1ra-2259/2020 — art. 151 alin. 1 CP

1ra-2259/2020 — art. 151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-2259/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 decembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de partea vătămată Butnaru Pavel, împotriva

sentinței Judecătoriei Bălți din 01 iunie 2020 și deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 28 iulie 2020, în privința inculpatului

Rudei Vladislav xxxx.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 11.02.2020 - 01.06.2020,

instanța de apel: 26.06.2020 - 28.07.2020,

instanța de recurs: 03.11.2020 - 02.12.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Rudei Vladislav a fost

condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, la 4 ani închisoare.

În conformitate cu art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată

condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Butnaru Pavel cheltuieli

pentru tratament în sumă de 2995,53 lei, prejudiciul moral în mărime de 100.000 lei și

în beneficiul statului cheltuieli de judecată în sumă de 320 lei.

jurul orelor 02:00-03:00, fiind în stare de ebrietate alcoolică și aflându-se într-un bar

din s. Drăgănești, r-nul Sângerei, în cadrul unui conflict iscat între el și Butnaru Pavel,

conștientizând caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și

admițând în mod conștient survenirea acestora, acționând în scopul vătămării grave a

integrității corporale, i-a aplicat ultimului o lovitură cu un ciob din sticlă în regiunea

ochiului stâng, prin ce i-a cauzat o plagă penetrantă sclerală cu pierdere de țesut,

intraocular, (cornee, retină, corp vitros, hifem oftalmic, hemoftalm total, plagă pleoapa

inferioară), care au cauzat o scădere a acuității vederii de la 1 până la 0 cu o incapacitate

1

permanentă de muncă 35% și care, potrivit raportului de expertiză judiciară nr.

201928D0187 din 26.07.2019, se califică drept leziuni corporale grave periculoase

pentru viață.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele indicate în

rechizitoriu, solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Dat fiind că probele administrate dovedesc pe deplin vinovăția inculpatului,

acțiunile lui au fost încadrate pe art. 151 alin. (1) lit. d) Cod penal, ca vătămarea

intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care este periculoasă pentru

viață.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 76-77 Cod penal,

că inculpatul a comis o infracțiune gravă, care se pedepsește cu închisoare de la 5 ani

la 10 ani, fiind în stare de ebrietate, dar s-a căit sincer, este caracterizat doar pozitiv,

anterior nu a mai fost condamnat, a acordat ajutor material părții vătămate, fiind

disponibil de a-i recupera cheltuielile ulterioare și prejudiciul moral cauzat în mărime

rezonabilă, că are o vârstă relativ tânără, infracțiunea fiind săvârșită de către o persoană

care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins vârsta de 21 ani, luând în considerare

prevederile art. 70 alin. (31) Cod penal, potrivit căror maximul pedepsei se reduce cu o

treime în asemenea caz, cât și ale art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală că

inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de

lege, concluzionând că corectarea și reeducarea lui este posibilă fără izolare de

societate, în temeiul art. 90 Cod penal, dispunându-se neexecutarea pedepsei aplicate

pe o perioadă de probațiune de 3 ani, dacă, în termenul de probă, condamnatul nu va

săvârși o nouă infracțiune și, prin respectarea condițiilor termenului de probă, va

îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

La fel, instanța a reținut că, partea vătămată Butnaru Pavel a înaintat pretenții

materiale de 19506 lei, ce constituie cheltuielile de tratament în urma leziunilor

corporale primite și morale în mărime de 450.000 lei.

În cadrul ședinței de judecată, inculpatul a prezentat bonuri de plată că, o parte

din suma solicitată de partea vătămată a fost deja compensată de el, inclusiv sumele de

1610 lei și 14.790 lei - proceduri medicale reflectate în certificatul prezentat de către

Centrul Medical ”Ovisus” (bonul de plată prezentat de către inculpat cu nr. 2715

precum și suma de 990 lei și 5000 lei, costul operației la centrul medical ”Ovisus” în

sumă de 10.000 lei).

