Decizianr. 48din19.03.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 143 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl avocat Tudor Buhnaci, în interesele SRL „Volta", în dosarul nr. 2i-165/2023, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de domnul judecător Vitalie Guțan, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție.

Printr-o hotărâre din 12 mai 2023, Judecătoria Chișinău a intentat procesul de insolvabilitate în privința SRL „Rotaru Invest", a numit un administrator al insolvabilității, a fixat termenul pentru prezentarea tabelului definitiv al creanțelor pentru 11 iulie 2023 și ședința de validare pentru 19 septembrie 2023.

SRL „Volta"

La 5 iunie 2025, dl avocat Tudor Buhnaci a ridicat, în interesele

Printr-o încheiere din 9 iunie 2025, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că norma contestată îi atribuie administratorului insolvabilității competențe extinse în materia verificării și validării creanțelor într-un proces de insolvabilitate, iar modul de divizare a acestor competențe în raport cu instanța care judecă cauza afectează drepturile participanților la proces. În acest sens, autorul menționează că administratorul insolvabilității verifică creanțele și poate preciza în mod discreționar creanțele pe care le acceptă pentru validare și cele pe care le respinge.

Autorul pretinde că instanța de insolvabilitate este obligată să aprobe tabelul definitiv al creanțelor întocmit de administratorul insolvabilității fără să verifice temeinicia creanțelor acceptate pentru validare. Norma atacată nu-i permite judecătorului să excludă din tabelul definitiv o creanță neîntemeiată sau litigioasă. Astfel, rolul instanței este limitat la aprobarea formală a tabelului întocmit de administrator, în lipsa unui control judiciar efectiv.

Autorul excepției susține că, în acest mod, debitorul și creditorii sunt lipsiți de garanțiile unui proces echitabil, desfășurat cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare. Aplicarea semnăturii judecătorului într-un tabel definitiv al creanțelor întocmit de administratorul insolvabilității echivalează cu o hotărâre judecătorească, iar debitorul și creditorii nu dispun de o cale de atac eficientă prin care să se opună validării creanțelor.

Prin sesizarea formulată, autorul excepției susține că aprobarea tabelului definitiv în care au fost incluse și validate creanțe care nu sunt confirmate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, lipsa competenței instanței de a examina temeinicia creanțelor admise de administratorul insolvabilității și nerespectarea ordinii de prioritate a creditorilor și/sau distribuirea arbitrară a masei debitoare afectează dreptul de proprietate al debitorului și al creditorilor.

În opinia autorului sesizării, textul contestat contravine articolelor 1 alin. (3), 16, 20, 23, 26, 46, 47, 54, 114, 115, 119 și 120 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate este articolul 143 alin. (4) din Legea insolvabilității. Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Așa cum rezultă din încheierea instanței, administratorul insolvabilității a prezentat tabelul definitiv al creanțelor și acesta urmează a fi aprobat de către instanța de insolvabilitate. Astfel, Curtea admite că norma contestată ar putea fi aplicată la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (DCC nr. 193 din 21 decembrie 2023, § 16).

Autorul excepției susține că norma contestată contravine articolelor 1 alin. (3) (

Cu privire la incidenţa articolului 1 alin. (3) din Constituţie, Curtea a subliniat că această normă comportă un caracter general şi reprezintă un imperativ care stă la baza tuturor legilor. Ea nu poate constitui un reper separat şi nu poate fi invocată de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă (DCC nr. 170 din 4 noiembrie 2021, § 23).

Cu privire la incidenţa articolelor 16, 23 şi 54 din Constituţie, Curtea reiterează că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (DCC nr. 103 din 1 iulie 2021, § 21; DCC nr. 74 din 16 iunie 2022, § 17).

Referitor la articolele 20 și 26 din Constituție, Curtea menționează că acestea devin incidente atunci când unei persoane îi este restricționat dreptul de acces la justiție sau dreptul la apărare în cazul în care în privința acestuia a fost emis un act care îi afectează drepturile și libertățile fundamentale (DCC nr. 26 din 13 februarie 2025, § 25).

Potrivit dispozițiilor articolelor 114 şi 115 din Constituţie, justiţia în Republica Moldova se înfăptuieşte în numele legii numai de instanțele judecătorești prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii. Curtea notează că, pe baza articolului 115 alin. (4) din Constituție, ține de competența Parlamentului să stabilească procedura de judecare a cauzelor de insolvabilitate de instanțele judecătorești, a căror sarcină principală este de a proteja creditorii de eventualele pierderi, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, de a minimiza aceste pierderi.

