1ra-1056/2019 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1056/2019 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1056/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

29 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

procurorul în procuratura de circumscripție Cahul, Calendari Dumitru, de avocații Rusev

Serghei și Gîjdianu Anatolie în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 30 ianuarie 2019, în cauza penală

privindu-l pe

BARAN Tudor XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 09.06.2016 – 06.07.2018;

Instanța de apel: 25.07.2018 – 30.01.2019;

Instanța de recurs: 15.04.2019 – 29.05.2019.

c o n s t a t ă:

fost achitat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost comisă de

inculpat.

Acțiunile civile înaintate de părțile vătămate: Pasat Vs., Pasat S. și Pasat V., au fost

respinse, ca neîntemeiate.

orei 10.40, fără a deține permis de conducere, conducând automobilul de modelul „Ford

Tranzit” cu n/î XXXXX, care era într-o stare tehnică bună, se deplasa pe traseul național

R-56 din preajma sat. Lingura r-nul Cantemir în direcția or. Cantemir, unde încălcând

cerințele Regulamentului Circulației Rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului

Republicii Moldova nr. 357 din 13 mai 2009 și anume:

- pct. 10 alin. (1) lit. a), b), care prevede că: „persoana care conduce un autovehicul

trebuie să fie aptă din punct de vedere psihofiziologic și medical” și „trebuie să posede

cunoștințe și să execute cerințele prezentului Regulament, precum și să posede

dexteritatea necesară de a conduce în siguranță vehiculul pe drum”;

1

- pct. 10 alin. (2) lit. a) - care stabilește că: „persoana care conduce un autovehicul

trebuie să posede: permisul de conducere, valabil pentru categoria din care face parte

autovehiculul condus”;

- pct. 32 alin. (2) lit. b) alin. (3), alin.(5) - conducătorul de vehicul trebuie să

semnalizeze corespunzător cu semnalizatoarele de direcție, înainte de a efectua manevra

(preselectare a benzii, virare, întoarcere). Semnalizarea cu semnalizatorul de direcție

sau cu brațul trebuie efectuată din timp, înaintea manevrei și întreruptă imediat după

efectuarea ei. Presemnalizarea oricărei manevre se va efectua ulterior asigurării că prin

această manevră nu se vor crea obstacole altor participanți la trafic;

- pct. 39 alin. (1) - înaintea începerii deplasării, reîncolonării sau altei schimbări a

direcției de mers, conducătorul de vehicul trebuie să se asigure că această manevră va fi

executată în siguranță și nu va crea obstacole pentru ceilalți participanți la trafic;

- pct. 45 alin. (1), alin. (2) - conducătorul trebuie să conducă vehiculul în

conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii factori:

a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția;

b) dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase;

c) starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii;

d) situația rutieră, în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi

observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu

pune în pericol siguranța traficului.

Baran T. fără a ține permanent seama de împrejurări, nu a apreciat corect situația

rutieră manifestând imprudență, astfel nu a reacționat adecvat în timp ce automobilul de

model „VW Passat” cu n/î XXXXX efectua regulamentar depășirea, și neasigurându-se

că nu va crea obstacole pentru ceilalți participanți, a efectuat manevra de virare la stânga

spre un drum adiacent nesemnalizată din timp, dar nu a păstrat poziționarea pe banda de

circulație și nu a redus viteza de deplasare la apariția situaților de pericol, neisprăvindu-se

cu conducerea automobilului a ieșit prin cotire bruscă pe contrasens și a tamponat lateral

dreapta automobilul de model „VW Passat” cu n/î XXXXX în raport cu direcția de

deplasare a mijlocului de transport, schimbându-i direcția de deplasare cu deraparea

acestuia de pe carosabil în partea stângă pe acostament cu ciocnire frontală de un copac

de pe marginea traseului.

În urma accidentului rutier, pasagerilor din automobilul de model „VW Passat” cu

n/î XXXXX, lui Pasat V., conform concluziilor Raportului de expertiză medico-legală nr.

157D din 11.12.2015, i-au fost cauzate leziuni corporale, care se califică ca vătămări

corporale medii și lui Pasat S., conform Raportului de expertiză medico-legală nr. 176 D

din 29.12.2015, i-au fost cauzate leziuni corporale, care se califică ca vătămări corporale

medii.

Fapta incriminată inculpatului Baran T., de către procuror, a fost încadrată juridic în

baza art. 264 alin. (1) Cod penal, conform indicilor: încălcarea regulilor de securitate a

circulației rutiere sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a provocat din imprudență vătămarea medie

a integrității corporale.

2

art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către procuror și

avocatul Chiriacov Gr. în numele părților vătămate.

3.1. Procurorul a solicitat casarea sentinței, din motivul ilegalității acesteia, cu

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

Baran T. să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la 1

an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, prin prisma art. 90 Cod

penal, pe un termen de probațiune de 1 an. Totodată, procurorul a solicitat și încasarea

din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare în sumă de 3281,54 lei.

În motivarea cererii de apel, procurorul a invocate următoarele argumente:

- la adoptarea sentinței de achitare instanța de judecată nu a ținut cont de declarațiile

părților vătămate: Pasat Vs., Pasat S. și Pasat V., care au menționat că la volanul

automobilului de model „VW Passat” la 22 august 2015 se afla Pasat Vs., care se deplasa

regulamentar în spatele automobilului „Ford Tranzit”. Conducătorul automobilului de

model „VW Passat”, Pasat Vs., a semnalizat și a început efectuarea manevrei de depășire.

Până la începerea depășirii conducătorul automobilului „Ford Tranzit” nu a semnalizat

faptul virării la stânga.

- tot din declarațiile părților vătămate s-a stabilit că conducătorul automobilului

„Ford Tranzit” a început să vireze la stânga în momentul în care automobilul de model

„VW Passat” se deplasa paralel cu automobilul Ford Tranzit;

- atât de instanța de judecată cât și de inculpat se pune la îndoială faptul semnalizării

depășirii de către Pasat Vs., însă ținând cont de Regulamentul circulației rutiere în cazul

în care conducătorul auto s-a angajat în depășire, conducătorul automobilului ce urmează

a fi depășit trebuie să-i permit efectuarea manevrei;

- conform procesului-verbal de cercetare la fața locului din 22 august 2015 a fost

stabilit locul ciocnirii autoturismelor, fiind pe traseu înaintea intersecției pe partea stângă

la distanța de 1,7 m perpendicular până la marginea carosabilului;

- declarațiile martorului Baran E. urmau să fie apreciate critic, întrucât aceasta este

mama inculpatului Baran T., nu este conducător auto și ținând cont de structura tehnică a

automobilului „Ford Tranzit” nu avea posibilitatea reală de a observa faptul dacă Baran

T. a semnalizat virarea la stânga, de asemenea nu putea observa dacă automobilul de

model „VW Passat” a semnalizat efectuarea manevrei de depășire;

- Baran T. la momentul producerii accidentului era minor, nu dispunea de permis de

conducere și nu avea nici experiență în conducerea mijloacelor de transport, deci nu

cunoștea regulile de circulație rutieră ceia ce a dus la ignorarea regulilor de circulație și

ca rezultat s-a produs tamponarea.

3.2. Avocatul Chiriacov Gr. acționând în interesele părților vătămate a solicitat

casarea totală a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care, Baran T. să fie condamnat în baza infracțiunii imputate prin

rechizitoriu, cu stabilirea pedepsei în limitele sancțiunii prevăzute la articolul respectiv și

cu admiterea acțiunii civile și satisfacerea pretențiilor așa cum au fost formulate în

cererea de chemare în judecată.

