1ra-2146/18 — art. 190 alin.5 CP

1ra-2146/18 — art. 190 alin.5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-2146/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

12 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Vișnevski Nicolai în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 24 iulie 2017, în cauza penală privindu-l pe

HADJI Andrei XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 21.03.2014 – 14.05.2015;

Instanța de apel:

1) 22.08.2015 – 17.12.2015;

2) 16.06.2017 – 24.07.2017;

Instanța de recurs:

1) 13.10.2016 – 28.03.2017;

2) 02.11.2018 – 12.12.2018.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 9 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții legate de gestionarea mijloacelor bănești pe un termen de 4 ani.

Acțiunea civilă înaintată de Ciubotaru T. a fost admisă parțial cu dispunerea

încasării din contul inculpatului în beneficiul lui Ciubotaru T. a sumei de 35000 euro, cu

titlu de prejudiciu material, calculați în lei moldovenești conform cursului oficial al BNM

la momentul executării plății, precum și suma de 10000 lei cu titlu de compensare a

prejudiciului moral.

În rest, celelalte pretenții pecuniare ale părții vătămate au fost respinse, ca fiind

neîntemeiate.

1

ianuarie 2011, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, acționând în

baza unui plan bine determinat de a-l duce în eroare pe cet. Ciubotaru T., precum că

vinde un lot de teren cu destinație agricolă, situat pe str. Cartușa 93/1, or. Durlești, mun.

Chișinău, ce aparține altei persoane, fiind împuternicit prin procură eliberată de către

acea persoană de a-l înstrăina, sub pretextul vânzării lotului respectiv, cu asumarea

angajamentului de a autentifica ulterior contractul de vânzare-cumpărare a lotului, după

schimbarea destinației acestuia în teren pentru construcție, a însușit de la Ciubotaru T.

mijloace bănești în cuantum de 35000 euro, ceea ce constituia conform cursului oficial al

BNM - 577500 lei, sumă ce reprezenta prețul achitat pentru lotul nominalizat, astfel

cauzându-i părții vătămate Ciubotaru T. daune în proporții deosebit de mari.

Concomitent, în scopul camuflării acțiunilor infracționale și pentru a-l asigura pe

Ciobotaru T. că angajamentul va fi asumat, privind transmiterea lotului de teren ca teren

cu destinație pentru construcție, cu autentificarea tranzacției conform înțelegerii, Hadji A.

a încheiat fictiv cu Ciubotaru T. contractul de împrumut a sumei de 35000 euro din 21

ianuarie 2011. Hadji A. la momentul intrării în stăpânire asupra mijloacelor bănești în

suma de 35000 euro, ceea ce constituia conform cursului oficial al BNM suma de 577500

lei, transmise de către Ciubotaru T. pentru procurarea lotului de teren, avea intenția

dobândirii ilicite a acestora, prin înșelăciune și abuz de încredere, eschivându-se de la

executarea angajamentului asumat de a-l transmite după schimbarea destinației, cu

perfectarea actelor necesare, pe motiv că nu dispunea de asemenea lot de teren, la fel

eschivându-se de la executarea angajamentului asumat de a restitui mijloacele bănești în

cazul neexecutării obligației.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal – escrocheria adică dobândirea ilicită, prin

înșelăciune și abuz de încredere, a bunurilor altei persoane, în proporții deosebit de

mari.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către inculpat și

avocatul Vișnevski N., care a acționat în numele acestuia.

3.1. Inculpatul a solicitat să fie achitat, deoarece nu a comis infracțiunea de

escrocherie și la momentul primirii împrumutului nu a avut intenția de a dobândi ilicit

bunurile părții vătămate prin înșelăciune și abuz de încredere, sau să-i fie aplicată o

pedeapsă mai blândă, în acest sens menționând că starea sănătății este gravă, a avut două

atacuri cerebrale, î-l are la întreținere pe tatăl său, care este invalid de gradul I, precum și

doi copii, anterior nu a fost judecat.

3.2. Avocatul Vișnevski N. a solicitat casarea sentinței, cu pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care să se dispună achitarea în privința inculpatului, deoarece fapta acestuia

nu întrunește elementele infracțiunii, indicând în motivarea apelului următoarele

argumente:

2

- în speță sunt prezente circumstanțe care exclud pornirea urmăririi penale prevăzute

de art. 275 pct. 1) Cod de procedură penală, adică în cazul lui Hadji A. urmărirea penală

nu trebuia să fie pornită, iar instanța de judecată urma să dispună încetarea procesului pe

motiv că nu există fapta infracțiunii sau conform pct. 3) al aceluiași articol - pe motiv că

fapta nu întrunește elementele infracțiunii, la materialele cauzei se regăsește cererea

scrisă de către Hadji A. către notarul Șevciuc V. privind întocmirea și autentificarea

contractului de împrumut cu Ciubotaru T. a sumei de 35000 euro;

- contractul de împrumut încheiat între Hadji A. și Ciubotaru T., autentificat de

notarul Șevciuc V., denotă că Hadji A. nu refuză achitarea sumei de 35000 euro;

- în situația din această speță există relații civile și nu cele de natură penală, întrucât

Hadji A. nu i-a propus lui Ciubotaru T. vânzarea unui lot de pământ, acesta nici nu avea

niciun teren pentru vânzare, iar suma de 35000 euro era necesară pentru prelucrarea unei

livezi arendată de Melnic I. și Hadji A., amplasată în r-nul Ungheni, fapt confirmat prin

declarațiile făcute de inculpat și Melnic I. și procesele-verbale de confruntare anexate la

materialele cauzei;

- relațiile financiare dintre Ciubotaru T. și Hadji A. au avut caracter legal, au fost

confirmate documentar și nu aveau scopul dobândirii ilicite a careva bunuri de la partea

vătămată;

- declarațiile date de Melnic I. și Ciubotaru T., urmează să fie apreciate critic,

deoarece Melnic I. este dependent de Ciubotaru T. în lucrul desfășurat pe teritoriul

Federației Ruse deja de câțiva ani;

- conform ordonanței din 05.11.2012, Hadji A. a fost recunoscut în calitate de

bănuit incriminândui-se faptul că, pe 21.01.2012, aflându-se pe str. Dimineții, 32, mun.

Chișinău, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane prin înșelăciune, a

însușit de la Ciubotaru T. mijloace bănești în sumă de 35000 euro;

- cele expuse în ordonanță, în opinia apelantului, sunt nefondate din motiv că,

potrivit declarațiilor și proceselor-verbale de confruntare efectuate pe parcursul urmăririi

penale, banii au fost transmiși în autoturismul ce aparține lui Ciubotaru T., parcat pe str.

Zelinski, mun. Chișinău, lângă biroul notarial - Șevciuc V., la 21.01.2011, iar conform

ordonanței de punere sub învinuire a lui Hadji A. din 12.12.2012, s-a constatat că la

21.01.2011, Hadji A. a însușit de la Ciubotaru T., mijloace bănești în sumă de 35000

euro, cu încheierea fictivă a contractului de împrumut din 21.01.2012, adică în baza unui

contract întocmit peste un an de la data comiterii pretinsei infracțiuni;

- în ordonanța procurorului din 14.02.2014 s-a indicat că Hadji A. la 21.01.2012 a

însușit de la Ciubotaru T., mijloace bănești în sumă de 35000 euro cu încheierea fictivă a

contractului de împrumut din 21.01.2012;

- ordonanțele procurorului din 12.12.2012 și din 14.02.2014, nu pot fi admise ca

probe și urmează a fi excluse, apelantul invocând în acest sens prevederile art. 94 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală, or nu pot fi puse la baza sentinței de condamnare datele

care au fost obținute cu încălcări esențiale de către organul de urmărire penală;

- organul de urmărire penală nu a întocmit proces-verbal de corectare a erorilor

materiale evidente din actele procedurale întocmite, or Hadji A. nu a fost recunoscut

3

legitim în calitate de bănuit și învinuit pe faptul din 21.01.2011, ci a fost recunoscut

bănuit și învinuit pe pretinsul fapt din 21.01.2012 - dată când nu a avut loc careva relații

sau evenimente dintre Ciubotaru T. și Hadji A.

