AFFAIRE MUSTAFA ÖZTÜRK c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

10.04.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MUSTAFA ÖZTÜRK c. TURQUIE (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

În cazul Mustafa Öztürk c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din președintele Palm, dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțiru Maruste judecători F. Gölcüklü judecător ad-hoc, O 19294/92) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Mustafa Öztürk ( Kazam Berzeg, avocat în Baroul Ankara. Guvernul turc este reprezentat de agentul său. Cererea are ca obiect obținerea unei decizii privind dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a cerințelor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie. 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 2 din Protocolul nr. 11] Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul de procedură. Prin decizia din 11 ianuarie 2000, camera l-a desemnat pe domnul Feyyaz Gölcüklü să se înscrie în calitate de judecător ad-hoc [art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prin decizia din 11 ianuarie 2000, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură. Reprezentantul reclamantului a solicitat Curții să atașeze diferitele cereri depuse de același solicitant. Curtea, ținând cont de faptul că fiecare cerere ridică probleme juridice de natură diferită, respinge această cerere. Reclamantul, resortisant turc, își avea reședința în satul Düzce (la Vezirköprü, Samsun). ), organismul responsabil cu construirea barajelor a fost implicat în exproprierea terenului reclamantului pentru a construi barajul hidro-etic al Alt O hotărâre judecătorească de expropriere stabilită de o comisie de experți din cadrul DIS a fost plătită reclamantului la data de expropriere. 12. Reclamantul, în dezacord cu suma plătită de DS , a introdus, încă din mai 1987, o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la tribunalul de mari instanțe din Vezirköprü. Instanța menționată i-a acordat o despăgubire suplimentară de expropriere care era însoțită de dobânzi restante simple la rata legală de 30 % laan, calculată începând cu data cedării terenurilor către administrația respectivă. 13. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație. 14. DIS a plătit persoanei în cauză această indemnizație suplimentară în termen de aproximativ douăzeci și trei de luni de la hotărârea definitivă. Rata anuală a inflației în Turcia, la acea dată, s-a ridicat la 70%. 15. Valoarea indemnizației suplimentare, data hotărârii Curții de Casație, suma plătită reclamantului, precum și data plății respective sunt indicate în tabelul de mai jos. Valoarea indemnizației suplimentare (LT) (interesele și cheltuielile de avocatură nu sunt incluse) Data hotărârii Curții de Casație care stabilește definitiv suma în cauză Cuantumul indemnizațiilor suplimentare cu dobândă de 30 % la an Data plății 4 510 000 20.02.1991 12 177 000 14.01.1993 II. JUSTAȚIA ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE Constituția 16. În partea sa relevantă, art. 46 din Constituție privind exproprierile prevede: [...] În cazul în care legea permite plăți la termen (...) partea care nu a fost plătită la vedere va fi însoțită de dobânzi la rata maximă prevăzută pentru datoriile de la . (...) Legea nr. 3095 din 4 decembrie 1984 17. În conformitate cu Legea nr. 3095, rata dobânzii moratorii datorate pentru întârzierea decontării datoriilor de la ë ë a fost de 30 % la an la momentul faptelor. 