2ra-577/21 — Constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil

2ra-577/21 — Constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra–577/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. M. Alexei)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Buhnaci, V. Sîrbu, O. Cojocaru)

D E C I Z I E

14 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Ala Cobăneanu

Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

examinând recursurile declarate de către Berliba Viorel, reprezentat de avocatul

Ungurean Ivan și de către Ministerul Justiției,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Berliba Viorel

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesoriii Consiliul municipal

Chișinău, Primăria municipiului Chișinău și executorul judecătoresc Talmaci

Roman cu privire la constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil

a hotărârii judecătorești, repararea prejudiciului material și moral, precum și

compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 18 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost admisă cererea de apel depusă de Ministerul Justiției, casată parțial hotărârea

din 27 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) și în această parte emisă o

nouă hotărâre prin care pretenția a fost respinsă,

con st ată:

La 17 februarie 2020, Berliba Viorel a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesoriii Consiliul municipal

Chișinău, Primăria municipiului Chișinău și executorul judecătoresc Talmaci

Roman cu privire la constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil

a hotărârii judecătorești, repararea prejudiciului material și moral, precum și

compensarea cheltuielilor de judecată.

1

În motivarea acțiunii a indicat, că prin hotărârea Curții de Apel Chișinău nr. 3-

1595/09 din 11 iunie 2009 s-a admis acțiunea depusă de Cernomoreț Sergiu, Paladii

Andrian și Berliba Viorel împotriva Consiliului municipal Chișinău și s-a obligat

Consiliul municipal Chișinău să acorde reclamanților spațiu locativ sub formă de

apartament sau casă separată, conform legislației în vigoare. Prin decizia Curții

Supreme de Justiție din 23 septembrie 2009 s-a menținut hotărârea Curții de Apel

Chișinău nr. 3- 1595/09 din 11 iunie 2009, devenind astfel irevocabilă.

A mai indicat reclamantul că, la 09 septembrie 2009, executorul judecătoresc

Ungureanu Oleg a somat Primăria municipiului Chișinău să execute hotărârea Curții

de Apel Chișinău nr. 3-1595/09 din 11 iunie 2009 în termen de 15 zile.

Prin certificatul nr.77 din 27 februarie 2008 se confirmă că reclamantul și

membrii familiei lui nu au participat la privatizarea fondului de locuințe pe teritoriul

municipiului Chișinău.

Prin actul de preluare a executării documentului executoriu nr.003-786/15 din

06 aprilie 2015, documentul executoriu a fost preluat de către executorul

judecătoresc Talmaci Roman, care la fel a somat Consiliul municipal Chișinău și

Primăria municipiului Chișinău să execute hotărârea judecătorească.

Prin răspunsul nr.08-2586 din 16 aprilie 2015, Primăria municipiului Chișinău

a indicat că hotărârea judecătorească nu este posibilă de executat din cauza lipsei

spațiului locativ liber în municipiul Chișinău.

Prin scrisoarea executorului judecătoresc Talmaci Roman nr.235 din 18

februarie 2016, adresată Consiliului municipal Chișinău, Primăriei municipiului

Chișinău și Direcției Generale Agent Guvernamental al Ministerului Justiției se

menționează că la acel moment nu au fost executate un număr impunător de

documente executorii, obiectul executării fiind acordarea spațiului locativ.

Prin scrisoarea nr.02-176/7015 din 09 martie 2016, Primăria municipiului

Chișinău susține că hotărârea judecătorească nu este posibilă de executat din cauza

lipsei spațiului locativ liber în municipiul Chișinău și din cauza lipsei mijloacelor

financiare necesare pentru construcția spațiului locativ.

A mai menționat reclamantul că, la 20 iulie 2016 și 24 ianuarie 2017, executorul

judecătoresc Talmaci Roman a solicitat întreprinderea unor măsuri în vederea

asigurării unui șir de documente executorii, inclusiv a hotărârii Curții de Apel

Chișinău nr. 3-1595/09 din 11 iunie 2009. Prin scrisoarea nr.189/17 din 09 februarie

2016, Primăria municipiului Chișinău a comunicat despre imposibilitatea executării

hotărârii judecătorești în privința lui Berliba Viorel din cauza lipsei spațiului locativ

liber în municipiului Chișinău și din cauza lipsei mijloacelor financiare necesare

pentru construcția spațiului locativ, totodată susținând că s-a adresat Guvernului cu

solicitarea alocării de mijloace financiare pentru construcția spațiului locativ, în

vederea executării hotărârilor judecătorești.