- Hadji A. nu avea procură pentru vânzarea terenului ce aparținea lui Naumenco L.,

procura respectivă fiind eliberată lui Hadji S., (fiul lui Hadji A. și nepotul lui Naumenco

L.), care nu s-a folosit de procura primită de la Naumenco L., nu a vândut terenul

respectiv și nici nu a promis vânzarea acestuia, ulterior termenul procurii a expirat și

procura a devenit nevalabilă;

- nici Hadji A. și nici alte rude de a lui nu au avut niciodată teren de vânzare pe

adresa indicată în rechizitoriu str. Cartușa, 93/1 din or. Durlești.

apelurile declarate de inculpat și avocatul Vișnevski N. au fost admise, cu casarea totală a

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care Hadji A. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 196 alin. (4) Cod

penal la 3 ani închisoare. Conform art. 90 Cod penal executarea pedepsei aplicate a fost

suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 2 ani, cu condiția că în termenul de

probațiune fixat inculpatul nu va săvârși o nouă infracțiune și prin comportare exemplară

și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

Totodată, a fost admisă parțial acțiunea civilă și s-a dispus încasarea de la Hadji A.

în beneficiul lui Ciubotaru T. prejudiciu material în suma de 35000 euro, calculați în lei

moldovenești conform cursului oficial al BNM la momentul executării hotărârii, în rest

celelalte pretenții au fost respinse, ca neîntemeiate.

stabilit incorect starea de fapt, care nu corespunde probelor din dosar încadrând eronat

acțiunile lui Hadji A. în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

Instanța de apel, ținând cont de prevederile art. 27, 99-101 Cod de procedură penală,

cercetând probele administrate, verificându-le minuțios, dându-le o apreciere proprie,

prin prisma pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, a considerat că din

probele administrate la materialele dosarului se conchide cu certitudine vinovăția lui

Hadji A. de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal.

În acest sens, instanța a făcut trimitere la cele expuse în extrasul din Registrul

bunurilor imobile din 22.11.2012, potrivit căruia proprietar al terenului pentru construcții

cu suprafața de 0,2176 ha situat pe str. Cartușa 93/1, or. Durlești este SC „Orlov-Service”

SRL (f.d.48-54, vol. I), fapt ce se confirmă incontestabil și prin procesul-verbal de

audiere a martorului Orlov F. din data de 26.11.2012, conform căruia ultimul a declarat

că este directorul SRL „Orlov Service” și în 2006 a hotărât să construiască blocuri

locative în mun. Chișinău, or. Durlești, str. Cartușa, 93/1. În perioada anilor 2006-2007 a

procurat terenul de la 4 persoane fizice și anume de la: Pleșca G., Pînzari V., Olan A. și

Macavoz S. În luna august 2011, fiind toate actele în regulă, el a început să construiască

două case cu șase nivele. Pe toți foștii proprietari ai terenului îi cunoaște personal,

persoanele nominalizate au și privatizat terenul. De la careva persoane, împuternicite prin

4

procure, nu a cumpărat niciun lot de teren. Pe Hadji A. nu îl cunoaște și de la el niciodată

nu a procurat niciun lot de teren. (f.d.56, vol. I)

Instanța de apel a reținut, că din procura la care face trimitere procurorul și partea

vătămată nu rezultă învinuirea adusă inculpatului și anume precum că Hadji A. la

21.01.2011, ar fi urmărit scopul dobândirii ilicite a banilor în sumă de 35 000 euro, prin

ducerea în eroare a lui Ciubotaru T., precum că vinde un lot de teren cu destinație

agricolă, situat pe str. Cartușa 93/1, or. Durlești, mun. Chișinău, ce aparține altei

persoane, fiind împuternicit prin procura eliberată la 14.12.2008 de a înstrăina, sub

pretextul vânzării lotului respectiv, și asumarea angajamentului de a autentifica ulterior

contractul de vânzare-cumpărare a lotului respectiv, după schimbarea destinației acestuia

în teren pentru construcție, or învinuirea adusă de organul de urmărire penală și

afirmațiile părții vătămate în acest sens sunt combătute prin procura nominalizată și

anexată la materialele dosarului, din care cert și incontestabil se dovedește faptul că

împuternicirile au fost acordate în vederea semnării contractului de ipotecă asupra

imobilului - lot de teren ce le aparține în baza certificatului de moștenitor nr. 5-686, fără a

fi indicat unde se află acest teren, pe ce adresă și nicidecum nu sunt împuterniciri de a

vinde terenul, în procură nicidecum nu este indicat că anume lotul de teren cu destinație

agricolă, situat pe str. Cartușa 93/1, or. Durlești, care i se învinuiește inculpatului.

Din copia deciziei Consiliului mun. Chișinău nr. 16/66 din 28.12.2010, rezultă cert

că s-a autentificat dreptul de proprietate privată asupra loturilor de pământ conform

certificatului de moștenitor legal nr. 5-686 din 20.10.2009, s-a stabilit dreptul de

proprietate municipal asupra loturilor de pământ de pe lângă casele de locuit particulare

de pe str. Cartușa 46, or. Durlești și nu str. Cartușa 93/1, Durlești, mun. Chișinău, ai căror

beneficiari sunt: Hadji N., Ciuperca N., Modîrca M. și Flentea P. (f.d.193-195, vol. I).

Instanța de apel a statuat, că partea vătămată Ciubotaru T., fiind administrator al

unei societăți care se ocupă de mult timp de construcția clădirilor cu etaje, cunoștea cu

certitudine care este modalitatea de procurare a terenurilor pentru construcții, cum pot fi

verificate cine sunt proprietarii terenului pe care dorea să-l cumpere, în ce constau

împuternicirile transmise lui Hadji A., prin procura din 14.12.2008, cum putea să dea

bani în avans pentru procurarea terenului fără ca să vadă acest teren, și care este menirea

terenurilor cu destinație agricolă și de către cine poate fi numai schimbată destinația

terenului din agricol în construcții, fiind competența exclusivă a Guvernului și nu a lui

Hadji A.

Astfel, este combătută afirmația părții vătămate, precum că a transmis banii ca

avans pentru procurarea terenului, dar se confirmă că de fapt între Hadji A. și Ciubotaru

T. a fost încheiat un împrumut și se infirmă învinuirea adusă precum că Hadji A. la

21.01.2011, ar fi urmărit scopul dobândirii ilicite a banilor în sumă de 35 000 euro, prin

ducerea în eroare a lui Ciubotaru T., precum că vinde un lot de teren cu destinație

agricolă, situat pe str. Cartușa, 93/1, or. Durlești, mun. Chișinău, ce aparține altei

persoane, deoarece Ciubotaru T., cunoștea cu certitudine că numai prin hotărâre de

Guvern putea fi schimbată destinația terenului din agricol în teren pentru construcții în

baza art. 8 al Codului funciar și nu depindea de Hadji A.

5

Instanța de apel a reținut că, prin procura nr. 1028 din 02 mai 2012, autentificată

notarial, eliberată de FCP „Sertolix” SRL în persoana administratorului Melnic I.,

eliberată pe numele lui Hadji A., prin care îl împuternicește pe Hadji A. de a reprezenta

intereselor societății FCP „Sertolix” SRL în toate organele Republicii Moldova, instituții,

organizații, în fața persoanelor fizice și juridice legate de activitatea societății (f.d.73, vol.

II), se confirmă versiunea inculpatului Hadji A. că el activa împreună cu Melnic I. în

agricultură și că banii împrumutați au fost investiți în agricultură în prelucrarea livezilor

arendate de FCP „ Sertolix” SRL, versiune care nu a fost verificată de partea acuzării cu

ce scop i-a fost eliberată lui Hadji A. de către Melnic I. această procură, versiune care nu

a fost combătută în ședința de judecată și orice dubii sunt interpretate în favoarea

inculpatului.

