2ra-131/22 — incasarea penalitatii de intirziere si a prejudiciului moral

2ra-131/22 — incasarea penalitatii de intirziere si a prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-131/2022

2-20001566-01-2ra-02022022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (M. Alexei)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Budăi, V. Mihaila, Iu. Cotruță)

Î N C H E I E R E

11 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecători Mariana Pitic

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Tatiana Bîtca,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Tatiana

Bîtca împotriva Societății pe Acțiuni „Terconvit” privind încasarea penalității de

întîrziere și a prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 23 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 03 ianuarie 2020, Tatiana Bîtca a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Societății pe Acțiuni „Terconvit” cu privire la încasarea penalității de

întîrziere în mărime de 7 919 928 de lei și a prejudiciului moral în mărime de

100 000 de lei.

În motivarea acțiunii a indicat că, la 08 aprilie 2015, între Compania de

construcții SA „Terconvit” și Tatiana Bîtca a fost încheiat contractul nr. 3184 cu

privire la investirea mijloacelor bănești în construcție, autentificat de notarul public

T. Ungureanu, conform căruia s-a obligat să achite suma în mărime de 30 000 Euro

până la data de 10 aprilie 2015, iar SA „Terconvit” s-a obligat să construiască și să

predea în proprietate apartamentul nr.xx cu două odăi, amplasat la etajul x, în

blocul locativ din mun. xxx, bd. xxxx, cu suprafața totală de 69,8 m.p. și să execute

organizarea dării în exploatare a blocului locativ în semestru II al anului 2017.

A menționat că, potrivit bonului fiscal nr. 0001 din 08 aprilie 2015 și a

chitanței la dispoziția de încasare din 08 aprilie 2015, a achitat în casa SA

„Terconvit” mijloace bănești în sumă de 570 600 de lei, ceea ce constituie 30 000

euro conform cursului SA „Moldindconbank” la data achitării plăților. Astfel, și-a

onorat integral obligațiunea contractuală, iar compania de construcții SA

„Terconvit” până în luna decembrie 2019 a construit doar zece etaje, din cele 16

etaje preconizate, fiind încălcat grav termenul pentru darea în exploatare a blocului

locativ din mun. xxxx, bd. xxxx. Mai mult, a devenit clar că executarea lucrărilor

de construcție a blocului locativ din mun. xxxx, bd. xxxx nu va fi îndeplinită în

termenul stabilit și nici în viitorul apropiat nu va putea beneficia de acest bun

1

imobil, fiindu-i încălcate grav drepturile patrimoniale și cauzate prejudicii prin

neexecutare directă.

A susținut că, prin neonorarea obligațiunilor contractuale și anume darea în

exploatare a blocului locativ din bd. xxxx, mun. xxxx, până la finele anului 2017,

i-au fost create incomodități, cauzate prejudicii materiale și morale irecuperabile,

urmând să-i fie compensate prejudiciile cauzate.

Prin cererea prealabilă nr. 01-132 din 25 septembrie 2019 a încercat de a

soluționa pe cale extrajudiciară litigiul și totodată a solicitat repararea benevolă a

prejudiciilor, însă nu a primit nici un răspuns. Astfel, SA „Terconvit” urmează

pentru fiecare zi de întîrziere să-i achite penalități în mărime de 2 % din prețul

serviciului (lucrării). În acest context, suma investită contractual în mărime de 570

600 de lei x 2 %, va constitui 11 412 de lei pentru fiecare zi de întîrziere, înmulțit

la perioada de întîrziere (semestru II al anului 2017 – 25 noiembrie 2019), rezultă -

694 de zile de întîrziere x 11 412 de lei pentru fiecare zi, în rezultatul calcului

penalitatea va constitui suma de 7 919 928 de lei.

Totodată, a menționat faptul că, starea sufletească, retrăirile suportate pe

parcursul anilor în așteptarea promisiunilor pârâtei, înrăutățirea bruscă a sănătății,

starea cronică de nervozitate, sunt doar o parte din consecințele pagubelor

provocate intenționat de către pârâtă, care abuzând de încredere a tergiversat

executarea lucrărilor de construcție și s-a eschivat de la executarea directă a

obligațiunilor contractuale cu privire la organizarea dării în exploatare a blocului

locativ în semestru II al anului 2017.

În aceste condiții, din cauza comportamentului culpabil al pârâtei, a suportat

în continuu o stare de neliniște, de insomnie, neputință, anxietate, o pierdere a

calității vieții și a speranței de viață pe fonul prelungit de stresuri și nervozitate

suferită pe perioada litigiului.

