3ra-1293/16 — revendicarea dreptului de proprietate

3ra-1293/16 — revendicarea dreptului de proprietate (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

dosarul nr. 3ra-1293/16

prima instanță – (Judecătoria Călărași) Dorina Croitor

instanța de apel – (Curtea de Apel Chișinău) N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruță

D E C I Z I E

28 septembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, Svetlana Filincova

judecători Maria Ghervas

Sveatoslav Moldovan

Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

examinând recursul declarat de către Macaru Nicolae,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Macaru Nicolae

împotriva Primăriei Pitușca, r-nul Călărași, Consiliului sătesc Pitușca, r-nul Călărași,

intervenient accesoriu Oficiul Cadastral teritorial Călărași, privind recunoașterea

dreptului de proprietate asupra unui teren cu destinație agricolă cu obligarea

Consiliului local Pitușca de a emite o decizie de atribuire în natură și obligarea

Primăriei Pitușca de a elabora planul geometric și titlul pe terenul dat,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2016 prin care s-a

respins apelul declarat de Macaru Nicolae și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei

Călărași din 10 septembrie 2015,

c o n s t a t ă:

La 26 iunie 2014 Macaru Nicolae a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Primăria Pitușca, r-nul Călărași, Consiliul Local Pitușca, r-nul Călărași

intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Călărași, prin care a solicitat

recunoașterea dreptului de proprietate asupra unui teren cu destinație agricolă cu

suprafața de 0,97 ha, obligarea Consiliul local Pitușca, r-nul Călărași de a emite o

decizie de atribuire în natură a unui lot de teren cu destinație agricolă cu suprafața de

0,97 ha, obligarea Primăriei Pitușca de a delimita terenul cu suprafața de 0,97 ha, cu

destinație agricolă, de a elabora planul geometric al terenului dat și de a elibera un

titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren.

În motivarea cererii de chemare în judecată a menționat că, în temeiul

contractului de vînzare-cumpărare din 28 decembrie 2000 nr. 3234 a procurat de la

Gorgan Timofei un teren cu destinație agricolă cu suprafața de 0,97 ha amplasat în

extravelanul satului Pitușca, r-nul Călărași.

La 02 ianuarie 2001 contractul dat a fost înregistrat la Oficiul Cadastral

Teritorial Călărași cu nr. 2534000165 în Registrul bunurilor imobile.

În 2005 a aflat că dreptul asupra acestui teren aparține unui terț. Adică, în

diferite registre terenul dat este indicat cu un alt plan geometric și pe acest teren este

eliberat acte de proprietate unui terț.

1

În asemenea circumstanțe, s-a adresat Consiliului local Pitușca de a-i atribui

teren conform contractului de vînzare-cumpărare sus indicat.

La 15 decembrie 2009 a fost emisă decizia nr. 07/15 a Consiliul local Pitușca

prin care s-a permis atribuirea unui teren arabil în extravelanul s. Pitușca cu o

suprafață de 0,97 ha.

Prin decizia nr. 02/07 din 06 aprilie 2010 a Consiliului local Pitușca nu s-a

acceptat abrogarea Deciziei nr. 07/15 din 15 decembrie 2009.

Însă, în urma adresării cererii de chemare în judecată a Oficiului Teritorial

Ungheni a Canceraliei de Stat, ambele decizii ale Consiliului local Pitușca au fost

anulare.

În final invocînd că avînd un act ce îi confirmă dreptul de proprietate, nu

dispune de bun în natură.

La 24 iunie 2014 s-a adresat cu o cerere către Primăria Pitușca în vederea

recunoașterii dreptului de proprietate a reclamantului asupra 0,97 ha cu delimitarea

acestuia în natură, însă i-a fost refuzat (f.d. 2,3).

Prin hotărîrea Judecătoriei Călărași din 10 septembrie 2015 s-a respins cererea

de chemare în judecată a lui Macaru Nicolae către Primăria Pitușca și Consiliul local

Pitușca, intervenient accesoriu Oficiul cadastral teritorial Călărași privind

recunoașterea dreptului de proprietate asupra unui teren cu destinația agricolă cu

suprafața de 0,97 ha cu obligarea Consiliul local Pitușca de a emite o decizie de

atribuire în natură și obligarea Primăriei Pitușca de a elabora planul geometric și titlul

pe terenul dat (f.d. 99).