Declarațiile inculpatului au fost apreciat ca fiind veridice, consecvente, consecutive

pe tot parcursul procesului penal, atât în cadrul urmăririi penale cât și în instanța de

judecată care coroborează cu probele scrise ale cauzei, în timp ce declarațiile părții

vătămate Ciubotaru T. și ale martorului Melnic I. vin în contradicție cu probele scrise ale

cauzei, cu declarațiile inculpatului, martorilor Naumenco L., Naumenco V. și Hadji S.,

motiv pentru care instanța de apel pune la dubii veridicitatea acestora, deoarece ele sunt

părtinitoare.

Instanța de apel a conchis că fapta expusă în rechizitoriu nu și-a găsit confirmare,

iar în acțiunile inculpatului nu se regăsesc elementele infracțiunii de escrocherie, ci

elementele infracțiunii de cauzare de daune prin înșelăciune în proporții deosebit de mari,

întrucât partea acuzării nu a prezentat instanței nici o probă care ar confirma că terenul

indicat în rechizitoriu situat pe str. Cartușa 93/1, or. Durlești, mun. Chișinău ar fi

aparținut cuiva din rudele inculpatului.

De asemenea, instanța de apel a apreciat critic și declarațiile părții vătămate precum

că Hadji A. și-a asumat angajamentul de a schimba destinația terenului, din cel agricol în

teren pentru construcții, deoarece Ciubotaru T., fiind administratorul societății FCP

„Daptrius” SRL, care desfășura activități de construcții de clădiri, reconstrucții,

consolidări de mult timp, cunoștea cu certitudine procedura de schimbare a destinației

unui teren din agricol în teren pentru construcții, și anume că prin prisma prevederilor art.

8 al Codului funciar este competența exclusivă a Guvernului de a schimba destinația

terenului și nu putea nicidecum să-și asume angajamentul Hadji A.

Totodată, au fost puse la îndoială afirmațiile lui Ciubotaru T. precum că el a

transmis lui Hadji A. 35000 euro, ca avans pentru procurarea terenului situat pe str.

Cartușa, 93/1, or. Durlești, mun. Chișinău, însă el personal nu a fost la fața locului ca să

vadă terenul, ca să vadă ce cumpără, deoarece în ședința de judecată s-a stabilit cu

certitudine că la 21.01.2011, când a fost încheiat contractul de împrumut, acel teren era

deja proprietatea SC „Orlov-Service” SRL încă din 2006 și că pe acel teren era începută

construcția caselor cu mai multe etaje încă din 2007, iar în 2011, în Registrul bunurilor

imobile au fost notate și grevările drepturilor patrimoniale ale mai multor persoane fizice

în baza contractelor de investiții în construcția apartamentelor înregistrate tot din anul

2011 (f.d.48-54, vol. I).

6

Instanța de apel a considerat că toate aceste împrejurări combat și infirmă versiunea

părții vătămate privind transmiterea banilor pentru procurarea terenului, deoarece este

imposibil să dai asemenea sumă de bani fără a te asigura pentru ce dai banii și ce cumperi

și de fapt confirmă versiunea inculpatului că Ciubotaru T. fiind influențat și convins de

Melnic I., cu care se cunoștea de mult timp, de a împrumuta banii de care aveau nevoie

pentru afacerea comună la prelucrarea livezii arendate de firma FCP ,,Sertolix” SRL,

administratorul căruia era Melnic I., care a eliberat pe numele lui Hadji A. și o procură,

împuternicindu-l de a reprezenta interesele societății FCP „Sertolix” SRL în toate

organele Republicii Moldova, instituții, organizații, în fața persoanelor fizice și juridice

legate de activitatea societății (f.d.73, vol. II).

Neîntemeiată și nefondată pe careva probe, în opinia instanței de apel, a fost și

învinuirea adusă inculpatului Hadji A., precum că ar fi încheiat un contract de împrumut

fictiv cu Ciubotaru T. a sumei de 35000 euro, deoarece acest contract este valabil și până

în prezent produce efecte juridice, contractul nu a fost declarat nul nici printr-o hotărâre

judecătorească și nici partea vătămată până în prezent nu s-a adresat în instanța de

judecată civilă cu acțiune civilă privind declararea nulității acestuia ca fiind fictiv,

dimpotrivă a înaintat acțiune civilă în procesul penal solicitând încasarea de la inculpat a

sumei de 35000 euro transmise drept împrumut.

Astfel, instanța de apel a conchis că nu a fost demonstrată latura obiectivă și

subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 190 Cod penal, manifestată prin acțiunea

principală, ce constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, dar nici latura

subiectivă a infracțiunii de escrocherie, manifestată prin scopul de cupiditate, ce cuprinde

scopul sustragerii, din următoarele considerente.

Instanța de apel a stabilit că inculpatul și Melnic I. au fost parteneri de afaceri, fapt

ce se confirmă prin declarațiile lui Hadji A. și declarațiile martorilor: Naumenco L.,

Naumenco V. și Hadji S., prin procura nr. 1028 din 02 mai 2012, autentificată notarial,

eliberată de FCP „Sertolix” SRL în persoana administratorului Melnic I., eliberată pe

numele lui Hadji A., prin care îl împuternicește pe Hadji A. de a reprezenta interesele

societății FCP „Sertolix” SRL în toate organele Republicii Moldova, instituții,

organizații, în fața persoanelor fizice și juridice legate de activitatea societății.

În acest sens, s-a subliniat că se confirmă faptul că Melnic I., cunoscându-se de mult

timp cu Ciubotaru T. i-a făcut cunoștință lui Hadji A. cu Ciubotaru T., l-a determinat pe

ultimul să-i acorde împrumutul, a negociat obținerea împrumutului, l-a însoțit pe inculpat

și pe partea vătămată la notar pentruu semnarea contractului, a asistat la transmiterea

banilor, manifestând interes direct față de soarta împrumutului, ceea ce dezminte

versiunea lui Melnic I. despre nepărtinirea sa în scopul obținerii împrumutului. Totodată,

la materialele dosarului este anexat extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice

nr. 19162 din 29.09.2010 a Firmei Comerciale de Producție „Sertolix” SRL, potrivit

căreia se constată cu certitudine că Melnic I. este fondator cu 76,67 % și administrator al

Firmei Comerciale de Producție „Sertolix” SRL, prin informația nr. 2 din 15.01.2013

eliberată de Primăria com. Pârlita, r-nul Ungheni și lista anexată, se confirmă cu

certitudine faptul că, din 21.03.2011 SRL „Sertolix” în persoana lui Melnic I. a încheiat

7

contracte de arendă cu persoane fizice pe teren agricol cu suprafața de 46 ha, copia procurii din 02

mai 2012 eliberată de FCP „Sertolix” SRL pe numele lui Hadji A. de reprezentare a intereselor

societății; ceea ce demonstrează că Melnic I. și Hadji A. au fost în relații de afaceri și că Melnic I.

era direct interesat de a obține acest împrumut pentru a-l investi în afaceri.

Instanța de apel a ajuns la concluzia că nu a fost dovedit faptul că scopul lui Hadji

A. a fost de dobândire ilicită a bunurilor altei persoane, acționând conform unui plan bine

determinat de a duce în eroare pe Ciubotaru T. însușind de la acesta suma de 35000 euro.

În acest context, instanța de apel a apreciat critic declarațiile părții vătămate precum

că a împrumutat suma de 35000 euro în baza unei procuri irelevante situației, că nu a

verificat cui aparține terenul nominalizat în baza oficială de date, că nu a fost la fața

locului să vadă terenul și nu cunoștea că din 2011 acolo se construiesc case. În contextul

celor expuse mai sus, instanța de apel a considerat că versiunea înaintată de către partea

vătămată nu corespunde adevărului, iar la momentul acordării împrumutului, Ciubotaru

T. cunoștea că scopul celor 35000 euro este anume de împrumut și nu de a cumpăra

teren.

Instanța de apel a considerat că în ședința de judecată nu a fost demonstrată intenția

inculpatului Hadji A. de a dobândi ilicit bunurile altei persoane în scopul sustragerii, or,

în contextul art.190 Cod penal noțiunea de „dobândire ilicită” este echivalentă cu cea de

„sustragere”, astfel încât în acțiunile inculpatului nu se regăsește nici latura obiectivă a

infracțiunii de escrocherie, nici latura subiectivă a acesteia. Din acest punct de vedere,

instanța de apel a conchis, că instanța de fond a ajuns eronat la soluția de a constata

vinovăția inculpatului Hadji A. în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, deoarece în acțiunile

inculpatului nu se regăsesc elementele acestei infracțiuni.

