1ra-1556/2020 — art. 236 alin. 1 CP

1ra-1556/2020 — art. 236 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1556/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 august 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Nicolae Craiu,

Victor Burduh,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul ordinar,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 ianuarie 2020,

declarat de avocatul Aureliu Scorțescu, în numele inculpatului

Coniuhov Dumitru XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 20.10.2017 – 28.12.2017,

instanța de apel: 23.01.2018 – 31.05.2018,

instanța de recurs: 13.08.2018 – 29.01.2019,

instanța de apel: 25.03.2019 – 27.01.2020,

instanța de recurs: 11.06.2020 – 12.08.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Coniuhov

Dumitru a fost condamnat în baza art. 236 alin. (1) Cod penal la 3 ani și 3 luni

închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată

condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 3 ani.

inculpatul Coniuhov D., aflându-se în preajma localului „Torro Grill” din str. N.

Dimo, mun. Chișinău, acționând de comun acord cu alte persoane necunoscute

organului de urmărire penală, având scopul punerii în circulație a semnelor bănești

(bancnote emise de organul autorizat a unui alt stat străin) false, a vândut

1

investigatorului sub acoperire cu pseudonimul „Vitalii Ivanov”, 3 bancnote cu

nominalul de 50 euro, cu seria și numărul identic: S 7650629994, anul de emise

2002, în sumă totală de 150 de euro, care, potrivit raportului de expertiză nr. 34/12/1-

R-3831 din 21.07.2017, sunt realizate din hârtie simplă fără fibre de poliester

incolore încorporate în masa suportului, fără să fie lucioasă pe avers și mată pe

revers, recuzitele, seria și numărul fiind confecționate cu folosirea formelor de tipar

de tip pla-ofset punctiform, nu la întreprinderea specializată în confecționarea

banilor și a hârtiilor de valoare.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut faptele indicate în rechizitoriu și

probele administrate, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată.

Astfel, inculpatul a recunoscut vina integral și a relatat că în luna februarie

2017, a făcut cunoștință cu o persoană care l-a întrebat dacă știe pe cineva care deține

bani falși. Ulterior, a transmis ofițerului sub acoperire 150 euro falși, luați de la

Mustață D., și a primit 60 euro în schimb. Regretă cele comise.

Martorul Ivanov V. a declarat că, în calitate de investigator sub acoperire, în

baza sarcinilor trasate, l-a telefonat pe inculpat, și, făcând referire la întâlnirile și

înțelegerile anterioare cu Costru D. privind punerea în circulație a bancnotelor false

de dolari SUA, au convenit să se întâlnească. Ulterior, în urma discuțiilor purtate,

fiind înzestrat cu tehnică specială, a procurat de la inculpat trei bancnote de 50 euro

false.

În baza probelor administrate, instanța a încadrat acțiunile inculpatului pe art.

236 alin. (1) Cod penal, ca punerea în circulație a semnelor bănești (bancnote emise

de organul autorizat al unui stat străin) false, utilizate pentru efectuarea plăților.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 75 Cod penal,

că inculpatul a comis o infracțiune gravă, dar a recunoscut vina și a colaborat cu

organul de urmărire penală, anterior nu a fost condamnat, s-a căit sincer și regretă

cele săvârșite, conștientizând consecințele acțiunilor sale, că lipsesc circumstanțe

agravante, cele atenuante fiind - recunoașterea vinovăției, concluzionând că

corectarea și reeducarea acestuia este posibilă prin stabilirea unei pedepse cu

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării ei, în temeiul art. 90 Cod penal.

a depus apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatului să-i fie stabilită pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare.

Apelantul a invocat că instanța de fond a ignorat caracterul infracțiunii comise

de inculpat și relațiile sociale la care se atentează, examinând superficial

circumstanțele ce țin de individualizarea pedepsei prevăzute la art. 75 Cod penal.

Totodată, instanța de fond a omis specificul aplicării art. 3641 Cod de

procedură penală, care stabilește limitele de pedeapsă care poate fi aplicată în cazul

examinării în procedură simplificată.