3

În argumentarea apelului, avocatul a invocat că:

- prima instanță, pronunțând hotărârea în cauză, incorect a apreciat circumstanțele

acesteia precum și probele administrate în faza urmăririi penale și cercetate sub toate

aspectele în cadrul cercetării judecătorești și ca urmare a pronunțat o hotărâre bazată pe

presupuneri și raționamente ireale făcute cu scopul de a-1 îndreptăți pe inculpat;

- instanța nu a reținut că persoanele vătămate au făcut declarații sub jurământ, fiind

avertizați în modul stabilit de răspundere penală, iar inculpatul a făcut declarațiile sale cu

scop de a se eschiva de răspunderea penală;

- în cadrul cercetării judecătorești s-a stabilit cu certitudine că inculpatul Baran T. în

timpul comiterii accidentului rutier din 22 iulie 2015, conducând automobilul de model

„Ford Tranzit”, care este un microbuz cu o capacitate de greutate sporită, nu deținea

permis de conducere, era minor și avea o vârstă de 16 ani, neavând nici capacitatea

deplină de exercițiu, în aceste circumstanțe inculpatul nici nu putea să fie apt din punct de

vedere psihofiziologic și să posede dexteritatea necesară de a conduce în siguranță un

vehicul pe drum, cu atât mai mult că acesta nici nu poseda careva cunoștințe obținute în

modul stabilit la școlile de instruire auto;

- prima instanța trebuia să ia în calcul că conform Regulamentului circulației rutiere,

în timpul conducerii mijlocului de transport, înainte de a vira la stânga, inculpatul era

obligat să se asigure nu numai dacă există în deplasare mijloace de transport din sens

opus, dar și din spate și dacă acestea n-au purces la manevra de depășire;

- conform rapoartelor de expertiză judiciară auto tehnică nr. 06677 din 8 decembrie

2015 și nr. 1868 din 5 iunie 2016 în momentul coliziunii partea dreaptă din față a

automobilului de model „VW Passat” a întrat în contact cu partea stânga lateral a

automobilului „Ford Tranzit”, în urma comparării mijloacelor de transport a fost stabilit

că axele lor longitudinale se află la un unghi de aproximativ 30 grade, totodată, s-a mai

stabilit că, cauza imediată a depresurizării roții din față a automobilului „Ford Tranzit” a

avut loc ca urmare a aplicării unor sarcini dinamice excesive, cu caracter de impact,

apărute în momentul tamponării mijloacelor de transport;

- reieșind din rapoartele menționate supra, deteriorările autovehiculelor și unghiului

axelor acestora în momentul tamponării, rezultă că impactul între mijloacele de transport

a avut loc când automobilul „VW Passat” era în depășire în raport cu automobilul „Ford

Tranzit”.

apelurile declarate au fost admise, cu casarea totală a sentinței, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Baran T. a fost recunoscut culpabil de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (l) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă

de amendă în mărime de 300 unități convenționale, echivalentul la 6000 lei.

Potrivit art. 64 alin. (31) Cod penal, instanța i-a explicat inculpatului dreptul de a

achita jumătate din amenda stabilită, dacă o plătește în cel mult 72 de ore din momentul

în care hotărârea devine executorie, în acest caz, se consideră că sancțiunea amenzii este

executată integral.

4

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor

judiciare, pentru efectuarea expertizei în mărime de 328,54 lei, din contul inculpatului.

Acțiunea civilă înaintată de părțile vătămate Pasat Vs., Pasat S. și Pasat V. a fost

admisă parțial, cu dispunerea încasării de la Baran T. în beneficiul părților vătămate:

- cu titlu de prejudiciu material (pentru tratament) suma de 14903,19 lei;

- cheltuieli pentru transport în sumă de 9474 lei și 1060,67 euro.

- cu titlu de prejudiciul moral: lui Pasat S. - 20000 lei; lui Pasat V. - 20000 lei; lui

Pasat Vs. - 10000 lei.

- în beneficiul părții vătămate Pasat Vs., cu titlu de cheltuieli de asistență juridică,

suma de 5000 lei.

În rest, acțiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.

jurisprudenței naționale și a CtEDO, având în vedere dispozițiile art. 6 din Convenția

europeană, instanța nu este în drept să pronunțe o hotărâre de condamnare bazându-se

exclusiv pe dosarul din prima instanță în temeiul căruia inculpatul fusese achitat. Instanța

de apel urmează să procedeze la o nouă audiere a anumitor martori ai acuzării solicitați

de părți (hotărârile CtEDO Popovici vs. Moldova din 27.11.2007, §72 și Dănila vs.

România din 8.03.2007, §62-63). Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care

depozițiile lor constituie o mărturie acuzatorială, susceptibilă să întemeieze într-un mod

substanțial condamnarea învinuitului (hotărârea CtEDO Spînu vs. România din

29.04.2008, §60).

Verificând probele administrate direct în instanța de apel, Colegiul judiciar a

constatat fapta prejudiciabilă imputată inculpatului prin rechizitoriu și analizând probele

administrate în cauza penală prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate probele

în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, s-a considerat că vina inculpatului în

săvârșirea faptei imputate este dovedită în întregime și anume: a infracțiunii prevăzute de

art. 264 alin. (1) Cod penal conform indicilor: încălcarea regulilor de securitate a

circulației rutiere sau exploatarea mijloacelor de transport de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a provocat din imprudență vătămarea medie

a integrității corporale.

Instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate a conchis că,

prima instanță incorect 1-a achitat pe Baran T. de comiterea infracțiunii prevăzute de art.

264 alin. (l) Cod penal, pe motivul că fapta nu a fost săvârșită de către inculpat, or, la

materialele cauzei penale au fost administrate suficiente probe pertinente și concludente

prin care se atestă vinovăția acestuia de săvârșirea infracțiunii imputate. Situația de fapt și

de drept reținută de instanța de fond nu corespunde probelor din dosar, care au fost

apreciate incorect, instanța de fond ajungând eronat la concluzia că fapta nu a fost comisă

de inculpat.

Prin urmare, instanța de apel a menționat că prima instanță vădit eronat a apreciat

declarațiile inculpatului Baran T. precum că, „conducea automobilul de model „Ford

Tranzit” pe traseul Lingura-Cantemir, în mod regulamentar cu o viteză de aproximativ

5

50 km/ora și în locul unde trebuia să efectueze manevra de virare la stânga, pe un drum

secundar, de țară, s-a uitat în oglinda retrospectivă și a aprins indicatorul curbei la

stânga și frânând încet pentru a putea intra în curbă”.

Or, potrivit declarațiilor părții vătămate Pasat Vs., conducătorul automobilului de

model „Ford Tranzit” nu a semnalizat că dorește să întreprindă careva manevre, iar acesta

având viteza în jur de 40-50 km/h a semnalizat microbuzului că intenționează să

efectueze manevra de depășire. Declarațiile acestei părți sunt confirmate și prin

declarațiile lui Pasat S., care a menționat că, fiind așezată pe bancheta din față, în preajma

sat. Lingura, fiind în spatele microbuzului roșu, soțul a semnalizat că dorește să efectueze

manevra de depășire, efectuând manevra și fiind paralel cu microbuzul, inculpatul i-a

lovit, ei ajungând în copac.

Colegiul judiciar nu a constatat temei pentru a pune la îndoială declarațiile părților

vătămate Pasat Vs. și Pasat S., întrucât acestea sunt consecutive, detaliate, care nu

contravin declarațiilor date la urmărirea penală, în prima instanță și instanța de apel, iar în

cumul acestea declarații se coroborează cu alte probe în cauză.

Din procesul-verbal de cercetare la fața locului și a schemei accidentului rutier se

reflectă că cercetării a fost supus traseul R-56 din preajma s. Lingura, r-nul Cantemir, pe

partea stânga se află un drum secundar ce reprezintă un drum de țară cu lățimea de 4,9

metri, fiind sub un unghi de 90 grade față de traseul principal. Automobilul de model

„VW Passat” este tamponat într-un copac pe acostament din partea stânga iar

automobilul de model „Ford Tranzit” se află pe partea dreaptă a carosabilului, fiind

amplasat parțial pe acostament.

Raportul de expertiză auto-tehnică nr. 0677 din 8 decembrie 2015, cu planșa

fotografică, indică direct că, în urma comparării mijloacelor de transport model „VW

Passat” cu n/î XXXXX și model „Ford Tranzit” cu n/î XXXXX, axele longitudinale a

acestora se aflau la un unghi de aproximativ 30 grade, iar raportul de expertiză judiciară

nr. 1868 din 5 iunie 2016 și planșa fotografică la acesta, atestă că cauza imediată a

depresurizării roții stângi din fată a automobilului „Ford Tranzit” constituie deformarea

discului acestei roți, care în condiții normale de exploatare și anume în procesul

deplasării automobilului pe carosabil de asfalt nu pot apărea doar în momente de

tamponări a mijloacelor de transport.