Nefiind de acord cu hotărîrea Judecătoriei Călărași din 10 septembrie 2015, la

07 octombrie 2015 a depus apel împotriva acesteia prin care a solicitat casarea

integrală a acesteia cu remiterea cauzei la o nouă rejudecare în aceeași instanță în alt

complet de judecată (f.d. 111).

La 17 februarie 2016 Macaru Nicolae a depus cerere de apel motivat prin care a

solicitat casarea integrală a hotărîrii Judecătoriei Călărași din 10 septembrie 2015 cu

emiterea unei noi hotărîri, prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă

integral (f.d.123-125).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2016 s-a respins apelul

declarat de către Macaru Nicolae și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Călărași din 10

septembrie 2015 (f.d. 143).

La 06 iulie 2016 Macaru Nicolae a depus cerere de recurs prin care a solicitat

casarea decizei Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2016, a hotărîrii Judecătoriei

Călărași din 10 septembrie 2015 cu emieterea unei noi hotărîri prin care să-i acorde

dreptul de a se folosi de bunul care îl are în proprietate, cu explicarea cărui organ să se

adreseze în vederea restabilirii dreptului de proprietate asupra lotului de teren cu

suprafața de 0,97 ha și încasarea cheltuielilor de judecată de la organul care se face

responsabil de lipsirea acestuia de proprietate, în sumă de 3000 lei (f.d. 152-155).

În motivarea cererii de recurs a invocat că, recurentul la 28 decembrie 2000 în

baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 3234 a procurat de la Gorgan Timofei un

bun imobil cu suprafața de 0,97 ha, amplasat în extravelan s. Pitușca, r-nul Călărași.

La 02 ianuarie 2001 a înregistrat terenul la Oficiul Cadastral teritorial Călărași,

unde i s-a atribuit număr cadastral 2534000165 în Registrul bunurilor imobile.

La acel moment bunul dat nu era gajat, sechestrat și exista de fapt și în

realitate.

2

Locul amplasării îl cunoștea, conform planului sectorului.

Mai mult ca atît, bunul dat a fost explorat de către recurent timp de 5 ani, pînă

cînd a aflat că acest teren a fost dat de către Primăria Pitușca în proprietatea altei

persoane.

Astfel, a invocat că, avînd acte de proprietate, Primăria Pitușca la deposedat de

acest teren.

Conform certificatului din 16 februarie 2016 eliberat de Oficul Cadastral

Teritorial Călărași bunul imobil cu numărul cadastral 2534000.165 este proprietatea

recurentului, cu locul amplasării eroare în plan.

La solicitarea Oficiului Cadastral teritorial Călărași cu privire la cererea unde se

află terenul respectiv, aceștia au comunicat că primăria urmează să identifice bunul

respectiv, unde mai apoi reprezentanții Oficiului Cadastral vin și fac măsurările.

De asemenea, a menționat că, atît prima instanța cît și instanța de apel eronat au

constatat că recurentul solicită un alt teren, în timp ce acesta solicită să-i fie atribuit

terenul acestuia și să recupereze greșeala pe care au comis-o angajații primăriei din

pricina cărora nu se poate folosi de terenul ce-i aparține cu drept de proprietate.

Suplimentar a comunicat că, în anul 2000 cînd a procurat terenul a fost

înregistrat la Oficiul Cadastral, fiindu-i atribuit număr provizoriu, însă ulterior în baza

programului ”Pămînt” Primăria avea obligația să transmită toate datele Oficiului

cadastral pentru înregistrarea definitivă. Primăria la rîndul său a transmis datele

eronate astfel, s-a atribuit terenul respectiv altei persoane.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs constată că,

dispozitivul deciziei a fost emis de Curtea de Apel Chișinău la 07 aprilie 2016.

Potrivit scrisorii nr. 2245 copia deciziei Curții de Apel Chișinău a fost expediată

părților la 11 mai 2016, însă la materiale nu este dovada recepționării acesteia.