18. În aceeași perioadă, rata dobânzii moratorii aplicabilă creanțelor landurilor era de 7 % pe lună, adică 84% pe an (art. 51 din Legea nr. 6183 privind recuperarea creanțelor landului și decretul nr. 89/14915 al Consiliului de Miniștri). Codul obligațiunilor 19. La art. 105 din Codul obligațiunilor prevede: În cazul în care prejudiciile suferite de creditor depășesc dobânda moratoriu pentru zilele de întârziere și debitorul nu poate demonstra că creditorul a comis o eroare, despăgubirea prejudiciului este suportată de debitor. În cazul în care prejudiciul suplimentar poate fi estimat în mod imediat, judecătorul poate stabili suma acestuia în momentul în care ia o decizie cu privire la fond. Jurisprudența Curții de Casație 20. La 3 iunie 1991, a cincea cameră civilă a Curții de Casație, competentă în materie de jurisdicție în materie de expropriere, este pronunțată în acești termeni Ceea ce compensează întârzierea soluționării creanțelor, este dobânda moratoriu. Având în vedere că calea de executare forțată permite creditorului să solicite ce i se datorează, plus dobânda, acesta din urmă nu are dreptul de a solicita o altă compensație cu titlu de despăgubire; prin urmare, decizia care face obiectul cererii creditorului, pe motiv că rata inflației era ridicată, se poate dovedi nefondată (...) La 23 februarie 1994 (hotărârea E: 1993/5-600, K: 1994/80), Adunarea Plenară a Curții de Casație a pronunțat astfel: Legea nr. 3095 a fost aprobată și a intrat în vigoare în timp ce inflația în țară era puternică, cu o rată care depășea cu mult 30%. Cu toate acestea, legiuitorul a dorit ca rata dobânzii moratorii să fie de 30%. Pentru acest motiv, în cauza în discuție, nu este conform cu dreptul, invocând interesele legate de depozitele bancare, de a depăși dobânda compusă din 30 % pe o cale deviată. 22. La 19 iunie [...] rata dobânzii prevăzută de Legea nr. 3095 (...) este o indemnizație forfetară care acoperă daunele fără a fi necesară demonstrarea acestora (...). În cazul în care rata dobânzii moratorii (prejudiciul cauzat de întârzierea efectuării plății) este stabilită de lege, ținând cont de problemele economice (inflație, scădere a valorii monetare (...)) în care se află țara, este imposibil să se prezinte aceleași elemente (inflație, scădere a valorii monetare (...)) ca dovezi evidente ale prejudiciului excedentar menționat la art. 105 din Codul obligațiunilor sau dacă dezavantajele care rezultă din aceasta constituie prejudiciul real suferit. În caz contrar, constatarea legiuitorului că contrapartida la aceste dezavantaje ar fi de 30%, nu ar mai avea sens. În cazul în care legiuitorul, luând în considerare toate problemele economice, a stabilit, în temeiul puterii legislative pe care i-o conferă Constituția, rata de compensare a prejudiciului cauzat de aceste probleme, nu se poate accepta că prejudiciul care trebuie remediat nu se ridică la 30%, ci la 60 sau 70%, pe motiv implicit că această apreciere [a legiuitorului] ar fi nefondată. Este evident că inflația care se face simțită în mod considerabil în actuala situație economică a țării noastre, depășește [rata] de] 30% prevăzută de (...) legea nr. 3095 și că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a unei soluționări întârziate rămâne neacoperit. Cu toate acestea, acest prejudiciu depășește rata de 30 % stabilit de legiuitorul nu este cel despre care se vorbește la art. 105 din Codul obligațiunilor (...). Când legiuitorul, în conformitate cu puterea sa legislativă, a considerat că prejudiciul respectiv ar ridica la 30%, creșterea acestuia la rate mai ridicate printr-o hotărâre judecătorească, pe motiv că inflația depășește 30%, ar constitui un impediment al competenței (...) Date economice 23. Rata anuală a inflației în Turcia, la momentul faptelor, s În conformitate cu lista relevantă, luând cifra de mai sus, în calitate de indice de bază pentru perioada în care datoria de la a fost stabilită definitiv de Curtea de Casație (punctul 15 de mai sus), indicele inflației la perioada de plată a acestei datorii atinge cifra de mai sus (punctul 14). PE VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 24. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile din cauza întârzierii administrației în plata despăgubirii suplimentare, însoțită de interese insuficiente în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. În acest sens, acesta invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 25. Reclamantul observă că valoarea despăgubirii suplimentare cu un interes moratoriu de 30% laan i-a fost plătită la începutul anului 1993, respectiv la douăzeci și trei de luni după decizia Curții de Casație. El susține că a suferit o pierdere datorată deprecierii monetare semnificative în această perioadă. În cele din urmă, el regretă absența în dreptul turc a unor dispoziții care permit executarea forțată a unor datorii de stat față de particulari. 26. Guvernul își exprimă dezacordul. Acesta reamintește că statul membru și-a plătit despăgubirea reclamantului înainte de a lua în posesie terenul, precum și indemnizația suplimentară plus 30 % d.h.h., după decizia Curții de Casație (punctul 15 de mai sus). Presupunând chiar că această sumă nu ține cont de inflație, se bazează pe jurisprudența Curții: dacă indemnizațiile sunt în mod rezonabil proporționale cu valoarea proprietăților confiscate, condițiile enunțate la art. 1 din Protocolul nr. Acest lucru este valabil în special atunci când este vorba despre un proiect de mare anvergură care profită de mii de persoane; recunoașterea unei obligații de despăgubire integrală l-ar împiedica pe acesta în realizarea unor astfel de proiecte. În plus, reclamantul nu ar putea, în speță, să-și asume o sarcină specială și exorbitantă. În cele din urmă, guvernul are o mare marjă de apreciere în stabilirea și aplicarea ratelor dobânzilor care ar face parte integrantă din politica sa în materie de creare și de bună gestionare a serviciilor publice. Cu toate acestea, rata ridicată a dobânzii percepută pentru creanțele landurilor vizează asigurarea faptului că funcționarea serviciilor publice nu este întreruptă și constituie, de asemenea, un fel de impozitare indirectă, stabilită în mod deliberat de legiuitor în exercitarea competențelor sale. 28. Curtea observă că reclamantului, expropriat de terenurile sale, i s-a recunoscut indemnizația care i-a fost plătită la data la care a fost expropriat și că instana de mari instane i-a acordat apoi o indemnizaie suplimentară cu dobânzi restante la rata de 30 % laan începând cu această dată (punctul 15 de mai sus). Curtea ia notă mai întâi de faptul că litigiul se referă exclusiv la presupusul prejudiciu suferit de recurent din cauza întârzierii administrației de a-i plăti indemnizația datorată, dar nu și la cuantumul inculpatului de expropriere plătit de DS În această privință, Curtea a considerat deja că caracterul adecvat al unei despăgubiri ar fi redus dacă plata acestuia ar fi fost efectuată de o persoană care ar fi putut reduce valoarea acesteia, astfel încât să nu poată fi calificată ca fiind rezonabilă o perioadă de timp (a se vedea, mutatis mutandis , Hotărârea Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia din 9 aprilie 2004). În decembrie 1994, seria A nr. 301-B, p. 90, § 82). O întârziere neobișnuit de lungă în plata unei despăgubiri în domeniul de proprietate are drept consecință agravarea pierderii financiare a persoanei expropriate și plasarea acesteia într-o situație de incertitudine, mai ales dacă se ține seama de deprecierea monetară în anumite state (a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia din 9 iulie 1997, Recuperare 1997-IV, pp. 1309-1310, § 29. 31. Având în vedere cauza în ansamblul său, Curtea constată că situația de care se plânge reclamantul ține de dreptul său la respectarea proprietăilor sale mai vechi, având în vedere jurisprudența deja stabilită în acest domeniu (a se vedea în special Hotărârea Akkuș citată anterior, pp. 1303 și următoarele. și, de asemenea, Hotărârea Akac. Turcia din 23 septembrie 1998, Rec., 1998-VI, p. 2680 și următoarele), aceasta trebuie să analizeze dacă a fost menținut un echilibru corect între cerințele de interes general și imperativele drepturilor fundamentale ale persoanei respective. În acest sens, trebuie luate în considerare modalitățile de soluționare prevăzute de legislația națională și modul în care acestea au fost aplicate în cazul reclamantului (hotărârea Litgow și alte c. Regatul Unit din 8 iulie 1986, seria A nr. 102, p. 50 alin. 120). 