Ori, infracțiunea prevăzută la art. 236 alin. (1) Cod penal se pedepsește cu

închisoare de la 5 la 10 ani, iar, în corespundere cu art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, se stabilesc noi limite între 3 ani și 4 luni și 6 ani și 8 luni

închisoare. Iar, instanța de fond, aplicând o pedeapsă sub limita minimă, a încălcat

prevederile legale, nefiind stabilite circumstanțe excepționale care ar justifica

aplicarea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege.

2

Însă, prin stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani și

3 luni, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de

probațiune, nu se va atinge scopul pedepsei penale de corectare a inculpatului. Or,

această pedeapsă este prea blândă comparativ cu relațiile sociale la care se atentează,

urmând să încurajeze inculpatul și alte persoane la comiterea unor astfel de

infracțiuni.

a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Coniuhov Dumitru, recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 236 alin. (1) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă de 3 ani și 6 luni

închisoare.

Conform prevederilor art. 901 Cod penal, prima parte a pedepsei - 1 an și 6

luni urmând a fi executată în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere, iar restul

pedepsei a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a constatat că la stabilirea pedepsei, instanța de fond nu a ținut

cont de prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală

Ori, infracțiunea prevăzută la art. 236 alin. (1) Cod penal se pedepsește cu

închisoare de la 5 la 10 ani, iar, în corespundere cu art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, se stabilesc noi limite între 3 ani și 4 luni și 6 ani și 8 luni

închisoare.

Deci, pedeapsa stabilită de instanța de fond de 3 ani și 3 luni închisoare nu se

încadrează în limitele legale, sentința urmând a fi casată în această parte.

Totodată, instanța de fond nu și-a motivat soluția privind suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, în temeiul art. 90 Cod penal.

Astfel, infracțiunea săvârșită de inculpat este una gravă, iar circumstanțe ce ar

justifica aplicarea pedepsei cu închisoare cu suspendarea condiționată a executării

sau aplicarea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege nu au fost

stabilite.

În circumstanțele stabilite, sunt incidente prevederile art. 901 Cod penal, care

prevede că în cazul în care instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei

și de personalitatea vinovatului, ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute întreaga pedeapsă cu închisoare în penitenciar, aceasta poate dispune

suspendarea parțială a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând în hotărâre

perioada de executare a pedepsei în închisoare și perioada de probațiune, precum și

motivele condamnării cu suspendarea parțială a executării pedepsei. Prima parte a

pedepsei se execută în penitenciar, iar restul pedepsei se suspendă.

recurs ordinar, solicitând casarea acestei decizii și dispunerea rejudecării cauzei în

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că infracțiunea comisă de inculpat este una gravă, iar

conform art. 901 alin. (3) Cod penal, în cazul infracțiunilor grave, partea de pedeapsă

ce trebuie executată în penitenciar nu trebuie să fie mai mică decât jumătate din

pedeapsa stabilită de instanța de judecată.

3

Astfel, instanța de apel, din pedeapsa de 3 ani și 6 luni, urma să stabilească un

termen de executare reală mai mare de jumătate din termenul respectiv, dar a aplicat

un termen de doar 1 an și 6 luni, sub limita minimă prevăzută de legea penală.

În corespundere cu prevederile art. 901 Cod penal, stabilirea pedepsei cu

suspendarea parțială a executării pedepsei cu închisoarea se admite numai ținând

cont de personalitatea inculpatului în cazul existenței circumstanțelor atenuante,

legate de scopul, motivele, rolul și comportamentul acestuia până la săvârșirea

infracțiunii, în timpul și după săvârșirea acesteia. În acest caz instanța este obligată

să indice care anume circumstanțe ale cauzei sunt considerate atenuante și în

corelație cu care date despre persoana vinovatului ele servesc ca temei pentru

aplicarea art. 901 Cod penal.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Vitalie Pîslaru, solicitând casarea

acestei decizii și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie achitat.

Recurentul a indicat că avocata Lilia Prodan, prin decizia Comisiei pentru

Etică și Disciplină a Uniunii Avocaților, a fost lipsită de licență pentru exercitarea

profesiei de avocat din data de 22.12.2017.