Astfel, de la inculpat urmează a fi încasată suma de 2995,53 lei, care nu a fost

acoperită de către inculpat.

Totodată, conform art. 2036 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 2037 Cod civil, în

cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral prin fapte ce atentează la

drepturile ei personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de lege,

instanța de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparația

prejudiciului prin plata de despăgubiri. Prejudiciul moral se repară indiferent de

existența și întinderea prejudiciului patrimonial. Mărimea despăgubirii pentru

prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și

gravitatea prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate, de gradul de vinovăție a

2

autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în

care această despăgubire poate aduce satisfacție echitabilă persoanei vătămate.

Partea vătămată a suferit moral ca urmare a vătămării corporale comisă de către

inculpat, or, a pierdut funcționalitatea unui organ al corpului foarte important, ochiul,

existând șanse minime de a recăpăta vederea, însă suma pretinsă de 450.000 lei este

una exagerată și neproporțională.

Prin urmare, de la Rudei V. urmează de încasat suma de 100.000 lei cu titlu de

prejudiciu moral, care va fi una echitabilă și nu va constitui pentru partea vătămată o

îmbogățire fără justă cauză, inculpatul fiind disponibil de a achita prejudiciul în acest

cuantum.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată o

pedeapsă mai aspră, cu încasarea din contul acestuia a sumei de 450.000 lei cu titlu de

prejudiciului moral.

Apelantul a invocat că, Rudei V. a comis infracțiunea premeditat, în stare de

ebrietate, cu ciobul de sticlă, în urma cărei a pierdut capacitatea de a vedea cu ochiul

pentru toată viața.

Instanța s-a manifestat formal față de examinarea acțiunii civile, de a încasa

suma de 450.000 lei, care i-ar oferi ocazia ca să-și mențină lecuirea vederii și a neglijat

cererile privind despăgubirea solicitată, luând în calcul doar părerea inculpatului, care

personal a determinat ce sumă de bani îi va compensa prejudiciul moral.

3.1. Inculpatul la fel a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată pedeapsa în corespundere cu

prevederile art. 79 alin. (1) Cod penal, adică mai blândă decât cea prevăzută de lege.

Apelantul a invocat că, cauza s-a judecat în procedura simplificată, prevăzută de

art. 3641 Cod de procedură penală pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală.

Art. 79 alin. (1) Cod penal stipulează că, ținând cont de circumstanțele

excepționale ale cauzei, legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în

săvârșirea infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii,

de alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și consecințelor ei,

instanța de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea

penală pentru infracțiunea respectivă sau una mai blândă. Săvârșirea infracțiunii de

către persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani poate

fi apreciată de către instanța de judecată drept circumstanță excepțională.

Ori, infracțiunea a fost comisă în rezultatul unui conflict apărut între partea

vătămată, care se afla în stare de ebrietate, și inculpat.

A recunoscut învinuirea integral, activ s-a implicat în acordarea ajutorului

material în timpul tratamentul medical necesar pentru înbunătățirea sănătății părții

vătămate, este la prima abatere penală, este încadrat în câmpul muncii, se

caracterizează pozitiv, infracțiunea a fost comisă până la atingerea vârstei de 21 ani,

nefiind împotriva achitării prejudiciului moral, însă suma de 100.000 lei este prea mare.

apelurile au fost respinse ca nefondate.

3

Instanța de apel a reținut că, pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de

fond este adecvată și nu contravine legii, dat fiind că sancțiunea art. 151 alin. (1) Cod

penal prevede ca pedeapsă, închisoare de la 5 la 10 ani.