Astfel, instanța a conchis că, reieșind din constatările raporturilor nominalizate,

deteriorările mijloacelor de transport și unghiul axelor acestora în momentul tamponării,

s-a demonstrat că impactul între aceste automobile a avut loc atunci când automobilul de

model „VW Passat” efectua depășirea regulamentar în raport cu automobilul de model

„Ford Tranzit”, fapt demonstrat prin localizarea defectelor tehnice la ambele mijloace de

transport și depreseuzarea roții din stânga față cu deformarea discului la automobilul

Ford Tranzit ca urmare a impactului cu automobilul „VW Passat”, care se deplasa paralel

și era deja în depășire.

Astfel, prin acțiunile sale inculpatul a încălcat cerințele Regulamentului Circulației

Rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009 și

anume:

6

- pct. 32 alin. (2) lit. b), alin. (3), alin.(5), care prevăd că conducătorul de vehicul

trebuie să semnalizeze corespunzător cu semnalizatoarele de direcție, înainte de a efectua

manevra (preselectare a benzii, virare, întoarcere). Semnalizarea cu semnalizatorul de

direcție sau cu brațul trebuie efectuată din timp. înaintea manevrei, și întreruptă imediat

după efectuarea ei. Presemnalizarea oricărei manevre se va efectua ulterior asigurării că

prin această manevră nu se vor crea obstacole altor participanți la trafic;

- pct. 39 alin. (1) - înaintea începerii deplasării, reîncolonării sau altei schimbări a

direcției de mers, conducătorul de vehicul trebuie să se asigure că această manevră va fi

executată în siguranță și nu va crea obstacole pentru ceilalți participanți la trafic.

În rezultatul producerii accidentului rutier, potrivit raportului de expertiză medico-

legală nr. 176 D din 29 decembrie 2015, lui Pasat S. i-au fost cauzate leziuni corporale,

care se califică ca vătămări corporale medii. Potrivit raportului de examinare medico-

legală nr. 257 D din 4 decembrie 2015 lui Pasat V. i-au fost cauzate leziuni, care se

califică ca vătămare corporală medie.

Instanța de fond eronat a constatat faptul că neposedarea permisului de conducere a

mijloacelor de transport de către inculpatul Baran T., nu prezumă în mod automat că

acesta nu posedă cunoștințele necesare de a conduce în siguranță vehiculul pe drum. Or,

în cadrul cercetării judecătorești s-a stabilit cu certitudine că inculpatul Baran T. în

timpul comiterii accidentului rutier din 22 iulie 2015, conducând automobilul de model

„Ford Tranzit”, care este un microbuz cu o capacitate de greutate mai sporită, iar el nu

deținea permis de conducere, fiind minor (având doar 16 ani), neavând capacitatea

deplină de exercițiu.

Este eronată și concluzia instanței de fond precum că, organul de urmărire penală nu

a prezentat probe ce ar demonstra că, inculpatul Baran T. nu este apt din punct de vedere

psihofiziologic și medical, că nu posedă cunoștințe și dexteritatea necesară de a conduce

în siguranță vehiculul pe drum, or, inculpatul având vârsta de 16 ani, fără capacitatea

deplină de exercițiu, nu deținea permis de conducere care asigură faptul că persoana

posedă cunoștințe pe care le-a obținut în modul stabilit la școlile de instruire auto.

Însuși din declarațiile inculpatului Baran T. (inclusiv în instanța de apel) s-a

constatat că el, înainte de a efectua virarea la stânga s-a uitat în urmă, văzând

autoturismul „VW Passat” la mare distanță de 100-150 m , considerând că va dovedi

virarea la stânga, a început manevra pe când automobilul din urmă deja se afla la

depășire. Astfel , inculpatul Baran T. eronat a considerat în mod ușuratic că manevra lui

nu ar pune în pericol alți participanți la trafic.

Colegiul judiciar a constatat că declarațiile inculpatului privind nevinovăția sa în

comiterea faptei penale se combat prin totalitatea de probe pertinente, concludente, utile

și veridice cercetate în ședința de judecată și anume prin declarațiile părților vătămate

Pasat Vs., Pasat V., Pasat S., și probele scrise cercetate în ședința de judecată. Aceste

probe coroborează între ele și demonstrează incontestabil vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii.

Nerecunoașterea vinei de către inculpat instanța de apel o apreciază ca o metodă de

apărare și un drept de a nu se auto incrimina garantat de art. 66 Cod de procedură penală

7

și art. 6 CEDO.

Cu referire la pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța de apel, ținând

seama de prevederile relevante în acest sens, a conchis că în cazul dat pedeapsa echitabilă

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, inculpatului Baran

T. este de amendă în mărime de 300 unități convenționale, echivalentul a 6000 lei.

Inculpatului Baran T., în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (3l) Cod penal,

este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plătește în cel mult 72 de ore

din momentul în care decizia devine executorie.

Cu privire la acțiunea civilă înaintată de părțile vătămate privind încasarea

prejudiciului material și moral, instanța de apel a concluzionat că aceasta urmează a fi

admisă parțial, din următoarele motive.

Art. 225 alin. (l), (2), (3) Cod de procedură penală, prevede că judecarea acțiunii

civile în procesul penal, indiferent de valoarea acțiunii, se efectuează de către instanța de

competența căreia este cauza penală. La adoptarea sentinței de condamnare, instanța

soluționează și acțiunea civilă prin admiterea ei, totală sau parțială, ori prin respingerea.

Conform art. 1398 alin. (l) Cod civil, cel care acționează față de altul în mod ilicit,

cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de

lege și prejudiciul moral, cauzat prin acțiunea sau omisiune.

Materialele cauzei denotă că, părțile vătămate Pasat Vs., Pasat S. și Pasat V. au

depus acțiunea civilă, prin care solicită încasarea din contul inculpatului a prejudiciului

material, cheltuieli suportate pentru tratament, în mărime de 14903,19 lei, cheltuieli

suportate pentru transport în mărime de 1060,67 euro. Astfel, ținând cont de faptul că din

materialele cauzei s-a stabilit că inculpatul a comis fapta ilicită și prin acțiunile sale, le-a

cauzat părților vătămate un prejudiciu, iar acțiunea civilă urmează a fi soluționată în

favoarea părților vătămate, în măsura în care se probează existența/întinderea

prejudiciului.

În acest sens, Colegiul judiciar a evidențiat că părțile vătămate au prezentat probe în

confirmarea prejudiciului material ce atestă că aceștia au suportat cheltuieli pentru

tratament în mărime de 14903,19 lei, fapt confirmat prin certificatul eliberat de directorul

IMSP „Spitalul raional Cantemir”, potrivit căruia Pasat S. a achitat suma de 1435,26 lei,

iar Pasat V. suma de 279,54 lei, cheltuieli suportate pentru tratament, cât și bonurile de

plată: nr. 010404, nr.010208, nr. 010409 și chitanța nr. 385, bon de plată: 06139, 06140,

003199, 003309, 003198 eliberat de INSP „Spitalul Clinic de traumatologie și Ortopedie”

potrivit căruia Pasat S. a achitat suma de 173,62 lei, 278,77 lei, 25,21 lei, 6900 lei, 1219

lei, 216 lei, 1902 lei, 66 lei, 1831,80, precum și bonurile de plată ce certifică procurarea

medicamentelor.

Cheltuielile pentru transport sunt confirmate prin bonurile și biletele de avion

anexate la prezenta cauză penală (67,68,69,70,71,72,73,74,75,76,vol. II) în sumă de 9474

lei și 1060,67 euro.

Cheltuielile de asistență juridică se confirmă prin: bonul de plată din 8 septembrie

2015 seria EZ nr.648577 (f.d.48,vol. II) potrivit căruia Pasat Vs. a achitat 5 000 lei pentru

asistența juridică.

