AFFAIRE ANGELINA GIOIA c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ANGELINA GIOIA c. ITALIA (Cercetarea nr. 38975/97) [1]HREȘTE STRASBURG 22 iunie 2000 În la Cauza Angelina Gioia c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor de l'lai (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis președinte Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska judecători și din domnul Fribergh grefier de secțiune E. După ce a intenționat în camera Consiliului la 30 mai 2000, se retrage hotărârea, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Angelina Gioia a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Fundamentale la data de 25 noiembrie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Lapelor și Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului) la data de 11 decembrie 1997 cu numărul de dosar 38975/97. Recurenta este reprezentată de M. Mandato și W. Rossi, avocați din San Giorgio del Sannio (Benévent). Guvernul italian ( În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul de secțiune a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 24 ianuarie 2000 guvernul și la 24 ianuarie 2000 și la 18 februarie 2000 reclamanta au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 30 iunie 1993, reclamanta a înaintat o acțiune în fața judecătorului de instanță din Benevent, care funcționa ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie ordinară de invaliditate. La 2 iulie 1993, judecătorul de instanță a fixat prima ședință la 10 decembrie 1993. În ziua următoare, judecătorul a numit un expert și a stabilit deliberarea cauzei la 29 aprilie 1994. La acea dată, judecătorul a amânat cauza la 30 septembrie 1994 deoarece expertul nu depunese la gref raportul său de competență. Prin decizia din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 12 octombrie 1994, judecătorul a respins cererea reclamantei. La 29 iunie 1995, aceasta din urmă a interjetat la Tribunalul din Benevent. În iulie 1995, președintele a numit un judecător raportor al dosarului și a stabilit ședința pledoariilor la 17 ianuarie 1996. Această audiere a fost amânată din oficiu de patru ori până la 25 februarie 1998. În ziua următoare, instanța a numit un expert și a amânat cauza la 23 septembrie 1998. La acea dată, reclamanta a solicitat o trimitere. În decembrie 1998, judecătorul a dispus prezentarea personală a expertului și a amânat cauza la 10 februarie 1999. În acea zi, judecătorul a dispus reînnoirea competenței și a fixat la sonda următoare la 9 iunie 1999. În data de 24 ianuarie 2000, grefierul a primit de la co-agentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 38975/97, introdusă de M Gioia, guvernul italian oferă acesteia suma de 9 000 000 de lire italiene (ITL), dintre care 8 000 000 ITL pentru daune morale și 1 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. Această plată va reprezenta o soluționare definitivă a cauzei, prezenta declarație ține cont de durata procedurii, dar nu conține nicio evaluare a motivelor care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ , Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ , Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï Ö ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï Ö ï ï ï ï ï ï ï ï Ö ï ï ï ï ï ï ï Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö ^ ^ ^ ^ Ö ^ ^ ^ ^ ^ (1) din Convenție. □ La 24 ianuarie 2000 și 18 februarie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de reclamanta J 8 000 000 ITL pentru daune morale și 1 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 3897 Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. În cele din urmă a Convenției și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură. 10. În consecință, el licitează să șteargă din cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITé, hotărăște să șteargă cauza din rol ; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE ANGELINA GIOIA c. ITALIE

(Requête n°

38975/97)

[1]

ARRÊT

STRASBOURG

22 juin 2000

En l’affaire Angelina Gioia c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

C.

Rozakis

,

président

,

M.

B.

Conforti

,

M.

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

M.

P.

Lorenzen

,

M.

M.

Fischbach

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

juges

,

et de M. E.

Fribergh

,

greffier de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M

me

Angelina Gioia (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 25 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 11

décembre 1997 sous le numéro de dossier 38975/97. La requérante est représentée par M

es

A.

Mandato et W. Rossi, avocats à San Giorgio del Sannio (Bénévent). Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)

est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.

3.

Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 24 janvier 2000 le Gouvernement et les 24 janvier 2000 et 18 février 2000 la requérante ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

4.

Le 30 juin 1993, la requérante déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension ordinaire d'invalidité.

5.

Le 2 juillet 1993, le juge d'instance fixa la première audience au 10

décembre 1993. Le jour venu, le juge nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 29

avril

6.

Le 29 juin 1995, cette dernière interjeta appel devant le tribunal de Bénévent. Le 19

juillet 1995, le président chargea un juge rapporteur du dossier et fixa l'audience de plaidoiries au 17 janvier 1996. Cette audience fut reportée d’office à quatre reprises jusqu’au 25 février 1998. Le jour venu, le tribunal nomma un expert et ajourna l’affaire au 23

septembre

décembre 1998, le juge ordonna la comparution personnelle de l’expert et ajourna l’affaire au 10 février 1999. Ce jour-là, le juge ordonna le renouvellement de l’expertise et fixa l’audience suivante au 9 juin 1999.

EN DROIT

7.

Le 24 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 38975/97, introduite par M

me

A. Gioia, le gouvernement italien offre de verser à celle-ci la somme de 9 000 000 lires italiennes (ITL), dont 8 000 000 ITL au titre du dommage moral et 1 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire,

La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent

justifier une telle durée en droit interne.

En outre le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43

8.

Les 24 janvier 2000 et 18 février 2000

le greffier a reçu la déclaration suivante signée par la requérante

:

«

J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement

italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 9 000 000 lires italiennes (ITL), dont

8 000 000 ITL au titre du dommage moral et 1 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

38975/97 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

9.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62 § 3 du règlement).

10.

Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,

1.

Décide

de rayer l’affaire du rôle ;

2.

Prend acte

de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Greffier

Président

[1]

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.