32. În speță, Curtea constată că valoarea despăgubirii suplimentare cu un interes moratoriu de 30 % laan a fost vărsată persoanei interesate la începutul anului 1993, adică la douăzeci și trei de luni de la decizia Curții de Casație și în timp ce inflația din Turcia la acea dată atingea în medie 70 % laan și rata dobânzii moratorii aplicabilă creanțelor din statul membru respectiv era de 84% pe an pentru aceeași perioadă. Curtea consideră că decalajul dintre valoarea creanțelor reclamantului în momentul stabilirii sale de către Curtea de Casație și valoarea în momentul plății efective a taxei pe lapte datorate numai obligațiilor administrației expropriante mai întâi a făcut ca reclamantul să sufere un prejudiciu distinct în plus față de exproprierea terenurilor sale (a se vedea Hotărârea Akkuș menționată anterior, p. 1310, § 30-31). Prin diferențierea cu douăzeci și trei de luni a plății indemnizației suplimentare, autoritățile naționale au rupt, în detrimentul reclamantului, echilibrul dintre protecția dreptului de proprietate și cerințele de interes general. 34. În concluzie, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 35. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale și morale 36. Reclamantul susține că a suferit o pierdere pecuniară ca urmare a plății întârziate a despăgubirii suplimentare și solicită Curții să recunoască un prejudiciu material calculat în dolari, ținând seama de o inflație cumulativă de 70 % laan. 37. Guvernul nu se pronunță. 38. Curtea ia notă de faptul că Tribunalul de Mare Instană a acordat reclamantului o indemnizaie suplimentară cu dobânzi simple, cu o rată de 30 % laan, care urma să fie calculată începând cu data cedării acestor terenuri către DS. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație la 20 februarie 1991. 39. Conform metodei adoptate deja în Hotărârea Akkuș (a se vedea Hotărârea Akkuș menționată anterior, p. 1311, § 35) Curtea consideră că, pentru a aprecia prejudiciul material suferit de solicitant, trebuie să se ia în considerare diferența dintre suma plătită efectiv reclamantului și cea pe care ar fi primit-o dacă creanța sa ar fi fost ajustată pentru a ține seama de eroziunea monetară în perioada tardivă (punctul 14 de mai sus), pe baza unei rate a inflației de 70 % laan. 40. Întrucât a efectuat propriile calcule în lumina datelor economice relevante de care dispune (punctul 23 de mai sus), Curtea este de acord să acorde reclamantului o despăgubire de 1 329 USD, care să fie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului. 41. Curtea, așa cum se pronuna deja în Hotărârile Akkuș și Aka (hotărârea Akkuș deja citată și Hotărârea Akac. Turcia din 23 septembrie 1998), consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza faptului că a fost privat de terenurile sale, care erau singurele mijloace de subzistență și de refugiu. Statuând în echitate, aceasta îi acordă, în consecință, 1 000 USD pentru daune morale, indiferent de numărul de proceduri naționale privind bunurile sale expropriate în cadrul construcției barajului d Cu toate acestea, această cerere nu a fost susținută de documente justificative. 43. Guvernul nu se pronunță. 44. În lumina criteriilor stabilite de jurisprudență, Curtea judecă în echitate că este necesar să se acorde reclamantului o sumă de 300 USD. Interese moratorii 45. Curtea consideră că este oportun să stabilească la 6 % rata anuală a dobânzilor moratorii asupra sumelor acordate în dolari americani. DE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului: 1 329 (o mie trei sute douăzeci și nouă) dolari americani în repararea prejudiciului material (ii. 1 000 (mii) dolari americani pentru daune morale iii. 300 (trei cenți) dolari americani pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă cu 6 % l an de la expirarea termenului menționat și până la plata respinsă , cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 10 aprilie 2001 în temeiul articolului 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Elisabeth Palm Moduleer Președinte