8

În concluzie, instanța a considerat că este întemeiat de a se încasa de la inculpatul

Baran T., în beneficiul părților vătămate prejudiciul material cauzat prin infracțiune în

mărime de 14903,10 lei, cheltuieli pentru tratament; 9474 lei și 1060,67 euro, cheltuieli

pentru transport și 5000 lei, cheltuieli pentru asistență juridică.

Cu privire la acordarea prejudiciului moral, instanța a specificat că, conform art.

219 alin. (2), alin.(4) Cod de procedură penală, persoanele fizice și juridice cărora le-a

fost cauzat prejudiciu nemijlocit prin acțiunile interzise de legea penală pot intenta o

acțiune civilă privitor la despăgubire prin: repararea prejudiciului moral sau, după caz a

daunei reputației profesionale.

La evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale prejudiciului moral instanța

de judecată ia în considerație suferințele fizice ale victime, prejudiciul agrement sau

estetic, pierderea speranței la viață, pierderea onoarei prin defăimare, suferințele psihice

provocate de decesul rudelor apropiate etc.

Prin săvârșirea infracțiunii de către inculpatul Baran T. în privința părților vătămate,

acestora le-au fost cauzate nu numai suferințe fizice, ci și psihice (stres, frustrare,

disconfort), însă în același timp, s-a considerat că suma de 150000 lei (a câte 50000

pentru fiecare parte vătămată) solicitată cu titlu de prejudiciu moral este una exagerat de

mare, și nu corespunde volumului de suferințe fizice și psihice cauzate.

În acest context, instanța de apel a notat că, unul din criteriile orientative generale

de apreciere a prejudiciului moral este criteriul echității, care exprimă că indemnizația,

trebuie să prezinte o justă și integrală despăgubire. La determinarea mărimii compensației

pentru prejudiciul moral instanța de apel a luat în considerație nu numai gravitatea

cauzării suferințelor psihice și fizice a părților vătămate, dar și importanța vitală a

drepturilor victimelor, anume atentarea la viață și integritatea fizică, starea de stres și

frustrare, considerând că prejudiciul moral în mărime de 20000 lei pentru Pasat S., de

20000 lei pentru Pasat V., de 10000 lei pentru Pasat Vs., ar aduce o compensare a

suferinței psihice și satisfacție echitabilă.

Cât privește solicitarea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare de la

inculpat în mărime de 3281,54 lei în beneficiul statului, cerința aceasta urmează a fi

respinsă, pentru următoarele considerente.

Colegiul judiciar a făcut trimitere la prevederile art. 143 alin. (1) Cod de procedură

penală, menționând că expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru

constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul nominalizat, inclusiv și în cazul când

prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză (art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală).

Prin urmare, instanța a considerat necesar de a face trimitere și la prevederile art.

143 alin. (2) Cod de procedură penală, care stipulează că plata expertizelor judiciare

efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului de stat, în vigoare

la momentul comiterii infracțiunii (până la modificare conform Legii nr. 316 din

22.12.2017, în vigoare din 09.02.2018).

Drept urmare a celor invocate se conchide că, în cazurile când expertiza este

dispusă de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată la solicitarea

9

acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei sunt achitate din contul

mijloacelor bănești a bugetului de stat.

Cu referire la cele expuse, la caz, instanța a reținut că, raportul de expertiză medico-

legală nr. 157 D din 4 decembrie 2015, cu costul de 57 lei (f.d.73-74, vol. I), raportul de

expertiză tehnică nr. 0677 din 8 decembrie 2015, cu costul de 1700 lei (f.d.77-88, vol. I),

raportul de expertiză judiciară nr. 176 D din 23 decembrie 2015, cu costul de 57 lei

(f.d.91-92, vol. I), raportul de expertiză judiciară tehnică nr. 1868 din 5 ianuarie 2016, cu

costul de 960 lei (f.d. l 11-114, vol. I), cât și rapoartele de constatare medico-legală nr. 43

D și nr. 170 (f.d.42-43,44,vol. I), au fost dispuse de către organul de urmărire penală în

vederea acumulării probelor care confirmă vinovăția inculpatului, fiind acțiune

procesuală ce ține de administrarea probatoriului în vederea posibilității formulării

învinuirii și atragerea persoanei la răspundere penală, acțiune care este pusă în sarcina

părții acuzării.

Mai mult, potrivit art. 75 alin. (3) din Legea cu privire la expertiza judiciară și

statutul expertului judiciar nr. 68 din 14.04.2016 (M.O. nr. 157-162/316 din 10.06.2016),

în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sânt suportate de către

ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute la art.

142 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Colegiul judiciar a considerat că cheltuielile suportate în cadrul urmăririi penale în

vederea demonstrării vinovăției inculpatului de comiterea infracțiunii incriminate, prin

numirea efectuării expertizelor judiciare, reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt achitate

din bugetul statutului, iar în lipsa unei astfel de expertize procurorul ar fi fost în

imposibilitate să încadreze juridic corect acțiunile inculpatului Baran T. și să formuleze

învinuirea acestuia, și ulterior, în instanța de judecată să demonstreze săvârșirea

infracțiunii.

Respectiv, argumentele procurorului că statul pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal a suportat cheltuieli, care urmează a fi recuperate din contul

inculpatului, urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

Gîjdianu A., acționând în interesele inculpatului, o contestă cu recursuri ordinare

solicitând casarea acesteia.

6.1. Procurorul, întemeindu-și cererea pe temeiul de casare prevăzut de art. 427 alin.

(l) pct. 6) Cod de procedură penală, solicită casarea parțială a deciziei instanței de apel, în

partea neadmiterii cerinței de încasarea a cheltuielilor judiciare din contul inculpatului, cu

remiterea cauzei la rejudecare în această parte.

Partea acuzării consideră că soluția instanței de apel, prin care a fost respinsă cerința

procurorului, referitoare la încasarea cheltuielilor de judecată contravine normelor

procesual-penale în vigoare. Astfel, potrivit prevederilor art. 227 alin. (1) Cod de

procedură penală „Cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.” Totodată, legislatorul a expus suficient

de clar în art. 229 Cod de procedură penală despre obligativitatea suportării cheltuielilor

10

judiciare de către condamnat, și doar dacă acesta este în imposibilitate de a le achita,

cheltuielile respective pot fi încasate din bugetul de stat.

Recurentul afirmă că, atât în sentință, cât și în dispozitivul deciziei instanței de apel

lipsesc soluțiile privind cheltuielile judiciare, așa cum se cere în art. 385 alin. (1) pct. 14)

și art. 397 pct. 5) în coroborare cu art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală. Simpla

mențiune de respingere a solicitării procurorului despre respingerea încasării cheltuielilor

judiciare din contul inculpatului, nu este o soluție procesuală, legală și deplină.

Mai mult, instanța de apel a dispus că: „Se respinge, ca neîntemeiată, cererea

procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare (pentru efectuarea expertizei) în

mărime de 328,54 lei, din contul inculpatului.” Pe când, partea acuzării a solicitat

recuperarea cheltuielilor în cuantum de 3281,54 lei, bani suportați în legătură cu

efectuarea: raportului de expertiză medico-legală nr. 157 D din 4 decembrie 2015, cu

costul de 57 lei (f.d.73-74,vol. I), raportului de expertiză tehnică nr. 0677 din 8

decembrie 2015, cu costul de 1700 lei (f.d.77-88,vol. I), raportului de expertiză judiciară

nr. 176/D din 23 decembrie 2015, cu costul de 57 lei (f.d.91-92,vol. I), raportului de

expertiză judiciară tehnică nr. 1868 din 5 ianuarie 2016, cu costul de 960 lei (f.d. 111-

114, vol. I), și rapoartelor de constatare medico-legală nr. 43/D și nr. 170 (f.d.42-

43,44,vol. I), cu costul de 57 lei.

Astfel, în opinia procurorului instanța de apel nu a soluționat corect chestiunea ce

vizează încasarea cheltuielilor de judecată, eroarea respectivă urmând a fi corectată prin

rejudecarea cauzei.