Drept urmare, instanța de apel a constatat că, la 21.01.2011 Hadji A., fără a avea

scop de sustragere a bunurilor lui Ciubotaru T., a primit în baza contractului de împrumut din

21.01.2011 de la Ciubotaru T. suma de 35000 euro, pentru a investi banii în afacerea comună pe

care o avea cu Melnic I. de prelucrare a 46 ha de livadă din comuna Pîrlița, r-nul Ungheni, arendate

de Firma Comercială de Producție „Sertolix” SRL, a cărui fondator este Melnic I. cu 76,67 % și

administrator al Firmei Comerciale de Producție „Sertolix” SRL. Astfel, asigurându-l că starea sa

financiară îi va permite să restituie împrumutul, însă deoarece afacerea nu a mers, inculpatul Hadji

A. nu a întors în termen împrumutul, cauzându-i astfel părții vătămate Ciubotaru T. daune

materiale în proporții deosebit de mari, în mărime de 35000 euro, ceea ce constituia conform

cursului oficial al BNM 577500 lei.

Astfel, prin acțiunile sale, Hadji A., a comis infracțiunea prevăzută de art. 196 alin.

(4) Cod penal, adică cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari prin

înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însușire.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului Hadji A., s-a ținut cont

de prevederile art. 6, 7, 16, 61, 75, 76, 77, 78-79 Cod penal, de gravitatea infracțiunii

săvârșite - inculpatul a comis o infracțiune care face parte din categoria celor mai puțin

grave, de motivul acesteia, care nu a urmărit scopul sustragerii, de persoana inculpatului,

care anterior nu a fost judecat, nu figurează la evidența medicului narcolog și psihiatru,

dar la moment este bolnav, suferă de hipertensiune arterială esențială, risc foarte înalt,

8

tromboflebită a membrelor inferioare, colecistită pancreatită cronică, steatoză hepatică

confirmată prin extrasul medical din fișa medicală de ambulatoriu din 19.11.2015, de

faptul că inculpatul a afirmat că este gata să restituie prejudiciul de 35000 euro părții

vătămate, de lipsa circumstanțelor agravante.

Astfel, în limita sancțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal, instanța de apel

i-a stabilit lui Hadji A. pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării acesteia pe un termen de probațiune de 2 ani.

Cu referire la acțiunea civilă, s-a menționat că, în ședința de judecată inculpatul

Hadji A. a recunoscut acțiunea civilă în partea prejudiciului material, confirmând că a

împrumutat suma de 35000 euro de la Ciubotaru T. și că este de acord de a restitui

prejudiciul material. Din acest considerent, instanța a admis parțial acțiunea civilă,

menționând că în cadrul infracțiunilor împotriva patrimoniului, prejudiciul moral nu se

încasează, motiv pentru care instanța de apel consideră că prima instanță în mod

neîntemeiat a dispus încasarea din contul lui Hadji A. în beneficiul părții vătămate

Ciubotaru T. a prejudiciului moral în mărime de 10000 lei, astfel s-au respins pretențiile

părții vătămate cu privire la încasarea prejudiciului moral ca fiind neîntemeiate.

vătămată au contestat-o cu recursuri ordinare.

6.1. Procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea totală a deciziei instanței de

apel, cu menținerea sentinței fără modificări, invocând temeiul de drept din pct. 12)

alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, a indicat că decizia respectivă este nefondată și

neîntemeiată în partea recalificării acțiunilor inculpatului de la art. 190 alin. (5) Cod

penal, la art. 196 alin. (4) Cod penal.

Instanța de apel greșit a constatat că inculpatul a comis infracțiuneade cauzare de

daune materiale în proporții deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz de încredere, dacă

fapta nu constituie o însușire. Procurorul fiind de părerea că vinovăția inculpatului de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal a fost dovedită pe deplin,

reieșind din cumulul de probe prezentat de către acuzatorul de stat și cercetat de prima

instanță, care a emis o hotărâre legală și întemeiată, or instanța de apel urma să aprecieze

critic declarațiile inculpatului precum că banii primiți de la partea vătămată, i-a

împrumutat, deoarece până la 21.01.2011 (zi în care banii au fost transmiși), partea

vătămată și inculpatul nu au fost în relații de prietenie, ci s-au întâlnit pentru procurarea

lotului de pământ.

Acțiunile inculpatului au fost îndreptate spre comiterea escrocheriei, deoarece

victima a fost indusă în eroare ajungând la o reprezentare greșită a unei situații sau

împrejurări (în cazul dat transmiterea banilor pentru procurarea unui lot de teren). Astfel,

inculpatul a încheiat fictiv cu partea vătămată contractul de împrumut. Instanța de apel

urma să aprecieze critic declarațiile inculpatului în partea neprimirii de la partea vătămată

a sumei de 35000 euro, precum și că relațiile dintre el și partea vătămată sunt raporturi

juridice civile, iar dânsul nu i-a propus părții vătămate să-i vândă careva lot de teren,

deoarece în opinia acuzării aceste declarații sunt depuse cu scopul de a se eschiva de la

răspunderea penală, totodată aceste declarații contravin declarațiilor părții vătămate și a

9

martorului Melnic I., care au indicat cert și consecvent că suma de 35000 euro, în

bancnote de diferit nominal, i-au fost transmiși inculpatului și în ce circumstanțe și

menirea acestor bani, deși ultimul neagă primirea banilor în scopul menționat, indicând

că banii au fost împrumutați.

6.2. Partea vătămată a solicitat casarea totală a deciziei instanței de apel, cu

menținerea sentinței fără modificări.

În motivarea recursului ordinar declarat, invocând temeiul de casare prevăzut de

pct. 12) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, recurentul a indicat argumente similare

celor descrise la pct.6.1 din prezenta decizie, menționând că decizia instanței de apel în

partea recalificării acțiunilor inculpatului de la art. 190 alin.(5) Cod penal, la art.196

alin.(4) Cod penal, este neîntemeiată.

recursului ordinar declarat de către procuror.

martie 2017 recursurile ordinare au fost admise, fiind dispusă casarea totală a deciziei

Curții de Apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

evidențiat că, instanța de apel a interpretat eronat prevederile legale și cele

jurisprudențiale cu privire la delimitarea infracțiunii de escrocherie, de cea de cauzare a

daunelor materiale prin înșelăciune și abuz de încredere.

În acest sens, s-a menționat că, potrivit dispoziției art. 190 Cod penal escrocheria se

consideră fapta de dobândire ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz

de încredere.

Prin dobândire ilicită a bunurilor se prezumă un act opus celui licit, efectuat cu rea-

credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru altul) transmiterea voită în

proprietate, posesiune, a bunului mobil sau imobil, a altor valori străine sau dreptului

asupra acestora.

Prin înșelăciune se înțeleg acțiunile făptuitorului de a duce în eroare, de a amăgi

proprietarul prin prezentarea ca adevărate a unor fapte, evenimente sau prezentarea ca

mincinoase a unor fapte, evenimente, dar care corespund adevărului sau prin tăinuirea

(necomunicarea) unor împrejurări care făptuitorul era obligat să le comunice.

Prin abuz de încredere făptuitorul folosește, în scop de a obține un bun material

(bani), relațiile de încredere, de bunăvoință, de sinceritate, de siguranță a proprietarului

ori a altei persoane cu drept de a dispune de bunuri. Încrederea poate fi rezultatul diferitor

circumstanțe, împrejurări în legătură cu serviciul făptuitorului, de rudenie ori de prietenie

cu partea vătămată. Încrederea mai poate rezulta și din relațiile contractuale a

proprietarului cu făptuitorul.

În speță, instanța de apel a conchis asupra recalificării acțiunilor săvârșite de

inculpat în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, reieșind din faptul că: inculpatul fără a avea

scop de însușire și de sustragere a bunurilor părții vătămate, a primit în baza contractului

10

de împrumut din 21.01.2011 de la Ciubotaru T. suma de 35000 euro, pentru a o investi în

afaceri.