Prin hotărârea din 21 august 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana Bîtca împotriva SA

„Terconvit” cu privire la încasarea penalității de întârziere și a prejudiciului moral.

S-a încasat de la SA „Terconvit” în beneficiul Tatianei Bîtca penalitatea de

întârziere în mărime de 150 000 de lei și prejudiciul moral în mărime de 15 000 de

lei.

În rest, pretențiile în cuantumul ce excede suma încasată, s-au respins ca

neîntemeiate.

S-a încasat de la SA „Terconvit” în beneficiul statului cheltuieli de judecată

cu titlu de taxă de stat de a căror plată reclamanta a fost scutită în mărime de 4 600

de lei.

Prin decizia din 23 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis

apelul declarat de SA „Terconvit”.

S-a casat hotărârea din 21 august 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

emițând o hotărâre nouă, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare

în judecată depusă de Tatiana Bîtca împotriva SA „Terconvit” cu privire la

încasarea penalității de întîrziere și a prejudiciului moral.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, prima instanță neîntemeiat

a încasat de la SA „Terconvit” penalitatea de întârziere în mărime de 150 000 de

lei pentru încălcarea termenului de prestare a serviciului (executare a lucrării)

stipulat în contractul de prestare a serviciului (executare a lucrării). Or, reieșind din

conținutul art. 32 alin. (2) din Legea privind protecția consumatorilor nr. 105 din

2

13 martie 2003, penalitatea de 2 % din prețul serviciului (lucrării) poate fi încasată

de la prestator (executant) doar în cazul încălcării termenului de prestare a

serviciului (executare a lucrării) stipulat în contractul de prestare a serviciului

(executare a lucrării). Respectiv art. 32 alin. (2) din Legea privind protecția

consumatorilor, reglementează doar raporturile juridice izvorâte din contractele de

antrepriză și/sau de prestări servicii, având în vedere că doar aceste contracte

reglementează raporturile legate de prestarea serviciilor și/sau executarea

lucrărilor, inclusiv termenele de începere și finalizare.

Reieșind din cele expuse, instanța de apel a considerat că, raportul juridic

dintre reclamant și pârât constituit la 08 aprilie 2015 nu reprezintă un contract de

antrepriză și/sau de prestări servicii. Or, contractul respectiv, la momentul

încheierii a fost denumit „Contract cu privire la investițiile capitalului în

construcția imobilului” și din pct. 2.1 al contractului dat rezultă că executorul își

asumă obligația să predea în proprietate bunul imobil executat conform planului,

iar beneficiarul se obligă să achite construcția imobilului și să-l primească în

proprietate. Astfel, este cert faptul că contractul încheiat între părți la 08 aprilie

2015 după natura sa este un contract cu privire la investițiile capitalului în

construcția imobilului, iar la caz, prevederile art. 21 și 32 din Legea privind

protecția consumatorilor nu sunt aplicabile.

Instanța de apel a stabilit că, instanța de fond a aplicat și a interpretat eronat

normele de drept material și greșit a concluzionat că în cauza dată sunt aplicabile

dispozițiile art. 32 din Legea privind protecția consumatorilor or, legea în cauză

reglementează relațiile ce au ca obiect bunuri sau servicii, care pot apărea din

contractele privind vînzarea-cumpărarea cu amănuntul, locațiunea, antrepriza și

prestările de servicii, transportarea cetățenilor și a bagajelor, comisionul, expediția,

depozitul, magazinajul, serviciile turistice, consignația, asigurarea, prestarea

serviciilor financiare (bancare) pentru satisfacerea necesităților personale ale

consumatorului, inclusiv acordarea de credite, deschiderea conturilor clienților,

efectuarea decontărilor la cererea lor, primirea și păstrarea hârtiilor de valoare și a

altor valori, precum și din alte contracte referitoare la satisfacerea necesităților

personale ale cetățenilor, nelegate de obținerea venitului (profitului).

Instanța de apel a reiterat că, potrivit prevederilor art. 21 din Legea privind

protecția consumatorilor, în cazul în care prestatorul (executantul) nu a început la

timp prestarea serviciului (executarea lucrării) sau dacă, în timpul prestării

serviciului (executării lucrării) a devenit clar că serviciul (lucrarea) nu va fi

îndeplinit în termenul stabilit, sau dacă termenul de prestare a serviciului

(executare a lucrării) a expirat, consumatorul este în drept: a) să fixeze

prestatorului (executantului) un nou termen, în cadrul căruia el trebuie să înceapă și

să finalizeze prestarea serviciului (executarea lucrării), și să ceară reducerea

prețului pentru serviciu (lucrare); b) să rezilieze contractul de prestare a serviciului

(executare a lucrării) și să revendice repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea

termenelor de începere și/sau finalizare a prestării serviciului (executării lucrării).