6.2. Avocatul Rusev S. acționând în interesele inculpatului, solicită casarea

integrală a deciziei instanței de apel și menținerea sentinței de achitare în privința lui

Baran T., din motiv că instanța de apel a admis erori de drept ce pot fi reparate doar de

instanța de recurs, și anume l-a recunoscut ilegal vinovat pe Baran T. în situația în care în

acțiunile lui nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de care a fost

condamnat, totodată hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

ceea ce potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) din Codul de procedură penală, servește ca

temei de declarare a recursului.

Argumentele aduse de recurent în favoarea celor solicitate se rezumă la:

- prima instanță corect a dat o apreciere critică constatării precum că, din depozițiile

părților vătămate reiese că vinovat de accidentul rutier este inculpatul Baran T., iar

condamnarea lui se bazează pe declarațiile părților vătămate, care de fapt sunt prea

controversate pentru a avea calitatea de probă într-o sentință de condamnare;

- pe parcursul cercetării judecătorești s-a constatat cu certitudine că declarațiile

părților vătămate au un caracter tendențios cel puțin în privința presupusei angajări

regulamentare a lui Pasat Vs. în depășirea automobilului „Ford Tranzit” condus de

inculpat. Or, declarațiile acestora, care evident sunt niște persoane cointeresate, au fost

date reieșind din dorința de a nu fi constatați vinovați de comiterea accidentului rutier, cu

scopul de a crea pe de o parte, o impresie defavorabilă inculpatului și pe de altă parte de a

crea părții acuzării o probă artificială pentru a dovedi vinovăția lui Baran T.

11

- declarațiile părților nominalizate nu coroborează cu alte probe din dosar și nu pot

fi apreciate ca probe incontestabile în vederea condamnării inculpatului pentru

infracțiunea imputată;

- declarațiile părților vătămate se combate prin procesul-verbal de cercetare la fața

locului cu planșa fotografică și schița accidentului rutier, în care este redat clar că locul

ciocnirii mijloacelor de transport este partea stângă a carosabilului, la distanța de 1,7 m

de la marginea stângă a carosabilului (carosabilul având o lățime totală de 7,1 m), că

ciocnirea a avut loc pe contrasens în momentul în care automobilul de model „Ford

Tranzit” condus de Baran T. efectua manevra de virare la stângă pentru a intra într-un

drum adiacent, fapt care este prezentat nemijlocit și de partea vătămată Pasat Vs. în

imaginea cu nr. 16 din planșa fotografică anexată la procesul verbal;

- prin raportul de expertiză judiciară auto-tehnică nr. 0677 din 08.12.2015 se

constată clar că „în momentul coliziunii partea dreaptă din față a automobilului de model

„VW Passat”, a intrat în contact cu partea stângă lateral a automobilului „Ford

Tranzit”. În urma comparării mijloacelor de transport a fost stabilit că axele lor

longitudinale se aflau la un unghi de aproximativ 30 grade.” Astfel, expertul a constatat

concret că anume automobilul „VW Passat” condus de Pasat Vs. a tamponat (a intrat în

coliziune cu) automobilul „Ford Tranzit” condus de Baran T., care făcea manevra spre

stângă, și nu invers după cum au declarat părțile vătămate;

- prin această concluzie a expertului și prin poziționarea locului de ciocnire a

mijloacelor de transport se exclude aflarea mijloacelor de transport paralel în momentul

impactului (concluzie făcută de instanța de apel), or nu putea automobilul „Ford Tranzit”

condus de Baran T. să se afle în momentul coliziuni la distanța de 1,7 m de la partea

stângă a carosabilului, dacă aceste două mijloace s-ar fi deplasat paralel după cum indică

părțile vătămate.

Din aceste probe reiese clar că automobilul „VW Passat” condus de Pasat Vs. a

tamponat automobilul „Ford Tranzit” condus de Baran T. în momentul în care ultimul

efectua regulamentar manevra de virare la stânga spre un drum adiacent.

Pe parcursul cercetării judecătorești martorul Baran E. a declarat clar că inculpatul

Baran T. înainte de a efectua manevra de virare la stânga a semnalizat acest fapt prin

aprinderea semnalizatorului, care a rămas aprins și după accident, că Baran T. se deplasa

cu o viteză redusă, deoarece intenționa să intre într-un drum adiacent ce se plasa

perpendicular cu traseul de deplasare.

Martorul Sîrbu Gh. a comunicat instanței că la spital partea vătămată Pasat V.

povestea rudelor sale că mama sa Pasat S. îi făcea observație tatălui Pasat Vs. să nu

meargă cu viteză. În privința declarațiilor martorilor nominalizați, instanța de apel nici nu

s-a expus, nemaivorbind de faptul că instanța de apel nu a adus careva argumente care ar

combate valoarea lor probantă în lipsa faptei infracțiunii și respectiv a vinovăției lui

Baran T.

În cazul în care Baran T. a semnalat intenția de a vira spre stânga, Pasat Vs. a

încălcat prevederile pct. 51 lit. b) al Regulamentului Circulației Rutiere, înaintea

depășirii, conducătorul vehiculului trebuie să se asigure că cel care îl precedă pe

12

aceeași bandă nu a semnalizat intenția de a depăși sau intenția de a preselecta spre

stânga. Prin urmare anume încălcările lui Pasat Vs. au dus la comiterea accidentului

rutier și la consecințele survenite dar nu acțiunile lui Baran T. care au fost regulamentare.

La caz, lipsa permisului de conducere la Baran T. nu trebuie să egaleze automat cu

vinovăția acestuia de comiterea accidentului rutier, or chiar și în lipsa permisului de

conducere acesta a acționat regulamentar.

După sentința de achitarea pronunțată de prima instanță, instanța de apel 1-a

condamnat pe inculpat în baza declarațiilor părții vătămate, care fiind audiați în instanța

de apel pur și simplu au confirmat cele declarate în prima instanță și în atare

circumstanțe, nu putem vorbi despre careva probe noi administrate în instanța de apel.

Astfel, reieșind din cele menționate mai sus este evident faptul că instanța de apel,

fără a aprecia toate circumstanțele cauzei și probele administrate, și-a motivat greșit

soluția de recunoaștere a vinovăției lui Baran T. în comiterea infracțiunii incriminate.

Mai mult ca atât, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 05.12.2018,

procurorul a înaintat demers, prin care a solicitat audierea părților vătămate Pasat Vs.,

Pasat S. și Pasat V., fără a se expune în privința martorilor Baran E. și Baran S., cei din

urmă fiind martori oculari, care de altfel fac parte și din lista probelor anexată la

rechizitoriu (f.d. 154, vol. I), însă reieșind din materialele cauzei, cei doi martori până la

urmă nu au fost audiați și nici prezenți în cadrul ședințelor de judecată. Deși declarațiile

lor fac parte din probele și înscrisurile cercetate conform procesului-verbal din

05.12.2018 (f.d. 230, vol. II), iar în decizia contestată nu se regăsesc.

Suplimentar, se menționează că prezentarea insuficientă a unui ansamblu probator

din partea acuzării care ar sta la baza învinuirii și se limitează doar pe declarațiile părților

vătămate, care de altfel sunt vagi și contradictorii, fără a lua în considerație varianta în

care Baran T. a efectuat regulamentar manevra de virare la stângă pentru a intra pe un

drum adiacent, ceea ce presupune că organul de urmărire penală avea reala posibilitate de

a prezenta mai multe probe, inclusiv, verificările sistemelor de iluminare și semnalizare

la ambele mijloace de transport, și care acțiuni ale celor doi conducători sunt

regulamentare și care nu, or, conform art. 28 alin. (1) Cod de procedură penală,

procurorul și organul de urmărire penală au obligația, în limitele competenței lor, de a

porni urmărirea penală în cazul în care sunt sesizate, în modul prevăzut de prezentul

cod, că s-a săvârșit o infracțiune și de a efectua acțiunile necesare în vederea constatării

faptei penale și a persoanei vinovate.