Astfel, instanța de fond, ținând cont de prevederile art. 61 și 75 Cod penal, de

faptul că inculpatul se caracterizează pozitiv la locul de trai, la evidența medicului

narcolog și psihiatru nu se află, este la prima abatere penală, a recunoscut vina,

infracțiunea a fost comisă de o persoană care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins

vârsta de 21 ani, a săvârșit infracțiunea în stare de ebrietate alcoolică, i-a stabilit

inculpatului pedeapsa în limitele sancțiunii art. 151 alin. (1) Cod penal, fiind adecvată

faptei comise și conformă prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Mai mult, este întemeiată și poziția instanței de fond în latura aplicării

prevederilor art. 90 Cod penal, conform cărui, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe

un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție, instanța, ținând

cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, a ajuns la concluzia că nu

este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând motivele condamnării

cu suspendare condiționată a executării pedepsei și termenul de probă. În acest caz,

instanța de judecată urmează să dispună neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în

termenul de probă pe care 1-a fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune și,

prin comportare exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

Prin urmare, la numirea pedepsei inculpatului, prima instanță corect a ținut

seama de art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, care prevede aplicarea pedepsei

în cazul judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, de

criteriile generale de individualizare a pedepsei penale, ce țin de gravitatea faptei

penale, urmările prejudiciabile, motivul săvârșirii infracțiunii, persoana inculpatului,

recunoașterea faptei și căința sinceră a acestuia, comportamentul inculpatului în cursul

procesului penal, atitudinea societății față de pedeapsa penală ce urmează a fi stabilită

inculpatului pentru fapta săvârșită, corect ajungând la concluzia că corectarea și

reeducarea lui Rudei V. este posibilă fără izolarea acestuia de societate, cu suspendarea

executării pedepsei, apreciind o astfel de pedeapsă ca una echitabilă pentru fapta

comisă, iar stabilirea termenului de probă va asigura, un comportament adecvat al

inculpatului, dacă în termenul de probă el nu va săvârși o nouă infracțiune și prin

comportare exemplară și muncă cinstită va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

Instanța de fond just a ținut cont și de jurisprudența CEDO, potrivit cărei:

”...soluția cea mai potrivită pentru problema supra-aglomerării ar fi reducerea

numărului de deținuți prin utilizarea mai frecventă a măsurilor punitive non-privative

de libertate și minimizarea recurgerii la detenția preventivă” (cauza Varga și alții vs

Ungaria, cererile nr. 1409/12, 45135/12, 73712/12, 34001/13, 44055/13 și 64586/13

din 10.03.2015), precum și de Recomandările Comitetului de Miniștri ONU nr. R (99)

22 și Rec (2006) 13, care invită statele să încurajeze procurorii, judecătorii de a folosi

cât mai mult posibil alternativele la detenție.

În circumstanțele menționate, nu este temei de a considera pedeapsa stabilită

inculpatului ca fiind una blândă sau una aspră, iar argumentele aduse în apeluri în

circumstanțele constatate pe caz nu pot servi drept temei pentru agravarea pedepsei

4

inculpatului sau aplicarea în privința acestuia a unei pedepse mai blânde.

Totodată, sunt nefondate și argumentele părții vătămate privind neexaminarea

corectă a acțiunii civile în latura despăgubirii morale, ori, instanța de fond just a ajuns

la concluzia de a admite acțiunea civilă în latura morală în cuantum de 100.000 lei,

ținând cont de toate circumstanțele cauzei și de faptul că partea vătămată în urma

infracțiunii a pierdut funcționalitatea ochiului, existând șanse minime de a recăpăta

vederea, însă suma solicitată de ultimul cu titlu de prejudiciu moral este una exagerată.

De asemenea, nu pot fi reținute și afirmațiile invocate în apel privind aplicarea

în privința inculpatului a prevederilor art. 79 Cod penal, deoarece în cadrul ședinței de

judecată nu au fost stabilite careva circumstanțe excepționale.

parțială a hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului

să-i fie aplicată o pedeapsă mai aspră, cu admiterea integrală a acțiunii civile în sumă

de 450.000 lei, cu titlu de prejudiciu moral.

Recurentul a invocat că, în timpul desfășurării anchetei, Rudei V a întreprins

acțiuni pentru a nu fi tras la răspundere penală și nu a fost sincer cu el. A depus eforturi

pentru a-l duce în eroare, impunându-l să scrie că n-are careva pretenții și nu dorește

de a porni ancheta.

