CASE OF GHEZZI AGAINST ITALY

Rezoluția ResDH(2001)38 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 8 februarie 2000 (finală la 29 iunie 2000) în cazul Ghezzi împotriva Ital (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 26 februarie 2001 la ședința 741 a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ghezzi pronunțată la 8 februarie 2000 și transmisă Comitetului de Miniștri odată ce a devenit finală în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; Amintind că hotărârea Curții devine finală la 29 iunie 2000, deoarece, la această dată, Guvernul Statului pârât a fost informat că cererea sa de reexaminare înainte de a fi respinsă Marea Camera; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (Nu. 41826/98) împotriva Italiei, depusă la 5 iunie 1997 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 25 din Convenția de către dl Giuseppe Ghezzi, un național italian, și că Curtea, deținută din cauza în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea privind durata excesivă a anumitor proceduri privind drepturile și obligațiile civile în fața Curții de Audit; întrucât, în hotărârea sa din 8 februarie 2000, Curtea a considerat în unanimitate că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; - a susținut că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 100 000 000 de lire italiene în ceea ce privește prejudiciile morale și 1 000 000 de lire italiene în ceea ce privește costurile și cheltuielile și că dobânzile simple la o rată anuală de 2,5% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; - a respins restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri în ceea ce privește aplicarea art. 46 din Convenție; având în vedere obligația Italiei în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților în cauză direct; având în vedere că, la 6 septembrie 2000, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 8 februarie 2000, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Italiei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2001)38

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 8 February 2000 (final on 29 June 2000)

in the case of Ghezzi against Ital

y

(Adopted by the Committee of Ministers on 26 February 2001

at the 741

st

meeting of the Ministers' Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Ghezzi case delivered on 8 February 2000 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the judgment of the Court become final on 29 June 2000 since, at this date, the Government of the respondent State was informed that its request for a re-hearing before the Grand Chamber had been dismissed;

Recalling that the case originated in an application (No. 41826/98) against Italy, lodged with the European Commission of Human Rights on 5 June 1997 under former Article 25 of the Convention by Mr Giuseppe Ghezzi, an Italian national, and that the Court, seized of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint relating to the excessive length of certain proceedings concerning civil rights and obligations before the Court of Audit;

Whereas in its judgment of 8 February 2000 the Court unanimously:

- held that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention;

- held that the respondent State was to pay to the applicant, within three months as from the date at which the judgment became final, 100 000 000 Italian lire in respect of non-pecuniary damage and 1 000 000 Italian lire in respect of costs and expenses and that simple interest at an annual rate of 2,5% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

- dismissed the remainder of the applicant's claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46 of the Convention;

Having invited the Government of the respondent State to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 8 February 2000, having regard to Italy's obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the Government of the respondent State indicated that the Court's judgment had been sent out to the authorities directly concerned;

Having satisfied itself that on 6 September 2000, within the time-limit set, the Government of the respondent State paid the applicant the sums provided for in the judgement of 8 February 2000,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Italy, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.