Deși latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute de art.190 și art. 196 Cod penal

conține elemente comune ca înșelăciunea și abuzul de încredere și urmările acestor

acțiuni sunt în legătură cu cauzarea prejudiciului material proprietarului, totuși acestea se

deosebesc una de alta. Printre criteriile de delimitare a infracțiunilor nominalizate, se

reține că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal făptuitorul nu obține în

posesie careva bunuri concrete ale victimei, ci se eschivează în mod fraudulos să-i

transmită acesteia bunuri care i se cuvin ori se folosește de ele în detrimentul victimei.

Infracțiunea prevăzută de art. 196 Cod penal, nu presupune luarea din posesia

victimei a bunurilor, deoarece în caz contrar aceasta ar cădea sub incidența art. 190 Cod

penal.

Sub aspectul laturii obiective, distincția principală dintre infracțiunile specificate

constă în mecanismul de cauzare a daunelor materiale, în cazul infracțiunii prevăzute de

art. 190 Cod penal, masa patrimonială a victimei este diminuată în aceeași proporție în

care se sporește masa patrimonială a făptuitorului, pe când în cazul infracțiunii prevăzute

de art. 196 Cod penal, masa patrimonială a victimei nu sporește în proporția pe care o

exprimă eschivarea făptuitorului de a-și executa obligațiile pecuniare față de victimă, sau

masa patrimonială a victimei este diminuată, fără însă a spori masa patrimonială a

făptuitorului.

Conform practicii judiciare constante, noțiunea de „dobândire ilicită” este

echivalentă cu cea de „sustragere”. În sensul legii, se consideră sustragere - luarea ilegală

și gratuită a bunurilor din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv

acestuia, săvârșită în scop acaparator.

Raportând cele statuate mai sus, la argumentele expuse în decizia instanței de apel,

precum că dobândirea ilicită intenționată a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau

abuz de încredere lipsește în acțiunile inculpatului, Colegiul lărgit a conchis că opinia

instanței de apel în această parte este eronată și nu coroborează cu probele acumulate la

dosar.

Or, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, făptuitorul folosește

bunurile proprietarului și îi cauzează acestuia daună materială în modalitatea prescrisă de

dispoziție - prin înșelăciune sau abuz de încredere, însă bunul material rămâne a fi în

continuare ca proprietatea a aceleiași persoane, ceea ce, la caz, nu a fost realizat, pentru

că partea vătămată i-a transmis mijloacele bănești inculpatului.

Pentru a încadra acțiunile inculpatului în baza art. 196 Cod penal, instanța de apel

urma să demonstreze că nu a avut loc însușirea banilor de către inculpat, ci a fructului

beneficiului, folosul utilizării banilor încredințați ei. În decizia atacată nu este o atare

motivare precum că în urma acțiunilor inculpatului, cu referire la banii primiți de la

partea vătămată să se confirme existența elementelor infracțiunii prevăzute de art. 196

alin. (4) Cod penal, care prevede intenția spre folosire temporară a bunurilor, de unde

rezultă că prin decizia atacată faptelor săvârșite de inculpat li s-a dat o încadrare juridică

greșită.

11

Totodată, s-a menționat că, potrivit părții descriptive a sentinței, prima instanță a

statuat asupra vinovăției inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de escrocherie

reieșind din următoarele: „ ... Hadji A. a primit suma de bani în mărime de 35000 euro de la

partea vătămată, cu intenția de a o dobândi în scop de profit, înșelându-l că îi va vinde un lot de

teren cu destinație agricolă, situat pe str. Cartușa 93/1, or. Durlești, mun. Chișinău, ce aparține

altei persoane, fiind împuternicit prin procura eliberată de către ultima de a-l înstrăina, cu

asumarea angajamentului de a autentifica ulterior contractul de vânzare-cumpărare a lotului

respectiv, după schimbarea destinației acestuia în teren pentru construcție și în scopul camuflării

acțiunilor infracționale și a-l asigura pe Ciobotaru T. că angajamentul asumat, privind

transmiterea lotului de teren respectiv ca teren cu destinație pentru construcție, cu autentificarea

tranzacției conform înțelegerii, Hadji A. a încheiat fictiv cu Ciubotaru T. contractul de împrumut a

sumei de 35000 euro din 21.01.2011, fapt confirmat prin declarațiile părții vătămate Ciubotaru T.,

a martorilor Melnic I., Șevciuc V., precum și parțial a inculpatului, care indică că anume

inculpatul a venit cu ideea de a vinde lotul de teren care nu-i aparține și prin expunerea

informațiilor denaturate în vederea schimbării destinației lotului îi sunt necesare sume bănești în

mărime de 35000 euro, bazându-se pe încrederea părții vătămate Ciubotaru T., bazată pe relațiile

interpersonale între martorul Melnic I. și Ciubotaru T., a încheiat contractul de împrumut din

21.01.2011, inclusiv nu refuză să restituie suma pretinsă, confirmând obligația în suma de 35000

euro.”

La fel, instanța a conchis că: „... nu poate reține versiunea inculpatului susținută de

apărare, conform căreia, banii în sumă de 35000 euro au fost remiși pentru investirea în livezi,

deoarece prin declarațiile părții vătămate Ciubotaru T., care a explicat nuanțat circumstanțele

primirii banilor pentru perfectarea actelor în vederea schimbării destinației terenului care era

invocat prin înșelăciune de a-l vinde acestuia și terenul îi era necesar, dat fiind faptul că societatea

FCP „Daptrius” SRL, la care este unicul asociat și administrator, desfășoară activități de

construcții de clădiri, reconstrucții, consolidări, precum și fapt confirmat de către martorul Melnic

I. și prin probele materiale, care dovedesc cert că inculpatul Hadji A. nu a activat și nu a achitat

contribuții de asigurare socială la FCP „Sertolix” SRL, inclusiv și nu a probat versiunea

investițiilor în domeniul agriculturii.”

Totodată, instanța a menționat că din declarațiile lui Hadji A. în modul cum sunt

expuse, precum și reieșind din actele anexate, rezultă că situația financiară a inculpatului

era neprielnică, având și o altă obligație față de Avram E., iar cu societatea lui Melnic I.

nu avea careva raporturi reglementate prin acte juridice, care să-i asigure posibilitatea

rambursării sumei de bani primite. Această stare de lucruri era cunoscută inculpatului,

însă nu și părții vătămate. Afirmând că între Hadji A. și partea vătămată au existat relații

civile, partea apărării nu a probat de ce sumele primite de la ultimul le-a introdus legal în

contul societății.

Astfel, Colegiul lărgit a constatat că instanța de apel nu a indicat din care

considerente urmează a fi respinse argumentele primei instanțe puse la baza constatării

condamnării lui Hadji A. în temeiul art. 190 alin. (5) Cod penal.

12

din 24 iulie 2017, apelurile declarate au fost respinse, ca nefondate, cu menținerea în

vigoare a sentinței contestate.

apreciere corectă probelor și circumstanțelor acestei cauze, examinând probele

administrate din punct de vedere al utilității și veridicității lor, sub toate aspectele,

complet și în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege, încadrând corect acțiunile inculpatului

în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

În acest context, prima instanță justificat a conchis, că inculpatul a primit suma de

bani în mărime de 35 000 euro de la partea vătămată, cu intenția de a dobândi profit,

înșelâdu-l că îi va vinde un lot de teren cu destinație agricolă, ce aparține altei persoane,

fiind împuternicit prin procura eliberată de către ultima de a-1 înstrăina, cu asumarea

angajamentului de a autentifica ulterior contractul de vânzare-cumpărare a lotului

respectiv, după schimbarea destinației acestuia în teren pentru construcție.