Reclamantul a concluzionat că, perioada neexecutării hotărârii judecătorești

este de 133 luni și 25 zile, astfel, din cauza imposibilității executării hotărârii

2

judecătorești, reclamantul și familia sa au accesat un credit pe termen lung în mărime

de 150 000 de lei în scopul procurării spațiului locativ - construcție nefinalizată în

com. Budești, în care locuiesc până în prezent și un credit pe termen lung în mărime

de 170 000 de lei în scopul finisării construcției casei de locuit amplasată în com.

Budești.

În viziunea reclamantului o autoritate de stat nu poate invoca lipsa fondurilor

și a spațiului locativ ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești.

Perioada de neexecutare constituie 23 decembrie 2009 - 17 februarie 2020, adică

133 luni și 25 zile. A indicat reclamantul că, prejudiciul material în mărime de 237

852,08 de lei, constituie rambursarea reală a dobânzilor la cele două credite

contractate de către reclamant – 223 978,82 de lei, plus comisionul unic de acordare

și taxa administrativă pentru examinare, taxa de administrare anuală și asigurare a

bunului ipotecat în mărime de 13 773,26 de lei. Pentru acordarea certificatului

nr.S472/E00252 din 03 octombrie 2019, reclamantul a achitat o sumă în mărime de

100 de lei. Prejudiciul moral la estimat la 60 000 de lei, suma care va asigura o

echitate sufletească pe potriva suferințelor și frustrărilor cauzate reclamantului.

Costul serviciilor juridice sunt evaluate în mărime de 5000 de lei.

Ulterior, reclamantul a depus cerere de concretizare prin care a solicitat

constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii Curții

de Apel Chișinău nr. 3-1595/09 din 11 iunie 2009 pentru perioada 11 iunie 2009 -

prezent (132 luni și 21 zile = 11 ani și 21 zile), încasarea prejudiciul material cauzat

prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești

în mărime de 258 954,01 lei, prejudiciului moral în mărime de 60 000 de lei și

cheltuielile de judecată în mărime de 5000 de lei.

Prin hotărârea din 27 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), a fost

admisă cererea de chemare în judecată înaintată de Berliba Viorel.

A fost constatat încălcat dreptul lui Berliba Viorel garantat de art. 6 din CEDO,

art. 1 Protocolul 1 la Convenție, cauzat prin neexecutarea în termen rezonabil a

hotărârii Curții de Apel Chișinău nr. 3-1595/09 din 11 iunie 2009.

A fost încasat din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului

Justiției în beneficiul lui Berliba Viorel prejudiciul material în mărime de 258 954,

01 lei, prejudiciul moral în mărime de 60 000 de lei cauzate prin neexecutarea

hotărârii Curții de Apel Chișinău nr. 3-1595/09 din 11 iunie 2009, precum și au fost

compensate cheltuielile de judecată cu titlu de asistență juridică în mărime de 5 000

de lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, hotărârea judecătorească

pronunțată la 11 iunie 2009 și devenită irevocabilă la 23 septembrie 2009, nu a fost

executată de către Consiliul municipal Chișinău nici la data examinării prezentei

cereri de chemare în judecată. A fost constatat că, neexecutarea hotărârea Curții de

Apel Chișinău nr. 3-1595/09 din 11 iunie 2009 nu poate fi imputată reclamantului

Berliba Viorel și pe cale de consecință urmează a fi analizat comportamentul

3

autorităților implicate în neexecutarea acestei hotărâri, care sunt responsabile de

executarea acestui act judecătoresc.

În acest sens este cert că, autoritatea responsabilă de executarea hotărârii

judecătorești, care este statul Republica Moldova, nu a întreprins măsuri

corespunzătoare în vederea executării hotărârii judecătorești irevocabile, ca urmare

Berliba Viorel nu a putut beneficia de succesul obținut în urma examinării litigiului,

fapt ce incontestabil denotă că hotărârea adoptată în favoarea ultimului a rămas

neexecutată o perioadă considerabilă de timp, fiind astfel încălcat dreptul lui Berliba

Viorel.