Curtea nu poate reține afirmațiile autorului sesizării potrivit cărora norma contestată ar delega administratorului insolvabilității competențe de natură „cvasi-judiciare", care permit acceptarea necondiționată a creanțelor creditorilor și includerea lor în tabelul definitiv al creanțelor fără verificare judecătorească, fapt ce ar „contraveni principiului constituțional al supremației justiției ca garant al legalității", prevăzut de articolele 114 și 115 din Constituție, dar și altor drepturi fundamentale. Curtea observă că legislatorul, exercitându-și prerogativa de reglementare, a prevăzut explicit că, din momentul intentării procedurii de insolvabilitate, activitatea organelor de conducere ale debitorului se suspendă (art. 75 alin. (1) din Legea insolvabilității), dreptul de a administra şi de a dispune de bunurile incluse în masa debitoare este transmis administratorului insolvabilității/lichidatorului desemnat de instanța de insolvabilitate (art. 74 alin. (1)), iar datele de identitate ale acestuia se înscriu în registrul de stat al persoanelor juridice ca administrator al persoanei juridice insolvabile (art. 63 alin. (6)). Legislatorul a prevăzut că, din momentul desemnării sale, administratorul insolvabilității/lichidatorul exercită drepturile și execută obligațiile debitorului insolvabil și este considerat ca unic conducător al afacerilor acestuia, încheind actele juridice necesare și exercitându-și atribuțiile legale. Administratorul insolvabilității/lichidatorul își exercită atribuțiile sub supravegherea instanței de insolvabilitate (art. 67 alin. (1)) și este obligat să prezinte acesteia periodic rapoarte de activitate (art. 72), rapoarte de altă natură (art. 67 alin. (1)), precum și explicațiile pe care instanța le solicită (art. 67 alin. (1)). Totodată, instanța de insolvabilitate nu are în competența sa atribuții manageriale, acestea fiind exercitate de către administratorul insolvabilității/lichidator, iar eventualele decizii manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori prin organele lor (art. 5 alin. (7)). Prin urmare, legislatorul a stabilit că procedurile de examinare a cauzelor de insolvabilitate au propriul specific, deosebit de alte cauze civile și acest specific se referă inclusiv la modalitatea de înaintare a creanțelor față de debitorul insolvabil (a se vedea articolele 140-141), verificarea și acceptarea, după caz, respingerea acestora prin înscrierea lor la rubrica cuvenită a tabelului definitiv al creanțelor.

Curtea menționează că legislatorul a pus în sarcina administratorului insolvabilității (i) să verifice, după caz, creanțele înaintate împotriva patrimoniului debitorului, iar în rezultat (ii) să întocmească tabelul definitiv care cuprinde toate creanțele înaintate, arătând pentru fiecare suma solicitată, suma admisă spre validare şi rangul de prioritate al creanţei (articolul 143 alin. (4) și (5) din Legea insolvabilității), și să-l depună în instanța de insolvabilitate care examinează cauza.

Legislatorul a stabilit că administratorul insolvabilității are un rol distinct în raport cu ceilalţi participanţi la procedură. Acesta nu acţionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăşurări a întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, precum şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia să-şi poată valorifica creanțele într-o măsură cât mai mare şi cât mai operativ (DCC nr. 49 din 25 mai 2020, § 30; DCC nr. 152 din 19 octombrie 2021, § 21). În acest sens, potrivit articolului 66 alin. (1) din Legea insolvabilității, legislatorul i-a atribuit administratorului insolvabilității competențe de: (i) a conduce debitorul și a administra masa lui debitoare (lit.s)); (ii) a ţine registrele de evidenţă a datoriilor creditoare şi a datoriilor debitoare ale debitorului (lit.r)); (iii) a notifica creditorii, a verifica creanţele şi, după caz, a formula obiecţii referitor la ele și a le insera în tabelele de creanţe (lit.c)).

La delegarea acestor competențe, legislatorul a luat în considerație că administratorul insolvabilității/lichidatorul, fiind desemnat de către instanța de judecată din rândurile administratorilor autorizați, desfăşoară o activitate de liber profesionist de interes public, pe propria răspundere, cu diligenţa unui bun profesionist, cu respectarea principiilor legalităţii, promptitudinii, diligenţei, competenţei şi eticii profesionale (DCC nr. 150 din 26 decembrie 2019, § 29; DCC nr. 2 din 16 ianuarie 2020, § 29; DCC nr. 117 din 21 august 2025, § 24). El deține competenţa de a verifica creanțele și trebuie să acţioneze cu diligenţă, date fiind informațiile acumulate pentru întocmirea tabelul definitiv al creanțelor (DCC nr. 137 din 26 octombrie 2023, § 23), și să asigure respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale persoanelor implicate în procedurile în care este desemnat.