Prima instanță corect a apreciat critic declarațiile inculpatului în partea neprimirii de

la partea vătămată a sumei de 35000 euro, iar relațiile apărute între el și partea vătămată

le califică drept raporturi civile, precum și nu a invocat părții vătămate dorința de a vinde

careva loturi de teren, dat fiind faptul că sunt depuse cu scopul de a se eschiva de

răspundere penală, declarațiile inculpatului în această parte contravin declarațiilor părții

vătămate și a martorului Melnic I., care au indicat cert și consecvent că suma de 35 000

euro în bancnote de diferit nominal i-au fost transmise inculpatului și în ce circumstanțe

și care era menirea acestor sume, iar ultimul neagă primirea banilor în scopul menționat,

indicând că a împrumutat banii.

Corect instanța nu a reținut versiunea inculpatului, conform căreia, banii în sumă de

35 000 euro au fost primiți pentru investirea în livezi, deoarece prin declarațiile părții

vătămate, care a explicat amănunțit circumstanțele primirii banilor pentru perfectarea

actelor în vederea schimbării destinației terenului care era invocat prin înșelăciune de al

vinde acestuia și terenul îi era necesar, dat fiind faptul că societatea FCP „Daptrius” SRL

la care este unicul asociat și administrator desfășoară activității de construcții de clădiri,

reconstrucții, consolidări, precum și fapt confirmat de către martorul Melnic I. și prin

probele materiale.

La fel, instanța just nu a reținut alegațiile apărării, conform cărora ar fi fost

„fabricat prezentul dosar” și nici nu se cunoaște care teren a fost pretins de a fi vândut de

inculpat contra sumei primite de 35 000 euro, care au fost calificate ca fiind declarative,

deoarece nu sunt însoțite de nici o aparență de substrat factologic, fiind combătute prin

probele administrate și anume prin procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele

ilustrative din 22.11.2012, potrivit cărora a fost cercetat lotul de teren de pe str. Cartușa

93/1 din or. Durlești, mun. Chișinău și la momentul cercetării se construiesc două blocuri

locative, precum și prin extrasul din Registrul bunurilor imobile din 22.11.2012, potrivit

căruia proprietar al terenului pentru construcții cu suprafața de 0,2176 ha situat pe str.

Cartușa 93/1 din or. Durlești, mun. Chișinău aparține cu drept de proprietate S.C. „Orlov-

Service” S.R.L., fiind dobândit în perioada transmiterii sumelor bănești, iar construcția

13

blocurilor locative a început în perioada lunii august 2011, coroborate cu declarațiile

părții vătămate în acest sens și nu este justificat nici printr-un eventual interes material al

părții vătămate, care s-a constituit ca parte civilă cu prejudiciul material constituit din

suma de 35 000 euro.

Prima instanță justificat nu a reținut alegațiile apărării referitoare la faptul că Hadji

A. a fost recunoscut bănuit pentru împrumutul primit în „anul 2012” și nu a fost

recunoscut bănuit pentru cel din „anul 2011” indicat în rechizitoriu, deoarece prin

ordonanța din 16 septembrie 2013 al OUP, precum și prin procesul-verbal de corectare a

erorilor din aceiași dată a fost corectată eroarea, fiind indicat corect anul comiterii faptei

infracționale imputabile inculpatului – 2011.

Totodată, instanța a menționat că, din declarațiile lui Hadji A. în modul cum sunt

expuse, precum și reieșind din actele anexate, rezultă că situația financiară a inculpatului

era neprielnică, acesta având și o altă obligație față de Avram E., iar cu societatea lui

Melnic I. nu avea careva raporturi reglementate prin acte juridice, care să-i asigure

posibilitatea rambursării sumei de bani primite. Această stare de lucruri era cunoscută

inculpatului, însă nu și părții vătămate.

La fel, corect s-a reținut că, potrivit prevederilor art.867 Cod Civil la încheierea

contractului de împrumut, o parte se obligă să dea în proprietate celeilalte părți bani sau

alte bunuri, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceiași sumă sau bunuri de aceleași

gen la expirarea termenului pentru care i-au fost date. În sensul acestei norme se înțelege,

că împrumutătorul și împrumutatul vor acționa cu bună-credință, neurmărind nici unul

din ei o altă intenție ori denaturare a situației reale existente.

În cazul când împrumutatul, intrând în posesia banilor sau bunului transmis de

împrumutător, urmărește intenția de a proceda într-un mod viclean și real procedează

astfel, neonorându-și obligația contractuală, un asemenea contract conține un dol, iar în

dependență de circumstanțe, contractul civil trece în infracțiune, inclusiv de escrocherie.

Această chestiune aflată în legătură cu calificarea juridică a acțiunilor imputate lui

Hadji A. rezultă din comportamentul ulterior al acestuia, care, după cum afirmă partea

vătămată, la repetatele lui cereri de a-și onora obligațiile asumate, a refuzat să discute cu

dânsul, se ascundea, și în pofida scurgerii mai multor ani, Hadji A. așa și nu i-a restituit

banii.

Prima instanță just a reținut, că pentru stabilirea intenției făptuitorului, de a înșela

partea vătămată ori abuza de încrederea acestuia, are importanță comportamentul

inculpatului. Din materialele dosarului, inclusiv din declarațiile martorului Avram E.

rezultă că inculpatul a împrumutat sume importante de bani în valută și de la ea, căreia la

fel nu i le-a restituit.

Totodată, corect au fost respinse ca fiind probe neconcludente și neutile, declarațiile

martorilor: Naumenco L., Naumenco V. și Hadji S., care sunt rude ale inculpatului, or,

acestea nu conțin nici o informație care ar influența soluționarea cauzei, fiind descrise

circumstanțe ulterioare comiterii faptei de primire a banilor de la partea vătămată de către

inculpat, confirmând numai faptul că partea vătămată a încercat să-și recupereze

prejudiciul cauzat.

14

Colegiul a reținut, că însăși avocatul în interesul inculpatului, în cererea de apel a

specificat elementele constitutive ale infracțiunii pe care a săvârșit-o ultimul, iar cumulul

de probe prezentate în cadrul cercetării judecătorești de către partea acuzării dovedesc

incontestabil vinovăția inculpatului, în săvârșirea infracțiunii imputate și nu contravin

prevederilor art. 93, 94 Cod de procedură penală. Mai mult ca atât, acestea nu au fost

contestate în modul prevăzut de lege de către partea apărării la etapele respective ale

procesului penal.

Astfel, latura subiectivă a infracțiunii se exprimă prin intenție directă manifestată

prin faptul că Hadji A. își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, a

prevăzut urmările ei prejudiciabile și a dorit în mod conștient survenirea acestora.

Cu referire la pedeapsa penală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin.(5) Cod penal, verificând legalitatea sentinței în această parte,

instanța a consemnat că se raliază la statuările instanței de fond, care a acordat deplină

eficiență prevederilor art. 7, 75 Cod penal și la stabilirea categoriei și mărimii pedepsei a

ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea precum și de

scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

În subsidiar, instanța de apel a mai menținut și concluziile primei instanțe despre

soluționarea acțiunii civile.

Vișnevski N. acționând în numele inculpatului, contestă cu recurs ordinar decizia

instanței de apel și sentința solicitând casarea acestora, cu pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care Hadji A. să fie achitat în temeiul art. 275 pct. 1) și 3) din Codul de procedură

penală.

În esență, în recursul declarat, apărătorul menționează aceleași argumente ca și în

cererea de apel precum că, în privința lui Hadji A. urmărirea penală nu trebuia să fie

pornită, iar instanța de judecată urma s-o înceteze, pentru că conform prevederilor pct. 1)

al art. 275 Cod de procedură penală nu există faptul infracțiunii, iar conform pct. 3) al

aceluiași articol - fapta nu întrunește elementele infracțiunii. Pe lângă acestea, recurentul

reiterează că:

- la f.d. 41 este anexată cererea scrisă de Hadji A. și înaintată notarului Șevciuc V.

pentru întocmirea contractului de împrumut cu Ciubotaru T. în suma de 35000 euro;

- la f.d. 40 este contractul de împrumut încheiat între Hadji A. și Ciubotaru T.,

autentificat de notarul Șevciuc V. și deși, Hadji A. conform declarațiilor lui, nu a primit

bani în baza contractului susnumit, el nu refuză achitarea sumei de 35000 euro în

beneficiul lui Ciubotaru T.;

- la fila nr. 2 a sentinței, prima instanță a constatat faptul că inculpatul nu se refuză

de obligațiile asumate la notar și va restitui banii părțiivătămate, adică în situația din

speță există relații pur civile, nu de natura penală;

- Hadji A. nu i-a propus lui Ciubotaru A. vânzarea unui lot de teren, iar suma de

35000 euro era necesară pentru prelucrarea unei livezi arendată de Melnic I. și Hadji A.,

15

amplasată în r-nul Ungheni, fapt confirmat prin declarațiile făcute de Hadji A., Melnic I.