Cu privire la pretenția de încasare a prejudiciului material, prima instanță a

reținut că, Berliba Viorel și familia sa, din cauza imposibilității executării hotărârii

judecătorești, au accesat un credit pe termen lung în mărime de 150 000 lei în scopul

procurării spațiului locativ și un credit pe termen lung în mărime de 170 000 lei în

scopul finisării construcției casei de locuit.

Potrivit certificatului eliberat de către BC Moldova - Agroindbank SA

nr.S472/E00129 din 27 iulie 2020 se confirmă că de la data acordării creditelor

nominalizate, reclamantul a achitat până la data de 27 iulie 2020 cu titlu de dobânzi

- 244 118,29 lei, cu titlu de comision unic de acordare și taxa administrativă de

examinare - 3 400 lei, cu titlu de taxa de administrare anuală - 9 162,64 lei, cu titlu

de asigurarea bunului ipotecat - 2 273,07 lei, în total 258 954,01 lei.

Instanța a ajuns la concluzia temeiniciei acestei pretenții dispunând admiterea

ei, or există o legătură de cauzalitate între violarea dreptului la durata rezonabilă a

procedurilor și pierderile materiale datorită imposibilității de a se folosi de bunul

imobil sau de a se bucura de fructele acestuia.

În privința acordării unei satisfacții echitabile pentru compensarea prejudiciului

moral, reieșind din criteriile prevăzute de lege pentru determinarea unei reparații

echitabile a prejudiciului invocat, în funcție de circumstanțele cauzei în cadrul căreia

a survenit neexecutarea, precum și de pretențiile invocate, de complexitatea cauzei,

de comportamentul părților, de conduita autorităților publice, de durata încălcării și

de importanța procesului pentru Berliba Viorel, instanța de fond a considerat că

suma de 60 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, este echitabilă suferințelor și

disconfortului cauzat prin neexecutarea hotărârii irevocabile favorabile și este una

proporțională cu sumele acordate de instanțele naționale, cât și de Curtea Europeană

pe cazuri similare.

Prin decizia din 18 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă

cererea de apel depusă de Ministerul Justiției, casată hotărârea din 27 iulie 2020 a

Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) în partea pretenției cu privire la încasarea

prejudiciului material și în această parte emisă o nouă hotărâre prin care pretenția a

fost respinsă.

Pentru a decide astfel instanța de apel a menționat că pretenția reclamantului

cu privire la încasarea prejudiciului material este neîntemeiată, or Legea nr.87 din

4

21 aprilie 2011 nu prevede încasarea unor astfel de cheltuieli cu titlu de prejudiciu

material. Astfel, potrivit prevederilor art. 35 alin. 1 din Legea nr. 416-XII din 18

decembrie 1990 cu privire la Poliție, care a fost pusă la baza hotărârii aflate la

moment în executare, reclamantul urma să fie asigurat cu spațiu locativ de serviciu.

Contractarea și restituirea creditului acordat reclamantului de o bancă comercială,

însă, este un drept al acestuia și nicidecum obligația administrației publice locale.

Or, dintr-un alt punct de vedere, Berliba Viorel nu a solicitat repararea unui

eventual prejudiciu material suportat pentru locațiunea unui spațiu locativ pe

perioada neexecutării hotărârii judecătorești.

La 22 februarie 2021, Berliba Viorel, reprezentat de avocatul Ungurean Ivan, a

declarat recurs împotriva deciziei din 18 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

solicitând casarea acesteia în partea casării hotărârii primei instanțe și menținerea

fără modificări a hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului au indicat că, instanța de apel la emiterea deciziei a

interpretat în mod eronat legea, iar aprecierea probelor a fost una arbitrară.

La 07 aprilie 2021, Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva deciziei din

18 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a

hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie

respinsă.

În motivarea recursului au indicat că, instanța de apel la emiterea deciziei a

interpretat în mod eronat legea, iar aprecierea probelor a fost una arbitrară.