Prin urmare, odată ce partea acuzării nu a prezentat instanței de judecată probe noi

și concludente întru confirmarea vinovăției faptului tamponării de către Baran T. a

automobilului „VW Passat” condus de Pasat Vs. și prin urmare, toate probele pe care

acuzarea le-a pus la baza învinuirii lui Baran T. în nici un mod nu dovedesc vinovăția

acestuia în încălcarea regulilor de securitate a circulației care au dus la cauzarea din

imprudență a vătămării medii a integrității corporale și a sănătății părții vătămate.

Ținând seama de cele menționate mai sus, este evident că este greșită concluzia

instanței de apel, precum că sentința de achitare a lui Baran T., este ilegală, deoarece

13

cumulul de probe sus menționate, care au constituit obiectul cercetării judecătorești,

dovedesc incontestabil că fapta nu a fost comisă de inculpat.

Totodată, recurentul considerăm că reieșind din faptul că Baran T. nu este vinovat

de accidentul rutier, acțiunea civilă înaintată de părțile vătămate greșit au fost admise de

instanța de apel.

6.3. Avocatul Gîjdianu A. acționând în interesele inculpatului, solicită casarea

integrală a deciziei instanței de apel, cu menținerea sentinței de achitare.

Recurentul evidențiază în cererea de recurs că, în procesul de judecată a fost

identificată poziția diametral opusă a părții acuzării și a apărării.

Astfel, partea acuzării s-a rezumat la aceia că inculpatul începând manevra de virare

la stângă nu s-a asigurat, nu a semnalizat și nu a cedat trecerea autoturismului ce venea

din urmă creând situația ca autoturismul condus de Pasat Vs. să se tamponeze tangențial

cu partea din față a vehiculului condus de inculpat, ca apoi, în urma schimbării vectorului

deplasării să se lovească frontal de un pom ce creștea pe marginea traseului, lateral

acostamentului. Această poziție a reieșit din depozițiile părților vătămate Pasat Vs., Pasat

S. și Pasat V., care menționez suplimentar sunt membri a unei familii.

Pe poziție diametral opusă a fost partea apărării care a susținut că, prin depozițiile

inculpatului Baran T. și a martorului Baran E., mama lui, care se afla în mijlocul de

transport condus de inculpat în timpul accidentului, se confirmă că înainte de a începe

manevra de virare la stângă inculpatul a încetinit automobilul, a inclus indicatorul de

virare la stângă și a început manevra propriu-zisă, însă când deja intersectase mijlocul

drumului și intrând pe banda sensului opus, din urmă un autoturism a lovit tangențial

roata din față a vehiculului și ulterior s-a proiectat pe diagonală într-un copac de pe

marginea acostamentului din sensul opus a direcției de deplasare.

Martorul Sîrbu Gh. care 1-a transportat pe inculpat la spital și a fost martor ocular a

discuției dintre minorul Pasat V. și o persoană, ce se afla în salonul în care era și

inculpatul, a relatat faptul că mama lui i-a spus tatălui, care era la volanul autoturismului,

să fie atent că vehiculul care se deplasa în față a inclus semnalul de virare la stânga.

În astfel de circumstanțe, instanța de fond în esență, a apreciat depozițiile martorilor

acuzării ca tendențioase și a ajuns la concluzia că partea acuzării nu a probat faptul că

vinovat de producerea accidentului rutier în care au fost implicate persoanele indicate în

actul învinuirii s-ar face Baran T.

În urma examinării cererilor de apel, Curtea de Apel Cahul a ajuns la o concluzie

diametral opusă față de cea a instanței de fond, considerând mai veridice depozițiile date

de părțile vătămate, decât cele ale inculpatului Baran T. și a mamei sale, Baran E.

Este de atenționat că deși în ședința instanței de apel au fost date citirii declarațiile

martorului Sîrbu Gh., iar partea apărării s-a referit la acestea, instanța nu le-a dat nici o

apreciere.

Recurentul menționează că, instanța de apel judecând cauza era obligată de a audia

martorii și a aprecia pertinența tuturor probelor din dosar, nu doar cele ale acuzatorului de

stat.

14

Avocatul mai subliniază că actele procesuale de bază: cercetarea la fața locului și

raportul de expertiză auto-tehnică nu conțin fapte obiective ce ar confirma sau infirma

pozițiile părții acuzării sau apărării.

La baza sentinței și a deciziei instanței de apel stau depozițiile unor persoane care

direct sau indirect sunt interesate în soluționarea acestui dosar, fiind membri familiei

părților vătămate sau a inculpatului. Unicul martor, care nu are legături de rudenie cu nici

un participant la proces, este Sîrbu Gh., însă depozițiile acestuia instanța de apel le-a

ignorat, ceea ce încalcă vădit echitatea procedurii desfășurate în privința inculpatului.

Prin aceasta, partea menționează că instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt,

care a afectat soluția – art. 427 alin. (1) pct. 6 Cod de procedură penală.

materialelor din dosar și raportat la criticele recurenților, Colegiul Penal conchide asupra

inadmisibilității acestora, pentru următoarele motive.

Raționamentele instanței referitoare la soluția adoptată, se întemeiază în drept pe

dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, potrivit căreia instanța

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Pentru a statua asupra netemeiniciei cererilor de recurs depuse de părți instanța a

făcut verificările temeiurilor de casare invocate de recurenți, în raport cu actele dosarului,

constatând că hotărârea recurată este conformă legii, fără a prezenta vreo lipsă, care să o

afecteze, mai mult ca atât, nu există nici alte motive, neinvocate de recurenți, care ar

putea fi luate în considerare din oficiu, de natură să răstoarne soluția instanței de apel

adoptate pe caz în partea condamnării inculpatului și în partea chestiunii legate de

încasarea cheltuielilor judiciare.

În corespundere cu dispoziția art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate

corespunzător de către titularii cererilor de recurs.

La caz, au fost declarate trei cereri de recurs, parvenite atât din partea acuzării, cât

și a apărării, de aceea Colegiul Penal în contextul ce urmează se va expune în puncte

separate asupra alegațiilor recurenților.

7.1. Din conținutul recursului declarat de procuror se constată că acesta, făcând

trimitere la cazul de casare prevăzut de pct. 6) din alin. (1) art. 427 din Codul de

procedură penală, pledează pentru casarea parțială a deciziei instanței de apel, în partea

ce ține de neîncasarea cheltuielilor de judecată din contul inculpatului, cu remiterea

cauzei la rejudecare în această parte.

Verificând actele cauzei, raportat la alegațiile procurorului, instanța de recurs

consemnează că cele avansate de recurent nu și-au găsit confirmarea, iar soluția adoptată

pe marginea acestei spețe de către instanța de apel, în partea neîncasării cheltuielilor

judiciare este legală, întemeiată și urmează a fi menținută integral.

15

Colegiul Penal găsește vădit nefondată revendicarea procurorului privitor la pretinsa

încălcare admisă de instanța de apel, stipulată de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, privind neîncasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatului

pentru efectuarea raportului de expertiză medico-legală nr. 157 D din 4 decembrie 2015,

cu costul de 57 lei (f.d.73-74,vol. I), raportului de expertiză tehnică nr. 0677 din 8

decembrie 2015, cu costul de 1700 lei (f.d.77-88,vol. I), raportului de expertiză judiciară

nr. 176/D din 23 decembrie 2015, cu costul de 57 lei (f.d.91-92,vol. I), raportului de

expertiză judiciară tehnică nr. 1868 din 5 ianuarie 2016, cu costul de 960 lei (f.d. 111-

114, vol. I) și rapoartelor de constatare medico-legală nr. 43/D și nr. 170 (f.d.42-

43,44,vol. I), cu costul de 57 lei, dat fiind că, în dispoziția art. 143 alin. (1) Cod de

procedură penală, este stipulat expres că expertiza se dispune și se efectuează în mod

obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul nominalizat,

inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul.