și procesele-verbale de confruntări, anexate la materialele cauzei;

- celelalte declarații date de Melnic I. și Ciubotaru T. trebuiau să fie apreciate critic

pentru că, de fapt, Melnic I. este dependent de Ciubotaru T. activând împreună în

Federația Rusă pe parcursul mai multor ani;

- o altă fapta, comisă de Melnic I., care urma să fie obiectul unei urmăriri penale,

este șantajul efectuat de Melnic I. în primăvara anului 2012, când ultimul acționând cu

scopul dobândirii ilicite a mijloacelor bănești, extorca de la Naumenco L. și Naumenco

V. în apartamentul lor suma de 3000 dolari SUA pentru plecarea în Federația Rusă la

lucru;

- urmărirea penală în privința lui Hadji A. a fost pornită la 28.09.2012, la cererea

depusă în aceiași zi de Ciubotaru T., iar termenul de rambursare a banilor conform

contractului de împrumut încheiat între Hadji A. și Ciubotaru T. a fost stabilit la

21.07.2011, dar atunci Ciubotaru T. nu s-a adresat împotrivă lui Hadji A. nici în judecată

și nici la poliție, adresarea respectivă la poliție a avut loc anume după amenințările făcute

de Melnic I.;

- la f.d. 86 se conține ordonanța procurorului din 12.12.2012 privind punerea sub

învinuire a lui Hadji A., în care s-a constatat că la 21.01.2011 acesta a însușit de la

Ciubotaru T. banii în suma de 35000 euro, cu încheierea fictivă a contractului de

împrumut, adică în baza unui contract întocmit peste un an de la data comiterii pretinsei

infracțiuni;

- în baza alin. (1) pct. 8) art. 94 Cod de procedură penală, ordonanța OUP al SUP

Cps Botanica din 05.11.2012 și ordonanțele procurorului din 12.12.2012 și 14.02.2014 nu

pot fi admise ca probe în procesul penal și, prin urmare, se exclud din dosar, întrucât nu

pot fi prezentate în instanța de judecată și nu pot fi puse la baza sentinței sau a altor

hotărâri judecătorești datele care au fost obținute cu încălcări esențiale admise de către

organul de urmărire penală;

- dacă organul de urmărire penală invocă corectarea erorilor materiale, el însuși,

urmează să corecteze erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural, despre

corectarea efectuată, organul de urmărire penală întocmește un proces-verbal, făcându-se

mențiune și la sfârșitul actului corectat, în cazul dat asemenea proceduri nu au avut loc;

- Hadji A., în sensul legii procedural-penale, nu a fost atras legitim în calitate de

bănuit și/sau învinuit pe faptul din 21.01.2011 (data încheierii contractului de împrumut

cu Ciubotaru T.), ci a fost recunoscut bănuit și învinuit pe pretinsul fapt din 21.01.2012 -

data când nu a avut loc careva relații sau evenimente între Ciubotaru T. și Hadji A.;

- sunt nefondate și nu corespund realității constatările primei instanțe precum că

apărarea s-a expus asupra „fabricării prezentului dosar”, întrucât partea apărării nu a

afirmat asemenea fapte;

- instanța trebuia să ia în considerație faptele juridice și actele care au existat în

realitate, or încheierea contractului civil de împrumut din 21.01.2011, autentificat de

notarul Șevciuc V., cererea-scrisă de Hadji A. adresată notarului pentru întocmirea

16

acestui contract și promisiunile date de inculpat precum că el este gata să achite suma

indicată în contractul respectiv nu confirmă natura civilă a relațiilor nominalizate;

- nefondat au fost respinse ca fiind probe neconcludente și neutile, declarațiile

martorilor: Naumenco L., Naumenco V. și Hadji S., care sunt rude ale inculpatului, pe de

altă parte fiind preferate declarațiile date de Melnic I. și Ciubotaru T.;

- Curtea de Apel Chișinău nu a dorit să ia în considerare motivele invocate de

apărare și s-a limitat la o singură frază: „instanța apreciază critic declarațiile

inculpatului, martorilor și le califică drept o modalitate aleasă de către aceasta de a se

eschiva de la răspunderea penală pentru faptele incriminate, iar instanța de apel nu s-a

pronunțai asupra tuturor motivelor invocate în apel.”;

- mai mult ca atât, instanța de apel a ignorat indicațiile Colegiului penal lărgit al

Curții Supreme de Justiție din decizia adoptată la 28.03.2017.

În drept, recurentul își fundamentează cererea pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6)

și 8) din Codul de procedură penală.

procurorul, în referința depusă privind opinia sa asupra recursului declarat de partea

apărării, menționează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit

neîntemeiat și lipsit de temeiuri juridice.

actele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, pentru

considerentele ce urmează.

Raționamentele instanței privind inadmisibilitatea recursului declarat, se întemeiază

în drept pe dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, potrivit căreia

instanța examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să

decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Pentru a statua asupra netemeiniciei cererii de recurs depuse de apărătorul Vișnevski

N., instanța supremă a făcut verificările temeiurilor de casare invocate de parte,

raportându-le la actele dosarului și constatând că hotărârile recurate sunt conforme legii,

fără a prezenta vreo lipsă, care să le afecteze, mai mult ca atât, nu există nici alte motive,

neinvocate de recurent, care ar putea fi luate în considerare din oficiu, de natură să

răstoarne soluția de condamnare a inculpatului Hadji A. în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal.

În corespundere cu dispoziția art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor expres prevăzute de art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate

corespunzător de către recurent.

Din conținutul recursului ordinar declarat de apărătorul inculpatului se constată că

acesta, face referire la temeiurile de casare din art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de

procedură penală, intervenind cu solicitarea de a se dispune desființarea deciziei instanței

de apel, de altfel și a sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Hadji A. să fie

achitat.

17

Concomitent, în conținutul cererii de recurs avocatul consemnează doar

circumstanțe factologice, pe care le descrie în detaliu, evidențiind că prima instanță nu a

apreciat la justa valoare probatoriu administrat pe caz, iar referitor la criticele aduse

deciziei instanței de apel, acestea, în general, se cuprin într-o sintagmă, și anume precum

că: ”Curtea de Apel Chișinău nu a dorit să ia în considerare motivele invocate de

apărare și s-a limitat la o singură frază: „instanța apreciază critic declarațiile

inculpatului, martorilor și le califică drept o modalitate aleasă de către aceasta de a se

eschiva de la răspunderea penală pentru faptele incriminate, iar instanța de apel nu s-a

pronunțai asupra tuturor motivelor invocate în apel.” Mai mult ca atât, instanța de apel

a ignorat indicațiile Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din decizia

adoptată la 28.03.2017.”

Pornind de la aceea că obiectul cenzurii instanței de recurs este limitat la analiza

chestiunilor de drept, Colegiul apreciază că recursul declarat de avocatul Vișnevski N. în

numele inculpatului, în esență, este mai degrabă un „apel deghizat”, decât un „efort

conștiincios de a corecta o eroare judiciară”, care se bazează în mod primordial pe

argumente deja examinate minuțios și respinse în cadrul procedurii precedente, iar în

prezent nu există „circumstanțe cu caracter substanțial și convingător”, care să justifice

ingerința în hotărârea instanței de apel sau în cea a primei instanțe, cu dispunerea achitării

în privința lui Hadji A.

Pe aceiași linie de considerente, Colegiul ține să evidențieze că, invocarea formală a

unor temeiuri de casare, care nu sunt urmate de o motivare corespunzătoare, nu va face

obiect de examinare în procedura de recurs, având în acest sens în vedere că, potrivit art.

