Decizianr. 40din12.03.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 191 alin. (5) lit. a) din Codul administrativ, ridicată de dl avocat Evghenii Becu, în interesele dnei Liudmila Bratan, în dosarul nr. 3d-18/2024, pendinte la Curtea Supremă de Justiție.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de către doamnele judecătoare Stela Procopciuc și Diana Stănilă și de dl judecător Ion Malanciuc, de la Curtea Supremă de Justiție, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Dna Liudmila Bratan a fost sancționată disciplinar prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-195/2022 din 22 septembrie 2022.

Ulterior, dna Liudmila Bratan a contestat hotărârea privind aplicarea sancțiunii disciplinare la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul ședinței de judecată, dl avocat Evghenii Becu a ridicat, în interesele dnei Liudmila Bratan, excepția de neconstituționalitate a articolului 191 alin. (5) lit. a) din Codul administrativ.

Printr-o încheiere din 4 aprilie 2025, Curtea Supremă de Justiție a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului administrativ nr. 116 din 19 iulie 2018 sunt următoarele:

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că lipsa unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea Supremă de Justiție ca primă instanță îi afectează dreptul la apărare și accesul liber la justiție, deoarece exclude posibilitatea unui control judecătoresc suplimentar. Totodată, în opinia autorului, prevederea contestată este contrară articolului 119 din Constituție, articol care instituie la nivel constituțional folosirea căilor de atac. De asemenea, acesta a susținut că prevederea ar încălca dispozițiile articolului 115 alin. (1) din Constituție, articol care nominalizează instanțele judecătorești prin care se înfăptuiește justiția.

Prin urmare, autorul sesizării pretinde că dispoziția contestată este contrară articolelor 20, 26, 115 alin. (1) și 119 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în această cauză a unor prevederi din Codul administrativ, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de avocatul unei părți a procesului (a se vedea § 5

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă articolul 191 alin. (5) lit. a) din Codul administrativ. Această prevedere nu a constituit anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză aflată pe rolul Curții Supreme de Justiție, având ca obiect anularea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-195/2022 din 22 septembrie 2025. Astfel, Curtea admite că norma contestată ar putea fi aplicată la examinarea cauzei.

Curtea notează că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 156 din 5 decembrie 2024, § 20).

Autorul sesizării și-a bazat excepția de neconstituționalitate pe articolele 20 (

Autorul sesizării consideră că lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor irevocabile pronunțate de Curtea Supremă de Justiție în primă și unică instanță afectează dreptul la apărare, accesul liber la justiție și contravine articolelor 115 și 119 din Constituție.

Curtea reține că articolul 20 garantează accesul la o instanță competentă, independentă și imparțială, care examinează cauza în fapt și în drept. Acesta nu consacră un drept autonom la examinarea cauzei în două sau mai multe grade de jurisdicție în materie administrativă.

În cazul contestării hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii și ale Consiliului Superior al Procurorilor, legea îi acordă Curții Supreme de Justiție competența de primă și unică instanță. Instanța dispune de competențe de jurisdicție deplină, examinând cauza în fapt și în drept.

Faptul că o categorie specială de litigii este atribuită instanței supreme nu suprimă accesul la justiție, ci reprezintă o opțiune de organizare judiciară ce ține de marja de apreciere a Parlamentului, pe baza articolelor 72 alin. (3) lit. e) și  115 alin. (4) din Constituție.

Prin urmare, Curtea reține că articolul 20 din Constituție nu este incident.

Cu referire la incidența articolul 26 din Constituție,  Curtea observă că dreptul la apărare vizează posibilitatea părții de a-și prezenta argumentele, de a aduce probe și de a beneficia de garanții procesuale efective în cadrul procedurii judiciare. Autorul excepției nu a demonstrat că norma contestată îl privează de aceste garanții în procedura pendinte, ci critică absența unui mecanism suplimentar de control jurisdicțional. Totuși, dreptul la apărare nu echivalează cu dreptul la mai multe grade de jurisdicție.

Curtea subliniază că nici

Sub acest aspect, articolul 119 din

Din motivele enunțate mai sus, Curtea nu poate reține argumentele autorului excepției de neconstituționalitate potrivit cărora caracterul irevocabil al hotărârilor pronunțate de Curtea Supremă de Justiție în calitate de primă și unică instanță ar restrânge dreptul de acces la justiție și dreptul de apărare. Curtea constată astfel că lipsa unui dublu grad de jurisdicție nu echivalează, în toate cazurile, cu o restrângere a exercițiului dreptului de acces la justiție și a exercițiului dreptului la apărare, acestea putând fi asigurate prin totalitatea garanțiilor stabilite de lege care permit exercitarea drepturilor procesuale în cadrul unui singur proces.

Cu referire la incidența articolului 115 alin. (1) din Constituție, Curtea observă că această normă constituțională stabilește structura sistemului judecătoresc și competența acestuia de a înfăptui justiția, fără să instituie o obligație de examinare a cauzelor în cadrul mai multor grade de jurisdicție. În acest context, Curtea constată că stabilirea competenței Curții Supreme de Justiție de a soluționa anumite cauze în primă și unică instanță nu contravine articolului 115 din Constituție.

Așadar, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.