A DOUA SECȚIUNE CAUZA MONGILLO c. ITALIA (solicitarea nr. 43057/98) [1] HOTĂRÂREA STRASBURG 22 iunie 2000 În lan az Mongillo c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis președintele Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska judecători și grefier de secțiune al dlui E. Fribergh După ce a intenționat în camera Consiliului la 30 mai 2000, se retrage hotărârea, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Anna Maria Mongillo (inclusiv reclamanta mai sus), a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 26 noiembrie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția privind apărarea drepturilor la A. Mandato și W. Rossi, avocați din San Giorgio del Sannio (Benevent). Guvernul italian ( În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000 pentru guvern și la 31 ianuarie 2000 și la 18 februarie 2000 pentru reclamantă, părțile au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 11 ianuarie 1993, reclamanta a înaintat o acțiune în fața judecătorului de instanță din Benevent, funcționând ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie de invaliditate. La 14 ianuarie 1993, judecătorul de instanță a fixat prima ședință la 14 mai 1993. Această ședință a fost trimisă din oficiu la 17 ianuarie 1995. La 16 ianuarie 1996, judecătorul a numit un expert și a stabilit ca cauza să fie luată în considerare la data de 16 ianuarie 1996; expertul care nu a depus la grefă raportul său de expertiză, cazul a fost amânat la data de 7 iunie 1996 și, la cererea părților, la data de 14 iunie 1996; printr-o decizie din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la data de 26 august 1996, judecătorul de instanță a fost parțial îndreptățit la cererea reclamantei. La 25 septembrie 1996, S.O.S. a făcut apel la tribunalul din Benevent. La 6 noiembrie 1996, președintele a însărcinat un judecător raportor al dosarului și a stabilit audierea pledoariilor la 2 iulie 1997. În acea zi, cauza a fost trimisă de către instanță la 25 februarie 1998. Prin decizia din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 9 martie 1998, instanța a constatat că judecătorul de instanță a scris în mod eronat Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 43057/98 formulată de dl Mongillo, guvernul italian propune ca aceasta să plătească suma de 12 000 000 de lire italiene (ITL), din care 11 000 000 ITL pentru daune morale și 1 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. La 31 ianuarie 2000 și 18 februarie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de recurenta J ITL pentru daune morale și 1 000 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluionări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 43057/98 pe care am înaintat-o Curii Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. mai mult, Curtea ia act de soluționarea pe cale amiabilă la care au ajuns părțile. Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (articolele 37 alineatul (1) În cele din urmă a Convenției și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură. 10. În consecință, el licitează să șteargă din cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITé, hotărăște să șteargă cauza din rol ; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE MONGILLO c. ITALIE
(Requête n°
43057/98)
[1]
ARRÊT
22 juin 2000
En l’affaire Mongillo c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.
Rozakis
,
président
,
M.
B.
Conforti
,
M.
G.
Bonello
,
M
me
V.
Strážnická
,
M.
P.
Lorenzen
,
M.
M.
Fischbach
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
juges
,
et de M. E.
Fribergh
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M
me
Anna Maria Mongillo (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 26 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26
août
1998 sous le numéro de dossier 43057/98. La requérante est représentée par M
es
A. Mandato et W. Rossi, avocats à San Giorgio del Sannio (Bénévent). Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)
est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.
3.
Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 pour le Gouvernement et les 31 janvier 2000 et 18 février 2000 pour la requérante, les parties ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
4.
Le 11 janvier 1993, la requérante déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension d'invalidité.
5.
Le 14 janvier 1993, le juge d'instance fixa la première audience au 14
mai 1993. Cette audience fut renvoyée d'office au 17 janvier 1995. Le jour venu, le juge nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 16 janvier 1996. L'expert n'ayant pas déposé au greffe son rapport d'expertise, l'affaire fut ajournée au 7 juin 1996 puis, à la demande des parties, au 14 juin 1996. Par décision du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 26 août 1996, le juge d'instance fit en partie droit à la demande de la requérante.
6.
Le 25 septembre 1996, la sécurité sociale interjeta appel devant le tribunal de Bénévent. Le 6 novembre 1996, le président chargea un juge rapporteur du dossier et fixa l'audience de plaidoiries au 2 juillet 1997. Ce jour-là, l'affaire fut renvoyée par le tribunal au 25 février 1998. Par décision du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 9 mars 1998, le tribunal constata que le juge d'instance avait erronément écrit « pension d'incapacité
» au lieu « d'invalidité » et fit droit à l'appel sur ce point.
7.
Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :
«
Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
43057/98, introduite par M
me
Mongillo, le gouvernement italien offre de verser à celle-ci la somme de 12 000 000 lires italiennes (ITL), dont
11 000 000 ITL au titre du dommage moral et 1 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article
39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
8.
Les 31 janvier 2000 et 18 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par la requérante
:
«
J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement
italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 12 000 000 lires italiennes (ITL), dont
11
000
000
ITL au titre du dommage moral et 1 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
43057/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.»
9.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
10.
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle ;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président
[1]
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.