24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța nu se manifestă în favoarea acuzării sau a

apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii. Adică completarea cererii de

recurs cu argumente de drept, care cu desăvârșire lipsesc aici, și care ar suplini-o din

oficiu, este contrară principiului contradictorialității ce guvernează întregul proces penal.

Așadar, instanța supremă nu se va expune cu privire la pretinsele erori de drept

prevăzute de pct. 6) și 8) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, întrucât autorul

cererii de recurs semnalându-le, a eșuat să descrie esența acestora și relevanța lor pentru

cauza deferită judecății.

De asemenea, Colegiul menționează că, acest dosar a fost deja supus verificării de

către instanța de recurs, în rezultat decizia instanței de apel a fost casată, cu remiterea

cauzei la rejudecare din motivul că, instanța a interpretat eronat prevederile legale și cele

jurisprudențiale cu privire la delimitarea infracțiunii de escrocherie, de cea de cauzare a

daunelor materiale prin înșelăciune și abuz de încredere prevăzute de art. 196 alin. (4)

Cod penal. În acest sens, s-a menționat că, potrivit dispoziției art. 190 Cod penal

escrocheria se consideră fapta de dobândire ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune sau abuz de încredere, pe când instanța de apel eronat a conchis asupra

recalificării acțiunilor săvârșite de inculpat în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, reieșind

din aceea că: inculpatul fără a avea scop de însușire și de sustragere a bunurilor părții

vătămate a primit, în baza contractului de împrumut încheiat la 21.01.2011, de la

Ciubotaru T. suma de 35000 euro, pentru a o investi în afaceri. Tot instanța de recurs

18

anterior, a remarcat că, deși latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute de art.190 și art.

196 Cod penal conține elemente comune ca înșelăciunea și abuzul de încredere și

urmările acestor acțiuni sunt în legătură cu cauzarea prejudiciului material proprietarului,

totuși acestea se deosebesc una de alta. Printre criteriile de delimitare a infracțiunilor

nominalizate, se reține că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal făptuitorul

nu obține în posesie a careva bunuri concrete ale victimei, ci se eschivează în mod

fraudulos să-i transmită acesteia bunuri care i se cuvin ori se folosește de ele în

detrimentul victimei.

Dispozițiile legale referitoare la limitele rejudecării în cazul casării hotărîrii de

instanța de recurs sunt cuprinse în art. 436 Cod de procedură penală, unde este stipulat

expres că instanța de rejudecare este pe deplin independentă, respectînd, în mod firesc și

logic, indicațiile instanței de recurs, care, potrivit art. 436 alin. (2) Cod de procedură

penală, sunt obligatorii în măsura în care situația de fapt rămâne cea care a existat la

momentul pronunțării recursului.

Verificând în subsidiar materialele dosarului și ținând seama de cele consemnate în

decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție, instanța de apel, prin

rejudecare, a examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție

corectă de menținere a sentinței, prin care Hadji A. a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 9 ani închisoare, cu executarea pedepsei

în penitenciar de tip închis. În opinia Colegiului penal soluția respectivă este argumentată

și corespunzătoare circumstanțelor de fapt și de drept incidente cauzei, iar careva

temeiuri de a interveni în această soluție nu s-au stabilit.

Or, decizia recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar

raționamentele pe care instanța de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei,

echivalează cu o motivare conformă rigorilor și exigențelor impuse de art. 6 din CEDO.

În acest context, Colegiul nu poate susține argumentele recurentului precum că

instanța de apel nu a respectat cerințele art. 414 Cod de procedură penală, care obligă

instanța să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel și să verifice probatoriul

administrat, întrucât reieșind din decizia contestată se învederează că aceasta cuprinde

atât descrierea și analiza detaliată a tuturor probelor, cât și răspunsurile argumentate

formulate la alegațiile ambilor apelanți.

Din alt punct de vedere, invocând prevederile din art. 100 alin. (4) și art. 101 alin.

(1)-(4) Cod de procedură penală, Colegiul remarcă faptul că, verificarea probelor este

atributul exclusiv al activității desfășurate de instanțele de fond, iar descrierea lor

amănunțită în cererea de recurs, precum și criticele semnalate în legătură cu pretinsa

interpretare eronată a acestora nu este obiect de cercetare la etapa dată a procedurilor.

Totodată, referitor la argumentele părții apărării precum că, fapta lui Hadji A.

nicidecum nu putea fi calificată drept escrocherie și încadrată în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal, deoarece relațiile dintre inculpat și partea vătămată sunt de natură civilă,

corect instanța de apel le-a apreciat ca fiind neîntemeiate și contrare stării de fapt

constatate la caz.

19

Prin urmare, opozabil poziției susținute de recurent, se relevă că, potrivit art. 384

alin. (3), 410 alin. (1), 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelurile a îndeplinit obligația legală de a supune verificării

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din dosar, drept urmare decizia instanței de apel cuprinde

raționamente, care au dus la respingerea apelurilor declarate de inculpat și apărătorul

acestuia, ca nefondate, precum și motivele adoptării unei atare soluții.

De asemenea, instanța de recurs nu vede necesitatea de a dezbate, prin alte

argumente, toate alegațiile din cererea de recurs a apărătorului, deoarece careva temeiuri

de casare ex officio Colegiul nu a stabilit.

Cele consemnate supra, evidențiază o dată în plus că instanța de apel a acordat o

atenție sporită materialelor acestei cauze, înlăturând justificat și prin argumente temeinice

versiunea părții apărării despre nevinovăția inculpatului de comiterea infracțiunii de

escrocherie.

Instanța de recurs se raliază argumentelor expuse în sentință și în decizia Curții de

Apel contestate, totodată, notând că, potrivit jurisprudenței constante a CtEDO se admite

însușirea concluziilor instanțelor ierarhic inferioare de către instanțele ierarhic superioare,

în cazul când constatările acestora sunt fundamentate în fapt și în drept, fiind amplu

prezentate în hotărârile atacate, constatându-se că la administrarea probelor nu au fost

încălcate drepturile și libertățile constituționale ale participanților la proces, iar probele

puse la baza hotărârilor nu conțin erori procesuale ce ar putea influența autenticitatea

concluziilor formulate de instanțe.

În final, Colegiul consideră necesar de a interveni cu mențiunea că, potrivit

statuărilor Curții Europene, aceasta a evidențiat, cu titlul de principiu, că instanțele

judecătorești trebuie să-și motiveze deciziile în temeiul art. 6§1 al Convenției (cauza Ruiz

Torija vs. Spain, 9 decembrie 1994, §29). Totuși, instanțele nu sunt obligate să ofere un

răspuns detaliat la fiecare argument al părților, mai cu seamă dacă el este invocat în mod

repetat, iar extinderea la care se aplică această obligație de a prezenta motive poate să

varieze în dependență de caracterul deciziei și circumstanțele cauzei. Or, în opinia Curții,

în cazul în care instanța supremă refuză să admită o cauză din motivul că nu sunt

întrunite temeiurile legale pentru această cauză, o motivare foarte succintă poate satisface

cerințele art. 6 din Convenție. (a se vedea în acest sens cauza Bachowski vs. Polonia din

02.11.2010).

Pe cale de consecință, reieșind din raționamentele expuse supra, Colegiul va

sintetiza argumentele ce stau la baza soluției de inadmisibilitate a prezentului recurs, și

anume acestea se exprimă în faptul că, odată ce cauza a fost examinată minuțios de către

prima instanță și, după rejudecare de către instanța de apel, iar criticele avansate de

apărător au primit deja răspunsuri detaliate și fundamentate pe actele cauzei, Colegiul nu

vede necesitatea reluării și repetării acestora.

Prin urmare, având în vedere considerentele menționate supra și raportând situația

reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, Colegiul penal

concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a respectat prevederile

20

legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, iar criticele din

cererea de recurs înaintată de avocatul Vișnevski N. nu și-au găsit confirmarea.

penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Vișnevski Nicolai în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

24 iulie 2017, în cauza penală privindu-l pe Hadji Andrei XXXXX, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 ianuarie 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

21