Cererea de recurs a fost depusă la 06 iunie 2016, respectiv, recursul se

consideră depus în termenul prevăzut de lege.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Respectiv, recursurile se consideră depuse în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători poate decide invitarea

unor participanți sau reprezentanți ai acestora pentru a se pronunța asupra problemelor

de legalitate invocate în cererea de recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Verificând argumentele invocate în recurs, pe baza materialelor din dosar,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție consideră că acesta este întemeiat și urmează a fi admise cu casarea deciziei

Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2016 și restituirea pricinii spre rejudecare în

instanța de apel, într-un alt complet de judecată din următoarele considerente.

În acest sens, Curtea menționează că, art. 9 din Constituție consacră existența

proprietății private asupra bunurilor materiale și intelectuale, iar potrivit art. 46 din

Constituție, dreptul la proprietatea privată este garantat. Curtea reține că proprietatea

3

privată consacră dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod

exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.

De asemenea, articolul 1 din Protocolul nr. l la Convenția Europeană consacră

dreptul la respectarea bunurilor. Astfel, orice persoană fizică sau juridică are dreptul

la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru

o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale

ale dreptului internațional.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului reiterează că, articolul 1 al Protocolului

nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi proprietăți (a se vedea Kopecky

v. Slovacia [GC], nr. 44912/98, §35, ECHR 2004-IX, și Van der Mussele v. Belgia,

hotărâre din 23 noiembrie 1983, Seria A nr. 70, p. 23, §48).

Mai mult, „un reclamant poate pretinde o violare a articolului 1 al Protocolului

nr. 1 la Convenție doar dacă și în măsura în care deciziile contestate se referă la

„bunurile” sale în sensul acestei prevederi. „Bunurile” pot fi fie „bunuri existente”, fie

bunuri, inclusiv pretenții, în privința cărora reclamantul poate susține că are cel puțin

o „speranță legitimă” că va obține dobândirea efectivă a unui drept de proprietate.

De asemenea, potrivit art. 316 alin. (1) și (2) din Codul civil, proprietatea este,

în condițiile legii, inviolabilă. Dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi

silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică pentru o

dreaptă și prealabilă despăgubire. Exproprierea se efectuează în condițiile legii.

În conformitate cu art. 321 alin. (2) din Codul civil, în cazul bunurilor imobile,

dreptul de proprietate se dobîndește la data înscrierii în registrul bunurilor imobile, cu

excepțiile prevăzute de lege.

Luînd în considerație cele menționate supra, se conchide că potrivit contractului

de vînzare-cumpărare încheiat la 28 decembrie 2000 între Gorgan Timofei și Macaru

Nicolae, ultimul a procurat lotul agricol în mărime de 0,97 ha, situat în extravilanul

Primăriei s. Pitușca, jud. Ungheni și trecut în Registrul cadastral cu nr. 2534000165 la

28 decembrie 2000. Contractul respectiv a fost autentificat notarial și înregistrat în

Registrul bunurilor imobile în modul stabilit de lege (f.d. 10).

De asemenea, potrivit extrasului din Registrul bunurilor imobile eliberat la 09

aprilie 2014 terenul cu numărul cadastral 2534000.165, cu suprafața de 0,97 ha este în

proprietatea lui Macaru Nicolae, obținut în baza contractului de vînzare-cumpărare nr.

3234 din 28 decembrie 2000 (f.d. 11).

Mai mult ca atît, atît Primăria satului Pitușca cît și Oficiul Cadastral Teritorial

Călărași în instanța de judecată nu au negat existența dreptului recurentului și nu au

avut obiecții referitor la valabilitatea contractului.

Cu toate că recurentul deține un act de proprietate asupra terenului, înregistrat

în modul stabilit la Oficiul Cadastral, fiind identificat cu un număr cadastral, însă

acesta nu se poate folosi de acte teren întrucît, bunul respectiv nu este delimitat în

natură, fapt ce reprezintă o limitare neîntemeiată a dreptului acestuia la proprietate

prin limitarea dreptului de posesie și folosință.