În situația când efectuarea expertizei a fost dispusă de către organul de urmărire

penală sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare

pentru efectuarea acesteia urmează a fi achitate din contul mijloacelor bănești ale

bugetului de stat, nu din contul inculpatului, după cum pretinde recurentul. O atare

prevedere legală expresă se conține în dispoziția art. 75 alin. (3) din Legea nr. 68 din 14

aprilie 2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, unde este

stipulat că, în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt suportate de

către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute

la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția despre care ne relevă

legiuitorul cuprinsă în art. 142 Cod de procedură penală, nu este incidentă cauzei date.

Drept urmare, corect instanța de apel a statuat că, plata pentru efectuarea acestor

acțiuni procesuale, în sumă totală de 3281,54 lei, urmează a fi încasată din contul

bugetului de stat, dar nu a inculpatului, întrucât o acoperire legală în acest sens nu există

la moment. Prin alte cuvinte, atât normele procesual-penale relevante cauzei, cuprinse în

art. 227 - 229, precum și cele din Legea specială nr. 68/2016 amintită supra, stabilesc că

responsabilul pentru achitarea plăților încasate de la stat în folosul organelor îndrituite cu

efectuarea expertizelor judiciare, sunt ordonatorii unor atare acțiuni procesuale.

Cât privește eroarea admisă de instanța de apel în dispozitivul deciziei adoptate, în

partea în care a menționat că: „Se respinge, ca neîntemeiată, cererea procurorului

privind încasarea cheltuielilor judiciare (pentru efectuarea expertizei) în mărime de

328,54 lei, din contul inculpatului.”, pe când partea acuzării a solicitat recuperarea

cheltuielilor în cuantum de 3281,54 lei, Colegiul Penal consideră că aceasta este mai

degrabă o greșeală de redacție, dar nu o eroare de drept ce ar condiționa casarea deciziei

instanței de apel, după cum solicită procurorul. Mai mult că, în partea descriptivă a

deciziei adoptate, instanța a specificat suma corectă a cheltuielilor suportate de stat pentru

instrumentarea acestei cauze.

Concomitent, instanța respinge, ca nefondate, afirmațiile recurentului precum că,

atât în sentință, cât și în dispozitivul deciziei instanței de apel lipsesc soluțiile legale

privitor la cheltuielile judiciare, așa cum se cere în art. 385 alin. (1) pct. 14) și art. 397

16

pct. 5) în coroborare cu art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, iar simpla mențiune de

respingere a solicitării procurorului despre încasarea cheltuielilor judiciare din contul

inculpatului, nu este o soluție procesuală, legală și deplină. Față de cele consemnate de

recurent, Colegiul notează că, normele procesuale la care face trimitere procurorul

vizează soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, pe când în această speță,

partea acuzării cu o atare acțiune nu a intervenit, respectiv soluția instanței de apel prin

care s-a dispus respingerea solicitării despre recuperarea cheltuielilor judiciare este

corectă și legală.

Cu privire la cele consemnate de recurent despre existența unor soluții contradictorii

în practica judiciară cu privire la modul de soluționare și recuperare a cheltuielilor

judiciare de către Curtea de Apel Cahul, Colegiul Penal ține să specifice că dreptul la o

jurisprudență constantă nu este o chestiune ce se regăsește printre temeiurile de declarare

a recursului ordinar, mai mult ca atât, în cauza Legrand c. Franței din 26 mai 2011, nr.

23228/08, Curtea de la Strasbourg a statuat că apariția unui reviriment de jurisprudență și

aplicarea de noi soluții într-o procedură pendinte nu încalcă art. 6 din Convenție - dreptul

la un proces echitabil. În același sens, s-a consemnat că exigențele asigurării securității

raporturilor juridice și protecția încrederii din partea justițiabililor nu consacră dreptul la

o jurisprudență constantă și că evoluția jurisprudenței nu este prin ea însăși contrară unei

bune administrări a justiției, întrucât absența unei abordări dinamice și evolutive ar

împiedica orice schimbare sau îmbunătățire.

Pentru toate considerentele arătate supra, Colegiul Penal a conchis asupra soluției

de inadmisibilitate a recursului declarat de procuror, cu menținerea deciziei instanței de

apel.

7.2. Privitor la cele două cereri de recurs înaintate de apărătorii inculpatului,

Colegiul, analizând argumentele expuse de recurenți, constată că ambii solicită

menținerea sentinței de achitare în privința lui Baran T. motivând că instanța de apel a dat

o apreciere eronată probatoriului din dosar și a pus la baza condamnării acestuia

preponderent probele susținute de procuror în sensul învinuirii, fără a le raporta cu cele

prezentate de partea apărării, încălcând astfel echitatea procesului penal desfășurat în

privința inculpatului. Concomitent, în conținutul cererilor de recurs avocații consemnează

doar circumstanțe factologice, pe care le descrie în detaliu, evidențiind că instanța de apel

nu a apreciat la justa valoare probatoriu administrat pe caz.

Pornind de la aceea că obiectul cenzurii instanței de recurs este limitat la analiza

chestiunilor de drept, Colegiul apreciază că recursurile declarate de apărătorii

inculpatului, sunt vădit nefondate, întrucât din analiza actor cauzei și rezultând din lucrul

judecat de Curtea de Apel, se constată că nu există careva circumstanțe cu caracter

substanțial și convingător, care să justifice ingerința în hotărârea de condamnare

pronunțată în privința lui Baran T.

Totodată, instanța de recurs reiterează că, la avansarea unei cereri de recurs partea

este obligată să se expună prin argumente temeinice, asupra esenței erorii de drept pretins

că a fost admisă la etapa precedentă de judecare a cauzei. În mod special, textul

recursului trebuie să conțină argumentarea ilegalității hotărârii atacate, cu indicarea

17

temeiurilor prevăzute expres de art. 427 Cod de procedură penală (unul sau mai multe din

acestea) și cu invocarea problemei de drept ce persistă în cauza deferită judecății. Simplul

dezacord al părții cu modalitatea de apreciere a probatoriului din dosar, nu poate duce la

casarea unei hotărâri judecătorești, după cum pretind în acest caz avocații Rusev S. și

Gîjdianu A., atâta timp cât instanța s-a ghidat de cadrul legal judecând această cauză.

Pe aceiași linie de considerente, se reține că, invocând eroarea de drept prevăzută de

pct. 6), avocații încearcă să sugereze faptul că instanța ierarhic inferioară urma să acorde

o atenție mai sporită declarațiilor inculpatului, a mamei acestuia și a martorului Sîrbu

Gh., în detrimentul declarațiilor părților vătămate, care sunt direct interesați de

condamnarea lui Baran T. pentru comiterea accidentului rutier, cu implicarea ultimilor.

Colegiul Penal consideră aceste critici nefondate reiterând în acest aspect că, în

jurisprudența constantă a Curții Europene pentru Drepturile Omului, cu fiecare ocazie

posibilă se reamintește că echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu ansamblul

acesteia, iar o hotărâre motivată, în sensul legislației naționale pertinente, precum și a

jurisprudenței CtEDO, trebuie să conțină motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței la adoptarea soluției, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților în raport cu actele cauzei.

În general, cerința textuală a cazurilor de casare menționate în recursuri presupune

că, la etapa judecării cauzei de către instanța de apel s-au încălcat prevederile legii penale

sau celei procesual-penale, și nici un indiciu nu poate sugera avocaților precum că,

chestiunea de apreciere a probatoriului ar putea constitui în sine o eroare de drept care să

se subscrie măcar unuia din cele 5 subpuncte ale pct. 6) sau pct. 8) din alin. (1) al art. 427

Cod de procedură penală. Totodată, Colegiul consideră inacceptabil faptul că recurenții,

pe calea recursului ordinar, doresc să se ajungă practic la o nouă analiză a circumstanțelor

de fapt din sentința primei instanțe și din decizia instanței de apel nu pentru a fi corectată

vreo eroare judiciară, ci doar în vederea reaprecierii probatoriului și dispunerii achitării

lui Baran T., în acest sens instanța de recurs ordinar transformându-se într-o veritabilă

instanță de apel, ceea ce excede scopul funcționării acesteia.