Prin încheierea din 30 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție, recursurile

declarate de de către Berliba Viorel, reprezentat de avocatul Ungurean Ivan și de

către Ministerul Justiției au fost considerate admisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 18

noiembrie 2020, expediată părților la 02 februarie 2021, fără a se cunoaște cu

certitudine data recepționării acestuia, iar recursurile au fost declarate la 22 februarie

2021 și la 07 aprilie 2021. Astfel, se constată că recurenții s-au conformat

prevederilor legale și au declarat recursurile împotriva deciziei instanței de apel în

termenul stabilit de lege.

În corespundere cu art. 444 al Codului de procedură civilă, recursul s-a

examinat fără înștiințarea participanților la proces. Astfel, Colegiul a decis

inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse în cererile de recurs au

fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței verificarea legalității

hotărârii atacate. Totodată, toate punctele de drept care puteau exista în această cauză

pot fi cercetate și soluționate în mod adecvat pe baza înscrisurilor prezente la dosar.

În plus, recurenta și intimații au avut ocazia să își prezinte poziția în scris și să

răspundă la concluziile părții adverse. (mutatis mutandis, cauza Auza Vilho

Eskelinen și alții vs. Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 72 – 75)

5

Subsidiar, în § 26 – 27 ale deciziei Curții Constituționale nr. 95 din 19

decembrie 2016 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 444 al Codului

de procedură civilă, Curtea a statuat că în cazul procedurilor care au ca obiect

autorizarea unui apel sau care consacră verificarea unor aspecte de drept, și nu de

fapt, sunt îndeplinite condițiile articolului 6 din Convenție chiar dacă instanța de apel

sau de recurs nu oferă reclamantului posibilitate să se exprime în fața sa, în persoană.

Iar, în esență nu este afectat accesul liber la justiție.

Verificând hotărârea contestată în raport de criticile formulate, în limitele

controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursurile

declarate de către Berliba Viorel, reprezentat de avocatul Ungurean Ivan și de către

Ministerul Justiției întemeiate și care urmează a fi admise, casată decizia recurată cu

trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) al Codului de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o

singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Pe parcursul examinării cauzei în fazele procesuale anterioare s-a constatat cu

certitudine că temei pentru intentarea prezentei acțiuni a constituit o pretinsă

încălcare a dreptului lui Berliba Viorel la executare în termen rezonabil a unei

hotărârii judecătorești.

Examinând acțiunea cu privire la constatarea încălcării dreptului, prima

instanță a ajuns la concluzia despre temeinicia acesteia și admis-o integral, reținând

în susținerea concluziei sale că, la caz, într-adevăr a existat o ingerință în dreptul lui

Berliba Viorel la executarea în termen rezonabil a unei hotărâri favorabile, iar

temeiurile invocate de autoritățile publice locale în justificarea imposibilității

executării hotărârii au fost apreciate drept irelevante. Astfel, instanța considerând

violat dreptul reclamantului și constatând temeinicia acțiunii, a acordat o

despăgubire atât morală, cât și materială.

Totuși, examinând cauza în ordine de apel, Curtea de Apel Chișinău a decis

casarea hotărârii primei instanțe în partea încasării prejudiciului material,

motivându-și soluția, în special, prin faptul că contractarea unui credit bancar pentru

procurarea unui teren și casei de locuit nu poate fi tratat drept prejudiciu material

cauzat prin neexecutarea hotărârii judecătorești în sensul legii.

Conform art. 1 alin. (2) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de

către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen

rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești, aplicarea și interpretarea termenilor din prezenta lege se fac prin

prisma legislației naționale, a prevederilor Convenției Europene pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului.

6

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție, analizând materialele anexate la dosar, în coraport cu legislația în vigoare

ce guvernează raportul juridic litigios, prin prisma criticilor din recursurile

formulate, consideră că admițând acțiunea reclamantului instanțele au ajuns la

concluzii pripite.

În primul rând, instanța de recurs ține să menționeze, în mod evident,

obligativitatea executării, într-un termen rezonabil, a hotărârilor judecătorești

definitive, chiar și emise împotriva statului, precum și nu pune la dubii dreptul lui

Berliba Viorel la executarea unei hotărâri favorabile lui, într-un termen rezonabil.