După cum e stipulat supra, dreptul de proprietate poate fi limitat doar în temeiul

legii, or para. 50-51 din Hotărîrea Curții Constituționale privind excepția de

neconstituționalitate a unor prevederi din Legea privatizării fondului de locuințe

nr.1324 -XII din 10 martie 1993 nr. 15 din 17 mai 2016 prevede expres că, dreptul de

proprietate nu poate fi privit ca un drept absolut. Astfel, legislatorul poate institui o

ingerință în exercitarea dreptului de proprietate, cu condiția ca aceasta să fie

4

prevăzută de lege, să urmărească un scop care să servească interesului general și să

fie proporțională scopului urmărit.

Instituirea unei măsuri legislative trebuie să fie justificată de un scop legitim, în

așa fel încât să păstreze un just echilibru între drepturile și interesele tuturor

participanților care se află în situații identice, fără privilegii și fără discriminări,

respectându-se astfel principiul constituțional al egalității și nediscriminării.

Prin urmare, Colegiul, a constatat că deși recurentul deține un drept de

proprietate, intimații în cadrul examinării cauzei nu au prezentat nici un temei legal de

limitare a dreptului de proprietate a acestuia, fiindu-i încălcat dreptul în substanță.

Astfel, întru apărarea dreptului, recurentul în cererea de chemare în judecată a

solicitat:

1) Admiterea cererii de chemare în judecată;

2) Recunoașterea dreptului de proprietate asupra unu teren cu destinație

agricolă cu suprafața de 0,97 ha;

3) Obligarea Consiliului local Pitușca, r-nul Călărași să emită o decizie de

atribuire în natură a unui lor de teren cu destinație agricolă cu suprafața de

0,97 hectare;

4) Obligarea Primăriei de a delimita terenul cu suprafața de 0,97 ha cu

destinație agricolă de a elabora planul geometric a terenului dat și de elibera

un titlul de autentificare a deținătorului de teren.

Prin hotărîrea Judecătoriei Călărași din 10 septembrie 2015, menținută prin

decizia Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2016 cererea de chemare în judecată a

fost respinsă ca neîntemeiată.

Unul din temeiurile menționate atît de către instanța de fond cît și de instanța de

apel este art. 12 din Codul funciar, care stabilește categoriile persoanelor cărora le pot

fi atribuite teren în proprietate.

În acest sens, instanța de recurs menționează, art. 12 din Codul funciar,

reglementează atribuirea în proprietate privată a cotelor de teren echivalent, fapt

solicitat de către recurent în pretenția nr. 2 din cererea de chemare în judecată.

În timp ce prin cerința nr. 3 din cererea de chemare în judecată, recurentul a

solicitat obligarea Consiliului local Pitușca, r-nul Călărași să emită o decizie de

atribuire în natură a unui lor de teren cu destinație agricolă cu suprafața de 0,97

hectare. Iar cerința nr. 4 era obligarea Primăriei de a delimita terenul cu suprafața

de 0,97 ha cu destinație agricolă de a elabora planul geometric a terenului dat și de

elibera un titlul de autentificare a deținătorului de teren.

În acest sens, instanțele de judecată, ierarhic inferioare nu au constatat, care

teren urmează să fie individualizat terenul care îl solicită or terenul care îl deține în

proprietate, or în cererea de recurs, recurentul a menționat că nu solicită de la Primărie

să-i atribuie cotă de teren echivalent, doar cere să-i fie reparată greșeala, deoarece este

în imposibilitate să se folosească de terenul său.

Mai mult ca atît, dreptul de acces la justiție este înțeles ca un drept de acces

concret și efectiv, care presupune ca justițiabilul să beneficieze de o posibilitate clară

și concretă de a contesta un act constituind o atingere adusă drepturilor sale

În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Airey c.

Irlandei, a reiterat principiul potrivit căruia Convenția nu garantează drepturi teoretice

și iluzorii, ci drepturi practice și efective, și aceasta întrucât dreptul de acces la

5

instanțe trebuie privit prin raportare la locul prioritar pe care îl deține într-o societate

democratica dreptul la un proces echitabil.