Deci, apărătorul inculpatului nu avea dreptul să participe la ședințele de

judecată a instanței de apel, ce echivalează cu lipsa apărătorului la judecarea cauzei

penale. Mai mult, în dosar lipsește careva referință la apel depusă de apărător, cerere

sau demersuri în apărarea inculpatului, ce denotă lipsa apărării efective a

inculpatului.

Totodată, din materialele dosarului este evident că agentul sub acoperire a fost

inițiatorul, generatorul și provocatorul acțiunilor infracționale, prin faptul că a

insistat de mai multe ori, energic a depus eforturi pentru a-l face pe inculpat să-i

realizeze vinderea bancnotelor false, acțiuni ce cad sub noțiunea de provocare,

lipsind intenția condamnatului de a săvârși infracțiunea, precum și latura subiectivă

a infracțiunii incriminate, nefiind întrunite elementele infracțiunii.

În același timp, în partea descriptivă a sentinței este indicat că „...a cunoscut

o persoană care l-a întrebat dacă cunoaște pe cineva care deține bani falși. În luna

iunie-iulie a transmis ofițerului sub acoperire banii falși primiți de la Mustață D.”

Prin urmare, inculpatul a fost condiționat de către organul de urmărire penală

nu numai la săvârșirea infracțiunii, dar și la recunoașterea faptelor pentru finisarea

rapidă a examinării dosarului sub pretextul unei soluții mai favorabile pentru el.

ianuarie 2019, recursurile au fost admise, casată total decizia și dispusă rejudecarea

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a reținut că recursul apărării se axează pe dezacordul cu

soluția de condamnare a inculpatului, considerând că a avut loc provocarea acestuia

la săvârșirea infracțiunii de către agentul sub acoperire, însă se atestă că cauza a fost

examinată conform procedurii simplificate, respectiv orice obiecții ale apărării

referitor la existența provocării, urmau a fi înaintate până la pronunțarea de către

prima instanță a încheierii cu privire la admiterea cererii de soluționare a cauzei în

procedura simplificată.

Ori, din momentul pronunțării încheierii privind judecarea cauzei în procedura

simplificată, inculpatul și apărătorul nu mai pot renunța, pe parcursul procesului

penal, la opțiunea de a fi judecată cauza potrivit procedurii simplificate.

4

Totodată, și-au găsit confirmare argumentele apărării invocate prin prisma

temeiului de casare prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală.

Astfel, potrivit actelor cauzei, de la etapa urmăririi penale, inculpatul a fost

reprezentat de către avocata Lilia Prodan în baza contractului de asistență juridică

nr. 127 din 14.06.2017, conform mandatului, aceasta fiind împuternicită să-i

reprezinte interesele în fața organului de urmărire penală și în instanțele de judecată

de orice nivel. Avocata a participat și la judecarea cauzei în prima instanță, iar, în

instanța de apel ședințele au fost amânate de mai multe ori, din diferite motive.

Deși în ședința de judecată din 12.04.2018 inculpatul a fost asistat de către un

avocat din oficiu, acesta a solicitat amânarea examinării cauzei, deoarece a încheiat

un contract de asistență juridică cu avocata Lilia Prodan.

Ulterior, din motivul neprezentării avocatei, la cererea acesteia și a

inculpatului, examinarea cauzei a fost amânată încă de două ori, la dosar fiind anexat

mandatul avocatei Lilia Prodan cu nr. 0960193 din 26.04.2018, emis în baza

contractului de asistență juridică din 26.04.2018. În ședința din 31.05.2018, în care

a fost pronunțat dispozitivul, interesele inculpatului au fost reprezentate de avocata

Lilia Prodan.

Ori, avocata Lilia Prodan la examinarea cauzei, nu a informat instanța de

judecată că prin decizia din 22.12.2017 a Comisiei pentru etică și disciplină din

cadrul Uniunii Avocaților, a fost sancționată disciplinar prin retragerea licenței

pentru exercitarea profesiei de avocat și a prezentat în instanță un mandat nou, emis

în baza unui contract de asistență juridică încheiat cu inculpatul la 26.04.2018, cu

toate că activitatea ei a fost încetată începând cu 30.01.2018, în baza ordinului

Ministerului Justiției nr. 81 din 30.01.2018, conform art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 1260-XV din 19.07.2002 cu privire la avocatură. Informația despre retragerea

licenței este publică, fiind reflectată pe site-ul Ministerului Justiției al RM și pe

pagina oficială a Uniunii Avocaților din RM, unde este publicată lista avocaților care

au dreptul de a exercita profesia de avocat pentru anul 2018.