Este incontestabil faptul că statul, prin intermediul autorităților publice, trebuie să

asigure executarea hotărârilor judecătorești de acordare a locuințelor de serviciu și

să repare eventualul prejudiciu, fie moral fie material, apărut în urma executării

tardive sau neexecutării acestor hotărâri.

Însă, în procesul stabilirii existenței sau inexistenței încălcării dreptului,

perioadei întinderii acestei încălcări, menținerii statutului de victimă, existenței sau

inexistenței prejudiciului moral și/sau material, instanțele de judecată urmează să

țină cont, inclusiv, de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În speța discutată, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 11 iunie 2009,

menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 23 septembrie 2009, Consiliul

municipal Chișinău a fost obligat să acorde reclamanților, inclusiv lui Berliba Viorel,

spațiu locativ sub formă de apartament sau casă separată, conform legislației în

vigoare.

Drept temei pentru emiterea hotărârii respective, a servit faptul că Berliba

Viorel, fiind angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a deținut un drept la

spațiul locativ în baza art. 35 din Legea nr. 416 din 18 decembrie 1990 cu privire la

poliție (în vigoare la data emiterii hotărârii), care prevedea că colaboratorilor de

poliție li se acorda de către autoritățile administrației publice locale, cel mult după 3

ani de la angajare în serviciu, iar ofițerilor – cel mult după un an de la numirea lor

în funcție, spațiu locativ sub formă de apartament sau casă separată conform

normelor stabilite de legislația în vigoare.

Prin prisma articolului menționat, statul a acordat anumite garanții sociale unor

categorii de angajați, fiind un element de asigurare socială a acestora pentru

exercitarea atribuțiilor de angajat. Totuși, această garanție socială a fost exclusă prin

Legea nr. 90 din 04 decembrie 2009, iar Legea nr.416 din 18 decembrie 1990 cu

privire la poliție a fost ulterior abrogată prin Legea nr.320 din 27 decembrie 2012

cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, în vigoare din 05 martie 2013.

Conform art.46 alin.(1)-(4) a Legii nr.288 din 16 decembrie 2016 privind

funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,

Ministerul Afacerilor Interne își creează fondul locativ de serviciu în modul stabilit

de Guvern. Dacă funcționarul public cu statut special și soția/soțul acestuia nu dețin

în proprietate o locuință în localitatea în care activează, acesta are dreptul la spațiu

7

locativ de serviciu pentru perioada de activitate în localitatea respectivă. Spațiul

locativ se repartizează în limita disponibilului, în modul stabilit de Ministerul

Afacerilor Interne.

La caz, se reține că prin hotărâre judecătorească irevocabilă, Berliba Viorel în

calitate de angajat al Ministerului Afacerilor Interne, în temeiul art. 35 din Legea cu

privire la poliție, a obținut un drept la spațiu locativ cu membrii familiei, nefiind

acordat cu titlu de drept de proprietate asupra acestuia. Dreptul de atribuire a

spațiului locativ este direct legat de deținerea statutului de angajat al instituției care

acordă aceste beneficii sociale pe perioada deținerii statutului de angajat.

Totodată, în acest context este important de reținut că în cauzele Paduraru vs.

Republica Moldova, Malai și alții vs. Republica Moldova, decizii din 16 decembrie

2014, Curtea Europeană a acceptat argumentele Guvernului că executarea

hotărârilor de acordare a spațiului locativ, în situația concedierii din funcțiile

eligibile pentru beneficierea de acest spațiu locativ, a căzut în desuetudine și a

acceptat declarația unilaterală a Guvernului prin care ultimul a acordat reclamanților

despăgubiri pentru perioada neexecutării acelor hotărâri judecătorești, radiind

cererile de pe rol.

Mai mul ca atât, în cauzele Proțap vs. Republica Moldova și Iordăchescu vs.

Republica Moldova, aflate la Comitetul de Miniștri, la monitorizarea executării

clauzelor acordurilor de soluționare amiabilă, în urma radierii lor de pe rolul Curții

Europene, Comitetul, la fel, a fost de acord cu argumentele din Raportul Guvernului

în privința faptului desuetudinii hotărârilor din cauza încetării raporturilor de muncă

a reclamanților și, în pofida neexecutării hotărârilor de asigurare cu spațiu locativ, a

încetat procedura de supraveghere prin Rezoluțiile Comitetului de Miniștri din 03

decembrie 2020, Reuniunea nr. 1390 a Delegațiilor Miniștrilor (Iordăchescu,

Proțap).