Distinct de cele relatate supra, instanța de recurs menționează că în cauza

Albina contra României, CEDO a invocat că, dreptul la un proces echitabil, garantat

de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul parților de a prezenta

observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are

drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și

efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16,

paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații

sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța

sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a

proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă

ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta [Hotărârea Perez împotriva Frantei

(GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk

împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

În acest sens, instanța de recurs menționează că instanța de fond cît și instanța

de apel, nu numai că nu a concretizat cerințele înaintate, pentru a fi examinate în mod

corect dar nici nu au motivat în hotărârile pronunțate respingerea cerințelor nr. 3,4 din

cererea de chemare în judecată, ceea ce este o încălcare a art. 6.1. din Convenția

europeană a drepturilor omului.

Suplimentar, instanța de recurs relevă, că instanțele ierarhic inferioare au

aplicat prevederile art. 504, 505 din Codul civil pentru a motiva respingerea cererii de

chemare în judecată.

Potrivit art. 504 alin. (1) din Codul civil, cînd vreo înscriere din registrul

bunurilor imobile nu corespunde situației juridice reale, se poate cere rectificarea

înscrierii.

În acest context art. 505 alin. (1) din Codul civil statuează că, orice persoană

interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii dacă înscrierea

sau actul în al cărui temei s-a dispus înscrierea nu a fost valabil, dreptul înscris a fost

calificat greșit, nu mai sînt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au

încetat efectele actului juridic în al cărui temei s-a făcut înscrierea, există și alte

temeiuri prevăzute de lege. Or în speță, recurentul deși deține în proprietate un teren,

înregistrat și delimitat în modul stabilit, acesta este în imposibilitate de al folosi în

natură din cauza că de către reprezentanții statului sau comis erori în plan și nu au

delimitat în natură acest teren pentru a putea fi folosit.

De asemenea e de menționat că, la înregistrarea dreptului de proprietate, terenul

cu număr cadastral a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile, avînd un plan al

sectorului repartizat cu enumerarea adiacenților, or înscrierea în Registrul bunurilor

imobile, nu poate fi imputată recurentului.

Astfel, deși instanțele ierarhic inferioare au constata că recurentul deține în

proprietate un teren, acestea nu s-au expus pe delimitarea terenului în natură, fapt

solicitat în cererea de chemare în judecată, or atributele inerente dreptului de

proprietate este dreptul de posesie și folosință, în cazul lipsei acestora dreptul de

proprietate garantat este unul teoretic și iluzoriu.

Cu referire la hotărîrea Judecătoriei Călărași din 08 septembrie 2010 prin care

s-au anulat decizia Consiliului nr. 07/15 din 15 decembrie 2009 de atribuire a

terenului lui Macaru Nicolae, instanța de recurs menționează că obiectul litigiului în

6

speță este cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate, obligarea Consiliului de

a emite o decizie de atribuire a terenului în natură, obligarea Primăriei de a delimita

terenul și de a elabora planul geometric al terenului cu emiterea unui titlul de

autentificare în timp ce în cadrul procesului civil precedent s-a examinat legalitatea

deciziei nr. 07/15 din 15 decembrie 2009.

Luînd în considerație că la examinarea cauzei, atît instanța de fond cît și

instanța de apel au aplicat eronat legea material și nu au motivat respingerea tuturor

cerințelor expuse în cererea de chemare în judecată, Colegiul consideră că urmează de

casat decizia Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2016 cu restituirea pricinii la

rejudecare în instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău în alt complet de judecată.

În conformitate cu art. 445 alin.1 lit.c) din Codul de procedură civilă, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Macaru Nicolae.

Se casează decizia Curții de apel Chișinău din 07 aprilie 2016 adoptată în

pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Macaru Nicolae împotriva

Primăriei Pitușca, r-nul Călărași, Consiliului sătesc Pitușca, r-nul Călărași, Oficiul

intervenient accesoriu Cadastral teritorial Călărași, privind recunoașterea dreptului de

proprietate asupra unui teren cu destinație agricolă cu obligarea Consiliului local

Pitușca de a emite o decizie de atribuire în natură și obligarea Primăriei Pitușca de a

elabora planul geometric și titlul pe terenul dat, cu restituirea pricinii la rejudecare în

instanța de apel, la Curtea de Apel Chișinău în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței, Svetlana Filincova

judecători

Maria Ghervas

Sveatoslav Moldovan

Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Copia corespunde originalului Dumitru Mardari

7