Rudei V. a comis infracțiunea premeditat, aplicându-i cu ciobul de sticlă leziuni

corporale, în urma căror a pierdut capacitatea de a vedea cu ochiul pentru toată viața.

Instanța s-a manifestat formal față de examinarea acțiunii civile, de încasarea

sumei de 450.000 lei, care i-ar oferi ocazia să-și mențină lecuirea, neluând în calcul că

la momentul comiterii infracțiunii Rudei V. se afla în stare de ebrietate.

În prezent, inculpatul nu-i acordă nici un ajutor material și moral.

Totodată, în sentință și în decizie doar se pomenește de prevederile art. 2036-

2037 Cod civil, dar s-a ținut cont mai mult de părerea inculpatului, prin ce i s-a lezat

dreptul la un proces echitabil, nu s-au respectat cerințele art. 5 și 13 CEDO.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 p. 2, 6 Cod de procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege. Conform art.

424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță doar în limitele

temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură penală,

recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de procedură

penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427

și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod

de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în

existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau

sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o

apreciere greșită a probelor.

5

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este fondat pe art. 427 p. 2, 6 Cod

de procedură penală, avându-se în vedere probabil art. 427 alin. (1) pct. 2) și 6), care

prevăd următoarele următoarele temeiuri pentru recursul ordinar - instanța nu a fost

compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33, instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă

de fapt, care a afectat soluția instanței (pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, care ar fi erorile de drept și esența că instanța nu a fost compusă potrivit

legii ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33, instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta

este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, dar raportată la prescripțiile

din art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care a afectat soluția instanței, fiind omisă

în totalitate argumentarea ilegalității hotărârilor atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Rezultă, că recursul menționat nu îndeplinește cerințele legale de conținut, iar

instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de

drept material, just luând în considerare că acesta a săvârșit infracțiunea în stare de

ebrietate alcoolică, dar este caracterizat pozitiv la locul de trai, este la prima abatere

penală, a recunoscut vina și s-a căit, a recuperat parțial paguba, corect ținând cont de

prevederile art. 61, 75, 70 alin. (3/1) Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, conform căror pedeapsa penală are drept scop restabilirea echității sociale,

6

corectarea și resocializarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane, persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate

în Partea specială și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului

cod, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia, la aplicarea pedepsei persoanelor care au săvârșit infracțiune la vârsta

de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime, inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o

treime a limitelor de pedeapsă cu închisoare, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare

pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție, instanța de

judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge

la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului proporționalității și

scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, precum și prevenirii

de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor persoane (pct. 4.

din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 4. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei și în latura civilă

(pct. 4. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, art. 2037 Cod civil, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Mărimea

despăgubirii pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în

funcție de caracterul și gravitatea prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate, de

gradul de vinovăție a autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a

răspunderii, și de măsura în care această despăgubire poate aduce satisfacție echitabilă

persoanei vătămate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor

din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da

o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura civilă și a

pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl propune avocatul este o competență și

prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare în

instanțele de fond, apel și recurs, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct.

7

2.-5., din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c.

Moldovei).

În același timp, solicitarea recurentului privind: „casarea parțială a

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie

aplicată o pedeapsă mai aspră, cu admiterea integrală a acțiunii civile în sumă de

450.000 lei, cu titlu de prejudiciu moral”, contravine prevederilor art. 435 alin. (1)

pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, conform căror rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri de către instanța de recurs poate avea loc doar dacă nu se

agravează situația condamnatului, deci este una absolut neîntemeiată (pct. 1.-5. din

decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

atacate cuprind motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că inculpatului i-

au fost aplicate pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de partea vătămată Butnaru Pavel,

împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 01 iunie 2020 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 28 iulie 2020, în privința inculpatului Rudei Vladislav xxxx,

pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 24 decembrie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

8