1) din Codul administrativ instituie procedura prealabilă ca o condiţie de înaintare a acţiunii în contencios administrativ. Nerespectarea acestei proceduri are ca rezultat declararea inadmisibilităţii acţiunii (articolul 207 alin. (2) lit. f) din Cod). Curtea notează că exigența respectării procedurii prealabile implică faptul că pretențiile deduse judecății trebuie să fi fost anterior supuse examinării de către autoritatea publică competentă.

Curtea observă că procedura prealabilă urmăreşte scopul de a verifica legalitatea actelor administrative individuale. Cererea prealabilă poate fi formulată în vederea: a) anulării în tot sau în parte a unui act administrativ individual ilegal sau nul; b) emiterii unui act administrativ individual (articolul 162 din Codul administrativ).

În subsidiar, potrivit articolului 209 alin. (3) din Codul administrativ, pentru acţiunea în realizare, acţiunea în constatare şi acţiunea de control normativ nu există termen de înaintare a acţiunii în contencios administrativ.

Curtea reține că autoarea excepţiei îi solicită Curții să analizeze dacă respectarea procedurii prealabile în cazul acțiunii în contestare rămâne valabilă atunci când pe parcursul examinării cauzei în instanța de judecată reclamantul modifică obiectul acțiunii.

Sub acest aspect, Curtea observă că, sub aparenţa unor critici referitoare la neclaritatea textului contestat, autoarea excepţiei ridică, de fapt, o problemă de aplicare a dispoziţiilor contestate în cauza sa. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că aspectele legate de interpretarea şi de aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea DCC nr. 96 din 12 iulie 2022, § 26; DCC nr. 89 din 25 iulie 2023, § 25). Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată.

Prin urmare, pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizarea în cauză privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.