În circumstanțele redate, la examinarea litigiilor având ca obiect neexecutarea

hotărârilor judecătorești de acordare a spațiilor locative unor categorii de persoane

din cauza eșecului autorităților statului de a executa în termen rezonabil aceste

hotărâri, instanțele urmează să elucideze cu certitudine dacă reclamantul este

deținător a dreptului subiectiv prin deținerea statutului de angajat în Ministerul

Afacerilor Interne, ceea ce nu a fost efectuat la caz de către instanțele de judecată.

Este necesar de remarcat faptul că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului pe cauze similare este în continuă evoluție și anume practica în cazurile în

care raporturile de muncă încetează cu beneficiarii de garanții sociale, iar hotărârile

de obligare a autorităților de a asigura reclamanții cu spațiu locativ, rămân

neexecutate. Astfel, în situația menționată, urmează a fi modificată cu titlu de

principiu practica judiciară în cazurile în care raporturile de muncă ale beneficiarilor

garanțiilor sociale încetează.

Instanța de recurs atestă că sub aspectul constatării menținerii statutului de

”victimă” de către reclamant, decizia instanței de apel este nemotivată, iar

8

considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a stabili că erorile judiciare analizate

în speță sunt esențiale și nu pot fi corectate în această fază. Or judecarea recursului,

exercitat conform rigorilor impuse de art. 432 alin. (1) al Codului de procedură

civilă, are caracter devolutiv numai pentru problemele de drept material și

procedural.

În acest caz, art. 442 al Codului de procedură civilă prevede că în ordine de

recurs nu pot fi administrate probe noi, ceea ce consolidează poziția susmenționată.

Distinct de cele relatate, Colegiul lărgit atenționează că beneficiarii garanțiilor

sociale nu sunt privați în nici o măsură de dreptul de a pretinde executarea hotărârilor

judecătorești pentru perioada activității în instituțiile vizate.

Prin urmare, ținând cont de faptele din speță, de argumentele părților și de

constatările de mai sus, Colegiul judiciar consideră că a examinat principalele

întrebări juridice în speță și că nu este necesar să se pronunțe separat în privința

motivelor invocate în recursurile formulate.

Acestea, în esență, nu au forță juridică de a influența prezenta soluție pe caz și

pertinența lor va putea fi supusă unei aprecieri juridice la o nouă rejudecare a cauzei

(a se vedea, printre alte autorități, cauzele Kamil Uzun vs. Turcia, hotărâre din 10

mai 2007, § 64; Centrul pentru Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu

vs. România (Marea Cameră), din 17 iulie 2014, § 156).

Astfel, din considerentele arătate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursurile declarate, de a casa decizia din 18 noiembrie 2020 a Curții de Apel

Chișinău, iar reținând că erorile procedurale admise nu pot fi corectate de instanța

de recurs, cauza urmează a fi remisă la rejudecare, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța urmează să examineze speța în întregime în

cadrul unor proceduri noi, în vederea respectării dreptului părților la un proces

echitabil, în special, cu respectarea limitelor legale și în partea aprecierii juridice a

observațiilor lăsate fără răspuns (a se vedea, spre exemplu impactul considerentelor

instanței de recurs la o nouă reexaminare, cauzele Victor Harovschi vs. Moldova,

hotărâre din 18 noiembrie 2008; Dimitar Yordanov vs. Bulgaria, hotărâre din 06

septembrie 2018, § 52 - 53).

Având în vedere cele expuse și în conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) al

Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admit recursurile declarate de către Berliba Viorel, reprezentat de avocatul

Ungurean Ivan și de către Ministerul Justiției.

Se casează decizia din 18 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău emisă în

cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Berliba Viorel

9

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesoriii Consiliul municipal

Chișinău, Primăria municipiului Chișinău și executorul judecătoresc Talmaci

Roman cu privire la constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil

a hotărârii judecătorești, repararea prejudiciului material și moral, precum și

compensarea cheltuielilor de judecată și se remite cauza spre rejudecare la Curtea de

Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Ala Cobăneanu

Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

10