Prin urmare, în cazul din speța, apărarea înfăptuită în instanța de judecată

de către un avocat a cărui licență a fost retrasă, echivalează cu lipsa unei apărări

efective, în situația în care la caz participarea unui avocat era obligatorie.

Pe lângă aceasta, și-au găsit confirmare și argumentele acuzării sub aspectul

individualizării greșite a pedepsei.

Conform art. 16 alin. (4) Cod penal, infracțiunea comisă de inculpat face parte

din categoria celor grave.

Totodată, ținând cont de prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, în privința inculpatului sunt aplicabile noi limite de pedeapsă, adică de la 3

ani și 4 luni la 6 ani și 8 luni.

Instanța de apel corect a stabilit inculpatului pedeapsa de 3 ani și 6 luni

închisoare, însă la aplicarea art. 901 Cod penal nu a ținut cont de prevederile alin. (3)

al articolului nominalizat, potrivit căruia, în cazul infracțiunilor grave, partea de

pedeapsă ce trebuie executată în penitenciar nu trebuie să fie mai mică decât jumătate

din pedeapsa stabilită de instanța de judecată.

Astfel, partea din pedeapsă stabilită inculpatului pentru a fi executată în

penitenciar de tip semiînchis, și anume de 1 an și 6 luni, este mai mică decât jumătate

5

din pedeapsa stabilită de instanța de apel de 3 ani și 6 luni, fiind aplicate greșit de

către instanța de apel prevederile art. 901 Cod penal.

admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Coniuhov Dumitru, recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 236 alin. (1) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă de 3 ani și 6 luni

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere, cu includerea

perioadei arestării preventive de la 21.08.2017 până la 28.12.2017.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța a reținut că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc, încadrând

fapta săvârșită de acesta corespunzător probelor administrate.

Însă, pedeapsa aplicată inculpatului, în vederea corectării și reeducării, este

prea blândă.

În corespundere cu prevederile art. 61 și art. 75 Cod penal, pedeapsa are drept

scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni din partea condamnaților.

Astfel, instanța de fond la aplicarea pedepsei inculpatului a reținut pericolul

social al faptei, că acesta anterior nu a fost condamnat, se căiește sincer și regretă

cele comise, a recunoscut vinovăția, însă neîntemeiat a conchis că corijarea lui este

posibilă cu aplicarea art. 90 Cod penal, ori, pedeapsa aplicată urmează să contribuie

la formarea unei atitudini de respect față de legea penală, precum și de valorile

sociale din partea condamnatului.

Totodată, această pedeapsă este în corespundere și cu regula nr. 6 din

Recomandarea Nr. R (92) 16 a Comitetului de miniștri către statele membre

referitoare la regulile europene asupra sancțiunilor aplicate în comunitate, adoptată

la 19.10.1992, potrivit căreia, natura și durata sancțiunilor și măsurilor aplicate în

comunitate trebuie să fie proporțională cu gravitatea infracțiunii pentru care un

delincvent a fost condamnat sau o persoană este inculpată, cât și cu situația personală

a acestuia, ținând cont de circumstanțele săvârșirii infracțiunii.

Ori, pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului lipsuri și restricții

ale drepturilor lui, proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă

pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor părții

vătămate, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Mai mult, nu au fost stabilite careva circumstanțe excepționale sau alte

circumstanțe care ar micșora esențial gravitatea faptei inculpatului, iar în calitate de

circumstanțe atenuante prevăzute de art. 76 din Codul penal, a fost stabilită căința

sinceră, care a fost luată în considerație la examinarea cauzei în baza art. 3641

Cod de procedură penală, inculpatul beneficiind de o reducere a pedepsei cu o

treime din cea prevăzută de lege, deci acestor circumstanțe nu le pot fi acordată o

dublă valoare juridică și nu pot fi aplicate la suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

Prin urmare, instanța de fond urma să-i aplice inculpatului pedeapsa cu

închisoare, fără amendă în limitele sancțiunii prevăzute de art. 236 alin. (1) Cod

penal, prin prisma art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, fără aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal.