În acest sens, în interpretarea corectă a acestor prevederile gale este de înțeles

că repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea termenului de începere și/sau

finalizare a prestării serviciului (executării lucrării) poate fi revendicat de către

consumator doar odată cu solicitarea rezilierii contractului de prestare a serviciului.

Pe când, la caz se constată că reclamanta a purces direct la repararea prejudiciului

cauzat, fără a solicita rezilierea contractului, în baza căruia părțile și-au asumat

3

obligații.

Drept urmare, reclamanta nu a solicitat rezilierea contractului cu privire la

investițiile capitalului în construcția imobilului nr. 3184 din 08 aprilie 2015, pentru

a putea fi aplicabilă cauzei prevederile art. 32 alin. (2) din Legea privind protecția

consumatorilor referitor la încasarea penalității legale.

La 08 decembrie 2021 (data de pe plicul poștal), Tatiana Bîtca a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel și a solicitat casarea deciziei instanței de

apel și menținerea hotărîrii din 21 august 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru, admiterea cererii din 08 septembrie 2021.

În motivarea recursului a menționat că, instanța de apel eronat a constatat că,

raportul juridic între părți format în baza contractului cu privire la investirea

mijloacelor bănești în construcție nr. 3184 din 08 aprilie 2015, nu prezintă un

contract de antrepriză și/sau de prestări servicii și nu sunt aplicabile prevederile

Legii privind protecția consumatorilor, nu s-a expus asupra tuturor argumentelor și

probelor prezentate atât în prima instanță cât și în instanța de apel și nu s-a expus

asupra cerințelor din cererea din 08 septembrie 2021 depusă în apel cu privire la

încasarea compensației legale în mărime de 15 000 de lei pentru perioada 21

august 2020.

A susținut că, cu referire la dreptul opțional, care degrevează doar în

rezultatul rezilierii contractului, prevăzut de art. 21 alin. (2) lit. a), b) din Legea

privind protecția consumatorilor nr. 105 din 13 martie 2003, consideră că este un

drept opțional și nu o normă imperativă care ar impune silit

reclamantul/consumatorul să rezilieze contractul încheiat legal. Astfel, prevederile

art. 21 alin. (2) lit. b) din Legea privind protecția consumatorilor nr. 105 din 13

martie 2003 sunt în contradicție cu prevederile art. 32 alin. (4) al aceleași legi or,

se înțelege că se poate solicita concomitent încasarea penalității legale pentru

întîrziere (neexecutarea serviciului) și executarea contractului în natură.

A indicat că la caz raportul juridic izvorât la 08 aprilie 2015 cade și sub

incidența prevederilor art. 1998 alin. (1) și art. 2036 alin. (1) Cod civil, însă

instanța de apel nu s-a expus în partea motivată a deciziei asupra prejudiciului

moral, doar a casat hotărîrea prin care s-a admis parțial cererea privind încasarea

prejudiciului moral, fără a se expune care sunt motivele casării și a prejudiciului

moral.

A susținut că instanța de apel în motivarea deciziei nu s-a expus sub nici o

formă asupra obiectului litigiului apărut din cauza încălcării grave a termenului

privind darea în exploatare a blocului locativ și a consecințelor. Atât în instanța de

fond, cît și în apel, pîrîta nu și-a argumentat care sunt motivele neexecutării

obligațiilor contractuale și refuzul de a examina și a da un răspuns la reclamația din

25 septembrie 2019.

La 02 februarie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimatului copia cererii de recurs depusă de către Tatiana Bîtca, cu înștiințarea

despre posibilitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de

însoțire anexată la materialele dosarului (f.d. 140).

La 28 februarie 2022, de către SA „Terconvit” a fost depusă referință prin

care a solicitat declararea recursului depusă de către Tatiana Bîtca ca fiind

inadmisibil.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 23

4

septembrie 2021.

La data de 25 octombrie 2021, potrivit scrisorii de expediere a actului

judecătoresc, a fost expediată în adresa participanților la proces decizia motivată

(f.d. 125), însă careva date privind recepționarea acesteia, la materialele dosarului

lipsesc.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 09 decembrie 2021, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art. 434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei contestate or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

5

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică

doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele

articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A,

nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de către Tatiana Bîtca,

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Tatiana Bîtca.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecători Mariana Pitic

Victor Burduh

6