Prin urmare, acceptarea/neacceptarea creanței și includerea ei în tabelul definitiv ține de competența administratorului insolvabilității, iar validarea/nevalidarea ei depinde de faptul dacă a fost sau nu contestată creanța de către persoanele interesate și, după caz, de actul jurisdicțional definitiv al instanței de insolvabilitate prin care contestația depusă a fost soluționată. Totodată, legislatorul a prevăzut că administratorul/lichidatorul este responsabil de acţiunile prejudiciabile pe care le comite în exercitarea funcţiei de administrare şi dispoziţie asupra bunurilor insolvabilului (a se vedea articolul 73 din Lege), inclusiv pentru întocmirea eronată a tabelului definitiv al creanţelor (a se vedea DCC nr. 150 din 26 decembrie 2019, § 29).

De asemenea, Curtea nu poate reține afirmațiile autorului sesizării că creanțele incluse în tabelul definitiv nu ar fi supuse unui control judiciar. În acest sens, legislatorul a împuternicit judecătorul să valideze creanţele incluse în tabel şi necontestate semnând în rubrica „Validat", operând prezumția că ele, odată verificate și admise de administrator, sunt legale. În cazul în care în privința unei creanțe este formulată o contestație, judecătorul va semna în rubrica „[c]ontestat", în dreptul creanţei contestate (articolul 143 alin. (7) din Lege). În privința creanțelor contestate, legislatorul a prevăzut prerogativa instanței de insolvabilitate de a le soluționa în procedură adversarială, în cadrul căreia creditorul cărui creanță a fost contestată poate prezenta probe pentru a combate contestația. Curtea subliniază că obligația de motivare a actului judecătoresc prin care se satisface sau se respinge contestația reprezintă o garanție procedurală esențială a dreptului de acces liber la justiție, pentru că le demonstrează părţilor că argumentele lor au fost avute în vedere.

Cu titlu de excepţie, legislatorul a prevăzut că, până la încetarea procesului, administratorul/lichidatorul sau orice parte interesată, în cazul descoperirii unui fals sau a unei erori esenţiale care a determinat admiterea creanţei, precum şi în cazul descoperirii unor circumstanţe esenţiale necunoscute până atunci, poate contesta trecerea unei creanţe în tabelul definitiv consolidat al creanţelor (articolul 144 alin.(8) din Lege).

Având în vedere cele menționate

Prin urmare, Curtea conchide că articolele 20 și 26 din Constituție nu sunt incidente în acest caz.

Referitor la incidența articolului 46 din Constituţie, Curtea a menţionat, în jurisprudenţa sa, că dreptul naţional trebuie să-i ofere persoanei posibilitatea de a-şi prezenta cazul în faţa unei autorităţi competente care să se pronunţe în privinţa măsurii care aduce atingere dreptului său de proprietate. Statul are obligaţia de a institui proceduri judiciare care implică garanţii suficiente şi care le permit instanţelor naţionale să soluţioneze în mod eficient şi corect orice litigii între persoane private, precum şi între indivizi şi stat (a se vedea DCC nr.110 din 6 septembrie 2022, § 31; DCC nr. 145 din 21 noiembrie 2024, § 43).

Curtea nu poate reține nici afirmația autorului sesizării precum că „există riscul ca dreptul de creanță al altor creditori să fie afectat prin recunoașterea unor creanțe nejustificate, incorect evaluate, litigioase sau chiar inexistente", fapt care poate conduce la nerespectarea ordinii de prioritate a creditorilor și/sau distribuirea arbitrară a masei debitoare. Deși admiterea spre validare a unor creanțe neconforme i-ar putea afecta pe ceilalți creditori pe baza caracterului concursual al procesului de insolvabilitate, Curtea consideră că legislatorul a acordat participanților la proces,

În consecință, Curtea nu poate reține argumentele prezentate de autor referitoare la incidenţa dreptului de proprietate.

Cu referire la incidența articolului 47 din Constituţie, autorul nu a prezentat argumente care să demonstreze caracterul contradictoriu al prevederilor contestate în raport cu norma constituţională invocată. Curtea reţine că simpla enumerare a normelor constituţionale, în lipsa argumentelor care ar fundamenta pretinsa relaţie de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate (DCC nr. 195 din 21 decembrie 2023, § 26; DCC nr. 153 din 5 decembrie 2024, § 30).

Pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.