6

Art. 236 alin. (1) Cod penal, prevede pedeapsa cu închisoare de la 5 la 10 ani,

iar prin aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8), noile limite sunt de la 3 ani și 4 luni

la 6 ani și 7 luni.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel va ține cont că inculpatul a comis o

infracțiune gravă, urmând a-i fi stabilită o pedeapsă mai aspră, fără aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal, în limita sancțiunilor prevăzute de art. 236 alin. (1)

Cod penal, prin prisma prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, și

anume de 3 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

achitarea inculpatului cu încetarea procesului penal sau casarea deciziei instanței

de apel și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul a invocat că instanța de recurs a constatat încălcarea dreptului la

apărare la etapa examinării cauzei în instanța de apel, însă nu s-a expus și asupra

faptului încălcării dreptului la apărare în instanța de fond, inculpatul nefiind asistat

de un avocat pe tot parcursul procesului și în prima instanță.

Ori, au fost încălcate prevederile art. 6§1 din CEDO, fiind îngrădit și accesul

liber la justiție, garantat prin art. 6 CEDO și art. 20 din Constituția RM.

Astfel, cererea inculpatului privind examinarea cauzei în temeiul art. 3641 Cod

de procedură penală nu poate fi luată în considerație de instanța de judecată, pe motiv

că aceasta a fost înaintată de inculpat în lipsa unui apărător calificat și competent.

Iar lipsa apărătorului calificat și competent, ca și accesul liber la justiție, nu

poate fi limitat doar la competența teritorială a instanței de judecată sau deținerea

unui document privind dreptul la activitatea de avocat, aceasta cuprinzând și

competența profesională, nu doar formală a avocatului.

Pe lângă aceasta, învinuirea și hotărârile de condamnare ale instanțelor de

fond și de apel conțin două argumente - recunoașterea vinovăției și activitatea de

investigație sub acoperire a agentului sub acoperire.

Agentul sub acoperire Ivanov V. a declarat că el a telefonat inculpatul, a

solicitat întâlnirea și a venit cu propunerea de punere în aplicare a bancnotelor

falsificate. Deci, în cazul în care nu erau acțiunile agentului sub acoperire, nu exista

nici pretinsa infracțiune.

Totodată, apărarea a invocat că inculpatul a fost victima unei provocări, însă

instanțele de fond și de apel nu au analizat punctele în fapt și în drept, pertinente

unei modalități care ar permite deosebirea unei capcane de formele legitime de

investigație polițistă, care, în contextul jurisprudenței CtEDO (Khudobin contra Rusiei

din 26.10.2006) se apreciază ca violarea art. 6§1 din CEDO, că condamnarea nu este

echitabilă.

Mai mult, CtEDO în cauza Ramanauskas contra Lituaniei din 05.02.2008 a

statuat că stabilirea lipsei provocării revine acuzării, mai ales că pretențiile

prevenitului nu sunt lipsite de orice verosimilitate, în lipsa unei atare probe contrare,

autoritățile judiciare trebuie să examineze faptele cauzei și să ia măsurile necesare

pentru descoperirea adevărului în scopul determinării dacă a existat sau nu o

provocare, în caz afirmativ, ele trebuie să tragă concluzii în conformitate cu

Convenția.

7

În speță, activitatea organelor de poliție este apreciată ca o instigare la

săvârșirea infracțiunii de către inculpat, lipsind probe că în absența intervenției

acestora, infracțiunea ar fi fost comisă.

În același timp, în conformitate cu principiul individualizării pedepsei,

prescris la art. 7 Cod penal, în coroborare cu criteriile de individualizare a pedepsei

inserate la art. 75 Cod penal, pedeapsa se aplică luând în considerare caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul și scopul celor comise, persoana

celui vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile, circumstanțele care

atenuează sau agravează răspunderea, ținându-se cont de influența pedepsei aplicate

asupra corectării vinovatului, precum și condițiile de viață ale familiei acestuia.