Prin urmare, simplul fapt că pot exista două puncte de vedere distincte cu privire la

modul de apreciere a probelor nu este un motiv suficient și plauzibil pentru a dispune

achitarea inculpatului, după cum solicită recurenții. Pe de altă parte, este indubitabil

faptul că, aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului

penal, deoarece întregul volum de muncă depus de către organele de urmărire, instanțele

judecătorești, cât și de părțile din proces, se concretizează pe soluția ce va fi dată în urma

acestei activități. Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența,

concludența, veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblul lor sunt

apreciate din punct de vedere al coroborării.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi invocată la

această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează că la etapa judecării recursului

nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului

probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele ierarhic

inferioare, acestea fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

18

Din atare considerente, Colegiul penal nu va analiza și verifica probele administrate

în cauză. Mai mult, că în cauza deferită judecății nu s-a constatat discrepanțe între cele

reținute de instanța de apel în vederea condamnării lui Baran T. și conținutul real al

probelor, sau ignorarea unor aspecte evidente ce ar fi avut drept consecință pronunțarea

altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Afirmațiile părții apărării precum că soluția de condamnare în privința inculpatului

în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, este fondată preponderent pe declarațiile părților

vătămate, care fac parte din aceiași familie, sunt declarative și nu se confirmă din actele

cauzei. Or, după cum se constată din decizia instanței de apel, pentru dispunerea

condamnării inculpatului în baza articolului incriminat acestuia, s-au luat în vedere toate

probele acumulate de partea acuzării la etapa urmăririi penale și cele prezentate de partea

apărării, justificat ajungându-se la concluzia că anume Baran T. se face vinovat de

comiterea accidentului rutier, în circumstanțele descrise în rechizitoriu.

Instanța de apel, analizând direct și minuțios toate probele, prin prisma art. 100 alin.

(4) și art. 101 alin. (1)-(4) Cod de procedură penală, le-a descris conținutul în hotărârea

adoptată, ajungând la concluzia că: „Colegiul judiciar nu a constatat temei pentru a pune

la îndoială declarațiile părților vătămate Pasat Vs. și Pasat S., întrucât acestea sunt

consecutive, detaliate, care nu contravin declarațiilor date la urmărirea penală, în prima

instanță și instanța de apel, iar în cumul acestea declarații se coroborează cu alte probe

în cauză.

Din procesul-verbal de cercetare la fața locului și a schemei accidentului rutier se

reflectă că cercetării a fost supus traseul R-56 din preajma s. Lingura, r-nul Cantemir,

pe partea stânga se află un drum secundar ce reprezintă un drum de țară cu lățimea de

4,9 metri, fiind sub un unghi de 90 grade față de traseul principal. Automobilul de model

„VW Passat” este tamponat într-un copac pe acostament din partea stânga iar

automobilul de model „Ford Tranzit” se află pe partea dreaptă a carosabilului, fiind

amplasat parțial pe acostament.

Raportul de expertiză auto-tehnică nr. 0677 din 8 decembrie 2015, cu planșa

fotografică, indică direct că în urma comparării mijloacelor de transport model „VW

Passat” cu n/î XXXXX și model „Ford Tranzit” cu n/î XXXXX, axele longitudinale a

acestora se aflau la un unghi de aproximativ 30 grade, iar raportul de expertiză

judiciară nr. 1868 din 5 iunie 2016 și planșa fotografică la acesta, atestă că cauza

imediată a depresurizării roții stângi din fată a automobilului „Ford Tranzit” constituie

deformarea discului acestei roți, care în condiții normale de exploatare și anume în

procesul deplasării automobilului pe carosabil de asfalt nu pot apărea doar în momente

de tamponări a mijloacelor de transport.

Colegiul judiciar conchide, reieșind din constatările raporturilor nominalizate,

deteriorările mijloacelor de transport și unghiul axelor acestora în momentul

tamponării, s-a demonstrat că impactul între aceste automobile a avut loc atunci când

automobilul de model „VW Passat” efectua depășirea regulamentar în raport cu

automobilul de model „Ford Tranzit”, fapt demonstrat prin localizarea defectelor

tehnice la ambele mijloace de transport și depresurizarea roții din stânga față cu

19

deformarea discului la automobilul „Ford Tranzit” ca urmare a impactului cu

automobilul „VW Passat”, care se deplasa paralel și era deja în depășire.

Astfel, prin acțiunile sale inculpatul a încălcat cerințele Regulamentului Circulației

Rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009

și anume:

- pct. 32 alin. (2) lit. b), alin. (3), alin.(5), care prevăd că conducătorul de vehicul

trebuie să semnalizeze corespunzător cu semnalizatoarele de direcție, înainte de a

efectua manevra (preselectare a benzii, virare, întoarcere). Semnalizarea cu

semnalizatorul de direcție sau cu brațul trebuie efectuată din timp. înaintea manevrei, și

întreruptă imediat după efectuarea ei. Presemnalizarea oricărei manevre se va efectua

ulterior asigurării că prin această manevră nu se vor crea obstacole altor participanți la

trafic;

- pct. 39 alin. (1) - înaintea începerii deplasării, reîncolonării sau altei schimbări a

direcției de mers, conducătorul de vehicul trebuie să se asigure că această manevră va fi

executată în siguranță și nu va crea obstacole pentru ceilalți participanți la trafic.”

În rezultatul producerii accidentului rutier, potrivit raportului de expertiză medico-

legală nr. 176 D din 29 decembrie 2015, lui Pasat S. i-au fost cauzate leziuni corporale,

care se califică ca vătămări corporale medii. Potrivit raportului de examinare medico-

legală nr. 257 D din 4 decembrie 2015 lui Pasat V. i-au fost cauzate leziuni, care se

califică ca vătămare corporală medie.

Prin urmare, opozabil poziției susținute de recurenți, se relevă că, potrivit art. 384

alin. (3), 410 alin. (1), 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelurile a îndeplinit obligația legală de a supune verificării

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza tuturor probelor din dosar, conform

materialelor din dosar, drept urmare decizia instanței de apel cuprinde raționamente, care

au dus la admiterea apelurilor declarate de procuror și apărătorul părților vătămate, cu

casarea sentinței de achitare și dispunerea condamnării inculpatului.

De asemenea, instanța de recurs nu vede necesitatea de a dezbate, prin alte

argumente, toate alegațiile din recursuri, în primul rând pentru că acestea țin de fondul

cauzei și de aprecierea probelor și în al doilea rând pentru că careva temeiuri de casare ex

officio Colegiul nu a stabilit.

Cele consemnate supra, evidențiază o dată în plus că instanța de apel a acordat o

atenție sporită materialelor acestei cauze, înlăturând justificat și prin argumente temeinice

versiunea primei instanțe despre nevinovăția inculpatului de comiterea accidentului

rutier.

La caz, ținând seama de rigorile legii, justificat s-a conchis că Baran T. urmează a fi

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită

pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 300 unități convenționale, echivalentul la

6000 lei. Alăturat acțiunii penale, instanța de recurs menționează că soluția Curții de Apel

și în partea soluționării acțiunii civile înaintate de părțile vătămate, este corectă.

Pe cale de consecință, instanța de recurs reiterează că motivarea pe care instanța de

apel a formulat-o o acceptă și pentru a evita repetări inutile o însușește, fapt ce vine în

20

corespundere și cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37) a hotărârii în cauza Albert vs.

România din 16.02.2010, a indicat că art. 6 §1 din Convenție deși obligă instanțele să-și

motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument în parte, cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt

mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale, fapt ce determină

inutilitatea expunerii lor repetate în prezenta decizie.

Având ca reper considerentele arătate în partea descriptivă a prezentei decizii și

raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură

penală, Colegiul Penal concluzionează că, la judecarea acestui dosar în ordine de apel,

instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419 Cod de

procedură penală, iar argumentele din recursurile ordinare declarate de acuzatorul de stat

și apărătorii inculpatului, sunt vădit neîntemeiate.

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în procuratura de

circumscripție Cahul, Calendari Dumitru, de avocații Rusev Serghei și Gîjdianu Anatolie

în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din

30 ianuarie 2019, în cauza penală privindu-l pe Baran Tudor XXXXX, ca fiind vădit

neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 26 iunie 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

21