Însă, instanța de apel indică un singur argument – pedeapsa aplicată de prima

instanță este prea blândă, fără a-și motiva soluția de aplicare a unei pedepse mai

aspre.

Ori, inculpatul anterior nu a fost judecat, se caracterizează pozitiv, iar

aplicarea unei pedepse reale cu închisoarea categoric nu va avea o influență de

corectare și formare a unei personalități pentru integrarea normală în societate.

Astfel, instanța de fond nu a apreciat probele din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate în ansamblu - din punct

de vedere al coroborării lor, nefiind administrate suficiente probe care ar dovedi cu

certitudine vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 4), 8) Cod

de procedură penală - judecata a avut loc fără participarea apărătorului, nu au fost

întrunite elementele infracțiunii.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, inclusiv când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanța de apel a comis

următoarele erori de drept.

Conform art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe

noi prezentate instanței de apel. Potrivit art. 419 Cod de procedură penală,

rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale

pentru examinarea cauzelor în primă instanță. În corespundere cu art. 436 alin. (2)

Cod de procedură penală, pentru instanța de rejudecare, indicațiile instanței de recurs

sunt obligatorii. Conform art. 7, 61, 75 Cod penal, la aplicarea legii penale se ține

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

8

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea și resocializarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială

a prezentului cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a

prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată

ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. Conform art. 90 Cod penal, dacă, la stabilirea

pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite

cu intenție, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana

celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa

stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

vinovatului, indicând perioada de probațiune, care se stabilește în limitele de la 1 an

la 5 ani. Potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței

de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea

apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Aceste prescripții legale nu au fost respectate de instanța de apel, deoarece,

conform descriptivului deciziei atacate (pct. 7. din decizie):

a) nu s-a pronunțat sub nicio formă aspra împrejurărilor enunțate în decizia

Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 29 ianuarie 2019, că: „în

cazul din speța, apărarea înfăptuită în instanța de judecată de către un avocat a

cărui licență a fost retrasă, echivalează cu lipsa unei apărări efective, în situația

în care la caz participarea unui avocat era obligatorie”.

Ori, potrivit art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală, pentru instanța de

rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii (pct. 6., 7. din decizie);

b) concluzia sumară că: „nu au fost stabilite careva circumstanțe excepționale

sau alte circumstanțe care ar micșora esențial gravitatea faptei inculpatului, iar în

calitate de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 76 din Codul penal, a fost

stabilită căința sinceră, care a fost luată în considerație la examinarea cauzei în

baza art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul beneficiind de o reducere a

pedepsei cu o treime din cea prevăzută de lege, deci acestor circumstanțe nu le pot

fi acordată o dublă valoare juridică și nu pot fi aplicate la suspendarea

condiționată a executării pedepsei” contravine prevederilor art. 3641 alin. (2) și (7)

Cod de procedură penală și art. 76 alin. (1) lit. f), alin. (2) Cod penal.

Ori, art. 3641 alin. (2) și (7) Cod de procedură penală, nu prescrie ca o

precondiție obligatorie recunoașterea vinovăției, ci doar ca inculpatul să declare că

recunoaște în totalitate faptele indicate în rechizitoriu și nu solicită administrarea

de noi probe, dispozițiile art. 382–398 Cod de procedură penală urmând a fi aplicate

în mod corespunzător.

Iar, art. 76 alin. (1) lit. f), alin. (2) Cod penal prevede clar că, la stabilirea

pedepsei se consideră circumstanțe atenuante contribuirea activă la descoperirea

infracțiunii, recunoașterea vinovăției, instanța de judecată putând considera drept

circumstanțe atenuante și alte circumstanțe, neprevăzute la alin. (1).

9

În același timp, instanța de apel a omis că, prin hotărârea nr. 19 din 26.03.2018

a Plenului Curții Supreme de Justiție de modificare și completare a Hotărârii

Plenului Curții Supreme de Justiție nr.13 din 16.12.2013 „Cu privire la aplicarea

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, de către instanțele judecătorești”,

pct. 35 alin. (2) din ultima hotărâre (dublă valență juridică) a fost exclus;

c) la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, nu a respectat prevederile

art. 7, 65, 71 Cod penal, deoarece, a rezumat neclar și divergent că: „însă

neîntemeiat a conchis că corijarea lui este posibilă cu aplicarea art. 90 Cod penal,

ori, pedeapsa aplicată urmează să contribuie la formarea unei atitudini de respect

față de legea penală..., totodată, această pedeapsă este în corespundere cu regula

nr. 6 din Recomandarea Nr. R (92) 16 a Comitetului de miniștri, adoptată la

19.10.1992, potrivit căreia, natura și durata sancțiunilor și măsurilor aplicate în

comunitate trebuie să fie proporțională cu gravitatea infracțiunii pentru care o

persoană este inculpată, cât și cu situația personală a acestuia, ținând cont de

circumstanțele săvârșirii infracțiunii..., ori, pedeapsa este echitabilă când ea

impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui, proporționale cu

gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru restabilirea echității

sociale, adică a drepturilor și intereselor părții vătămate, instanța de fond urma să-

i aplice inculpatului pedeapsa cu închisoare, fără amendă în limitele sancțiunii

prevăzut...”, la caz neexistând părți vătămate, legea neprevăzând și sancțiunea cu

amendă, și nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, asemenea estimări lipsind în descriptivul deciziei contestate.

Împrejurările enunțate relevă că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția în latura pedepsei penale, că s-au aplicat inculpatului pedepse

individualizate contrar prevederilor legale, și că recursul ordinar este unul întemeiat.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța admite recursul, casează, parțial hotărârea atacată, rejudecă cauza

și pronunță o nouă hotărâre, dacă nu se agravează situația inculpatului.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanța de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10)

Cod de procedură penală și luând în considerare că, inculpatul a comis o infracțiune

gravă, însă, potrivit rechizitoriului: „circumstanțe ce agravează gradul de vinovăție

a învinuitului Coniuhov Dumitru în conformitate cu prevederile art. 77 Cod penal,

nu s-au stabilit” (f.d. 154), el a recunoscut vina și a colaborat cu organul de urmărire

penală, anterior nu a fost condamnat, s-a căit sincer și regretă cele săvârșite,

conștientizând consecințele acțiunilor sale, a recunoscut în totalitate faptele indicate

în rechizitoriu, solicitând judecarea cauzei în procedură simplificată, conform art.

3641 Cod de procedură penală, este caracterizat în exclusivitate pozitiv, se impune

concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, fiind pasibilă

dispunerea suspendării condiționate a executării ei, în baza prevederilor art. 90 Cod

penal.

Astfel, recursului de pe rol necesită a fi admis, cu casarea deciziei atacate în

partea dispunerii: „în penitenciar de tip semiînchis. Termenul de deținere sub arest

lui Coniuhov Dumitru XXXX, de calculat din data reținerii de către organele

10

competente, cu includerea timpului reținerii și arestării preventive din 21 august

2017 până la 28 decembrie 2017”, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri,

dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului

pentru o perioadă de probațiune de 3 ani, conform dispozițiilor art. 90 Cod penal.

În rest, decizia contestată urmează a fi menținută.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

admite recursul ordinar declarat de avocatul Aureliu Scorțescu, casează

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 ianuarie 2020, în privința

inculpatului Coniuhov Dumitru XXXX, în partea dispunerii: „în penitenciar de tip

semiînchis. Termenul de deținere sub arest lui Coniuhov Dumitru XXXX, de calculat

din data reținerii de către organele competente, cu includerea timpului reținerii și

arestării preventive din 21 august 2017 până la 28 decembrie 2017”, rejudecă cauza

și pronunță o nouă hotărâre.

Potrivit art. 90 alin. (1) și (2) Cod penal, a nu executa pedeapsa aplicată dacă,

în perioada de probațiune de 3 ani inculpatul Coniuhov Dumitru XXX nu va săvârși

o nouă infracțiune și, prin respectarea condițiilor probațiunii, va îndreptăți

încrederea ce i s-a acordat.

În rest, decizia contestată se menține.

Coniuhov Dumitru XXX urmează a fi eliberat din penitenciar, dacă nu execută

alte hotărâri judecătorești.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 04 septembrie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Nicolae Craiu

Victor Burduh

11